mi-a plăcut, e un text mai feminin decât m-aş fi aşteptat să citesc pe la tine. Aşadar, un condei surprinzător. Mai citim. :)

uite, vezi, lu editoru emeritus i-o placut. merci, Matei. sa ai sarbatori faine!

Dragă Matei, vino și tu cu niște argumente, acolo...altfel, commuri de genul ăsta sfârșesc prin a arunca o lumină gri nu asupra textului comentat, ci asupra comentatorului; și atârnă un semn de întrebare (zdrăngănitor precum tinicheaua de după Dacia proaspeților însurăței), și în ce privește lecturile pe care le-a parcurs respectivul. deci...cum preferi?

ideea de spațiu desfășurată în timp: "pînă la dimineață", încântă.

Virgile, nu o lua asa, ca suna a sovinism, zau... Literatura adevarata a existat in cele mai mizere conditii (inclusiv in Romania) si sper ca va exista in continuare chiar si in amarata de America unde cade toata economia ca un domino. De fapt, daca intorci foaia, intrebarea este de ce tii tu site-ul asta pe care noi ne logam si facem si dregem? Nu ai altceva mai bun sau mai profitabil de facut? De ce nu il inchizi vere? Ca faci macar economie de curent si devii ecologist, ca tot s-au scumpit toate in State de zici ca nu-i adevarat. Deci ar fi bine sa nu ne mai ascundem dupa degete si sa recunoastem ceea ce de fapt este motorul pozitiv al prezentei noastre aici, anume creativitatea literara. Insa pentru a stimula aceasta creativitate, eu zic ca trebuie sa fii mai flexibil din pozitia de patron, patron inflexibil fiind si eu de felul meu la firma mea :-) Daca vrei, fa-ma roman nesimtit, fa-ma tigan sau manelar, eu am sa te fac bozgor, american altoit, mancator de hamburgeri... nu ajungem nicaieri. E o aiureala. Cred ca textele postate aici trebuie sa se impuna prin valoare literara si basta. Iar Maria Sa Regulamentul ar trebui sa fie mult mai simplu, fara atacuri la pesoana si fara limbaj care sa instige la violenta de orice fel mai ales inter-rasiala, interconfesionala. Iar de exemplu chestia cu cuvintele vulgare e de-a dreptul hilara, daca cineva scrie "pula" intr-un poem, ii este respins. Hai sa fim seriosi. Ar trebui analizat contextul literar in cae e folosit termenul inante de a fi respins. Mai vorbim, nu? Andu

Ioane te rog să mă crezi că te-am citit, cam tot ce ai postat.
Dar tot nu înțeleg DE CE vrei să scrii.
Dacă îmi explici îți mulțumesc.
Pentru că eu de unul singur nu pot să înțeleg.
De exemplu poemul de față pare a fi un scenariu, nu are nimic poetic, în ciuda metaforelor (am mai spus-o și eu și mulți alții înaintea mea că nu metafora face poezia) iar acest scenariu nu transmite mare lucru. Îmi vine greu să mă apuc acum să-ți analizez textul ca să te conving cât de slab este acesta și aproape toate celelalte postate de tine aici, așa că mă opresc aici.
Încearcă să privești scrisul ca pe o chestie care ți se întâmplă extrem de rar, iar apoi ar trebui să urmeze un eveniment deosebit un cutremur sau un uragan, o stihie a naturii care să sublinieze faptul că în fine ai scris ceva

incep sa ma intreb daca astazi am eu o problema de receptare... imagini pretioase care mie nu-mi spun nimic: "un eu alterat, anticipat, pregătit de timp" "Tăcerea e mormântul în care sunt livrate părțile din mine." livrate? ca sa nu mai vorbesc de "tacerea-mormant", imagine care e tocita de atata utilizare. "Subsemnata, amprenta unui suflet artificializat". in text exista o rasad de autoironie, sufocat, din pacate... typo la "întoxicată".

Când am citit prima dată întrebarea, superficial, m-am întrebat revoltată: Cum să moară poezia?! Cum să moară Cuvântul?!
Şi nici acum, după mai multe zile, parcă nu pot accepta acest ,,destin” al poeziei. Cred că mai degrabă, m-aş referi la un anume gen de poezie, la un anume curent estetic sau generaţie literară, poate că doar acestea rămân în urmă într-un loc mai mult sau mai puţin vizibil în istoria literaturii. Poezia este şi va fi cât va fi omul şi cuvântul. Va lua forme tot mai noi, se va transfigura, însă va avea acelaşi miez, acelaşi scop, fiindcă ea e expresia unei nevoi artistice existente în om, nevoia de a crea, nevoia de se bucura de creaţia lui şi a altora. Creierul uman are o parte stângă şi o parte dreaptă :) Sufletul omului a fost atins cândva de frumos, de adevăr, de iubire, de suferinţă, şi nu va rămâne insensibil oricât de pragmatic ar fi, oricât de tehnologizat va fi secolul în care va trăi.
Civilizaţia din secolul XXI asigură viteza informaţiei şi ne duce spre o viaţă plină de ,,instant-uri”. Doar poezia nu e instant, nu are cum. Pe de altă parte această ,,civilizaţie” a vizualului impus de tv, internet, poate influenţa gradul de abstractizare şi însăşi creativitatea. Lipsa lecturii, de asemeni. În pericol e generaţia tânără.
Epigonii au fost şi vor fi, însă doar ca o perioadă de tranziţie, de tatonare. Poezia care ,,rămâne” va rămânea fiindcă mereu va exista un mentor al unei generaţii, un pivot, sau un grup, cineva precum Gherea sau un Vlahuţă care vor spune:
"Tinere scriitor, lasă istoricilor trecutul depărtat şi tulbure, cată mai bine-n jurul tău, umple-ţi sufletul de emoţiile timpului în care trăieşti şi arată-ne, la lumina talentului tău, durerile şi aspiraţiile societăţii noastre de azi, luptele şi pasiunile la care eşti martor şi părtaş, oamenii pe care-i cunoşti, viaţa de care palpităm; ascultă bine şi-nţelege bătăile inimilor noastre - ce-ţi vorbesc ele asta ne interesează mai cu deosebire, asta vrem să ne spui, tinere scriitor!" (Mahalagismul in literatura).
Cititorii poeziei sunt în procent foarte mic publicul, în procent mai mare poeţii şi în procent mic criticii. Ne citim noi între noi…şi aşa a fost mereu, în orice generaţie literară.
Pentru tineret un mare rol îl are educaţia în şcoli, formarea gustului pentru frumos, pentru valori. Cert e că sunt multe variabile... mai poate fi şi ,,vidul” după un mare nume sau după o generaţie de aur…cu toate acestea Poezia nu va muri :) Părerea mea.
Închei cu un îndemn de al lui Traian Dorz, apropo de epigoni:
"Spre Cetatea Poeziei nu poţi merge pe urmele altora decât foarte puţin. Îndată trebuie să-ţi afli drumul tău propriu. Şi încălţămintea ta de aur. Şi urma ta prin rouă.
Lumina urmelor tale s-o laşi numai pe un teren virgin, pe unde n-a mai călcat nimeni niciodată. Numai urmele lui Iisus să le cauţi.
Ale nimănui altcuiva."

Am citit cu atenţie, dar, la revenire, am uitat ce am citit :).

unele formulări, asocieri de cuvinte la care se poate renunţa, fără să afecteze ideea textului. Ce spui de: “sunt o străină cu pielea fragedă, atinsă de săruri......înlocuiesc tot ceea ce ştiam despre insomnii, despre perne în formă de lebede....”. aş renunţa la acele “ca şi cum”.
Reţin, printre altele: “în fiecare noapte trec printr-o sită, ca dimineaţa să mă găsească (afle!!) curată.....cum de suntem atât de sălbatici prin atingeri de îngeri”. Mai mult nu îndrăznesc să spun. Am auzit “de la surse” că jurnaliştii, nu toţi, of course, dacă îi contrazici devin aprigi...la condei. Glumesc, nu-ţi face probleme. Cu respect, zapata

Îmi place adancimea realizata cu acest joc de teze în limbaj simplu, accesibil deși poemul operează în spectru axiomatic. Aproape galileian finalul, Eppur si muove reformulat.

da Aranca, cred ca ai dreptate... voiam sa reliefez mutenia, nerostirea... dar realizez acum ca imaginea e prea dura. am gasit ceva provizoriu, o sa mai caut oricum, multumesc!

cerusem ajutorul pentru editarea profilului, dar intre timp am vazut cum se face..scuzati!

mulumesc,textul se vrea un mini-articol, n-am stiut unde sa-l incadrez, la articol nu pot si l-am incadrat la eseu.multumesc frumos pt indrumare. cu stima, adelina