'cu precizia unor braţe robotice ne desprindem de cadrul real' - da cred ca acest vers este unealta (era sa zic scula) potrivita de a distruge un poem.
Prima strofa mi-a linistit putin bataile inimii, m-a pregatit de un daydream, o feerie in care femeia visurilor apare pe calea ferata ( periculos loc mi-am zis!) apoi BANG! a bullet through the brain! - adio visare, adio poezie.. Hello Matrix!
Nicolas si ce-i cu licarul de dragoste si cintecul de lebada? prin finalul oferit sincer poemul este inafara oricarui pericol de a fi un poem bun..si stiu, azi sint prea indulgenta..miine promit sa fiu mai 'assertive'.:p
Citesc sârguincios mereu ce scrie Emilian, dintr-un reflex condiționat care, bănuiesc, mă alătură celebrului câine al lui Pavlov... se aprinde becul, eu vreau să mănânc. Însă nu găsesc de mâncare din păcate decât pe același Emilian Pal fragil, sensibil, care scrie parcă mereu înlăcrimat, și care, uneori, deși nu mă satură de poezie, îmi mai smulge câte o lacrimă... așteptându-l cum singur ne declară pe alt site pe Claudiu Toșa ca pe un Dumnezeu înviat...
Talentat însă foarte nehotărât, fără o personalitate literară proprie, Emilian Pal are noroc totuși că este încă tânăr, spre deosebire de alții, mulți la număr, care nu și-au descoperit vocea nici la 50 de ani, categorie în care foarte probabil mă situez și eu.
Cât despre Claudiu Toșa prefer să nu comentez pentru că mi se pare (afirmație de evaluat doar de către cei care-l cunosc personal pe constănțean) an overated silent talent.
chiar dacă merge pe căi bătătorite, textul tău, Virgil, are calitatea că punctează un mare adevăr: lipsa elitelor. ( poate n-ar fi fost rău de menţionat elitele, tot ce s-a putut forma în 20 de ani iterbelici, decimate în puşcăriile comuniste).
trist pt. mine e faptul că generaâţia care în dec. 1989 avea 3-4-5 ani, calcă în politică, vertiginos, pe urmele "seniorilor".
Soluţia ?
Şi eu zic c-a fost fain. Habar n-am cu ce se mănâncă thanksgivingul, dar parcă e sărbătoarea aia unde se măcelăresc curcani, iar lumea se preface fericită. Despre o vizită la orfelinat nu ştiu dacă ar fi o idee bună să scriu, nu mă prea tentează şi cred că nici pe cititori, însă în ceea ce priveşte leprozeria, n-am deloc înclinaţii de Maica Tereza şi zic pas, chiar dacă pentru o atare vizită mi-ar trebui o maşină a timpului. Chiar, în America mai sunt leprozerii sau doar le place unora să spună că se duc pe-acolo la un Bingo?
Tare nepotrivita alegere. Sunt suparata, nu mai vorbesc cu tine niciodata! Vlad ar fi dat banii din premiu pentru copiii saraci. Asa contribuiai si tu, indirect, erai si corect literar, si te faceai si cu o bila alba la Cel de Sus. Adio!
„acolo unde ții tu ceasul acela pe care ziceai că bunicul tău
ca ți l-a dat când s-a întors din pușcărie”
- secțiunea aceasta are și diacritice lipsă și este și agramată.
„ce cerșeau” sună aiurea
„acolo unde ții tu ceasul acela pe care ziceai că bunicul tău
ca ți l-a dat când s-a întors din pușcărie
omorâse pe câțiva nenorociți
vagabonzi ai străzii ce cerșeau priviri din care creșteau pomi
pe care nu-i mai curățau ”
- tu poți urmări cascadele deterministe ale acestui text? nu amețești? gîndește-te că cineva ar vrea să citească acest text. ar mai face-o a doua oară?
mie din contră, prima mi se pare mai fără drojdie. dar e inutil să vorbim despre prima și a doua jumătate, textul este indivizibil. cel puțin așa l-am frământat și l-am copt eu, să nu poată fi rupt în bucăți. e posibil că sunt eu un brutar ne-îndemânatic, totuși. thanks anyway for the comment.
Un poem calin, cu imagini deosebite. Cand iubim, orice este firesc si nu ne temem de ridicol: "să poată alerga cu mine în parc 3 km sau doar să stea să mă urmărească îmbrățișând un copac" ...si nici de contopirea cu divinitatea: "să transporte apa de pe buzele ei în pumnii mei când mă rog" (o imagine inedita in care se recurge inspirat la simbolul vietii, al regenerarii si al puritatii - apa, oferind aici acestui element primordial si valoare de liant intre doi indragostiti). Poate ar fi bine sa renunti la "chiar si mai mult", sa termini cu "imbratisarea".
Margas, "pattern"-ul folosit de Victor a fost sa iti puna oglinda in fata. Dar se pare ca nu te-ai prins. S-au nu ai vrut sa te. Pentru ca habar nu ai tu cite reclamatii am primit in particular cu privire la modul cum abordezi tu alti autori de pe aici. Inclusiv profesia, masculinitatea, educatia, locul pe unde se afla, etc. De cele mai multe ori cu absolut nici o legatura cu textul cu pricina. Si eu m-am opus deocamdata (asa cum am facut-o de foarte multe ori cu multi altii) unor masuri (sa le zicem disciplinare). Acum, cind Victor "si-a permis" sa faca o parodie pe seama ta ai sarit ca arsa. Ba mai mult, ai calificat gestul lui drept mitocanie. Uite, am sa iti fac o favoare. Am sa te scutesc de alte explicatii si am sa iti spun cu se numeste asta in dictionar la mine: ipocrizie. Si te asigur ca este de mii de ori mai neplacuta la o persoana decit supraponderalitatea. Asta daca are vreo importanta (cumva), pentru tine, imaginea personala.
Cristina, nu eşti departe cu interpretarea, dar nici chiar aşa pretenţios nu mi-am propus să fiu. Într-adevăr, "ambidextru" se referă la cele două mari direcţtii, numite "clasic/modern", atacate în acelaşi text. După ce trec (în sonet şi-n începutul celui de-al doilea) dintr-un romantism târziu într-un soi de simbolism, ajung şi-n zilele noastre, prin mai multe curente, se pare, deşi nu mi-am propus decât un pseudoavangardismul. Cu alte cuvinte, am trecut prin ce-am scris eu, de la început, până acum. Dar adevăratul pariu a fost să mulez acestei idei transformarea mea, ca om. Cred c-am să înlocuiesc acel "cică" printr-un "spunea" Mulţumesc de trecere!
Petre, tocmai. Aici: "dacă ar
încăpea toate şoaptele şi stelele şi rozele şi aripile
într-un veceu." - e vorba de un vers-săgeată. Aveam nevoie de efectul temporal "şoapte/stele/roze - veceu". Da, deoarece este un "iar" conjunctiv, virgula trebuie pusă. Doar în cazul în care "iar" este adverb nu se pune virgulă. Mulţumesc de citire!
Nicodem,
"Cu tuş în mâini şi drum dintr-o ţigară" - ţigara înseamnă lumină în context, nu viciu. De aceea am "drum" acolo, ci nu "fum". Sonete de genul celui din care fac parte terţinele pe care le-aţi indicat am vreo 2-3 sute. Şi nu exagerez. Deci, pentru mine, nu prea mai au nicio miză.
Tot atât.
maria, trebuie sa ma arat uimit si deopotriva admirativ fata de aceasta poema a ta. din cand in cand iti ies scantei din penita, semn ca esti talentata, as spune "hăruită" cu un dar mai presus de a ta intelegere. precum si poemul de mai sus. intru si eu in puerilul joc al hermeneilor si iti acord o penita. Crăciun fericit!
Cred ca ar trebui sa te hotarasti daca valorizezi partea meditativa a textului prin recursul la descriptiv si detaliu ori accepti ca sambure lamentatia si te ocupi de atmosfera si stare... altfel iese un crochiu. Final foarte slab.
Între ironie şi nostalgie există o asemănare neaşteptată. Ambele sunt duplicitare. În timp ce ironia propune un înţeles cu totul opus celui afirmat, nostalgia vorbeşte despre un trecut idealizat de pe poziţiile unui prezent mizer. După atâta „ironie” şi dezabuzare, de la un timp ne trezim, din ce în ce mai des, scăldaţi în „nostalgie”. Poate este o reacţie firească. Mai ales la cei de peste Prut visând la „patria mumă”; la restul, de regulă, despre copilărie; sau, în ambele cazuri, se recurge la „psalmistică”. Interesant este că „nostalgistica” este răsplătită, cum apare, cu remarcări (aici cu „peniţe”). Nu că nu merită măcar unele dintre texte, poate şi cel de faţă, dar acest lucru marchează o deschidere, o nevoie, a receptării. Până când se va ajunge, mai devreme sau mai târziu, la saturaţie. Ce va urma? O „nostalgie ironică” sau invers? Unele semne în această direcţie cred că pot fi identificate de pe acum. Mă refer, de exemplu, la textele lui Cozan (inclusiv prin folosirea miturilor răstălmăcite)
interesant, dorin cozan continuă cruciada ambiguității. și de data asta cu o treaptă de viteză mai sus. te pune în postura de a citi o chestie care pe bune că nu știi cum să o încadrezi. nici dacă o diseci la maximum. pentru că pînă și în sufletul ei chestia asta e și proză și poezie. oi fi inventat tu o struțocămilă nouă și nu știm noi. nu îmi place salata de varză. o prefer pe cea de păpădie. cu cîteva fire de usturoi. și ceva frunze de mentă. try it...
Sensibilitate si disperare. Senzatie de sufocare. Un text inchegat, bine realizat epic, insotit de metafore inedite: "Furnici. Mărunte, negre, rotunde, un lanț nesfârșit de ură", "copilul ăsta care se cațără pe el ca o liană", "Trei mâini, într-un șirag nesfârșit." Crampeie de realitate. Rupe putin textul propozitia "Nici cand tace nu tace". Remarc cateva simboluri ce revin ca un laitmotiv: copilul agatat ca o liana, furnicile cand negre cand albe, proiectarea personajelor intr-o pelicula de film, sticla cu dopul pus, asfaltul fierbinte. Dar mai ales copilul in care se reflecta cei doi parinti, cu toata dragostea si ura lor. Textul e ca un rotund avand in centrul lui incercarea de a fugi din realitatea imediata. Scrii bine proza. Felicitari! Multumesc pentru urarea de bun-venit pe hermeneia.
I'm marking nothing and...hey, be careful what you wish for!:p
Forgot to add that this poem was inspired by an intensive reading session of Wendy Cope which I love and warmly recommend to any poetry/lover..:) Her work is exquisite!
Textele dv sunt foarte bune. Am citit mai mult si m-am convins. Nu stiu de ce le incadrati la cutia de nisip sau experiment, scrieti o poezie boagata in sentimente si imagini sugestive. Va felicit pentru talentul dv.
Cred că ar fi bine să încerci să o rescrii cu totul. Aproape în fiecare vers ai poticneli: "dar-dur", "fiindcă ești suflet" (?!), "mănuși de clinchet", "versul nemizer". Mai ai virgulă între complement direct și predicat (simpla antepoziționare nu justifică) - de fapt tot versul respectiv suferă de rupere de ritm, nu ai reușit să mă faci să înțeleg ce e cu "vorba cea rece" (mă rog, poate e și vina mea aici). Cred că ți-ar folosi ca, după ce termini de scris, să încerci singură să-ți dai seama ce e doar nevoie de comunicare și ce are muguri de poezie. Încearcă și proză, dar fără să te plictisești înainte de a termina ce ai de spus. Reciproca motto-ului tău nu e neaparat adevărată, trebuie și multă "transpirație" pentru poezie.
Multumesc, Virgil. Fiecare avem etapele noastre, pe care Cineva, poate chiar El, ni le da, poate pentru a le asterne si aici. Intr-adevar, repetitiile acelea suna a refren, intentia mea, sper sa fi reusit.
Remarcabilă ultima unitate. Poate şi pentru că are forţă de-a rezista chiar şi ruptă de context. Dacă ar fi ceva de reproşat, aceea ar fi disonanţa lexicala de la un anume nivel. Adica "intact" vs "pulbere", "crispat, bufant" vs "puşcă". Dar ăsta e un detaliu relativ minor. Fain.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Erată: „Ați intuit bine rolul laitmotiviului din tex(t).;
pentru textul : Solilocvii aride de”Oricum, mă bucur, totuși, că ați găsit ceva care să (vă) placă.
'cu precizia unor braţe robotice ne desprindem de cadrul real' - da cred ca acest vers este unealta (era sa zic scula) potrivita de a distruge un poem.
Prima strofa mi-a linistit putin bataile inimii, m-a pregatit de un daydream, o feerie in care femeia visurilor apare pe calea ferata ( periculos loc mi-am zis!) apoi BANG! a bullet through the brain! - adio visare, adio poezie.. Hello Matrix!
Nicolas si ce-i cu licarul de dragoste si cintecul de lebada? prin finalul oferit sincer poemul este inafara oricarui pericol de a fi un poem bun..si stiu, azi sint prea indulgenta..miine promit sa fiu mai 'assertive'.:p
cheerio!
pentru textul : Salome deCitesc sârguincios mereu ce scrie Emilian, dintr-un reflex condiționat care, bănuiesc, mă alătură celebrului câine al lui Pavlov... se aprinde becul, eu vreau să mănânc. Însă nu găsesc de mâncare din păcate decât pe același Emilian Pal fragil, sensibil, care scrie parcă mereu înlăcrimat, și care, uneori, deși nu mă satură de poezie, îmi mai smulge câte o lacrimă... așteptându-l cum singur ne declară pe alt site pe Claudiu Toșa ca pe un Dumnezeu înviat...
pentru textul : cîntec de lebădă neagră cu scorțișoară și gutui deTalentat însă foarte nehotărât, fără o personalitate literară proprie, Emilian Pal are noroc totuși că este încă tânăr, spre deosebire de alții, mulți la număr, care nu și-au descoperit vocea nici la 50 de ani, categorie în care foarte probabil mă situez și eu.
Cât despre Claudiu Toșa prefer să nu comentez pentru că mi se pare (afirmație de evaluat doar de către cei care-l cunosc personal pe constănțean) an overated silent talent.
am avut si eu ocazia sa-l cunosc pe alexandar la cenaclul pavel dan. este un poet foarte talentat realmente.
pentru textul : Aleksandar Stoicovici în pragul debutului în volum deeu as zice ca esti tu intr-o pasa proasta astazi bobadile, ceva depresii de duminica...
pentru textul : fado curvo dechiar dacă merge pe căi bătătorite, textul tău, Virgil, are calitatea că punctează un mare adevăr: lipsa elitelor. ( poate n-ar fi fost rău de menţionat elitele, tot ce s-a putut forma în 20 de ani iterbelici, decimate în puşcăriile comuniste).
trist pt. mine e faptul că generaâţia care în dec. 1989 avea 3-4-5 ani, calcă în politică, vertiginos, pe urmele "seniorilor".
pentru textul : problema românilor deSoluţia ?
Şi eu zic c-a fost fain. Habar n-am cu ce se mănâncă thanksgivingul, dar parcă e sărbătoarea aia unde se măcelăresc curcani, iar lumea se preface fericită. Despre o vizită la orfelinat nu ştiu dacă ar fi o idee bună să scriu, nu mă prea tentează şi cred că nici pe cititori, însă în ceea ce priveşte leprozeria, n-am deloc înclinaţii de Maica Tereza şi zic pas, chiar dacă pentru o atare vizită mi-ar trebui o maşină a timpului. Chiar, în America mai sunt leprozerii sau doar le place unora să spună că se duc pe-acolo la un Bingo?
pentru textul : Weekend literar în Bucureşti deTare nepotrivita alegere. Sunt suparata, nu mai vorbesc cu tine niciodata! Vlad ar fi dat banii din premiu pentru copiii saraci. Asa contribuiai si tu, indirect, erai si corect literar, si te faceai si cu o bila alba la Cel de Sus. Adio!
pentru textul : două mâini de„acolo unde ții tu ceasul acela pe care ziceai că bunicul tău
ca ți l-a dat când s-a întors din pușcărie”
- secțiunea aceasta are și diacritice lipsă și este și agramată.
„ce cerșeau” sună aiurea
„acolo unde ții tu ceasul acela pe care ziceai că bunicul tău
ca ți l-a dat când s-a întors din pușcărie
omorâse pe câțiva nenorociți
vagabonzi ai străzii ce cerșeau priviri din care creșteau pomi
pe care nu-i mai curățau ”
- tu poți urmări cascadele deterministe ale acestui text? nu amețești? gîndește-te că cineva ar vrea să citească acest text. ar mai face-o a doua oară?
text slab și scris neglijent
pentru textul : retoric demie din contră, prima mi se pare mai fără drojdie. dar e inutil să vorbim despre prima și a doua jumătate, textul este indivizibil. cel puțin așa l-am frământat și l-am copt eu, să nu poată fi rupt în bucăți. e posibil că sunt eu un brutar ne-îndemânatic, totuși. thanks anyway for the comment.
pentru textul : house of the hanged man deUn poem calin, cu imagini deosebite. Cand iubim, orice este firesc si nu ne temem de ridicol: "să poată alerga cu mine în parc 3 km sau doar să stea să mă urmărească îmbrățișând un copac" ...si nici de contopirea cu divinitatea: "să transporte apa de pe buzele ei în pumnii mei când mă rog" (o imagine inedita in care se recurge inspirat la simbolul vietii, al regenerarii si al puritatii - apa, oferind aici acestui element primordial si valoare de liant intre doi indragostiti). Poate ar fi bine sa renunti la "chiar si mai mult", sa termini cu "imbratisarea".
pentru textul : iubirea...și așa mai departe deMargas, "pattern"-ul folosit de Victor a fost sa iti puna oglinda in fata. Dar se pare ca nu te-ai prins. S-au nu ai vrut sa te. Pentru ca habar nu ai tu cite reclamatii am primit in particular cu privire la modul cum abordezi tu alti autori de pe aici. Inclusiv profesia, masculinitatea, educatia, locul pe unde se afla, etc. De cele mai multe ori cu absolut nici o legatura cu textul cu pricina. Si eu m-am opus deocamdata (asa cum am facut-o de foarte multe ori cu multi altii) unor masuri (sa le zicem disciplinare). Acum, cind Victor "si-a permis" sa faca o parodie pe seama ta ai sarit ca arsa. Ba mai mult, ai calificat gestul lui drept mitocanie. Uite, am sa iti fac o favoare. Am sa te scutesc de alte explicatii si am sa iti spun cu se numeste asta in dictionar la mine: ipocrizie. Si te asigur ca este de mii de ori mai neplacuta la o persoana decit supraponderalitatea. Asta daca are vreo importanta (cumva), pentru tine, imaginea personala.
pentru textul : poetesei cu dragoste şi margarete dela naiba. cred ca vorbim alta limba in seara asta. o sa scriu o poezie deci. si poate o sa-mi treaca.
pentru textul : animalul de pradă al resemnării deCristina, nu eşti departe cu interpretarea, dar nici chiar aşa pretenţios nu mi-am propus să fiu. Într-adevăr, "ambidextru" se referă la cele două mari direcţtii, numite "clasic/modern", atacate în acelaşi text. După ce trec (în sonet şi-n începutul celui de-al doilea) dintr-un romantism târziu într-un soi de simbolism, ajung şi-n zilele noastre, prin mai multe curente, se pare, deşi nu mi-am propus decât un pseudoavangardismul. Cu alte cuvinte, am trecut prin ce-am scris eu, de la început, până acum. Dar adevăratul pariu a fost să mulez acestei idei transformarea mea, ca om. Cred c-am să înlocuiesc acel "cică" printr-un "spunea" Mulţumesc de trecere!
Petre, tocmai. Aici: "dacă ar
încăpea toate şoaptele şi stelele şi rozele şi aripile
într-un veceu." - e vorba de un vers-săgeată. Aveam nevoie de efectul temporal "şoapte/stele/roze - veceu". Da, deoarece este un "iar" conjunctiv, virgula trebuie pusă. Doar în cazul în care "iar" este adverb nu se pune virgulă. Mulţumesc de citire!
Nicodem,
"Cu tuş în mâini şi drum dintr-o ţigară" - ţigara înseamnă lumină în context, nu viciu. De aceea am "drum" acolo, ci nu "fum". Sonete de genul celui din care fac parte terţinele pe care le-aţi indicat am vreo 2-3 sute. Şi nu exagerez. Deci, pentru mine, nu prea mai au nicio miză.
pentru textul : Ambidextru deTot atât.
Mulțumesc pentru adăstare și încondeiere.
pentru textul : Durere demaria, trebuie sa ma arat uimit si deopotriva admirativ fata de aceasta poema a ta. din cand in cand iti ies scantei din penita, semn ca esti talentata, as spune "hăruită" cu un dar mai presus de a ta intelegere. precum si poemul de mai sus. intru si eu in puerilul joc al hermeneilor si iti acord o penita. Crăciun fericit!
pentru textul : Tohu vabohu deDa, cred că ai atins toate punctele definitorii ale unui haiku corect și bun. Bravo!
pentru textul : Haiku deMulțumesc pentru observații, Marina, am și corectat.( M-am jucat cu punctuația și caracterele grafice însă diferit în fiecare text...)
pentru textul : Mesaj dintr-o somnoroasă istorie/ Message d’une somnolente histoire deCred ca ar trebui sa te hotarasti daca valorizezi partea meditativa a textului prin recursul la descriptiv si detaliu ori accepti ca sambure lamentatia si te ocupi de atmosfera si stare... altfel iese un crochiu. Final foarte slab.
pentru textul : Altfel deÎntre ironie şi nostalgie există o asemănare neaşteptată. Ambele sunt duplicitare. În timp ce ironia propune un înţeles cu totul opus celui afirmat, nostalgia vorbeşte despre un trecut idealizat de pe poziţiile unui prezent mizer. După atâta „ironie” şi dezabuzare, de la un timp ne trezim, din ce în ce mai des, scăldaţi în „nostalgie”. Poate este o reacţie firească. Mai ales la cei de peste Prut visând la „patria mumă”; la restul, de regulă, despre copilărie; sau, în ambele cazuri, se recurge la „psalmistică”. Interesant este că „nostalgistica” este răsplătită, cum apare, cu remarcări (aici cu „peniţe”). Nu că nu merită măcar unele dintre texte, poate şi cel de faţă, dar acest lucru marchează o deschidere, o nevoie, a receptării. Până când se va ajunge, mai devreme sau mai târziu, la saturaţie. Ce va urma? O „nostalgie ironică” sau invers? Unele semne în această direcţie cred că pot fi identificate de pe acum. Mă refer, de exemplu, la textele lui Cozan (inclusiv prin folosirea miturilor răstălmăcite)
pentru textul : ajun de Paşte deinteresant, dorin cozan continuă cruciada ambiguității. și de data asta cu o treaptă de viteză mai sus. te pune în postura de a citi o chestie care pe bune că nu știi cum să o încadrezi. nici dacă o diseci la maximum. pentru că pînă și în sufletul ei chestia asta e și proză și poezie. oi fi inventat tu o struțocămilă nouă și nu știm noi. nu îmi place salata de varză. o prefer pe cea de păpădie. cu cîteva fire de usturoi. și ceva frunze de mentă. try it...
pentru textul : După-amiaza unui hierofant denu ştiu cum se spune asta în limba română dar ar fi bine să îţi ştergi "cache"-ul.
pentru textul : Jurnal de nesomn 2.0 - V – deSensibilitate si disperare. Senzatie de sufocare. Un text inchegat, bine realizat epic, insotit de metafore inedite: "Furnici. Mărunte, negre, rotunde, un lanț nesfârșit de ură", "copilul ăsta care se cațără pe el ca o liană", "Trei mâini, într-un șirag nesfârșit." Crampeie de realitate. Rupe putin textul propozitia "Nici cand tace nu tace". Remarc cateva simboluri ce revin ca un laitmotiv: copilul agatat ca o liana, furnicile cand negre cand albe, proiectarea personajelor intr-o pelicula de film, sticla cu dopul pus, asfaltul fierbinte. Dar mai ales copilul in care se reflecta cei doi parinti, cu toata dragostea si ura lor. Textul e ca un rotund avand in centrul lui incercarea de a fugi din realitatea imediata. Scrii bine proza. Felicitari! Multumesc pentru urarea de bun-venit pe hermeneia.
pentru textul : Fuga deI'm marking nothing and...hey, be careful what you wish for!:p
Forgot to add that this poem was inspired by an intensive reading session of Wendy Cope which I love and warmly recommend to any poetry/lover..:) Her work is exquisite!
http://www.poetryarchive.org/poetryarchive/singlePoem.do?poemId=5681
pentru textul : Oster-Monath deTextele dv sunt foarte bune. Am citit mai mult si m-am convins. Nu stiu de ce le incadrati la cutia de nisip sau experiment, scrieti o poezie boagata in sentimente si imagini sugestive. Va felicit pentru talentul dv.
pentru textul : Din casa bunicilor deCred că ar fi bine să încerci să o rescrii cu totul. Aproape în fiecare vers ai poticneli: "dar-dur", "fiindcă ești suflet" (?!), "mănuși de clinchet", "versul nemizer". Mai ai virgulă între complement direct și predicat (simpla antepoziționare nu justifică) - de fapt tot versul respectiv suferă de rupere de ritm, nu ai reușit să mă faci să înțeleg ce e cu "vorba cea rece" (mă rog, poate e și vina mea aici). Cred că ți-ar folosi ca, după ce termini de scris, să încerci singură să-ți dai seama ce e doar nevoie de comunicare și ce are muguri de poezie. Încearcă și proză, dar fără să te plictisești înainte de a termina ce ai de spus. Reciproca motto-ului tău nu e neaparat adevărată, trebuie și multă "transpirație" pentru poezie.
pentru textul : Cioplitorului de vers deMultumesc, Virgil. Fiecare avem etapele noastre, pe care Cineva, poate chiar El, ni le da, poate pentru a le asterne si aici. Intr-adevar, repetitiile acelea suna a refren, intentia mea, sper sa fi reusit.
pentru textul : poveste simplă deO poezie curata si de o frumusete aparte care nu straluceste dar nici nu se refuza imaginatiei lectorului... cred ca subtitlul spune multe :)
pentru textul : d&g deNu e rau, nu e rau deloc textul. E doar fragmentat. Incearca sa legi ideile intre ele, chiar si cu balast.
pentru textul : mama deRemarcabilă ultima unitate. Poate şi pentru că are forţă de-a rezista chiar şi ruptă de context. Dacă ar fi ceva de reproşat, aceea ar fi disonanţa lexicala de la un anume nivel. Adica "intact" vs "pulbere", "crispat, bufant" vs "puşcă". Dar ăsta e un detaliu relativ minor. Fain.
pentru textul : zăpada din palmă dePagini