Vladimir, da, acest poem are un iz patetic izvorât din trăiri autentice.Nu am vrut să camuflez acest aspect.Pur și simplu așa a ieșit... Mă bucur că în viziunea ta poezia mea crește în valoare.Acest lucru mă va face să fiu mai exigent cu mine însumi. Mulțumesc și te mai aștept.

Aceeași voce poetică aparte, Aleksandar Stoicovici asociază unități logice disjuncte sau chiar aparent incompatibile, și probabil aici stă bogăția de efecte semantice care te așteaptă chiar cu fiecare vers. "Piele tapisată" - "cu apa tulbure" - care pe deasupra nici "n-ai de unde să o știi" formează un ansamblu poetic surprinzător care primește chiar și valențe tactile. Și am vorbit aici doar de primele două rânduri. "Corpul" poeziei însă e construit altfel. Nu știu din ce universuri își ia autorul trăirile inspiratoare, dar acestea comunică întotdeauna între ele, uneori logic, alteori doar intuitiv. Autorul îmi pare întotdeauna atașat empatic de textele sale, nu cred că s-ar putea desprinde, că s-ar putea rupe, de ceea ce scrie. El nu scrie detașat de text, ci dinăuntrul lui. Zarurile șterse, chivotul ruginit, craniile aliniate, icoanele uscate pe zidul alb și până la câmpurile minate din vârful degetelor de copii sunt câteva imagini ale unui bogat spațiu semantic. Acolo se nasc pe loc legi ciudate, nu funcționează legile primare, imediate, ci legi ale unor asocieri care depășesc primul înțeles, frizând înțelesuri secunde. Aceste legi fac Poesia. Ce asociație primară (la o prima vedere) poate exista între cranii și icoane? Că sunt tot capete? Între iarnă și răni deschise? Doar când cele din urmă sunt acoperite de ninsoare? dar între copii și câmpuri minate? Ei bine, pe toate acestea autorul le vede "cu ochiul liber". De aceea îmi place Aleksandar Stoicovici. Am mai văzut această imagine, parcă ai "donat-o" să fie copertă a unei cărți, și-mi dă oarecum fiori și acum, dar, din nou, asociată cu expresivitatea textului, primește o încărcătură suplimentară care aproape îl obligă pe cititor să o "digere".

Sunt de acord cu voi.Am realizat un apendice, ca sa dea impresia de rotatie, a neputinței de a iesi dintr-un joc. Am facut modificari. francisc, anna: mulțumesc pentru comentarii, ajutor.

Marius, eu cred, totusi, ca exagerezi cu criptarea. al meu fie pacatul daca gresesc.
ma simt ca si cum mi-ai pune in fata o coaja de nuca si mi-ai cere sa desenes un fluier; pana la urma, il pot desena, dar nu datorita acelei coji...

nu ai gresit cu nimic. absolut. scrie in continuare si ei vor deveni cititorii tai.. ma ierti, daca nu m-am priceput sa-ti raspund, erika.

OK, il vad ca pe un poem-tentativa pe care il savurez ca atare. Ceva, indiscutabil, lipseste din aceasta incercare, voi vedea la urmatoarele postari, asa-i? Insa, una peste alta, este un poem modern demn de luat in considerare. Si pentru folosirea inspirata a lui fat-frumos acord o penita. Poate si pentru final, desi cred ca ar merge mai bine cu alt fel de poem. Andu

In contextul de fata personificarea nu mi se pare justificata. In cel mai bun caz "unui" va realiza o izolare, o singularizare a sangelui, o separare de restul, o evidentiere daca vrei, dar asta nu inseamna ca sangele este personificat, cum zice un personaj genial mai sus. ialin

Voi vorbiţi serios şi mie îmi arde de glume.
O fotografie de Dan Norea şi versuri asociate (tot de el dar puţin modificate; pe ici, pe acolo, prin punctele esenţiale).

Mă uit la lună, luna-i sus,
Mă uit în curte, boi nu-s,
Mă uit la pungă, punga-i goală
Mă uit la noi şi zic: dii, boală!

M.M.C.L., Andu, e o versificare ușoară, ca dealtfel toate textele mele. "Incornorați", vreodată , privat îți voi spune. Cât de nepotrivită e pluralizarea...din contra....respect față de valorile ce ne părăsesc; "la mișto" ar fi un sacrilegiu! Mersi pentru remarci, ca întotdeauna pertinente.

în acest moment creativ întrebarea mea destabilizatoare nu își mai află sensul. aș spune că îl descoperi pe dumnezeu numai în aproapele ce îi seamană. cumva antropomorf poemul. mă refer la conținut. mesajul e încântător. iartă-mi ambiguitatea.

Cristian, văd că ignori atenționările noastre. Te avertizez că dacă vei continua să mai scrii Like în loc să scrii un comentariu pertinent așa cum prevede regulamentul H, vom discuta atitudinea ta în Consiliul Hermeneia și vom suspenda contul.

mintuirea exista cu adevarat - doar ca o gasim in noi :)

Virgil, multumesc de apreciere. Bobadil, repetiile vin din faptul ca sunt doua reportaje intr-unul singur. Cit despre uritenie si alte realitati, fiecare tara cu realitatile ei. Eu le-am spus pe ale mele. Asta e un lucru rau? Si ce ma deranjeaza cel mai mult, ca tot veni vorba de comparatia ta, bun, poate ne batem in cersetori, dar Romania nu va fi niciodata capabila de o campanie electorala adevarata. Intotdeauna candadiatii se vor bate cu pumnul in piept, dar niciodata intr-o platforma electorala coerenta si concreta. Asta era aspectul pe care am vrut sa-l subliniez si asta e cauza saraciei din zona noastra. Impotenta in a lua o decizie si de a sta cu mina intinsa.

Eu vin acum dintr-un spațiu al tăcerilor..Lumea lucrurilor mici mici, și licurici.. Să mă iertați așadar amândoi, tu, femeie cu litere italice și tu, barbatul care scrie aici. E un tandem, în care simt ca și cum s-ar roti pe un disc cele șapte culori ale luminii și s-ar auzi așa un: zzzzzzzzzzzzzzt, ce definește un act erotic ce culmină cu flesh-urile ce îți rîmân pe retină în timp..Toate succesiunile de imagini ale clipei se regasesc aici, condensate într-un amestec dintr-un bărbat și o femeie. E un experiment, deci, în a surprinde ce se compune într-o clipă de extaz.. ..se rotește, se rotește înebunitor în substanță o clipă de divinitate, în timp ce te iubești cu celălalt..