Vladimir, din punctul meu de vedere, acesta este poemul cel mai reușit din cele scrise de tine pe Hermeneia. Condensezi și articulezi milimetric, ca un ceasornicar, realități multiple, interioare, imaginare sau nu. În plus, se simt stările, se simte vibrație sufletească, ceea ce în alte poeme rămânea ascuns, aici se dezvăluie. Nu mai simt acea breșă între psyche - instinct - spirit. Aici reușești o îmbinare armonioasă. Nu am nimic de schimbat. Fiecare cuvânt își are locul bine ales. Nimic nu "scapă", nimic nu e disonant. E un poem de "primă pagină" sau de deschidere a unui volum. Remarc: "atunci când diminețile se târăsc pudice pe faleză golite de suflet alerg pe un pod ce desparte pământul urmelor tale de cerul crăpat al Iudeii" Frumos. Așteptam de o vreme să spun limpede asta despre poezia ta.

... se pare că ai dreptate, Virgil, prin urmare pentru construcția nonconformistă și inedită din versurile: primiți cu spurcatul/ primiți cu spurcatul, pentru omogenitatea ideii de a renaște într-o altă personalitate prin iertare, pentru aceste versuri: va intra iarna și nu vei ști cum/ oasele tale vor scrie cu fum/ pletele oilor vor călțuni glezne păgâne/ degeaba mai bați la uluci ca un câne... cât și pentru rânduri ca: și dacă stelele stinse sunt pietre/ nu ne vom mai trezi:/ nimeni nu vede!/ și îmi izbesc fața de cuiburi/ și mă tai/ aprind apa în plămânii de cai...

Citit, plăcut, lăsat sermn să știi.

iti multumesc de semn! ne scriem in cuvintele care ne tin sufletul in palme la o anumita ora... uneori ele zgaraie, alteori curg lin, important este sa ne poata elibera si sa ajunga cat mai departe de noi. :)

Mariana, mulţumesc şi eu pentru gândurile tale şi mă bucur că acest scurt fragment şi-a atins scopul, de a da o stare de linişte cititorului.

imi place textul, prin modul subtil in care propune o poveste, cu sau fara manierism, unde el si ea, cunoscand momentul cand fereastra atinge soarele (si imi imaginez aici o camera rotitoare, desi interpretarea e deschisa) ei se leaga, abia simtit intr-un univers plin de zahar (pudra?) si vise. mi se pare ca ea, ca principiu activ, isi tese panza viselor pe fondul unei realitati incomode -tocmai de aceea - iar asta e frumos. el nu are decat sa stea nemiscat, ca ntr-o eclipsa totala de fiinta.

da, fireste, la asa interval de timp am cautat deja in dexonline.ro. oricum merci de osteneala de a scrie si politetea de a nu ma lasa cu intrebarea in brate.

am corectat.

eu as fi sfarsit poemul la ¨asta e trenul tau¨. imi place cum pui limita ca apoi s-o iei pt a determina o lata idee, imagine: ex. strofa a doua. un poem bun, medeea

Cristi, citindu-te, m-am gandit ca poetii isi deconspira intotdeauna profilul liric...prin proza pe care o scriu! Spun asta pentru ca si eu sunt un alcatuitor de versuri care s-a incapatant, o vreme, sa faca ochi dulci genului epic; in cele in urma, mi-a venit mintea la cap...:) Naratiunea nu e rea, atmosfera si personajele se contureaza, insa as fi preferat un ton mai "macho" al povestitorului, niste fraze mai scurte si ceva mai scuturate de lirism. dar, dincole de mofturile mele, este un text pe care l-am parcurs cu placere si (recunosc!) cu surprindere. are si o continuare?

...inchid ochii ii las sa treaca.
...sa treaca? unde? cum? nu-nteleg sensu'.

Cel mai reușit vers, pentru mine" "aranjez icoanele sub pielea cerului" O cacofonie "mișcă conturul".

trăiesc cu speranţa că în viitor voi reuşi să capăt acel "rafinament lingvistic".
mă bazez pe observaţiile d-voastră pertinente în primul rând, mulţumesc.

multumesc Vasile Munteanu! e un colind frumos la geamul sufletului. "sertarele memoriei" s-a dorit catena vizuala si nu numai, intre text si trimiterea spre suprarealismul lui Salvador Domingo Felipe Jacinto Dalí Domenech. Sarbatori fericite oriunde ne-am afla!