despre aceste ființe mitologice se pare că vorbești de parcă tu ai fi una dintre ele. primele două strofe se succed și se completeză simplu și firesc într-un tablou concret, însă acele fire de păr dezgolite de vis și dezrobite, par întâmplătoare și confuze în contextul poeziei. sau este vorba de părul prost și capul deștept? dar ce legătură are așa ceva cu ciclopii? cu sinceră prietenie și cu voită îndrăzneală, mircea.

nu sint un expert al acestui tip de literatura dar inclin sa cred ca numai primul se califica drept hai ku

mulţumesc pentru sesizare!
s-a rezolvat

atunci bănuiesc că cel mai simplu ar fi să așteptăm câțiva zeci de ani pentru a afla dacă ceea ce se scrie astăzi mai poate fi considerat poezie sau nu. pentru că așa cum ai spus și tu, Paul, poezia curată se va distinge și alege în timp de cea care doar a urmărit factorul „faimă”, atât de stupid într-un timp în care absolut totul se reciclează sau aruncă la gunoi după prima folosire.

Domnule Profet, Eu consider (poate gresesc) ca un comentariu trebuie sa aiba sens, in primul tand, pentru cel comentat. Daca veti avea bunavointa (si rabdarea) sa urmariti comentariile mele la inca doua texte ale aceleiasi autoare, poate veti iesi din enigma metafizica in care ati intrat singur. Cu totul altfel stau lucrurile cand doresc sa acord o penita. Atunci trebuie (sun obligat cf. Regulamentului) sa-mi justific gestul (atat cat sunt in stare) fata de toti cei ce citesc con-ul. Cu respect, Al Dv. Gorun Manolescu

Ioana este la varsta metamorfozei umane si poetice. A trecut pragul suferintei prin poezie. Imi aminteste de definitia liricului la Cioran. Mie imi revine sarcina sa o iubesc. Asta conteaza cel mai mult, mai mult decat a fi critic, maestru sau cine stie ce. A fi om, si iti garantez ca si aomenii aceia din fotografii....cresc.

Scuze de eventuala balba din "diversi si foarte diferiti"... intelegi tu ce am vrut sa spun :-)

cred ca am putea duce o polemica fructuoasa, fie si in sensul unei clarificari personale, daca putem reface drumul acestei relatii (filosofie-poezie) care incepe in antichitate si se termina in PoMo. apoi, ar fi ok daca am pune, deocamdata, intre paranteze atitudinea pozitivista si cea privind analitica limbajului, in sensul discutarii problemei si nu atat a limbajului si a termenilor care exprima problema. s-o facem adica fenomenologica si daca se va obiecta ab initio ca nu poti ataca problema fara definitii exacte mai ales ca problema pare a fi una de limbaj, adaug ca nu pot acorda credit maniei definitiilor si a reductionismului filosofiei analitice cat timp definitia definitiilor implica un regressum ad infinitum iar filosofia analitica isi are hibele si aporiile sale. in plus, sa nu uitam importanta argumentarii si a retoricii in argumentare, cat timp vorbim despre grade de adevar si conjecturi. asa ca departe de a fi superfluu, discursul retoric traduce nu atat convingeri cat mai degraba pre-judecati care fundamenteaza in fapt tipul de discurs caruia ii acordam increderea noastra; adica pre-judecatile noastre nu sunt altceva decat radacinile solului in care crestem

evită repetiția epitetelor, folosirea excesivă a genitivelor, evită rimele întâmplătoare și nu aduce în ipostaze hilare tangoului și haosului. citește teoria lui Copernic și legile lui Keppler. după toate astea, întoarce-te, privește lung bradul de Crăciun și încearcă să scrii.

Raul, este posibil ca tu sa spui ca textul de mai sus este bun "pentru ca asta vrei tu". Te asigur ca motivul meu nu a fost un moft. Regret ca nu ai inteles ce am vrut sa comunic. Sinceritate si emotionalitate (si chiar autenticitate) exista in foarte multe lucruri din lumea asta.. Ma indoiesc insa ca e de ajuns ca ele sa fie numite literatura. Din nou, parerea mea.

nu înţeleg gluma dvs. În acest text mai "personal" (dar orice poezie e personală) mă cam rodeau păduchii şi, după toate că nu am bani, mai trebuie şi să cheltuiesc sute de lei pe şampoane împotriva păduchilor (că sunt foarte scumpe) şi să rabd mult de foame şi alte nevoi Atâţia scriitori au scris despre sărăcia lor sau a altora, inclusiv în poezie. În haiku la fel. Farmacista mi-a spus că e/ a fost o epidemie de păduchi în oraş. Vă invit în vizită. Cum păduchii sunt încă în viaţă pe scalpul meu, şi nu am bani să îi omor azi, cum ar fi fost necesar, vă ofer un loc de onoare şi dvs. Ce să fac, ca orice om onest scriu despre realitate. Am scris şi un haiku:

cu păduchi în păr --
de pe un CD zgâriat
ascult Vivaldi

Am citit acest poem de multe ori, din plăcere. Nu stiu de ce, chiar de la titlu, asocierea cuvintelor ,,psalm pentru tâmplarul meu" si ,,rădăcina" cuvântului ,,tâmplar" mă duce cu gândul către o apropiere de tâmpla Lui, un fel de atingere sfântă, odihnitoare. Poemul m-a emoţionat profund. Am tresărit la versul ,,Să fie seară!" în contrast cu ,,să fie lumină!" Parcă urmează o zonă gri, de singurătate, fără El, apoi vine concluzia:
,,dacă nu ai fi
viața asta e doar o înregistrare proastă
a unui concert pink
floyd"
Iar finalul:
,,tu biet tâmplar sortit să mă iubești
până vreau eu" e prea frumos! Prea!
Pe fondul acestei frumuseţi aud ecoul:
,,dragă paul
eu am fost cu tine" Fie ca să auzim fiecare din noi aceste cuvinte spuse de Dumnezeu...si chiar la prezent! Mulţumiri, Paul, pentru tâmpla caldă a acestui poem.

Simpatici pinguinii, mai ales ultimul, cel mai inteligent si inconfundabil de fermecator. Nu stiu de ce Francisc, dar micul tau poem in proza imi aduce aminte de intelepciunea araba. Anume: un batrin arab care locuia pe linga New York ii scrie fiului, care muncea de mai mult timp la Paris sa revina acasa pentru ca e batrin si nu mai are cine sapa gradina. Dupa ce ii trimite salamalicurile de rigoare fiul il roaga de iertare ca nu se poate intoarce asa curind dar il roaga sa aiva grija de CHESTIA pe care a ingropat-o in spatele gradinii. Pe la miezul noptii CIA-ul, FBI-ul viziteaza si ei gradina omului, astfel incit catre dimineata aceasta era sapata si arata....Cind se trezeste batrinul gaseste pe linga minunea de mai sus si un fax de la fiu: Dragul meu tata, cam asta este tot ce am putut face de la distanta pentru tine.

autorul își transcede eternitatea și ne vorbește, ca un teolog, de dincolo de ea. poemul, deși se vrea citit ipotetic ca de pe o piatră sau de pe o cruce de mormânt, este, mai ales filosofic și nu susține ideea trecerii și implacabilității pe care, de obicei, o subliniază epitaful. în privința construcției, însă, este ireproșabil, dar eu aș schimba titlul poeziei. nu voiesc sa fiu critic, ci constructiv, motiv pentru care îl felicit pe autor.