Mulțumesc și eu pentru feedback, comentatorilor și cititorilor, precum și lui Dorin pentru amabilitate. Se pare că mai e de lucrat, Bianca are dreptate. Voi ține cont de sfaturile voastre.

Precizările mele sunt următoarele: La 1: Firește, nu orice este artă, dar orice poate deveni artă. Așadar, trebuie să fim atenți să nu ignorăm a priori ceva La 2: Fraza mea nu fundamentează automat teza haos-ordine-diversitate. Dimpotrivă. De ce? Simplu: Întâi, pentru că, după cum au fost folosite sensurile cuvintelor “haos” „diversitate”, sferele lor par a coincide, ceea ce este, iarăși, o eroare logică de definire și anume neadecvarea definitorului la definit. Însă, chiar dacă nu luăm sensul uzual al cuvintelor amintite, deși așa e normal, în măsura în care inițial nu s-au oferit definiții, chiar și așa, sensul lor “ascuns” nu justifică teza amintită. Dacă diversitatea implicată în natură conduce la imboldul experimentării, rezultă de aici că experimentarea ar fi și ar rămâne o simplă versificație a omului și nu o creație ex nihilo, de tip divin. Adică, pentru a experimenta cu adevărat, e nevoie de depășirea cadrelor naturale, a normalului, pentru a actualiza întreaga potențialitate creatoare, așa cum Lucifer își arată natura rivalizând cu Dumnezeu. În plus, teza diversitate-experimentare sugerează că mereu e nevoie de această încercare a creatorului de a nega totul, chiar și paradigma religioasă, și orice structură a oricărui sistem care i s-ar ivi impotrivă. Astfel, această nouă teză a interlocutorului meu contrazice de fapt teza sa inițială haos-ordine-diversitate, prin faptul că numai punând totul sub semnul îndoielii putem fi siguri de ceva și anume de faptul că, în actul creator, ne afirmăm pe noi înșine și nu altceva. În plus, distincția lege naturală-lege naturală, depășită în epistemologia actuală, sugera, la vremea sa, inviolabilitatea naturii și caracterul modificabil al legii omului. Așadar, omul literat e cel care, în contra naturii, se revoltă, nu spărgând stânca, ci ridicând-o, în fiecare zi, pe umeri. La 3, dacă interpretările mele nu sunt adecvate (deși o interpretare de regulă îmbogățește sensurile unei idei), solicit o clarificare a problemei respective de către susținătorul ei, pentru a putea înțelege clar și distinct chestiunea. Însă, dacă “arta cere geniu” după cum afirmă antecesorul meu, atunci, firește, geniul unui creator e vizibil nu acolo unde se înscrie în rând, ci acolo unde îl rupe și o ia înainte; teza care este, de fapt, explicitarea celei din primul meu comentariu, argumentul 2. Încă o dată, multumesc :D

NU. Eu nu consider deloc abuziva interventia lui Virgil. Daca vreti sa fiti respectata invatati sa respectati la rindul dumneavoastra. Acest site are un regulament. Se specifica foarte clar ca pentru evenimentele de acest gen, lansarile sau alte semnale culturale, este nevoie de aprobare. Un simplu mail catre cel responsabil putea evita tot acest tambalau. Ati reusit sa transformati acest eveniment intr-o dovada a modului in care unii "artisti" stiu sa respecte alti artisti. Simpla incdrare la Proza nu va absolva de vina, mai mult, va incrimineaza. In loc sa respectati niste reguli simple, ati preferat sa le eludati. Pentru mine asta inseamna o lipsa de respect.

un poem imbracat in haine de sarbatoare la curtile orizontului. citeva imagini deosebite: "cândva am să văruiesc scoarțele zilelor înnorate, precum părinții ne ascund tristețile lor" sau "am să ridic în cireși cămășile albe ale tatei". o simbioza intre subiect si proiectia lui atemporala. pe crevasele sufletului un pictor batrin schiteaza drumurile inca nelimpezite ale cuvintelor ce vom deveni.

iar titlul este neinspirat.

Hm, ma pregateam sa ma iau de Virgil Titarenco spunandu-mi, iar face omul asta poeme cu un tramvai numit dorinta? Insa, nefiind superficial, am continuat si am fost placut impresionat de taria mesajului, de consecventa cu care textul este dus pana la capat. In genere, Virgil Titarenco ii place sa fie dur, nu are timp de melancolisme. Se crede profetic, poate ca si este profetic. Stiu, ti-ar placea sa fac comentarii ca la carte. Nu. Prefer degajat si evidentiez.

Daaa, un text scris cu verva, din inima, e un strigat sincer. Ii dau eu o penita cu care sa mai taie din balast. Bravo!

cat mi-a placut fina ironie, ludicul pe care il stapanesti atat de bine. e un mood vibrant, o reevaluare a scriiturii "poetilor masculi" detaliata precis si original. poezia are o dispunere interesanta, ajuta mult la transmiterea starii.

Ideea nu era să îți ceri scuze sau să regreți, ci să te gândești de ce. E un text care poate mai mult, dar doar dacă e regândit ca structură și mijloace de expresie. De aceea nici nu pot spune exact ce anume nu mi se pare ok, sau să sugerez ceva, pentru că ar însemna să ajungă la tine ceva străin, nu poezia ta. Sigur, aceasta este impresia mea, tu îl poți găsi perfect, dar... qui prodest?

Marina, îți mulțumesc de trecere și pentru comentariu. Te mai aștept Cu respect Djamal

mi se pare ca in partea a doua textul se mai redreseaza pentru ca inceputul nu e prea promitator. "cazindu-ne" nu mi se pare o formulare inspirata. cred ca e destul de multa framintare filozofica dar nu stiu daca transpunerea in poezie e foarte reusita. umila mea parere

I don't know. Maybe you are right, maybe not. Am recitit-o de mai multe ori. Cred că e o problemă de percepție sau de familiaritate cu cuvîntul respectiv. Mie mi s-a părut nu foarte disonant dar e posibil să nu am dreptate. Merci de opinie.

mulțumesc pentru gândurile voastre.

"Se poate ca bolta de sus sa se sparga,
Sa cada nimicul cu noaptea lui larga,
Sa vad cerul negru ca luminile-si cerne
Ca prazi trecatoare a mortii eterne..." - M. Eminescu

Mie mi-a placut nuanta data de tine, aici, Adrian.

"mă golesc de mine ca un stilou de cerneală," aş fi reformulat cam aşa: "mă golesc de mine (cum) stiloul de cerneală"
şi, parcă, aici, ceva nu merge: "Am steme pe ochi,/nu disting între glasul ud de mamă şi iubită;/în copacul care mă îmbracă,/degetele pipăie un fulger, un călător, un sărut." - de la iubită încolo, nu ştiu, schimbat ceva, dar ideea să rămână.