nu cred că există cuvîntul „îndefinitiv”, sau e un typo?
alt typo - „costruită ”
„Lumea care se învârtea în jurul casei mătuşii precum se învârte un glob pământesc de jucărie s-a schimbat şi ea meridian după meridian.” - o analogie destul de dificil de înțeles.
„fusese se pare” - altă formulare nu tocmai reușită.
„Mătuşa P circulase şi ea în tinereţe prin lumea largă” -- probabil că ar fi sunat mult mai bine „călătorise”.
„În anii 80 mătuşa circula mult..” -- am impresia că ai o fixație cu circulatul.
„ în calitate de obscură dansatoare” - sună prea pretențios.
textul conține o mulțime de detalii absolut neesențiale și fără niciun rol în economia textului. mai ales că nici ideea textului nu este prea clară. de asemenea există destule neconcordanțe gramaticale și formulări defectuoase.
din păcate, deși textul se străduie să descrie ceva, nu reușește să aibă nicio miză. sugerează pe ici pe colo niște intrigi posibile dar nu dezvoltă nimic.

îmi spunea Virgil la un text, la un moment dat, ca e un pic cam sentimental, dar că până la urmă femeile trebuie să scrie ca femeile și bărbații ca bărbații. :) Nu știu dacă se încadrează acolo și textul acesta, dar ar putea fi o explicație.
Acu, legat de subiect, eu zic ca e o trădare față de noi înșine atunci când ajungem să ne gândim în termeni de dacă, n-ar trebui, ar trebui să avem curajul să ne aruncăm, altfel simulăm vieți. Cam acolo bate textul, dar m-am băgat în atâtea metafore că nu mă recunosc.

Obsedantă această temă, cel puţin pentru mine. Ani de zile mi-am pus întrebări, am căutat răspunsuri în cărţi, în oameni, în mine însumi. În ultima vreme nu mai pun întrebări, nu mai aştept răspunsuri. Vreau să înţeleg, în profunzime, şi înţelegând să accept (??!!), ca pe un dat, acest comportament – manifestare – stare de Iudă. Cred că, încă de la începuturile sale, omenirea a avut parte de trădători şi de trădare. Se pare că acest avatar i-a fost inoculat omului odată cu blestemul ancestral. De mii de ani, metoda nu s-a modificat prea mult, chiar dacă tehnicile s-au perfecţionat, strategia a rămas aceeaşi!!
Se presupune că trădarea Iscarioteanului a dus la naşterea unei dogme noi. Poate fi asta o motivaţie, un argument, o scuză?? Dacă da, atunci nu acelaşi lucru putem spune despre trădătorul modern. Acesta este stăpânit de egoism, plin se sine şi incapabil de a-şi recunoaşte culpa, asemenea trădătorului biblic. Fără scrupule, închinător la “viţelul de aur” calcă în picioare tot ce-i iese în cale. Adesea se dă drept victimă. Este răzbunător, foloseşte căii oculte pentru atingerea scopului. Este total lipsit de conştiinţă. Am putea spune, că între conceptul biblic şi cel modern, privind acest tip de personaj, s-a produs o mare ruptură.
Am vaga impresie că în fiecare om trăieşte un Iuda…pentru că în epoca ipocriziei şi a falsităţii, ridicate la rang de lege, adevăraţii Iuda mişună peste tot. Ni s-a întâmplat tuturor, să fim trădaţi, măcar o dată, de cei cărora le-am oferit încrederea noastră. Din nefericire nu putem avea alături de noi numai pe cei care ne vor binele, dispuşi să ofere cel puţin tot atâta dragoste şi încredere pe cât primesc. Lumea e plină de prietenii false, de faţadă, din interes. Tragedia ni se pare uriaşă doar atunci când noi şi nu alţii suntem ţinta “lucrăturii”, atunci când simţim pe pielea noastră usturimea otrăvii. În rest, rămânem imuni la suferinţele altora!! Nu este şi asta o formă de trădare?!
Un lucru e cert: suntem trădaţi şi trădăm la rândul nostru, chiar dacă, de multe ori, nu ne dăm seama. Nu avem cum să anticipăm acest fapt. Dacă am putea să o facem, mulţi dintre noi nu s-ar mai înconjura de atâţia “prieteni”. Este trădarea o experienţă comună tuturor oamenilor.
Aceasta este întrebarea…

Cu stimă, I:P.V.

nu-i nouă, asta ca să mă exprim elegant. adică nu valorează nimic. pînă şi cîntăreţii de hip hop au tratat tema asta, au sesizat contradicţia asta flagrantă. context în care contează mijloacele de expresie, capacitatea de-a transforma un subiect banal într-un eveniment personalizat. practic, acolo-i şi miza liricii moderne. adică poate să scrie şi virgil titarenco despre oameni-roboţi, chiar dacă au făcut-o şi alţii, nu văd nici o problemă aici. da, aşa cum am zis, trebuie să-l văd pe titarenco în text. problema-i că pînă pe la sfîrşit nu prea-l văd. nici nu pot să spun că, pînă acolo, textul este ratat. cred că pînă acolo textul este curat, corect. şi cam atît, nu excelează, nu impresionează, prezintă o serie de locuri comune care, dacă te prind într-o anumită fază, pot chiar să îţi transmită ceva. sfîrşitul este o schimbare de registru, surprinzătoare pentru că genul ăsta de discurs nu se pretează la astfel de artificii lirice, un fel de patetism ok, din punctul meu de vedere, deci îmi place. este o imagine frumoasă, o poziţionare, o ars poetica de mici dimensiuni, mai micuţă, aşa. :)

Cu sensurile poetice ia-o mai usor. Sa nu te impiedici.
Ce ne-am face daca toti am scrie numai marmelada dulce-acrisoara despre iubirile nesatisfacute, femeile pe care nu le-am cucerit sau barbatii care au plecat la altele ? Mai ai si alte registre de interes ?
Ah, da ! Vad ca... la gunoaie te pricepi bine.
Ma las batuta. Nu am sa iti dau bucuria sa intru pe textele tale sa le ciopartesc.
Port manusi.

Domnule Titarenco, din momentul in care dumneavoastra primiti cererea unui aspirant la statutul de membru al acestui club de literatura si mai mult decat atat,din momentul in care el accede la nivelul de autor trecand peste cel de novice, nu mai sunt dubii legate de calitatea sa in ceea ce priveste poezia. nu va inteleg atitudinea care ar trebui sa fie cea a unui moderator impartial, elegant si a caror interventii sa sporeasca nivelul literar al comunitatii. comparatiile dumneavoastra sunt deplasate , rautacioase si ieftine. observ cu tristete faptul ca lasati cu nonsalanta membrii clubului dvstra literar sa fie improscati cu noroi si contribuiti si dvstra insiva la acest lucru. am senzatia ca hermeneia a devenit un smârc unde nu e indicat sa tulburi siesta crocodililor aflati cu burta la umbra sau la soare. polemicile au si ele rostul lor din scanteile lor tasnesc idei pentru maine, daca ele nu sunt doar atacuri grosolane de cel mai prost simt. faceti un duo formidabil cu dl moldovan. excelsior!

dar acel "viermănos" nu îmi sună prea plăcut. Aş renunţa şi la "de uitare" din penultimul vers. "plouă cu miez auriu" mi se pare mult mai sugestiv...
În rest,mi se pare ok.
cu scuze, i.p.v.

Sunt câteva construcţii reuşite, sugestive. Îmi place simbolistica pietrei de aici. Şi tonul. Poemul pare să îşi propună a milita împotriva violenţei în general şi a celei verbale în special, ceea ce îmi aminteşte de o zicere: "Cuvintele dure nu zdrobesc oasele, dar zdrobesc inima. " De asemenea, se sugerează fragilitatea umană, pe de o parte, dar şi una din formele lui de apărare.
O observaţie: cred că în versurile următoare se supralicitează plânsul.
"zidurile lăcrimează sau curg lacrimi peste ele
mii de Ane plâng încet că s-au cununat cu Manole"
Titlul bine ales.

Al doilea autor asupa căruia îmi îndrept atenția, la această o lună de hermenie, este Daniela Luca. Un stil închegat, solid și consecvent în ceea ce ne-a împărtășit până acum. Poeziile ei sunt de atmosferă. Sunt mici camere intime în care respiră o anume trăire interioară, iar senzația mea este că această trăire interioară e împărtășită cititorului cu o oarecare timiditate. Dar nu o timiditate datorată nesiguranței textului, ci datorată grijii de a spune lucruri fragile cu o atentă delicatețe. Multe din poeziile ei au doi poli: eu - tu. Acești poli graviteză unul în jurul altuia, ori se contopesc într-un suav dans al unor atingeri complementare ("Five seconds", "Piano e fragile", "Michel", "Magnolii în iarnă", "Ocean soul"). Elementele care însoțesc acest dans sunt întotdeauna ochii, apare un pian, un șarpe încolăcit pe gleznă, elemente vizuale care pun în mișcarea de dans cei doi poli. Alte poezii sunt statice. Acestea sunt monopolare, autoarea e singură cu gândul. În aceste poezii apare o culoare feminină, ce exprimă stări sufletești (roșu cadmiu - "Domino", umeri în roșu - "Ochi de leu"), apare ochiul sau orbul din "Declivis", sau apar "direcții": "mă fac oblică. alunec / tangențial" ("Adormire"), "în centru. o singură siluetă" ("Piramida"). În același centru static, dar gata să vină înspre afară stau și acele figurine - totem despre care spuneam la "Pre-simțire". Există și o mișcare centrală în aceste poezii monopolare, dar această mișcare este una aplecată înspre sine, nu lasă impresia de dinamicitate, chiar dacă poezia este despre un dans ("Tango"), această mișcare încremenită revelând atât forța de reflecție a autoarei, cât și încărcătura de sens a acestui dans. Prin sobrietatea lui, tangoul este o mișcare reținută, o reținere a încărcăturii interioare (contraexemplu fiind valsul plutitor, amplu, degajat - o degajare a sensului conținut). "Tango" mi se pare și poezia forte de până acum a autoarei. Ajungem și la experimentele vizual poetice ale Danielei, care, toate trei mi se par reușite ("Renaștere", "Cerc închis" și "Alb de femeie"). În aceste cazuri, se pare că imaginea picturală vorbind de la sine, autoarei nu-i rămâne de făcut decât să lucreze asupra sensului. Astfel apare o poezie concentrată, mult mai puternică în exprimarea înțelesului decât atunci când autoarea se ocupa și de forma vizuală a poeziei.

un sfat plin de patos. un poem puternic in care se simte insistenta asupra fiecarui vers.

Cam "sf-istică" această apologie a lui "nimic", în jurul căreia construiești un decor urban - populat cu personaje ale post-modernității. Ar mai fi și un iz de sentențiozitate. Mai închegată mi se pare a fi strofa a doua. Textul ar mai trebui lucrat. Cu amiciție,

nice work, Andrei, cum ar spune anglosaxonii! redai eficient atât cât trebuie din volumul parcurs de tine atent și scris fain de Stela. ai două typo: "subânțeleasă" = subînțeleasă și "conscisă" = concisă. desigur că graba redactării este vina, știindu-te ocupat.
gând bun, om bun!

ferește-te de Vadim! a.k.a. V.C. Tudor după/conform Luca Pițu.
sau antrenează-te:)

Ce iritare! Pe care mă tem (vorbă să fie!) c-o s-o găsesc și la alții. Doar că eu numesc asta ideologism (sau, mai bine, îndoctrinare) à l' envers (adică pe dos). Mă și așteptam, de altfel. Dvs., dle Titarenco, vorbiți despre comunism în lozinci foarte asemănătoare (ba chiar mai radicale, dar și mai lipsite de acoperire!) cu cele în care vorbeau comuniștii despre capitalism în anii 50. Cu o singură deosebire: dvs. credeți ce spuneți, ei erau niște șarlatani care jucau un teatru cinic. Dovadă că au întors-o după 1965, ca și după 1989. Nu fiți naiv (sau nu vă faceți că nu înțelegeți): ideea textului e că în România de azi e tot un soi de comunism, doar că unul fără niciun orizont. Un haos provocat cu intenție, ca să se poată fura totul. Inclusiv tot ce s-a creat în timpul comunismului, cu prețul unor suferințe pe care le-am îndurat și eu (și, poate, și dvs.). Chiar dacă am avut privilegiul de a tipări cărți (deloc aliniate ideologic, ba dimpotrivă) și de a câștiga bani pe ele. Altminteri, nu-mi dati mie lectii despre Europa si despre lume, pentru ca la asa ceva ma pricep mai bine ca dvs.