deh, iarasi eu cu steaua. merci de penita vituala, fireste.

vine o vreme cand tb sa scapi de fluturi, gloante, rani, sange, ploi, aburi etc. atunci vei fi liber sa te inalti.

e cu totul altceva. sta mult mai bine ultimul vers iar metafora asta este cu totul aparte: "stă de veghe liniștea în clopotul cu îngeri"

un titlu potrivit acestor marunte cuvinte adunate in si la gramada. parca ar fi unul din tablourile Profetului.

da, trebuie scris despre asta. cred ca toţi cei care am fost acolo, mai mult sau mai puţin, în trup sau în spirit, ar trebui să scrie despre asta. nu ştiu de ce dar am avut întotdeauna senzaţia că este probabil singurul eveniment, singura revoltă politică autentică a româniei moderne. singura revoltă cu spirit clar anticomunist. în zilele acelea am fost mai europeni decît am putut să ne imaginăm vreodată. am fost mai americani decît am fi visat vreodată. în zilele acelea am fost noi înşine. cred că pînă şi politologic vorbind aceea a fost singura revoluţie din istoria românilor. singura dată cînd o parte din români vroiau să facă o transformare politică. nu doar un cinism apolitic sau o cerşetorie economică. în zilele acelea o parte din români chiar credeau într-o filozofie politică, într-un mecaninsm politic care poate administra ţara şi a o face să fie ea însăşi. chiar şi astăzi cred că singura şansă autentică a româniei este spiritul "revoluţiei de la universitate". şi s-ar putea spune multe despre asta.

imi place libertatea cu care te exprimi aici. am remarcat si m-am regasit in fraza in care spui ca ploua si nu mai stii ce zi a saptamanii e. mi-a placut identificarea eului in insomniile altuia ori cu statia; si adresarea catre femeia poet. poezia asta merita penita, daca nu chiar recomandare/remarcare. eu ma abtin deocamdata sa las vreun semn apreciativ din motiv ca nu am adunat suficiente argumente pentru. imi place stilul asta. sa mai scrii asa.

probabil, iti sta mai bine cu proza, se simte, oricum, multa naratiune, prozaism, cind incerci sa creezi metafore te cam impiedici, te arunci "ca o armata persana".da,ar trebui sa te imprietenesti cu un poet !!!

Imi par versurile destul de telegrafice... de parca ar fi o pauza adanca dupa fiecare si se pierde conexiunea (ipotetica) intre ele. Iar in versurile doi-patru de la ma gandesc-la ma fugaresc ganduri nu se face o trecere suficienta si apare totul ca o repetitie redundanta. Remarca utilizarea "fasii/sfasii" care provoaca o dihotomie intre o simtire oarecum pasiva si una ce exprima o actiune activa in forta ("sfasii") , intre "eu" si "tu". Ialin

întrun? într-un punctiliform - punctiform? crevasul - crevasa? kilimanjarele - ?? sau limba româno-nicodimică pe cumile poeticului Sincer dorința mea este ca tu nicodeme să mai postezi pe aici să nu cumva să renunți adică (iar dacă mai scrii și altundeva poate te înduri să-mi dai un link), consider că am multe de învățat de la tine pe tărâmul acesta al poeziei. Unul ca tine dacă nu exista trebuia neapărat inventat. Dar exiști așa că nu mai e nicio problemă, cel puțin pentru mine.

Revin la palma Arancăi cu o singură întrebare, cum adică "departe de titlu"? Deoarece la celelalte "etichetări" "plat, zgomotos, pasaje melo" (ce-o fi aia melo, melodramatice sau meli-melo?) nu am cum să răspund rezonabil. Oare textul nu are nimic de-a face cu legenda lui King Arthur? Nu i s-a spus acestuia pe patul de moarte ca excalibur "has gone underwater"? Iar nu este râul oare cel care ne poartă pe apele sale spre moarte? Acest text ar fi mai bine să fie șters de la recomandate iar contul meu suspendat temporar pentru ca Doamna Marina Nicolaevna să-și regăsească mult-râvnita auto-suficientă liniște. Andu

Cristina, mulțumesc ție, mereu aceeași lectură atentă, mereu același suflet deschis spre poetic.
Într-adevăr mi-a scăpat acea cacofonie regretabilă, eliminarea ei este absolut necesară însă nu intervin pe text aici pe site pentru a păstra observaţia ta pertinentă, eu sunt destul de pedantă cu textele mele şi uite că am scăpat aşa ceva...
Thanks a lot,
Marga

nu scriu parodii, aceasta este a doua mea parodie. imi pare rau ca nu pot face ce m-ati rugat, pentru Marele Maestru International sunt doar o micuta anti-talent, care nu prea isi are rostul pe taramul poeziei. multumesc pentru semnul de lectura scuze inc-o data pentru neputinta de a va indeplini doleanta. cu deosebita stima,adelina

Unii au o intuitio vera iar altii una de…cacao. Și aia «vera» se verifică ulterior (in cele mai multe cazuri) obiectiv. Deci ce a fost mai întâi ? În altă ordine de idei, recomand cu căldură, « Lebăda neagră » a lui Taleb (Curtea Veche). Care demonstrează cât de tâmpiți putem fi când extrapolăm, statistic, «tendințele» cf. și în numele unei «raționalități» (iluministe) și rămânem cu gura căscată când se întâmplă ceva cu totul neașteptat : un eveniment « catastrofic » în termenii lui R. Thom . In încheiere mă vod obligat să repet ce am spus în altă parte: “…Pe vremea când îmi formulasem ideile despre percepția evenimentelor aleatorii majore, am ajuns la impresia vie că mintea noastră este o minunată mașinărie de producere a explicațiilor pentru tot felul de fenomene, dar, în general, incapabilă să accepte ideea nepredictibilității” ne spune Nassim Nicholas Taleb, în bestsellerul său „Lebăda Neagră” [20]. Și, mai departe: „Aceste evenimente erau inexplicabile, dar oamenii inteligenți se considerau în stare să furnizeze explicații convingătoare pentru ele – după ce faptele se petreceau. Mai mult, cu cât persoana era mai inteligentă, cu atât mai valabilă era explicația. Mai îngrijorător este faptul că toate aceste convingeri și povestiri aveau în aparență coerență logică, fiind lipsite de inconsistențe”. Ca să încheie: „Cine a prezis apariția creștinismului ca religie dominantă în bazinul mediteranean și mai apoi în lumea occidentală? Cronicarii romani ai vremurilor respective nici măcar nu au observat noua religie. Se pare că puțini dintre mai-marii timpului au luat ideile acelui evreu, aparent eretic, destul de în serios pentru a se gândi că vor lăsa urme în posteritate. Avem o singură referință din acea vreme la Isus din Nazareth – în „Istoria războiului iudeilor împotriva romanilor”, a lui Josephus Flavius – care și ea ar fi putut fi adăugată mai târziu de un copist zelos. Dar dacă ne gândim la religia concurentă, apărută foarte puțin mai târziu? Cine a prevăzut că o bandă de călăreți își va extinde imperiul și legea islamică din subcontinentul indian până în Spania doar în câțiva ani? Răspândirea islamului (a treia ediție, ca să spunem așa) a fost complet impredictibilă, chiar mai mult decât apariția creștinismului, Mulți istorici care au studiat fenomenul au rămas surprinși de iuțeala schimbării….Paul Veyene vorbește despre o răspândire a religiilor similară cu cea a bestsellerurilor – o comparație care demonstrează impredictibilitatea…” Și, revenind la zilele noastre, cine a prevăzut căderea comunismului, care a dus la faliment cercetările futurologice pe termen lung, de mare succes la un moment dat, ale celebrului Club de la Roma? Și, de curând, actuala criză mondială? „Istoria și societățile nu se târăsc. Ele fac salturi” [21]. Din ce în ce mai rapide în zilele noastre, ale globalizării și exploziei tehnologice a comunicațiilor, decât în trecut. Chiar și știința care, până nu cu mult timp în urmă, se baza pe o presupoziție indiscutabilă, de fapt o definiție, care spunea că orice teorie pentru a fi considerată științifică, trebuia să fie, dacă nu complet explicativă, cel puțin predictivă a trebuit să abandoneze acum, în unele cazuri, predictibilitatea. La început cu fereală. Trecând de la una certă, la una relaxată cu luarea în calcul a probabilităților statistice. Ca să ajungă apoi la teorii de genul „Catastrofelor” (R. Thom), „Fractalilor” (Mandelbrot), „Sistemelor disipative” (Prigojin) și chiar a …Haosului și auto-organizării (plecând de la cele ce se petrec în domeniul meteorologiei) a căror explicabilitate a devenit extrem de pregnantă dar cu predictibilitate inexistentă. În sensul că oricând se poate explica, post-mortem, aproape perfect, de ce un eveniment semnificativ cu apariție aleatorie s-a produs, dar nu se poate prezice, nici cu cel mai redus grad de probabilitate, când va mai avea loc un asemenea eveniment, dacă va mai avea vreodată loc. În acest sens, modelul propus de Deleuze pare a putea fi un draft al unei noi variante de teorie a Haosului. Cu atât mai mult cu cât și în cadrul ei se pare că există unele urme de «auto-organizare». Ceea ce, fie vorba între noi, ridică anumite semne de întrebare dacă asociem Haosul cu predicația «auto-organizării».

"pot înota fără tubul de aer, fără labele mari de scafandru" - eu nu aş fi articulat "tubul" şi "labele".

Mă bucur să te revăd pe Hermeneia!

Textul e ok.