dor
2. b'ortă s. f., g.-d. art. b'ortei; pl. b'orte
nodex
3. B'ORT//Ă ~e f. pop. Spărtură sau scobitură (într-un corp sau într-un material) naturală sau făcută special; gaură. /
sino
4. B'ORTĂ s. v. adancitura, cavitate, deschi-dere, deschizătură, gaură, groapă, orificiu, scobitură, scorbură.
mai departe:
"pruncul de ţîţă se va juca la gura bortei năpârcii, şi copilul înţărcat va băga mâna în vizuina basilicului." Isaia 11:8
vina mea e că îl plagiarizez pe Cornilescu, pe Isaia, Logosul în ultimă instanţă.
nu ştiu unde ai citit tu de inima viscolului nopţilor sufletului meu, poate în versificaţia popular mioritică.
pachetele risipite sub pom(ul de crăciun), e o expresie simplă şi oarecum ironică, e adevărat, însă asta este. acordăm toată atenţia ambalajului ( pom, cârnaţi, cadouri, ţigări, busuioacă de bohotinţi şi mai ştiu eu ce) şi neglijăm adevărata valoare, semnificaţie a christmasului.
hei, mai are omu' zile rele, ai mai spus-o tu pe pagina mea! nu toată lumea e expertă în filologie. eu, unul, nici n-am trecut pe lângă ea şi n-am timp s-o mângâi acum. înţeleg, totuşi, că eşti pus să faci un job şi că trebuie să-l faci. merci de com, te mai aştept, oricine e welcome.
redarea unei stari, intr-un mod cursiv, chiar daca poate nu atat de original, cu unele imagini putin cautate (vezi forta de a te misca). oricum, raman cu un plus citind aceste versuri.
Păi, cum era? Parcă ,,sunt un pod de apă...fii tu un pod de oţel..." Mă aliez cu Raluca :) Ce-ar fi să faci un mixaj între cele două finaluri? :)
În rest, iarna e asa frumos sugerată, cu toate ale ei, bune, rele, albe, îndepărtate...Fie să nu se înzăpezească străzile tinereţii :)
paul, un poem .... minunat, aș zice în care planurile durerii, reamintirii se îmbină creîndu-mi senzația de ireal, ca și cum ne a-m afla în sufletul tău pe acel /câmp sfințit de o lună plină/ printre /prăștii și pixuri/. mi-a placut și
/nu știu sigur
de mai vorbim sau mai tăcem cine în cine
se aruncă acum
cu brațele deschise/. cred că am să recitesc des poemul :).
Dră. Alina Manole, Colajele poetice sunt deobicei interesante, prin arhitectura lor pluriformă. Nu este cazul cu acesta, care, în afara unor performanțe de ordin grafic (lungimi de versuri care alcătuiesc figuri geometrice), nu spune mare lucru. Principala carență o constituie faptul că "poemul" este lipsit de orice fior liric, are versuri terne, plate, puse acolo doar ca să fie. Este păcat, distinsă domnișoară Alina Manole, că vă irosiți timpul (și talentul incontestabil) cu asemenea experimente fade. Vă spun cu toată sinceritatea că nu am vrut să fiu "rău" în acest comentariu; aceasta e părerea mea sinceră și, prin urmare, nu are rost să-mi plătiți polițe în viitor. Cu toate urările mele de bine, Mircea Florin Sandru
Pentru că nu mai sunt într-o şedinţă de partid de pe vremuri, nici măcar « lărgită », dă-mi voie, rogu-te, să mai adaug numai cele ce urmează şi, de data asta va fi chiar ultima intervenţie sub acest text.
Detaşându-mă lucid pot glumi sau pot vorbi direct.
Acum nu mai pot glumi. Este mult mai grav ce se întâmplă de la un ceas la altul, de la un minut la altul şi timpul pare a se concentra şi mai mult.
Avem de ales între a judeca lucid sau de a continua să ne mâncăm, urându-ne, unii pe alţii.
Este o situaţie NU cu o tuşe comic accentuată şi cu un tragism atenuat gen alegătorul turmentat al lui Caragiale , ci una de-a dreptul incalificabil de tragic-absurdă ca în piesa de teatru a altui român, Eugen Ionescu; în care un cuplu căsătorit de ani buni începe să se certe pe măsură ce casa porneşte să se cutremure fizic, fără motive aparente; cearta continua, casa se dezmembrează, gradarea certei şi distrugerea casei ajung la apogeu şi nu mai rămâne nimic nici din cuplu şi nici din casă (pentru cei interesaţi, titlul piesei este „Delir în doi, în trei…în câţi vrei”).
Fiecare e liber să gândească cu capul său, dar cred că ar trebui să hotărască RAŢIONAL, cât de «raţionali» putem fi în situaţii, mai mult sau mai puţin, «limită» . Poate fi o iluzie dar daţi-mi voie să mă agăţ de ea.
Îmi pare sincer rău de fiecare dintre cele două tabere în care ura şi agresivitatea sapă până la orbire . Ura şi agresivitatea se întorc înmiit otrăvindu-l pe cel care urăşte şi este agresiv şi se va nimici singur, psihic – ceea ce e mult mai grav - chiar dacă va mai trăi câte zile îi sunt date. Şi aici nu mai e treabă de morală, ci de supravieţuire a noastră, ca oameni. Animalele nu urăsc. Sunt agresive din instinct de supravieţuire. Dacă n-au ce mânca, mor. E o lege a firii. Nu cred, nu am nici un motiv să cred că în junglă animalele urăsc. N-au timp de aşa ceva. Trebuie să trăiască, altfel sunt ucise fizic de alte animale. Numai noi, oamenii, se pare că avem timp să urâm, otrăvindu-ne singuri, repet, cel puţin psihic. Şi asta mă doare.
Cele de mai sus sună patetic. Şi, poate, a panseuri gen «Gâgă». Ei şi!
"decît un clipocit de suflet cărăbănit pe după ziduri de cărți" - Inedită imagine tocmai prin folosirea cuvântului "cărăbănit" (regionalism moldovenesc, reminiscență a copilăriei), felicitări, Virgil, ai găsit un cuvânt mai rar care pune-n valoare contextul! În ultimele patru versuri, însă, ai comis un abuz: doar în patru versuri sunt 5 epitete! ! ! Brrr, prea dulce! "ca într-un batiscaf translucid răsucindu-mă embrionic și plec pentru încă o noapte distrofică spre diminețile cărămizii ale labirinthiei"
Iulia, incatnat de trecerea ta pe aici. Multumesc de sugertie si crede-ma ca nu m-am suparat deloc. Daca esti novice sau autor ma intereseaza...deloc. Si acum ca sa clarific cateva aspecte. Felinarul este galben acolo unde lumineaza, dar stalpul este verde negricios. Cromatica este exact asa cum mi-am dorit, am vrut sa fie o imagine plina de culoare...cat mai sclipiroare pentru a da o impresie vizuala cat mai accentuata povestirii. Abundenta detaliilor face parte din stilul pe care l-am ales si in mod special am bagat mai multe detalii in povestire. Mi-a placut la nebunie rescrierea respectivului pasaj dar cred ca nu s-ar fi potrivit textului in sine, prea poetic si prea sentimental-frumos scris, eu vroiam sa evidentiez mizeria. La sfarsit m-ai sfatuit sa redau senzatiile mai intens dar cred ca senzatia era de amortire si asta s-a regasit in text. Poate ca este un text care va fi inbunatatit... De aceea am ales sa-l scriu asa. Dar ce pot spune...este prima mea bucata de proza. Pana acum nu am publicat decat eseuri pe agonia si doar curiozitatea de a vedea daca pot scrie proza m-a indemnat sa scriu "invizibil". Apreciez sinceritatea ta si sugestiile. Si te astept sa-mi citesti eseurile, sau ma rog...esecurile de eseuri din pagina personala de dincolo. As aprecia critica ta si la ele. Cu aceeasi prietenie, Teo.
Am să dau explicații și la ultima acuză (din onestitate, încă). În preajma crăciunului Matei Hutopilă a postat o poezie pe care eu am trimis-o în șantier sau la inacceptabile, nu mai știu precis. Pe chat era mirat de ce un poem atît de bun nu a fost acceptat. Doar pentru că avea un singur cuvînt mai fără perdea? Virgil Titarenco îi răspunde (tot pe chat) – cine a zis că e un poem foarte bun Matei? Deși nu eram obligat i-am spus autorului că eu am am refuzat publicarea poeziei pe motive estetice și nu din cauza expresiei fără perdea. Atît nimic mai mult!
Aceasta este o altă „jignire” la adresa lui Matei Hutopilă. Unii nu știu să se oprească la timp trezindu-se cu bumerangul în față. Sper – pentru starea mea dar și pentru starea Hermeneia - să știu cînd să pun punct.
Aşa cum apare nu prea este un haiku. Există şi haiku scrise într-un singur rând, dar şi acelea respectă anumite reguli. Faptul că un micropoem are 5-7-5 silabe nu îl transformă în haiku. Ca haiku, eu l-aş scrie altfel, de exemplu:
un stol de cocori
dispare fără sunet
cerul plumburiu
Această versiune a mea este 5-7-5, dar regula aceasta este desuetă, e necesar să fie un haiku adevărat în primul rând. Îmi place imaginea ta şi ceea ce sugerează. Iar cerul de plumb este la limita unei metafore.
Am citit cu desfătare însăşi esenţa existenţei unora dintre noi. Subiectul simplu capătă consistenţă prin figurile de stil ce ascut simţurile. Unele detalii arată legătura neîntreruptă cu pământul, cu viaţa ţăranului din care ne hrănim.
Felicitări!
o extrapolare lirica reusita si plina de farmec a paradoxului rimbaudian. curge bine poemul tau, discret precum lacrima instrainarii de sine. o mica obiectie am, la titlu: in cazul in care vrei sa-l lasi intre ghilimele, cred ca citatul exact era: "je est un autre". fara ghilimele, insa, merge si varianta aleasa de tine, in cazul particular al poemului tau. felicitari.
Foarte bun ritm si buna atmosfera, aproape de psalm din puntul meu de vedere. Remarcabila strofa a doua. De fapt tot poemul e foarte sigur dar acolo te opresti putin sa iei o gura de aer.
D-le Virgil Titarenco desigur sustineti o viziune asupra formei poetice (si la nivel lingvistic: lipsa semnelor de punctuatie - cummingsianism desuet dupa parerea mea, o cautare a noului fasaita, dar asta este doar o opinie, î din i - intamplator sunt de acord cu acest fapt) dar nu aveti caderea sa ne-o impuneti. Un comentator penibil :) Cristi PS Am o mica nedumerire : Cu ce ne hraneste toamna? :) Exprimare impiedicata: ploua în eden a nebunie cu care ne hrănește toamna PS2 Retin: copii străvezii printre scîndurile umede ale zilelor Frumos... In rest ...cam atat :)
Am mai citit poemul acesta undeva. Credeam că face aluzie la una dintre poeziile mele. Nu este aşa. Dovadă că în scriere se întîlnesc ideile şi cuvintele. Un poem imagistic, metafore bine plasate, şi, pentru a selecta poeticul preferat amintesc:"unde un şarpe hulpav îşi făcuse culcuş-devorându-te până la ultima moleculă". Poemul curge frumos, lin, şi exprimă sentimentul puternic al dorului, al dorinţei, al speranţei. Şi nu e patetic, e chiar sincer şi plauzibil, credibil.
nu stiu ce va deranjeaza atat, domnule, mi/am exprimat opinia cu mult bun simt. nu trebuie sa mi/o impartasiti ... comentariul meu a plecat de la textul dumneavoastra despre patriarhul Teoctist I. fiecare isi are admiratorii si detractorii sai, am vorbit de asemeni de trecerea in lumea umbrelor a altor doi titani... pintea si pittis. lasand la o parte cariera radiofonica si muzicala, pittis a avut una din cele mai frumoase si mai expresive voci actoricesti... mie imi aminteste de george vraca. de asemeni a fost o prezenta nonconformista pe scena ca si in viata. l/am urmarit in cateva concerte live si canta cu atata suflet pana ragusea insa vocea/ i revenea cand recita..,,sunt tanar, doamna'' inteligent pana la incomod, talentat pana la indecent, pittis a avut si un spirit de fronda care l/a sustinut in nebunia artei insa l/a macinat prematur in viata. pintea a fost de asemeni remarcabil... o privire expresiva, un joc lucid, interiorizat, profund, te macina sa te supui povestii pe care o traia pe scena... de ce sa nu recunoastem ce e valoros? nu mi/e teama ca ridic osanale nimanui ci doar nu vreau sa treaca neobservata decenta lor retragere . in ceea ce il priveste pe patriarh, el nu a fost o umbra cu o functie mare ci a fost un lieder religios, un bun duhovnic, a deshis o punte spre ecumenism prin vizita papei ioan... a reintrodus invatamantul religios in scoala, a zidit si a pus piatra de temelie multor biserici. pe undeva simt ca in sufletul lui se gandea la bisericile pe care nu ca le/a daramat ci pe care nu le/ a putut salva. a fost un bun capitan de corabie chiar daca in furtuna i/au pierit cativa marinari dragi, nu i/a sacrificat ci si/a dus crucea in spate pana la capat si inca ceva.. a avut har... fata sa in ultimii ani s/a imbracat in lumina... e drept ca textul dumneavoastra se refera la ,,funeraliile'' patriarhului...dar pornind de la acest eveniment comentat mai mult sau mai putin inspirat de cronicarii tv mi/am permis sa pomenesc numele a doi mari artisti...
Un textuleț oarecare, pus pe hârtie ca să te afli în treabă. Nu orice gând, mai mult sau mai puțin sexual, trebuie să devină text. Uneori trebuie pus în practică. O asemenea soluție poate avea o valoare mult mai mare decât un poem...
nicodeme, in sfarsit un text pre inima mea! Plato raspunde la apelul NATO, parintii sunt rastigniti in cazarma mintii, ideile....pravila....cararea...zebra...Doamne, am ametit! stai asa s-o iau cu incetisorul. am incredere in suprematia iluminista a ratiunii (la care si dumneata faci un apel, asa, subtil de tot) si sunt sigur ca daca am sa depun un anume efort, voi sparge codul lui... nicodem. adica, spune cu sarg strofa a 1...2....3...4, asa, 4, spune ca poetul, necajit de NATO (ca oricum lupta pentru petrol nu pentru libertatea oamenilor, carevasazica, n-o are), s-a strecurat pe langa Platon (al carui N final s-a topit miraculos in dictia anglo-saxona a gandirii prometeicului autor), si-a rastignit parintii (o chestie corect politic; parintii mereu sunt autoritari, ei nu inteleg sa fie prietenii relaxati ai odraslelor. de unde si predictibila vendeta) si ratiunea aceasta umanista, scapata de pravila (nicodeme, tin sa-ti reamintesc ca Pravila a fost data de Sf Parinti, adica au lucrat ceva specialisti la ea si ca a avut un rol esential in cultura si civilizatia rasariteana, atasata de Traditie.), numai ca sa intalneasca Credinta, Iubirea si (surprizaaa!!!) Nemurirea. pana aici totul e logic. de-a dreptul firesc. mai departe: in strofa 4 de la urma, eul liric e rupt de satrele minciunii, a naibii de rele, cu precadere in Romania, dar si pe alte meleaguri transatlantice, unde unii fac si ei ce pot sa traiasca mai bine, ba mai mult, fac si situri literare, ca sa ne mearga si noua,de acasa, mai bine, iar altii, scriu pe ele, ca oricum totul e pe gratis si merita. inchid paranteza. Golgota este impresionanta pana la lacrimi in poezie (ca in realitate a fost o situatie cam nasoala si cam trista. apoi, ca intr-un film de suspans, totul s-a rasturnat si golgota a devenit simbol bun de pus la inema, de dat cu ea prin poezii, in fine, de predicat cu mult folos despre ea si despre ce inseamna pentru noi, cei de azi. dar si pentru altii, ca, si asta e pe gratis, si lumea se-nghesuie.) pe final vine insusi Logosul in trup de huma ca sa ne aprinda un rug potent. acuma ar fi o problema: ori Logosul a mai fost de atatea si atatea ori in huma (dovada ca poetii, ei, de neamul lor, au scris mereu despre asta. si nici acum nu inceteaza), ori nu a fost niciodata in trup de huma si acum aflam si noi cum au stat lucrurile de fapt. ca masonii sunt de vina, si evreii, ei au falsificat istoria si evangheliile (precum spune si filmul Zeitgeist). urmeaza cioburile mintii si suvoiul de pace calma, porumbelul dragostei si psalmul. pfffiu! ce bine ca totuil se termina cu bine! cinste tie nicodeme, ai scris un poem pe inima mea. care mereu bate deodata cu inima Hermeneii, desi ea, sucita faptura, nicicand n-ar recunoaste.
Am urmărit experimentele și aici observ preocuparea pentru negație internă. Pentru că scrie acolo sus visual, mă gândeam că ar fi mai frumos dacă ar fi cele nouă rânduri ori centrate, ori spațiate mai larg. Și la ordinea rândurilor după lungime aș fi lucrat puțin, fiindcă așa cum e parcă sunt în scara măgarului sau a pisicii,... rămasă așa cu urechea dreaptă pe umărul drept... :-) Oare se poate schimba ordinea rândurilor sau au o logică nevăzută de mine? De ce musai „blestemat”?
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
dex98
1. B'ORTĂ, borte, s.f. (Reg.) Gaura; scorbura; groapa; vizuina. - Din ucr. bort.
dor
2. b'ortă s. f., g.-d. art. b'ortei; pl. b'orte
nodex
pentru textul : noapte cu plată de3. B'ORT//Ă ~e f. pop. Spărtură sau scobitură (într-un corp sau într-un material) naturală sau făcută special; gaură. /
sino
4. B'ORTĂ s. v. adancitura, cavitate, deschi-dere, deschizătură, gaură, groapă, orificiu, scobitură, scorbură.
mai departe:
"pruncul de ţîţă se va juca la gura bortei năpârcii, şi copilul înţărcat va băga mâna în vizuina basilicului." Isaia 11:8
vina mea e că îl plagiarizez pe Cornilescu, pe Isaia, Logosul în ultimă instanţă.
nu ştiu unde ai citit tu de inima viscolului nopţilor sufletului meu, poate în versificaţia popular mioritică.
pachetele risipite sub pom(ul de crăciun), e o expresie simplă şi oarecum ironică, e adevărat, însă asta este. acordăm toată atenţia ambalajului ( pom, cârnaţi, cadouri, ţigări, busuioacă de bohotinţi şi mai ştiu eu ce) şi neglijăm adevărata valoare, semnificaţie a christmasului.
hei, mai are omu' zile rele, ai mai spus-o tu pe pagina mea! nu toată lumea e expertă în filologie. eu, unul, nici n-am trecut pe lângă ea şi n-am timp s-o mângâi acum. înţeleg, totuşi, că eşti pus să faci un job şi că trebuie să-l faci. merci de com, te mai aştept, oricine e welcome.
redarea unei stari, intr-un mod cursiv, chiar daca poate nu atat de original, cu unele imagini putin cautate (vezi forta de a te misca). oricum, raman cu un plus citind aceste versuri.
pentru textul : ..que la vie est belle? dePăi, cum era? Parcă ,,sunt un pod de apă...fii tu un pod de oţel..." Mă aliez cu Raluca :) Ce-ar fi să faci un mixaj între cele două finaluri? :)
pentru textul : până acum e clar că moartea trebuie urmată deÎn rest, iarna e asa frumos sugerată, cu toate ale ei, bune, rele, albe, îndepărtate...Fie să nu se înzăpezească străzile tinereţii :)
Calin, nicicand nu am afirmat ca as fi vreun connaisseur.
pentru textul : Cosmologia: ultima fenomenologie a procesului creaţiei literare deatat a putut inspiratia mea sa duca intr-un moment.
ce te deranjeaza in plus, fata de asta?
paul, un poem .... minunat, aș zice în care planurile durerii, reamintirii se îmbină creîndu-mi senzația de ireal, ca și cum ne a-m afla în sufletul tău pe acel /câmp sfințit de o lună plină/ printre /prăștii și pixuri/. mi-a placut și
/nu știu sigur
pentru textul : lasoul de aur dede mai vorbim sau mai tăcem cine în cine
se aruncă acum
cu brațele deschise/. cred că am să recitesc des poemul :).
Dră. Alina Manole, Colajele poetice sunt deobicei interesante, prin arhitectura lor pluriformă. Nu este cazul cu acesta, care, în afara unor performanțe de ordin grafic (lungimi de versuri care alcătuiesc figuri geometrice), nu spune mare lucru. Principala carență o constituie faptul că "poemul" este lipsit de orice fior liric, are versuri terne, plate, puse acolo doar ca să fie. Este păcat, distinsă domnișoară Alina Manole, că vă irosiți timpul (și talentul incontestabil) cu asemenea experimente fade. Vă spun cu toată sinceritatea că nu am vrut să fiu "rău" în acest comentariu; aceasta e părerea mea sinceră și, prin urmare, nu are rost să-mi plătiți polițe în viitor. Cu toate urările mele de bine, Mircea Florin Sandru
pentru textul : H * deai dreptate, multumesc, o sa modific
pentru textul : Gloomy Sunday II dePentru că nu mai sunt într-o şedinţă de partid de pe vremuri, nici măcar « lărgită », dă-mi voie, rogu-te, să mai adaug numai cele ce urmează şi, de data asta va fi chiar ultima intervenţie sub acest text.
pentru textul : Naţiune şi populaţie deDetaşându-mă lucid pot glumi sau pot vorbi direct.
Acum nu mai pot glumi. Este mult mai grav ce se întâmplă de la un ceas la altul, de la un minut la altul şi timpul pare a se concentra şi mai mult.
Avem de ales între a judeca lucid sau de a continua să ne mâncăm, urându-ne, unii pe alţii.
Este o situaţie NU cu o tuşe comic accentuată şi cu un tragism atenuat gen alegătorul turmentat al lui Caragiale , ci una de-a dreptul incalificabil de tragic-absurdă ca în piesa de teatru a altui român, Eugen Ionescu; în care un cuplu căsătorit de ani buni începe să se certe pe măsură ce casa porneşte să se cutremure fizic, fără motive aparente; cearta continua, casa se dezmembrează, gradarea certei şi distrugerea casei ajung la apogeu şi nu mai rămâne nimic nici din cuplu şi nici din casă (pentru cei interesaţi, titlul piesei este „Delir în doi, în trei…în câţi vrei”).
Fiecare e liber să gândească cu capul său, dar cred că ar trebui să hotărască RAŢIONAL, cât de «raţionali» putem fi în situaţii, mai mult sau mai puţin, «limită» . Poate fi o iluzie dar daţi-mi voie să mă agăţ de ea.
Îmi pare sincer rău de fiecare dintre cele două tabere în care ura şi agresivitatea sapă până la orbire . Ura şi agresivitatea se întorc înmiit otrăvindu-l pe cel care urăşte şi este agresiv şi se va nimici singur, psihic – ceea ce e mult mai grav - chiar dacă va mai trăi câte zile îi sunt date. Şi aici nu mai e treabă de morală, ci de supravieţuire a noastră, ca oameni. Animalele nu urăsc. Sunt agresive din instinct de supravieţuire. Dacă n-au ce mânca, mor. E o lege a firii. Nu cred, nu am nici un motiv să cred că în junglă animalele urăsc. N-au timp de aşa ceva. Trebuie să trăiască, altfel sunt ucise fizic de alte animale. Numai noi, oamenii, se pare că avem timp să urâm, otrăvindu-ne singuri, repet, cel puţin psihic. Şi asta mă doare.
Cele de mai sus sună patetic. Şi, poate, a panseuri gen «Gâgă». Ei şi!
"decît un clipocit de suflet cărăbănit pe după ziduri de cărți" - Inedită imagine tocmai prin folosirea cuvântului "cărăbănit" (regionalism moldovenesc, reminiscență a copilăriei), felicitări, Virgil, ai găsit un cuvânt mai rar care pune-n valoare contextul! În ultimele patru versuri, însă, ai comis un abuz: doar în patru versuri sunt 5 epitete! ! ! Brrr, prea dulce! "ca într-un batiscaf translucid răsucindu-mă embrionic și plec pentru încă o noapte distrofică spre diminețile cărămizii ale labirinthiei"
pentru textul : ghemuire III deIulia, incatnat de trecerea ta pe aici. Multumesc de sugertie si crede-ma ca nu m-am suparat deloc. Daca esti novice sau autor ma intereseaza...deloc. Si acum ca sa clarific cateva aspecte. Felinarul este galben acolo unde lumineaza, dar stalpul este verde negricios. Cromatica este exact asa cum mi-am dorit, am vrut sa fie o imagine plina de culoare...cat mai sclipiroare pentru a da o impresie vizuala cat mai accentuata povestirii. Abundenta detaliilor face parte din stilul pe care l-am ales si in mod special am bagat mai multe detalii in povestire. Mi-a placut la nebunie rescrierea respectivului pasaj dar cred ca nu s-ar fi potrivit textului in sine, prea poetic si prea sentimental-frumos scris, eu vroiam sa evidentiez mizeria. La sfarsit m-ai sfatuit sa redau senzatiile mai intens dar cred ca senzatia era de amortire si asta s-a regasit in text. Poate ca este un text care va fi inbunatatit... De aceea am ales sa-l scriu asa. Dar ce pot spune...este prima mea bucata de proza. Pana acum nu am publicat decat eseuri pe agonia si doar curiozitatea de a vedea daca pot scrie proza m-a indemnat sa scriu "invizibil". Apreciez sinceritatea ta si sugestiile. Si te astept sa-mi citesti eseurile, sau ma rog...esecurile de eseuri din pagina personala de dincolo. As aprecia critica ta si la ele. Cu aceeasi prietenie, Teo.
pentru textul : Invizibil deAm să dau explicații și la ultima acuză (din onestitate, încă). În preajma crăciunului Matei Hutopilă a postat o poezie pe care eu am trimis-o în șantier sau la inacceptabile, nu mai știu precis. Pe chat era mirat de ce un poem atît de bun nu a fost acceptat. Doar pentru că avea un singur cuvînt mai fără perdea? Virgil Titarenco îi răspunde (tot pe chat) – cine a zis că e un poem foarte bun Matei? Deși nu eram obligat i-am spus autorului că eu am am refuzat publicarea poeziei pe motive estetice și nu din cauza expresiei fără perdea. Atît nimic mai mult!
pentru textul : starea hermeneia deAceasta este o altă „jignire” la adresa lui Matei Hutopilă. Unii nu știu să se oprească la timp trezindu-se cu bumerangul în față. Sper – pentru starea mea dar și pentru starea Hermeneia - să știu cînd să pun punct.
un tremur placut, dar atat de... departe. o poezie simpla, scurta, dar care spune (si altora) esentialul, atat de... dramatic.
pentru textul : tremolo deAşa cum apare nu prea este un haiku. Există şi haiku scrise într-un singur rând, dar şi acelea respectă anumite reguli. Faptul că un micropoem are 5-7-5 silabe nu îl transformă în haiku. Ca haiku, eu l-aş scrie altfel, de exemplu:
un stol de cocori
dispare fără sunet
cerul plumburiu
Această versiune a mea este 5-7-5, dar regula aceasta este desuetă, e necesar să fie un haiku adevărat în primul rând. Îmi place imaginea ta şi ceea ce sugerează. Iar cerul de plumb este la limita unei metafore.
pentru textul : haiku deun text scris ceva mai bine deși destul de romanțios
pentru textul : Femeia de casă deAm citit cu desfătare însăşi esenţa existenţei unora dintre noi. Subiectul simplu capătă consistenţă prin figurile de stil ce ascut simţurile. Unele detalii arată legătura neîntreruptă cu pământul, cu viaţa ţăranului din care ne hrănim.
pentru textul : Ţăran cu plugul deFelicitări!
o extrapolare lirica reusita si plina de farmec a paradoxului rimbaudian. curge bine poemul tau, discret precum lacrima instrainarii de sine. o mica obiectie am, la titlu: in cazul in care vrei sa-l lasi intre ghilimele, cred ca citatul exact era: "je est un autre". fara ghilimele, insa, merge si varianta aleasa de tine, in cazul particular al poemului tau. felicitari.
pentru textul : „Je est l’autre” demie poemul imi pare matemeatic. fix. totul se petrece intre puncte ipotetice ce isi asteapta formulelele. simt ca poarta in sine un fel de orgoliu.
pentru textul : tattoos deFoarte bun ritm si buna atmosfera, aproape de psalm din puntul meu de vedere. Remarcabila strofa a doua. De fapt tot poemul e foarte sigur dar acolo te opresti putin sa iei o gura de aer.
pentru textul : fractal deD-le Virgil Titarenco desigur sustineti o viziune asupra formei poetice (si la nivel lingvistic: lipsa semnelor de punctuatie - cummingsianism desuet dupa parerea mea, o cautare a noului fasaita, dar asta este doar o opinie, î din i - intamplator sunt de acord cu acest fapt) dar nu aveti caderea sa ne-o impuneti. Un comentator penibil :) Cristi PS Am o mica nedumerire : Cu ce ne hraneste toamna? :) Exprimare impiedicata: ploua în eden a nebunie cu care ne hrănește toamna PS2 Retin: copii străvezii printre scîndurile umede ale zilelor Frumos... In rest ...cam atat :)
pentru textul : ploua în eden III deAm mai citit poemul acesta undeva. Credeam că face aluzie la una dintre poeziile mele. Nu este aşa. Dovadă că în scriere se întîlnesc ideile şi cuvintele. Un poem imagistic, metafore bine plasate, şi, pentru a selecta poeticul preferat amintesc:"unde un şarpe hulpav îşi făcuse culcuş-devorându-te până la ultima moleculă". Poemul curge frumos, lin, şi exprimă sentimentul puternic al dorului, al dorinţei, al speranţei. Şi nu e patetic, e chiar sincer şi plauzibil, credibil.
pentru textul : Bu hu hu, bu hu hu deVezi că ți-am trimis email în legătură cu antologia Virtualia din acest an, poate îmi răspunzi.
pentru textul : Silent white deBucuros, Silvia! Mulţumesc pentru atenţie!
pentru textul : Ca un drum tăiat alb peste câmp către gară denu stiu ce va deranjeaza atat, domnule, mi/am exprimat opinia cu mult bun simt. nu trebuie sa mi/o impartasiti ... comentariul meu a plecat de la textul dumneavoastra despre patriarhul Teoctist I. fiecare isi are admiratorii si detractorii sai, am vorbit de asemeni de trecerea in lumea umbrelor a altor doi titani... pintea si pittis. lasand la o parte cariera radiofonica si muzicala, pittis a avut una din cele mai frumoase si mai expresive voci actoricesti... mie imi aminteste de george vraca. de asemeni a fost o prezenta nonconformista pe scena ca si in viata. l/am urmarit in cateva concerte live si canta cu atata suflet pana ragusea insa vocea/ i revenea cand recita..,,sunt tanar, doamna'' inteligent pana la incomod, talentat pana la indecent, pittis a avut si un spirit de fronda care l/a sustinut in nebunia artei insa l/a macinat prematur in viata. pintea a fost de asemeni remarcabil... o privire expresiva, un joc lucid, interiorizat, profund, te macina sa te supui povestii pe care o traia pe scena... de ce sa nu recunoastem ce e valoros? nu mi/e teama ca ridic osanale nimanui ci doar nu vreau sa treaca neobservata decenta lor retragere . in ceea ce il priveste pe patriarh, el nu a fost o umbra cu o functie mare ci a fost un lieder religios, un bun duhovnic, a deshis o punte spre ecumenism prin vizita papei ioan... a reintrodus invatamantul religios in scoala, a zidit si a pus piatra de temelie multor biserici. pe undeva simt ca in sufletul lui se gandea la bisericile pe care nu ca le/a daramat ci pe care nu le/ a putut salva. a fost un bun capitan de corabie chiar daca in furtuna i/au pierit cativa marinari dragi, nu i/a sacrificat ci si/a dus crucea in spate pana la capat si inca ceva.. a avut har... fata sa in ultimii ani s/a imbracat in lumina... e drept ca textul dumneavoastra se refera la ,,funeraliile'' patriarhului...dar pornind de la acest eveniment comentat mai mult sau mai putin inspirat de cronicarii tv mi/am permis sa pomenesc numele a doi mari artisti...
pentru textul : Cum se vorbește limba română în România - I demerci alex.
pentru textul : eu mor foarte rar deca să evit titlul: Bravo, Raluca și mulțumesc! Adrian, Vlad... asemenea!
pentru textul : Felicitări, Raluca ! deUn textuleț oarecare, pus pe hârtie ca să te afli în treabă. Nu orice gând, mai mult sau mai puțin sexual, trebuie să devină text. Uneori trebuie pus în practică. O asemenea soluție poate avea o valoare mult mai mare decât un poem...
pentru textul : quand les paroles sont inutiles denicodeme, in sfarsit un text pre inima mea! Plato raspunde la apelul NATO, parintii sunt rastigniti in cazarma mintii, ideile....pravila....cararea...zebra...Doamne, am ametit! stai asa s-o iau cu incetisorul. am incredere in suprematia iluminista a ratiunii (la care si dumneata faci un apel, asa, subtil de tot) si sunt sigur ca daca am sa depun un anume efort, voi sparge codul lui... nicodem. adica, spune cu sarg strofa a 1...2....3...4, asa, 4, spune ca poetul, necajit de NATO (ca oricum lupta pentru petrol nu pentru libertatea oamenilor, carevasazica, n-o are), s-a strecurat pe langa Platon (al carui N final s-a topit miraculos in dictia anglo-saxona a gandirii prometeicului autor), si-a rastignit parintii (o chestie corect politic; parintii mereu sunt autoritari, ei nu inteleg sa fie prietenii relaxati ai odraslelor. de unde si predictibila vendeta) si ratiunea aceasta umanista, scapata de pravila (nicodeme, tin sa-ti reamintesc ca Pravila a fost data de Sf Parinti, adica au lucrat ceva specialisti la ea si ca a avut un rol esential in cultura si civilizatia rasariteana, atasata de Traditie.), numai ca sa intalneasca Credinta, Iubirea si (surprizaaa!!!) Nemurirea. pana aici totul e logic. de-a dreptul firesc. mai departe: in strofa 4 de la urma, eul liric e rupt de satrele minciunii, a naibii de rele, cu precadere in Romania, dar si pe alte meleaguri transatlantice, unde unii fac si ei ce pot sa traiasca mai bine, ba mai mult, fac si situri literare, ca sa ne mearga si noua,de acasa, mai bine, iar altii, scriu pe ele, ca oricum totul e pe gratis si merita. inchid paranteza. Golgota este impresionanta pana la lacrimi in poezie (ca in realitate a fost o situatie cam nasoala si cam trista. apoi, ca intr-un film de suspans, totul s-a rasturnat si golgota a devenit simbol bun de pus la inema, de dat cu ea prin poezii, in fine, de predicat cu mult folos despre ea si despre ce inseamna pentru noi, cei de azi. dar si pentru altii, ca, si asta e pe gratis, si lumea se-nghesuie.) pe final vine insusi Logosul in trup de huma ca sa ne aprinda un rug potent. acuma ar fi o problema: ori Logosul a mai fost de atatea si atatea ori in huma (dovada ca poetii, ei, de neamul lor, au scris mereu despre asta. si nici acum nu inceteaza), ori nu a fost niciodata in trup de huma si acum aflam si noi cum au stat lucrurile de fapt. ca masonii sunt de vina, si evreii, ei au falsificat istoria si evangheliile (precum spune si filmul Zeitgeist). urmeaza cioburile mintii si suvoiul de pace calma, porumbelul dragostei si psalmul. pfffiu! ce bine ca totuil se termina cu bine! cinste tie nicodeme, ai scris un poem pe inima mea. care mereu bate deodata cu inima Hermeneii, desi ea, sucita faptura, nicicand n-ar recunoaste.
pentru textul : Curgând din ieri, prin astăzi, către mâine deUn poem țapăn zidit în cotidian.
pentru textul : eu cu cine votez (sau urna noastră cea de toate zilele) deDeclarații, pontuțe, învățături. Valoare!
Am urmărit experimentele și aici observ preocuparea pentru negație internă. Pentru că scrie acolo sus visual, mă gândeam că ar fi mai frumos dacă ar fi cele nouă rânduri ori centrate, ori spațiate mai larg. Și la ordinea rândurilor după lungime aș fi lucrat puțin, fiindcă așa cum e parcă sunt în scara măgarului sau a pisicii,... rămasă așa cu urechea dreaptă pe umărul drept... :-) Oare se poate schimba ordinea rândurilor sau au o logică nevăzută de mine? De ce musai „blestemat”?
pentru textul : crucile de..l-as fi tinut putin mai din friu (textul, bine-ntels) ~ deci as taia: asemeni, le vom lasa, ca pe niste, ca pe un..
impactul zic eu creste cu slefuirea (insa opiniile mele pot fi/ sint rigide).
pentru textul : nu îmi este frică de cuvinte dePagini