îţi scriu din ce în ce mai rar și îmi aduc aminte
că ultima data ți-am povestit despre firidele unde nu este
nici răsărit nici apus. mă gândeam să ne ascundem o vreme acolo
un suflu al gurii o străluminare la faţă
poti simți cum coboară uşor cu aripile plasă pe cer
cintezele desenează linii galben-cărămizii
seamănă cu o ploaie de stele norocoase într-o numărătoare inversă

mai fac şi acum tartă cu prune pentru puiul de tigru
am reuşit să-l opresc de la sân în iarna trecută
astăzi îl învăţ umilinţa prin cercul de foc
restul timpului puiul se joacă deşiră lâna prin iarbă
pândeşte vrăbii ore în şir
sare pe garduri într-o echilibristică felină
ca o înălţare deasupra pământului
nu mai doarme cu mine în pat de când a crescut
s-a aciuat în garaj de parcă ar şti
că toate lucrurile măreţe din veacul trecut acolo s-au inventat
şi-a făcut culcuşul în cielo cel vechi pe banchetele întinse de mine
cred că a uitat de tot firidele noastre în care pătrundeau
numai stropii de ploaie, nimic altceva
firide născocite ca şi cuvintele din aceste scrisori

singura realitate dragostea