Short stories nu depășesc în general 10000 de semne, au o anume constituție în care centrele de interes și greutate de fapt se găsesc în final (acolo unde eu vorbeam de "poantă" dar nu în sens peiorativ), ca de exemplu la Ray Bradbury sau Fredric Brown. Bineînțeles că textul tău nu e sf dar dau ca exemplu acest gen convinsă fiind că multora dintre cititori le-a trecut mai degrabă texte de astea prin mână. Deși cel mai scurt text (short short stories) despre care nu mai știu dacă depășea 10 rânduri, a fost unul cu o invazie a extratereștrilor care însă nu au suportat atmosfera terriană: aterizaseră pe lamă de cuțit ce toca ceapă... Genul acesta de flash fiction nu este abandonat la ora actuală, nu poate fi numit demodat, s-a practicat și se mai practică încă de pe vremea când nu se știa (și se țineau intense dezbateri) dacă genul sf e meanstream sau nu ("prietenii știu de ce" spun asta) cel puțin în cenaclurile studențești din tinerețea lui Cristian Tudor Popescu (cel care multă vreme nu recunoștea că mediul sf a fost cel în care a debutat literar, cred eu că doar din snobism). Poate voi avea timp să prezint într-o zi un autor interesant de gen de la noi, extrem de talentat și mai ales apreciat, dar asta e altă poveste... Să revenim la textul tău! Finalul "maturizat" prin așa-zisa "poantă" (se poate citi cheia întregului text), se găsește în rândurile: "Și fotografia: jumătate din el în fața unei ceainării din Oxford, el privind undeva în dreapta; o încadrare ciudată, el și copertina roz bonbon pe care scrie „Little secrets”, în albastru aprins, te inundă culorile privind fotografia asta, știu bine că e făcută de o femeie, totul e perfect rotund, totul e perfect rotund știe bine și el, o știu și eu. Când primești fotografia cuiva te întrebi cine a făcut-o, altfel n-ai nici o șansă să deosebești subiectul. Și uite mică, sprijinită de piciorul lui, și umbrela mea. Plouă în București, iar in Oxford e soare; cineva mă prinde într-un fir nevăzut de umbră, cu mâini umede și cu obraji de ceară. Dați-mi un labirint." Pentru că întreaga ta goană prin ploaia orașului (ploaia fiind o metaforă interesantă), o goană protejată de altfel, în taxi, tipică structurii tale ("Sunt prea rațională. Mă bazez mai mult pe statistici"), din care remarci detașată existența celorlalți, precum și disperarea cronicizată de a nu avea umbrela proprie (asta e o altă metaforă frumoasă) se cristalizează într-o propoziție clară: "Și uite mică, sprijinită de piciorul lui, și umbrela mea." Mi-ar place să îți pot citi și texte de gen evitând persoana I singular și atunci sigur stilul confesiv (gen pagină de jurnal de care te-am "acuzat") ar dispare. Mai mult, având în vedere feeling-ul tău pentru engleză, mi-ar mai place să traduci propriile tale texte în engleză și să le oferi chiar magazinelor de gen (de ex. "SmokeLong Quarterly). Mai am răbdare și încredere. PS Nu m-ai păcălit în ceea ce privește Vatra și Labirintul, mă alintam și eu imaginându-mi un traseu concret, comun la amândouă, tocmai să nu dau verdictul de sf textului pentru că nu e cazul.
Vladimir, ți-am spus odată că mi-am găsit poetul când ți-am citit versurile. Cred că știi ce înseamnă. Nu s-a schimbat nimic de atunci. Despre poezia de aici, aceeași senzație. E dincolo de tehnică, de construcție, de abordare. E o parte din mine. Poate părea patetică și inutilă intervenția, însă uneori cred că se poate ierta impulsul ce nu te lasă nici să taci, nici să spui ceva pertinent. De fapt, poate că e tot un soi de apostazie :)
Linea, multumesc pentru cuvintele tale sunt ca niste flash-uri, flash-uri care imi ridica unele semne pentru a lasa deoparte pe celelalte.... in lumea din care vin eu licuricii sunt azvarliti (in sus) cu varful coasei, pana in luna; nu stiu daca extazul le mai priește, sper, totusi, macar rotirea sa le faca bine....cat despre divinitate...sa-i fie, la fel, de bine..... francisc
Ionuț, mulțumesc pentru trecere și cuvinte. Toate variantele acestui text exprimă una și aceeași stare/sentiment. Faptul că mai renunț la anumite expresii/ șlefuind altele(ca să fiu un ton cu textul)pentru mine nu-nseamnă neapărat un text netrăit, ci mai degrabă unul retrit. Un text pe care-l porți în tine ani la rând și te gândești la el tot timpul, nu are cum să nu fie „simțit”. Din păcate, în anumite privințe, nu pot fi de acord cu tine. Toate cele bune, Eugen.
"1. Scopul comunității literare Hermeneia nu este elitismul autorilor ci al textelor. Se urmărește promovarea calității literare prin textele care se publică și opiniile critice care se exprimă. 2. O preocupare aparte a acestui site este inovația în literatură și în special în poezie." eu cred ca aceasta fuziune a artelor e un semn inovator, sunt lieduri vizuale.. liedul e ingemănarea dintre muzică și text, aci e vorba de simbioza imagine text. ca unele o iau inaintea altora provine din faptul că si lumina o ia inaintea sunetului... dar desigur vizualele mele nu au nimic de a face cu fulgerele. desi e foarte clar regulamentul, are ceva din patul lui procust ... ce iese din matrice, musai sa ciopartim. a expune o varianta definitiva in cateva ore sau zile e amuzant pentru ca insasi procesul artistic e un travaliu indelungat. sunt poeti care revin asupra poeziilor lor ani de zile, care le-au publicat in diverse variante... deci, nu vad care e problema. pe mine mă intristeaza cu adevarat alt aspect... acela că in loc de a face din site un stup de albine care să lucreze spre binele poeziei, facem un soi de politie poetica ...eu va intreb..si? oare nu cumva constrangerile poetice au la baza tocmai imagini care sa ne faca pe noi sa creem mai apoi poeme dupa ele? acolo ce e? nu cumva, dragii mei, exagerati..desigur, cu cele mai bune intentii, de a pastra calitatea apei lirice din care ne adapam insa... luati-o incet, nuielusa mea de alun are doua capete..cu unul scriu poezie, pe celalalt il ard si-l fac sa devie carbune pentru desen. stimata doamna, va multumesc pentru atata atentie. domnule, de asemeni. sa lasam oamenii sa decida... faptul ca s-au uitat la tablouri cand ele nu aveau text nu trebuie sa va supere atata, inseamna ca ceva le-a placut iar in prima si ultima instanta vorbim despre arta... aici e loc pentru toti destul. nu va iau nici gloria si nici numele, dimpotriva, eu experimentez la limita dintre arte pentru ca sunt adepta unui spectacol total... prevad vulcanismul sub forma unui imbainari de poezie, muzica, imagine, dans... sa dam timp proiectului vulcanic sa se dezvolte... nu e numai poezie, nu e numai pictura, nu e numai muzica, nu e numai dans. lasati artistilor libertatea sa se exprime, cu tot respectul si bunul simt....eliade spunea genial de altfel... tre sa fii intr-un fel huligan in cultura ca sa lasi un semn, huligan nu in sensul trivial al cuvantului ci in acela ca, din incalcarea unei reguli descoperi un nou semn. am fata de propria arta acelasi respect pe care il avea arhimede fata de figurile geometrice desenate pe nisip asa ca, va privesc si spun ... nu va atingeti de cercurile mele!
aalizeei, fa-ti un blog. nu imi vine sa cred ca nu ai, e inacceptabil la ceea ce faci tu. e o lipsa de manageriat pe care doar tu o poti inlocui la ora actuala. trebuie sa ai si alte deschideri. voi incerca sa te ajut dupa ce faci blogul. parola e: 6 creioane...
Poemul acesta este ca o glumă nesărată
Dacă autorul dorește să mai lucreze la el, mai ales pe cuvânt de pionier eu nu vreau să-l descurajez, dar părerea mea este că lucrul ar trebui să înceapă cu o coală albă
Pai Adriana regula e simpla, nu folosesti cuvinte cu mai multe intelesuri atunci cand nu intentionezi asta. In cazul de fata cuvantul "vanticel" derivat diminutiv din "vant" are dublul inteles de "partz" sau licentios de "basina" care in contextul acelor versuri deturneaza semnificatia lirica inspre ilaritate (cu "batranul oprit in mijlocul curtii", imaginea e tulburatoare :-)). Eu as folosi acolo "o adiere", sincer asta ar bloca orice bobadil din toate neamurile bobadilice sa mai carcoteasca Cu drag, Andu
Puternice atat imaginea cat si poemul tau, Virgil. Cu atat mai mult, nuanta vinetie a palmei m-a dus cu gandul la moarte, la culoarea unui cadavru. Totusi, poemul l-as fi incheiat la "ulterior/nu ma deranjati cu moartea", odata ce continuarea lui dupa aceste versuri mi se pare oarecum redundanta. Multam!
Ce ritm e ăsta, Ioana? De hip-hop? Simpatic cântec! O să vin și la o poezie, deocamdată am nimerit aici și cânt: "visul nu este realitate", prinde bine!
da. și mie mi s-a părut ceva mai puțin reușit la „halatul vînăt”. iar „rupt între pulpe” deși se vrea probabil sugestiv de o anumită manieră, totuși sună relativ pleonastic de vreme ce un halat de infirmieră (soră/asistentă medicală) de obicei are nasturii în față pe toată lungimea și pare cam greu de imaginat rupt între pulpe. poate suna mai logic „cu nasturii rupți între pulpe” sau ceva de genul acesta
oricum, mi-a plăcut motto-ul și poate era bine să îi precizezi autorul.
1.ploaia care curge, curge - am preferat aceasta exprimare in locul uneia de gen: cade neincetat, cade fara oprire. "Curge" sugereaza mult mai bine abundenta de apa care cuprinde totul, in anotimpul ploios. 2. nu este alba, ca de zapada, ci este "chipul alb, ca de zapada care a-nceput sa se topeasca". scoasa din context, expresia "alba ca de zapada" este si normal sa nu iti spuna mare lucru. Ce vroiam sa sugerez prin aceasta imagine? chipul perfect alb al gheisei pe care se preling lacrimile, "topind" fardul. thanks again, for reading my poem!
parerea mea... mai mult sau mai putin estetica Si sper sa nu se supere maestrul Vlad. Mie nu imi place si nu neaparat din cauza rosului, care e ok la urma urmei. Mi se pare prea pestrit ca tipuri de fonturi. Fontul negru cu numele editurilor abia se vede la mine. Chiar si nota aia cu in memoriam ... abia se vede. Apoi "chestiile alea cu pin"... (ca nu stiu cum sa le numesc) alea pe care scrie Poezie si Roman. Nu le inteleg rostul... estetic. Mi se par cam tiganoase. Nu ca as avea eu ceva cu tiganii dar nu le apreciez estetica in mod deosebit. Imi par ca niste umpluturi neelegante in plus. .. am spus ca sint umpluturi?...!.. Apoi... un fluture aiurea acolo. Cind pe sirma e o tipa cu umbrela. Adica umbrela=ploaie=noiembrie. Mai merge. Dar fluturele in noeimbrie e chiar aiurea. Mai ales ca e decembrie. Infantil. Parca e ideea unei fetite de 13 ani care orice face tot printese deseneaza. Asa si cu fluturele asta pe care parca l-am mai vazut undeva. Si apoi este U-ul. UUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU-ul acela Maaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaare. De parca e e Universitatea Craiova. Sau Uniter. Sau magazinul Unirea. Sau UTA Arad. Sau UMGB. U asa mare vine de la Universitate in general. Si apoi aici e ..... in mijlocul cuvintului. Pe bune ca e absolut aiurea. Si apoi IASI jos scris cu..... rosu!!! Din nou o culoare care nu mai apare in fonturi. Afisul are destula inconscventa artistica dupa parera mea. Dar speram la mai bine, pe viitor.
Hmm... Cred că sufăr de chestia asta, îmi încep poeziile bine și mă pierd pe drum... mă mai atenționa cineva pe aici... Se pare că îmi scapă ceva. La proză am mâna formată, la poezie sunt novice :)
...pentru ultima dată Marina Nicolaev, încerc să fiu pe înțelesul tău. când ești creștin, îl reprezinți pe Christos. când ești membru U.S.R., nu îți permiți să faci afirmații gratuite sau orice implică denigrarea acestei instituții. exagerearea este pentru a mă... cum spun negrii...: do you feel me?:)
citită invers... adică: partea a doua e de fapt începutul, prima parte fiind cea ordonată de prezența lui Dumnezeu, în care masa nu e răsturnată și farfuria e la locul ei, în toată povestea. Acum comentariul ar fi: incepe melodramatic și desuet, dar se termină bine (primele două versuri). Toată stima și mulțam pentru răbdarea de a mă citi.
Cu excepția finalului care îmi pare prea declarativ, mi-a plăcut poezia, și simt suflul acela pe care eu personal îl așteptam la tine. Ca detalii, e obositoare reluarea viitorului în "întâi va semna bărbatul în osul lui pater", după seria de trei din strofa precedentă, nu știu dacă poți găsi vreo altă soluție... Ai un typo, cred: "în ochiul străniului". Plăcută revenire.
îmi place poemul tău Silviu, în special cred că partea aceasta e mai deosebită:
e cald și miroase ciudat
în traista omului care m-a smuls
din ghearele unei veverițe nebune
acum e bine
cu spatele rezemat de mânerul albastru al unui clește
adorm fericit
poate chiar sunt o alună gustoasă
simt pe lângă tonul ghiduș, mucalit și fiorul trist de lângă clește. un poem frumos, proaspăt. și da, îl apreciez!
Alma... am senzația că începi să scrii tu de undeva de pe la versul al patrulea încolo. Și nu cred că e vorba despre căderea lui Alice în vizuină, dacă înțelegi ce vreau să spun :-) Plăcut "am fi avut pisicile noastre verzi ne-ar fi așteptat la ușă în seri fără semne iar eu nu aș fi lipsit niciodată din ceasul tău cu o oră în minus", deși atât de transparent... Dar pe mine m-a prins, am alunecat de fapt... și cuiul acela de mare efect. Și mie îmi place să mă folosesc des de obiectul acesta de decor.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Short stories nu depășesc în general 10000 de semne, au o anume constituție în care centrele de interes și greutate de fapt se găsesc în final (acolo unde eu vorbeam de "poantă" dar nu în sens peiorativ), ca de exemplu la Ray Bradbury sau Fredric Brown. Bineînțeles că textul tău nu e sf dar dau ca exemplu acest gen convinsă fiind că multora dintre cititori le-a trecut mai degrabă texte de astea prin mână. Deși cel mai scurt text (short short stories) despre care nu mai știu dacă depășea 10 rânduri, a fost unul cu o invazie a extratereștrilor care însă nu au suportat atmosfera terriană: aterizaseră pe lamă de cuțit ce toca ceapă... Genul acesta de flash fiction nu este abandonat la ora actuală, nu poate fi numit demodat, s-a practicat și se mai practică încă de pe vremea când nu se știa (și se țineau intense dezbateri) dacă genul sf e meanstream sau nu ("prietenii știu de ce" spun asta) cel puțin în cenaclurile studențești din tinerețea lui Cristian Tudor Popescu (cel care multă vreme nu recunoștea că mediul sf a fost cel în care a debutat literar, cred eu că doar din snobism). Poate voi avea timp să prezint într-o zi un autor interesant de gen de la noi, extrem de talentat și mai ales apreciat, dar asta e altă poveste... Să revenim la textul tău! Finalul "maturizat" prin așa-zisa "poantă" (se poate citi cheia întregului text), se găsește în rândurile: "Și fotografia: jumătate din el în fața unei ceainării din Oxford, el privind undeva în dreapta; o încadrare ciudată, el și copertina roz bonbon pe care scrie „Little secrets”, în albastru aprins, te inundă culorile privind fotografia asta, știu bine că e făcută de o femeie, totul e perfect rotund, totul e perfect rotund știe bine și el, o știu și eu. Când primești fotografia cuiva te întrebi cine a făcut-o, altfel n-ai nici o șansă să deosebești subiectul. Și uite mică, sprijinită de piciorul lui, și umbrela mea. Plouă în București, iar in Oxford e soare; cineva mă prinde într-un fir nevăzut de umbră, cu mâini umede și cu obraji de ceară. Dați-mi un labirint." Pentru că întreaga ta goană prin ploaia orașului (ploaia fiind o metaforă interesantă), o goană protejată de altfel, în taxi, tipică structurii tale ("Sunt prea rațională. Mă bazez mai mult pe statistici"), din care remarci detașată existența celorlalți, precum și disperarea cronicizată de a nu avea umbrela proprie (asta e o altă metaforă frumoasă) se cristalizează într-o propoziție clară: "Și uite mică, sprijinită de piciorul lui, și umbrela mea." Mi-ar place să îți pot citi și texte de gen evitând persoana I singular și atunci sigur stilul confesiv (gen pagină de jurnal de care te-am "acuzat") ar dispare. Mai mult, având în vedere feeling-ul tău pentru engleză, mi-ar mai place să traduci propriile tale texte în engleză și să le oferi chiar magazinelor de gen (de ex. "SmokeLong Quarterly). Mai am răbdare și încredere. PS Nu m-ai păcălit în ceea ce privește Vatra și Labirintul, mă alintam și eu imaginându-mi un traseu concret, comun la amândouă, tocmai să nu dau verdictul de sf textului pentru că nu e cazul.
pentru textul : Labirint de ceară deVladimir, ți-am spus odată că mi-am găsit poetul când ți-am citit versurile. Cred că știi ce înseamnă. Nu s-a schimbat nimic de atunci. Despre poezia de aici, aceeași senzație. E dincolo de tehnică, de construcție, de abordare. E o parte din mine. Poate părea patetică și inutilă intervenția, însă uneori cred că se poate ierta impulsul ce nu te lasă nici să taci, nici să spui ceva pertinent. De fapt, poate că e tot un soi de apostazie :)
pentru textul : apostasia deGata, am mai modificat. Tablourile intermediare le-am pastrat. De la ideea lor a pornit poemul.
pentru textul : Drumul poeților deLinea, multumesc pentru cuvintele tale sunt ca niste flash-uri, flash-uri care imi ridica unele semne pentru a lasa deoparte pe celelalte.... in lumea din care vin eu licuricii sunt azvarliti (in sus) cu varful coasei, pana in luna; nu stiu daca extazul le mai priește, sper, totusi, macar rotirea sa le faca bine....cat despre divinitate...sa-i fie, la fel, de bine..... francisc
pentru textul : act cu antet și sigiliu descuze pentru cacofonie; reformulez: daca al meu comentariu...etc. restul ramane valabil.
pentru textul : Povestiri de la Borta Rece deda, nici mie nu mi-a intrat la inima "chirurgia aia"
pentru textul : downloadez poezii II deam să mai trec pe aici, sper să nu deranjez:)...
era primăvară sau iarnă nu mai ştiu
cronos zăcea într-o colivie
chircit
fără dimineţi
fără nopţi
ea aştepta să încolţească
semnul de iertare
atunci am văzut prima oară
cum mi se înalţă umbra încovoiată de lumină
iar crucea de flori se adâncea
în urma ei un lup flămând
adulmecă şovăiala
uneori urlă
se aruncă în colţii lui
el tace
tace
şi zgârie pământul cu unghiile mele
așa îl văd eu. m-am oprit pe text pentru că mi-a plăcut. sper să fi fost util...
pentru textul : in memoriam degând bun, Mihaela!
Ionuț, mulțumesc pentru trecere și cuvinte. Toate variantele acestui text exprimă una și aceeași stare/sentiment. Faptul că mai renunț la anumite expresii/ șlefuind altele(ca să fiu un ton cu textul)pentru mine nu-nseamnă neapărat un text netrăit, ci mai degrabă unul retrit. Un text pe care-l porți în tine ani la rând și te gândești la el tot timpul, nu are cum să nu fie „simțit”. Din păcate, în anumite privințe, nu pot fi de acord cu tine. Toate cele bune, Eugen.
pentru textul : Solilocvii aride de"1. Scopul comunității literare Hermeneia nu este elitismul autorilor ci al textelor. Se urmărește promovarea calității literare prin textele care se publică și opiniile critice care se exprimă. 2. O preocupare aparte a acestui site este inovația în literatură și în special în poezie." eu cred ca aceasta fuziune a artelor e un semn inovator, sunt lieduri vizuale.. liedul e ingemănarea dintre muzică și text, aci e vorba de simbioza imagine text. ca unele o iau inaintea altora provine din faptul că si lumina o ia inaintea sunetului... dar desigur vizualele mele nu au nimic de a face cu fulgerele. desi e foarte clar regulamentul, are ceva din patul lui procust ... ce iese din matrice, musai sa ciopartim. a expune o varianta definitiva in cateva ore sau zile e amuzant pentru ca insasi procesul artistic e un travaliu indelungat. sunt poeti care revin asupra poeziilor lor ani de zile, care le-au publicat in diverse variante... deci, nu vad care e problema. pe mine mă intristeaza cu adevarat alt aspect... acela că in loc de a face din site un stup de albine care să lucreze spre binele poeziei, facem un soi de politie poetica ...eu va intreb..si? oare nu cumva constrangerile poetice au la baza tocmai imagini care sa ne faca pe noi sa creem mai apoi poeme dupa ele? acolo ce e? nu cumva, dragii mei, exagerati..desigur, cu cele mai bune intentii, de a pastra calitatea apei lirice din care ne adapam insa... luati-o incet, nuielusa mea de alun are doua capete..cu unul scriu poezie, pe celalalt il ard si-l fac sa devie carbune pentru desen. stimata doamna, va multumesc pentru atata atentie. domnule, de asemeni. sa lasam oamenii sa decida... faptul ca s-au uitat la tablouri cand ele nu aveau text nu trebuie sa va supere atata, inseamna ca ceva le-a placut iar in prima si ultima instanta vorbim despre arta... aici e loc pentru toti destul. nu va iau nici gloria si nici numele, dimpotriva, eu experimentez la limita dintre arte pentru ca sunt adepta unui spectacol total... prevad vulcanismul sub forma unui imbainari de poezie, muzica, imagine, dans... sa dam timp proiectului vulcanic sa se dezvolte... nu e numai poezie, nu e numai pictura, nu e numai muzica, nu e numai dans. lasati artistilor libertatea sa se exprime, cu tot respectul si bunul simt....eliade spunea genial de altfel... tre sa fii intr-un fel huligan in cultura ca sa lasi un semn, huligan nu in sensul trivial al cuvantului ci in acela ca, din incalcarea unei reguli descoperi un nou semn. am fata de propria arta acelasi respect pe care il avea arhimede fata de figurile geometrice desenate pe nisip asa ca, va privesc si spun ... nu va atingeti de cercurile mele!
pentru textul : livada de sticlă deaalizeei, fa-ti un blog. nu imi vine sa cred ca nu ai, e inacceptabil la ceea ce faci tu. e o lipsa de manageriat pe care doar tu o poti inlocui la ora actuala. trebuie sa ai si alte deschideri. voi incerca sa te ajut dupa ce faci blogul. parola e: 6 creioane...
pentru textul : Lemuria dePoemul acesta este ca o glumă nesărată
pentru textul : poveste cu păsări și pești deDacă autorul dorește să mai lucreze la el, mai ales pe cuvânt de pionier eu nu vreau să-l descurajez, dar părerea mea este că lucrul ar trebui să înceapă cu o coală albă
Pai Adriana regula e simpla, nu folosesti cuvinte cu mai multe intelesuri atunci cand nu intentionezi asta. In cazul de fata cuvantul "vanticel" derivat diminutiv din "vant" are dublul inteles de "partz" sau licentios de "basina" care in contextul acelor versuri deturneaza semnificatia lirica inspre ilaritate (cu "batranul oprit in mijlocul curtii", imaginea e tulburatoare :-)). Eu as folosi acolo "o adiere", sincer asta ar bloca orice bobadil din toate neamurile bobadilice sa mai carcoteasca Cu drag, Andu
pentru textul : fotografii în alb și gerunziu dePuternice atat imaginea cat si poemul tau, Virgil. Cu atat mai mult, nuanta vinetie a palmei m-a dus cu gandul la moarte, la culoarea unui cadavru. Totusi, poemul l-as fi incheiat la "ulterior/nu ma deranjati cu moartea", odata ce continuarea lui dupa aceste versuri mi se pare oarecum redundanta. Multam!
pentru textul : exaust deCe ritm e ăsta, Ioana? De hip-hop? Simpatic cântec! O să vin și la o poezie, deocamdată am nimerit aici și cânt: "visul nu este realitate", prinde bine!
pentru textul : trăiesc periculos deda. și mie mi s-a părut ceva mai puțin reușit la „halatul vînăt”. iar „rupt între pulpe” deși se vrea probabil sugestiv de o anumită manieră, totuși sună relativ pleonastic de vreme ce un halat de infirmieră (soră/asistentă medicală) de obicei are nasturii în față pe toată lungimea și pare cam greu de imaginat rupt între pulpe. poate suna mai logic „cu nasturii rupți între pulpe” sau ceva de genul acesta
pentru textul : Plăci vinil peste ospicii deoricum, mi-a plăcut motto-ul și poate era bine să îi precizezi autorul.
1.ploaia care curge, curge - am preferat aceasta exprimare in locul uneia de gen: cade neincetat, cade fara oprire. "Curge" sugereaza mult mai bine abundenta de apa care cuprinde totul, in anotimpul ploios. 2. nu este alba, ca de zapada, ci este "chipul alb, ca de zapada care a-nceput sa se topeasca". scoasa din context, expresia "alba ca de zapada" este si normal sa nu iti spuna mare lucru. Ce vroiam sa sugerez prin aceasta imagine? chipul perfect alb al gheisei pe care se preling lacrimile, "topind" fardul. thanks again, for reading my poem!
pentru textul : Tristete demie imi place, e simpla si naiva. lucreaza nitel la final, ca tonul epic e fain.
pentru textul : desene deVirgil, aici m-ai prins, nu merg niciodată cu majoritatea poate că și de aceea îmi place green day
pentru textul : interviu deyak! nu merită comentarii.
pentru textul : Isus vs. Radet deovYus, acida ironie pe care pretinzi ca o ai s-ar putea sa te murdareasca pe la gura no hard feelings
pentru textul : Virtualia deparerea mea... mai mult sau mai putin estetica Si sper sa nu se supere maestrul Vlad. Mie nu imi place si nu neaparat din cauza rosului, care e ok la urma urmei. Mi se pare prea pestrit ca tipuri de fonturi. Fontul negru cu numele editurilor abia se vede la mine. Chiar si nota aia cu in memoriam ... abia se vede. Apoi "chestiile alea cu pin"... (ca nu stiu cum sa le numesc) alea pe care scrie Poezie si Roman. Nu le inteleg rostul... estetic. Mi se par cam tiganoase. Nu ca as avea eu ceva cu tiganii dar nu le apreciez estetica in mod deosebit. Imi par ca niste umpluturi neelegante in plus. .. am spus ca sint umpluturi?...!.. Apoi... un fluture aiurea acolo. Cind pe sirma e o tipa cu umbrela. Adica umbrela=ploaie=noiembrie. Mai merge. Dar fluturele in noeimbrie e chiar aiurea. Mai ales ca e decembrie. Infantil. Parca e ideea unei fetite de 13 ani care orice face tot printese deseneaza. Asa si cu fluturele asta pe care parca l-am mai vazut undeva. Si apoi este U-ul. UUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU-ul acela Maaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaare. De parca e e Universitatea Craiova. Sau Uniter. Sau magazinul Unirea. Sau UTA Arad. Sau UMGB. U asa mare vine de la Universitate in general. Si apoi aici e ..... in mijlocul cuvintului. Pe bune ca e absolut aiurea. Si apoi IASI jos scris cu..... rosu!!! Din nou o culoare care nu mai apare in fonturi. Afisul are destula inconscventa artistica dupa parera mea. Dar speram la mai bine, pe viitor.
pentru textul : Virtualia XI - anunț final deHmm... Cred că sufăr de chestia asta, îmi încep poeziile bine și mă pierd pe drum... mă mai atenționa cineva pe aici... Se pare că îmi scapă ceva. La proză am mâna formată, la poezie sunt novice :)
pentru textul : Le Singe Bleu de...pentru ultima dată Marina Nicolaev, încerc să fiu pe înțelesul tău. când ești creștin, îl reprezinți pe Christos. când ești membru U.S.R., nu îți permiți să faci afirmații gratuite sau orice implică denigrarea acestei instituții. exagerearea este pentru a mă... cum spun negrii...: do you feel me?:)
pentru textul : Boierismul - necenzurat ludic demultumesc de promptitudine, Adriana! acum ce zici de ultimul vers?
pentru textul : Spartan despre patria mea decitită invers... adică: partea a doua e de fapt începutul, prima parte fiind cea ordonată de prezența lui Dumnezeu, în care masa nu e răsturnată și farfuria e la locul ei, în toată povestea. Acum comentariul ar fi: incepe melodramatic și desuet, dar se termină bine (primele două versuri). Toată stima și mulțam pentru răbdarea de a mă citi.
pentru textul : încotrova deCu excepția finalului care îmi pare prea declarativ, mi-a plăcut poezia, și simt suflul acela pe care eu personal îl așteptam la tine. Ca detalii, e obositoare reluarea viitorului în "întâi va semna bărbatul în osul lui pater", după seria de trei din strofa precedentă, nu știu dacă poți găsi vreo altă soluție... Ai un typo, cred: "în ochiul străniului". Plăcută revenire.
pentru textul : negro sombra deE un text trist si care se termina cu o metafora foarte frumoasa. Mai exista oameni care sa locuiasca in canale? :-(
pentru textul : Simion deîmi place poemul tău Silviu, în special cred că partea aceasta e mai deosebită:
e cald și miroase ciudat
în traista omului care m-a smuls
din ghearele unei veverițe nebune
acum e bine
cu spatele rezemat de mânerul albastru al unui clește
adorm fericit
poate chiar sunt o alună gustoasă
simt pe lângă tonul ghiduș, mucalit și fiorul trist de lângă clește. un poem frumos, proaspăt. și da, îl apreciez!
pentru textul : prea scurt jurnal demintea incretita (de singuratate) dureaza cat un permanent sau mai putin? se asorteaza cu cerceii lungi sau cu sosonii?
pentru textul : fidelă mi-a rămas doar laşitatea deAlma... am senzația că începi să scrii tu de undeva de pe la versul al patrulea încolo. Și nu cred că e vorba despre căderea lui Alice în vizuină, dacă înțelegi ce vreau să spun :-) Plăcut "am fi avut pisicile noastre verzi ne-ar fi așteptat la ușă în seri fără semne iar eu nu aș fi lipsit niciodată din ceasul tău cu o oră în minus", deși atât de transparent... Dar pe mine m-a prins, am alunecat de fapt... și cuiul acela de mare efect. Și mie îmi place să mă folosesc des de obiectul acesta de decor.
pentru textul : half/lines dePagini