expresia prin cuvant nu inseamna neaparat poetizare, zambesc cand citesc un astfel de comentariu. despre scrierea lui virgil nici nu am ce spune, nu e nimic de spus, modul in care dom' director hermeneia analizeaza textele este ingineresc, uneori zambesc gandindu-ma ca acest om talentat face si lucruri pur si simplu din obligatie, fara sa simta nicio chemare, poemul asta m-a prins intr-o miscare de du-te vino si da, mi-a amintit de fado. ati ascultat fado-ul? ati inteles acel sentiment fantastic al uitarii, al abandonului? al inexistentei zilei de maine? ce mi se pare din ce in ce mai interesant insa este ca pe aici pe hermeneia nu mai avem comentatori, iar eu (nu ca as fi mare motz :-) mai ca ma las de meseria asta in secunda doi daca lucrurile o tin tot asa. hermeneia a ajuns mai rau ca agonia la acest capitol, ceea ce zic eu e grav, pentru ca mai rau decat agonia inseamna damnarea literara si chiar nu vreau sa cobesc, Bobadil.

ouch! pot sa jur ca am vazut A.A.A. in loc de yester. probabil e din cauza de multitasking. prea multe monitoare.

RE:
Ionut Caragea, o notatie pretioasa pentru mine, multumesc de popas!
*
Silvia, sunt onorata de aprecierea ta, ma bucur ca ai ales acel fragment!

are cateva imagini bine conturate si chiar cateva puncte de maxim. o poezie bine conturata despre singuratate, un dialog cu sine despre instrainarea de sine, cu un discurs crescendo si bine susținut. sunt convins ca la o a doua sau a treia revenire pe tecst autorul va elimina cele cateva mici neajunsuri -(iaca baz, simfonii infrigurate, are sa-ti cada litere din carne) sau poate nu o va face - dar si asa tecstul transmite mesajul, fara ocolis si fara a folosi clisee invechite.

interesant, desi poate prea contextualizat dupa parerea mea. continui sa cred ca prezenta hyperlinkurilor intr-un text poetic este o chestie care nu il ajuta

legături eu la un capăt și tu la celălalt inventam telefonul pe-atunci cu o ață legată-ntre cutii de chibrit cuvintele alunecau șirag prea lung între noi ghicite podul pe care-am ajuns e înnodat strâns de celălalt mal de strada care se-nfundă-n orășelul cenușiu un pod de bârne pe care vântul îl bâțâie cu greu în aerul aglutinat mai încolo un gong de carne putrezește într-un morman de gunoaie noroiul roșcat al țărmurilor se dizolvă-ncet în albastrul verzui dedesubt apa se despică în pietre ba e un hamac în care mă urc c-o față copilăroasă străinul ce trece acum cu greu pe lângă mine-n spațiul strâmt îmi întinde o acadea și un volum de versuri no name un șir de indivizi se-ncurajează cu același gest peste tot în lume oamenii poartă după ureche un creion ai observat ca tipul de la pompe funebre care e preocupat de confort și te-mbie sa-l ajuți : e destul de comod? e destul loc pentru un mobil leptop lopată găuritor stație microfon costum de scafandru o barcă pneumatică un ac de siguranță și ață cu ac intrați puțin încercați o funtă mare roșie sau albastră? unghiera poftim am uitat după trei zile cresc unghiile ca naiba pe cerul de clisă răzbește o pasăre undeva-n oreave adânci ființe de-ntuneric îngroapă zborul printre grădele apasă chipul meu de ieri visul se zbate-ntre amonte și aval un sturion în replay continuu în dreptul soarelui apa luminată murdar amestecă albastrul-verde cu malul roșietic apoi culorile răsucite-n șoseaua de la capătul podului se prefiră în dreptunghiuri de case și arbori toate în dâre din ce în ce mai diforme umede pe apa sâmbetei arunc tot ce m-apasă și-o agrafă verde asta pe care pun un mic sclipăt de lumină acum să se ducă departe - departe să se-agațe să mă aștepte țămul acela va purta numele meu de câte ori sunt în fața oamenilor orizontala se preface pod apoi o lume și mai subțire calculez fiecare pas trebuie să văd pe chipul din fața mea îți pasă ești îngrozit înseamnă că știu unde va merge și celălalt pas dar astăzi nu ești decât un chip ascuns bine în multe ambalaje pus la păstrat dedesubt umbra mea își leagănă cadavrul din apă idei albastre ca niște viermi lucrează-n întuneric adânc trag spre mâlul malurilor chestii mărunte-nfășurate-n țiplă respirația mea amestecată cu aceea a vocilor stridente speriate de dedesubt cu mirosul fetid al al gunoaielor cu praful stelar mai târziu mult mai târziu când imaginea asta se va stinge va aluneca-ntr-un tipar sub o poartă/ sub un chepeng/ sub o cutie de chibrituri de unde pornește un fir de sare-napoi

Francisc, e bine că găsești interesant măcar finalul.:) Mulțumesc de lectură.

Eu cred că Paul a vrut să demonstreze ceva ce știm cu toții. Și anume că nouă ne place circul. Din păcate, oamenii nu intră neapărat să citească un text bine scris, cât intră la "reclamă", la "sclipici", balonașe și focuri de artificii. Ei, da. Mai mult decât atât, dacă mai facem și două-trei ironii bine țintite, îi obligăm pe ceilalți să se întoarcă, să "dea replica". Sesizez cu bucurie pe de-o parte că Ioana a prins această transformare în chat și a încercat elegant să o depășească. Pe de alta, Paul, eu cred că te-ai distrat suficient și nu ai demonstrat nimic din ceea nu știam deja. Poate e timpul să ne întoarcem la literatură și la a nu folosi mijloace de marketing direct. Cel puțin nu aici. Să nu ne folosim de timpul și răbdarea celorlalți. Eu sincer cred că nu era nevoie să demonstrezi că știi să folosești și "arsenalul" celorlalți. Și nu, nu e nevoie să îmi spui că am dreptate. Doar să revenim la cele ale noastre.

Textul mi se pare o tentativa de epatare, care, ca cele mai multe astfel de tentative, pica in capcana ermeticului.

"Ce i se perfira secular în barba
Oxigenată în fiecare secundă
Din celestul lui ceas"
pompos si inutil...

ialin

Interesant este poate un alt fenomen, pe care eu l-am perceput de pe "nivelul doi al lecturii" si anume ca, odata rostite, cuvintele nu mai pot fi uitate niciodata. Fie ca devin blestem, fie mantuire, ele sunt sortite neuitarii... la fel ca si mortii nostri. Un poem trist, un typo acolo la "zdente", dar in general o incursiune pe taramul unei "fiinte minerale" cum este poezia a Profetului, pe care o salut asa, de la o mare de kilometri si fuse orare, cu o penita. Sa mai scrii Virgile! Andu

aceea lumina sau acea lumina? împrimăvărează e un cuvint greoi si trecut. batrinetea virgina a visului? schimba asta. greu greu. nu prea mi-a plăcut.

Cred că impresionantă este autenticitatea acestei fotografii. Nu e nimic trucat aici, nici urmă de „poză” ori „cochetărie”, totul este bucurie, emoție și speranță.
Cum spunea și Raluca, poate că unora li se pare dulceagă, dar asta ar trebui să fie, pentru ei, un semnal de alarmă.

Mulțumesc pentru postare, Mariana, mie mi-a înseninat o zi posomorâtă. :)

Crăciun în tihnă ție familiei tale utilizatorilor și vizitatorilor acestui site. Doamne ajută.

( Nu-mi place cum suna "cu cuvintele".) Imaginile sint atit de plastice, de apropiate incit ar trebui pusa undeva o placa de avertizare: "Objects in the mirror are closer than they seem", ca pe marile autostrazi ... O dureroasa inviere in prag de primavara.