Bună, Crin. Mă bucur să regăsesc textele tale. Îmi place mult prospețimea ideilor tale, faptul că narațiunea se construiește în jurul unei idei, ca o plantă agățătoare în jurul unui stâlp. Surprinzi momente, nu urmărești neapărat un fir epic prestabilit, mă regăsesc și eu în stilul ăsta și probabil de-asta îmi place atât de mult. Frumos introdusă repetiția lui "prea târziu", ca o expresie a regretului, a ireversibilității, și mai ales a faptului că cei doi sunt prizonierii propriilor vieți. Finalul aș zice că e ușor previzibil dar este atât de firesc redat, încât asta contează mai puțin. A, și btw, și Coldplay e mișto :)

Virgil acum te lansezi tu in a face afirmatii gratuite si grave. Daca ai fi citit atent ai fi vazut ca unii in familia mea au murit in inchisoare tocmai pentru ca au fost impotriva regimului comunist. Stiu foarte bine despre ce este vorba si in cazul meu nu este vorba doar de o gagara ieftina. cum sa inteleg eu afirmatia ta? "Daca nu intelegi ce inseamna a colabora cu securitatea sau cu comunismul inseamna ca fie ai colaborat cu ei, fie nu intelegi limba romana" decat ca ofensatoare. Pentru aceasta, daca esti omul care cred eu ca esti, iti vei cere scuze. Oricum ar fi n-ai inteles ca eu ma refeream la ce ai scris tu, la faptul ca este ilogic sa colaborezi cu un curent ideologic la care poti eventual sa aderi si sa-l sustii. Poti colabora cu promotorii unei astfel de ideologii. deci problema strica de logica si scriere corecta. La fel nu ai inteles ca nu despre tine spuneam ca ai facut traduceri tendentioase ale Bibliei pentru ca nu ti-am dat atata credit ci despre cei care au pus bazele "noului crestinism". Aici rad in hohote "Ma tem ca ostiliatatea ta, mai degraba "antiintelectuala", fata de dramaturgie face un mare deserviciu crestinismului". Ma tem ca nu ai inteles. Mie imi place nespus de mult teatrul insa nu-l pot amesteca si substitui unei slujbe religioase.Despre asta era vorba. Eu ridic manusa in ceea ce priveste realizarea unei polemici pe teme teologice si sunt dispus sa discutam fara patima cu privire la credintele noastre. Am suficiente resurse pentru a sustine un astfel de dialog. Iti sugerez sa iti expui punctul de vedere pe un text de o jumatate de pagina in care sa problematizezi si in subsolul caruia sa ne expunem fiecare dintre noi parerile. Vom putea discuta civilizat si despre oratio mentis ori isihasm cum i se mai spune, despre coborarea mintii in inima, ca sa poti intelege ce a vrut sa spuna apostolul Pavel in fragmentul citat de tine. Vom putea discuta la obiect despre diferentele intre catolicism, ortodoxism si protestantism ori neoprotestanti, despre cum adevarul s-a trunchiat in asa masura incat nu exista o unitate spirituala ci o separatie la nivelul neoprotestantismului, despe cat de contestati au fost la inceput anabaptistii chiar de care lutherani (ajungandu-se chia la suprimarea fizica a taranilor care se botezau a doua oara), despre Helwys si impartiea in baptisti particulari si baptisti generali, depre calvini si puritani, despre adevarul fragmentat in baptistii vointei, baptistii vechi, baptistii de sambata, despre baptistii celor sase principii, despre unitarieni, baptistii cufundatori si care or mai fi. Apoi ar fi penticostalii, biserica crestina dupa evanghelie, adventistii de ziua a saptea, sectele milenariste, despre cum doi predicatori prezbiterieni au infiintat secta ucenicilor. Despre cum fiecare dintre acestia sunt convinsi ca spun adevarul. Despre succesiunea apostolică sacramentală in catolicism, despre aggiornamento etc. Daca in ortodoxie se pune mai mult accentul pe traire, poate ca nu stii, dragul meu, faptul ca in cazul catolicilor suntem destul de bine pusi la punct si din punct de vedere teoretic :)

Atunci când se vorbeşte despre Eminescu, poziţionarea în extreme (a venera vs a detracta) este un gest uşor de comis. Pentru că, trebuie să recunoaştem, în faţa unui fenomen de mare anvergură, omul tinde să fie radical. Cu atât mai mult semidoctul, cu observaţia că el, semidoctul, devine şi radical, şi înţelept, şi păun. Un dialog, fie el şi polemic, purtat pe aceste coordonate, faţă în faţă, la tv, în cărţi ori prin orice alte bucle temporal-spaţiale de tip domino, nu o să fie niciodată fertil, decât în jos, spre rădăcini bolnăvicioase. De aici şi situaţiile pe care le-aţi prezentat mai sus. Pentru că:

...mă întreb, care este motivul pentru care Eminescu este urât (în cel mai pur sens) de majoritatea liceenilor? Să fie oare faptul că profesorul, extaziat peste măsură şi pătruns sui generis de poet, convins că el este singura fiinţă respirabilă care l-a înţeles, se apucă să transforme o poezie simplă de dragoste într-o matrice metafizică? Să fie oare imaginea eminesciană grotesc deformată de profesorul X, după chipul şi (ne)asemănarea-i, imagine după care elevii sunt notaţi la teză? Să fie oare reperele de interpretare absolut halucinante cu care elevii sunt şcoliţi până la loc comanda? Cum se poate ca un elev să fie lăsat corigent pentru că a susţinut că în "Lacul" este vorba despre un el care suspină şi suferă după o ea, aşteptând-o pe malul apei, să-i răsară dintre trestii şi să-i cadă (lin) pe piept, ci nu despre alegoria monadei lui Leibniz, aşa cum a auzit el dintr-un delir al profesorului pătimaş...?

În cele mai multe săli de curs, lui Eminescu i-au fost puse coarne si colţi, iar în apropierea tezelor/ examenelor de orice tip, apar şi picăturile de sânge. Eminescu n-a fost (ori a fost prea rar) prezent în textele din foaia de examen. În schimb, au fost translatorii lirici, singurii în stare să îndrepte exhaustiv şi coerent limba poetului. Ce mai contează că au îndreptat-o cu rigla în dreapta şi catalogul în stânga...? Astfel, nu mai miră pe nimeni că Eminescu este urât fără să fie citit, darămite cunoscut.

Fireşte, la diferite ocazii, poetului i se scot coarnele, colţii... şi i se tuflesc coroane de luceferi. El redevine nemurirea spiritului românesc, este citat (ce mai contează că e scos din context, trunchiat, remixat...), cântat, gâdilat, pupat şi violat. Şi gata votul, serbarea, ratingul... Să vină fursecul, măslina şi călduroasele strângeri de copite, în timp ce bustul poetului este băgat înapoi în cămara din spatele toaletei, pentru a se păstra la fel de genial şi in anul viitor.

O parte a clasei intelectuale de atunci şi acum a încercat să-l strângă în pumn pe poet. Ba chiar au crezut/ cred că le-a încăput pe mână. Ca în orice demers politic, mai întâi s-a confiscat limbajul, apoi s-a pus cep pe sensuri şi motive şi s-au iscălit certificatele de eminescologie. Şi ca balul să fie bal până la capăt, au apărut şi arheologii, care au început să sape în omul Eminescu, precum hienele în carcasa de bivol. Aceste două direcţii s-au contopit, au născut şi au aşezat, în timp, strat peste strat peste strat, astfel apărând mitul Eminescu, mit care, aşa cum spunea cineva, a înghiţit creatorul.

Dar Eminescu cel adevărat încă există. Există în textele sale. El, dacă e nevoie, se apără singur. Nu trebuie decât să fie citit. Şi, eventual, într-o nesperată răscoală a conştiinţei, redat întocmai.

păcat de titlu. că nu are text. nu orice înșiruire de cuvinte e poezie.

Îmi place acest poem-recunoștință pentru părinți. Și tânjirea aceasta față de o libertate deja înscrisă ("un înger mi-a pus stiloul în mână" - în loc de "mi-a pus" oare merge altă expresie?). Aș fi scris: "cântați precum în ziua nașterii", aș fi renunțat la versul "mă scald în rouă" mai ales că vine imediat după imaginea calului mereu în galop. Și ar fi păstrată coerența cu "dimineața asta e a voastră..." Rămîi cumva cu visul deschis. E bine. :)

nelu jorz, multumesc frumos pentru a doua interventie si pentru penita. cu prietenie, kranich

Un text remarcabil. Mai întâi prin "subiect", prin "poveste". Apoi prin sentiment, prin durerea reţinută, prin sugestia reverberării în timp a unei trăiri. Şi în al treilea rand, prin "stil", prin ingeniozitatea (ascunsă) a selectării unor imagini secventiale ce par aleatorii, dar comunică la nivelul întregului: zăpada pe frunzele palmierilor, mirosul de leoaică, frunza de arţar...Poate cu o singură disonanţă, epitetul "straniu"..."un miros straniu de leoaică în părul tău"...E nevoie acolo de un epitet, dar parcă nu ăsta...Mi-a venit chiar acum în gând unul, dar nu-mi place să propun, mă limitez la a face câte-o observatie.
Nu uita de promisiune, Virgil!

asta nici mie nu mi-a placut...
cred ca e scris intr-un moment in care, de fapt, tacerea face mai bine decat spunerea, e mai rodnica.

Da. Se poate spune că mi-am păstrat resursele în a doua jumătate. :)
Mulţumesc pentru părere.

Andu, binevenite atat observatiile, cat si exigentza ta, dar lasa-ma sa implor clementza, de data aceasta, macar! :) e primul sonet, fie el si fals, pe care il scriu. asa ca e firesc sa ma stranga putin haina noua. multumesc pentru comentariu, Adriana

Ioana, cunosc foarte bine simpatiile domnului Cristea. Nu a precupetit nici un moment ca sa le faca de cunoscut. Deci nu cred ca am inteles gresit. Si nu cred ca deshumarea are prea mult de a face cu asta. Si de fapt nici nu cred ca are de a face cu nimic. E o chestiune care am impresia ca se rezuma la familie, ceva legalitate si o anumita clarificare istorica. Dar nu cred ca are o importanta care sa apuce iarna. Domnul Cristea continua sa sustina ca comunismul a fost oricum mai bun si mai vrednic decit ce s-a intimplat Romaniei in ultimii 20 de ani la fel cum ar spune ca o gazela este mai nenorocita in libertate decit in cusca gradinii zoologice. Pentru ca in cusca avea zilnic gramada de fin iar acum are zilnic pericolul de a fi devorata de un tigru. Well, daca pornesti de la sistemul de referinta al unui om care nu a vazut lumina zilei probabil ca soarele este o nenorocire si un risc. Dar un risc este si sa te nasti.
In ce priveste glumitele astea cu noul partid comunist, blah, blah, blah, ma faci sa zimbesc. Asta nu are nici o legatura cu ce spuneam eu. Comunismul ca ideologie (sau ca idee) este mort. Pentru ca, guess what? Si ideologiile pot muri. Dar ar trebui prea mult spatiu ca sa iti demonstrez sau exemplific asta. In orice caz, te rog nu confunda comunismul cu gindirea de stinga sau cu socialismul. Dupa cum nu poti sa o confunzi nici cu anarhismul sau montanismul sau iacobinismul. Comunismul e ceva clar definit. Si a murit. Cam la fel cum moare un sobolan pe care ai facut un experiment in laborator.

Cristina, eu intervenisem in calitate de editor, amintindu-va ca penitele necesita un comentariu mai amplu, pe care, iata, tu ni l-ai oferit.
multumesc.
cat despre partea a doua a comantariul tau si despre tonul sau imperativ...ce sa spun?
spun ca nu-i bai, de mult nu ma mai pusese nimeni la colt pe coji de nuci - chiar mi-era dor...:)

Am regăsit o mare parte din "lucrurile pe care și eu le iubesc", poate pentru că am primit, cândva, copia la indigo a "pactului". Inedit este versul "oamneii - nu e typos", e licența ta poetică. Îți mulțumesc pentru "replică". Frumos.

prefer finalul, desi putin panseist. textul este bun dar prin unele locuri creaza unele senzatii de dublura, de tautologie. felicitari