eh, de asta-mi place mie sa-mi am dusmanii pe fata, evidenti si necenzurati; iar cind nu-i am, mi-i fac (nu ca mi-i fac dusmani, ci ca mi-i fac pe fata)
ai avut o serie intreaga care lovea (pe cind cu calul troian, inainte si dupa), mi-era dor de atmosfera aia. muzele sint cu tine :)
a trecut un zeppelin și a închis orașul katyei într-o portocală necoaptă a dorințelor, printre cochilii de melc și croissant de stele, suflete singure fără buchete de mireasă. s-a umezit cerul de noapte. poveste între două riduri de îngeri. finalul katyei poate fi cât un poem de sine-stătător: vedea cum ușa se inchide strivindu-i umerii buchet aruncat de mireasă peste capul sufletelor singure prea singure ca să mai fie întregi". fain.
Ok, am înțeles, tu chiar așa ai vrut să scrii cu doi de 'să', o sută de 's' de 'ș' și de 'ă'... îmi cer scuze, eu am crezut că e un typo amestecat cu un puseu de febră. În acest caz îmi schimb părerea și spun că versul respectiv este teatral în măsura în care toți mergeam la teatru când eram copii și nu puteam, din cauza etichetei, să ne suflăm ca lumea mucii în batistă.
m-am inscris aici si am fost catalogat « novice »( Novice, definitie dex : "persoana care abia a inceput sa invete ceva sau care a inceput de curand sa activeze intr-un domeniu, incepator, care nu are experienta necesara.) cand « maestru » mi se parea doar o politete. Si am primit din partea userului numit Dihania urmatorul comentariu: ”cred ca de bun simt ar fi sa te retragi de pe hermeneia. ai gafat-o prea urît. si incalci regulamentul cu fiecare nou comentariu. nu stiu de ce nu esti suspendat inca. la cît de prost scrii, nu faci decît sa scada nivelul site-ului » Din comentariile la textul dv pomul ramane in aer. Se pare ca niste zgaraie- hartie fac jocurile, ca la pocker, in virtutea unui joc care inseamna o moda bazata nu pe comunicare, ci pe constructie. Vi s-a spus ca nu aveti talent, mie creatia dv mi se pare interesanta fiindca are substanta, dar nu are un invelis/ambalaj prea atractiv, amanunt nesemnificativ, pentru care inteleg ca sunteti dispus sa invatati <i>.( dar nu contează sincera noastră dorință de a exersa în această frumoasă artă lângă alții mai buni ca noi este derizorie. Alții, care au mai multă experiență în domeniu și fiind considerați, firesc, și cu mai mult bun simț, ar putea să întindă o mână spre a ne arăta unde greșim, de ce greșim, dacă putem fi îndreptați, dacă merităm, dacă avem măcar o umbră de valoare sau dacă încercările noastre timide în literatură își merită efortul…)</i> V-am citit azi aproape jumatate din creatii si mi s-au parut pe nedrept neglijate facand comparatia, desigur, cu ce se apreciaza frecvent. Va cer permisiunea sa preiau cateva creatii de-ale dv si sa le postez in biblioteca Fortei morale fiindca mi se pare ca gandurile poetice, chiar jurnalistic reliefate, ale unui slujitor al domnului, in aceste timpuri de deruta si dezmat, nu pot fi trecute cu vederea. Rog oficialitatile sa nu se supere daca va astept la www.fortamorala.blogspot.com
de ce "Finalul nu vine salvator pentru poezie", alma? de ce portiunea respectiva nu e corecta... genetic? M-am gindit ca s-ar putea sa nu fie corecta terminologic de vreme ce exista caractere fenotipice dar a spune "actiune fenotipica" poate nu e tocmai corect. Totusi unde e greseala... genetica?
Nicholas, știu că ești sincer. Se întâmplă ca uneori să rezonăm, alteori nu. Sincer îți spun că scrisul tău încă nu mi te recomandă. Dar poți să mai treci. Cred în emancipare:)
Ottilia, este un pasaj compus prin elemente anume (substantive, atribute) care conduc spre nostalgie. Iar nostalgia nu poate fi dinamică:) Mulțumesc frumos de semn!
eu aș renunța le chestia cu nuca de cocos unele expresii par putin cam prafuite iar tavalitul prin smoala mi se pare putin cam absurd. cred însă că idee e bună și poate fi dezvoltată
Poezia este un termen foarte greu de definit ca și fericirea.Granița între proză și poezie este asemenea unui râu care își schimbă cursul de-a lungul timpului. Creațiile noastre, pe care le intitulăm poeme azi, acum o sută de ani ar fi fost considerate inepții, elucubrații.Există proză care mustește de poezie sau poeme fără metaforă în care ni se povestește ce a făcut autorul când a găsit chiuveta înfundată. Virgil, ideea este următoarea: dacă nu definim termenii unei discuții, totul este în zadar. Mulțumesc pentru lectură și păreri, cu stimă
Reusita imagine si foarte interesanta asezarea pe cele trei randuri inegale, desigur din ratiuni ce tin de surprinderea fotografica a momentului dar pastrand o ordine care vine de mult mai departe. Fotografia aceasta este ca o pauza de respiratie intre doua dansuri. Un static plin de tensiune.
retrag ce-am spus. citisem fiind încă sub influența discuțiilor despre poezia parodiată, dar văd că aici Margas a evitat să folosească un anumit cuvânt. a spus „când te caut prin abator doamna mea”, și asta a salvat textul de la „călcatul în străchini”. :)
Îmi place titlul, de o sinceritate cuceritoare. Teama de celălalt e chiar starea noastră de...socializare. În orice relație, până la cuplu. "apoi este cantitatea obositoare de cuvinte-care-nu-se-pot-spune îngrămădite între noi strivindu-ne incomodîndu-ne mișcările"- tăceri care insularizează.
faptul ca iti pui semne de intrebare cu privire la calitatea textului nu este neaparat un lucru rau, ba as zice, dimpotriva. parerea mea? fraze mult prea lungi si prea pline determinisme si paranteze. la urma urmei un cititor oboseste si se plictiseste dupa un anumit numar (destul de mic) de paranteze. de exemplu: "trup arcuindu- se ca un pod suspendare firească între mîinile înfipte într-un tors de granit și primul născut mușcînd sînul cu dinții de lapte" - incepem cu arcuirea unui trup (deja ne intrebam daca e de barbat sau de femeie), descoperim ca arcuirea e ca suspendarea unui pod dar e fireasca intre miinile infipte intr-un tors de granit si primul nascut (deja aici incepem sa ne intrebam despre ce intii nascut este vorba) si aflam ca acest prunc musca sinul cu dintii de lapte. imaginea nu e proasta dar e destul de contorsionata ca sa faca mai degraba obiectul unei proze decit al unui text poetic. poate n-ar fi rau sa scrii proza sau poate n-ar fi rau sa aerisesti putin textul si sa faci mai multe din el. poate si asezarea in pagina nu il avantajeaza. dar asta e doar parerea mea de profan
imi cer iertare din suflet. alma are dreptate. eu am gresit. nu cred ca sunt bun de comentator. in timp, poate reusesc sa renunt si la scris. si la si. cu sinceritate adanca, francisc
m-a emoționat semnul tău, Adrian! a fost ca și cum am fi băut o cană de must fiert, afară, în plină zăpadă, alături de cei dragi. ești un scriitor pe care îl respect și îndrăgesc! mulțumesc frumos pentru că ai vorbit cu sufletul! și gata, tac:)
Și totuși te-ai apropiat de stilul lui Hiroshige, în general de paleta cromatică a stampelor japoneze din secolele XVIII-XIX - și când spun asta mă gândesc nu numai la Hiroshige cu peisajele sale dedicate Muntelui Fuji ci și la Sharaku sau Hokusai sau Kiyonaga (unele stampe pot fi admirate și la muzeul Guimet, Paris, recent restaurat și deschis publicului). (Eu sunt încă atrasă de universul lui Kitagawa Utamaro, de arta ukiyo-e, acel Utamaro al copilăriei mele ce reprezintă mult mai mult decât primul meu album cumpărat din primii bani de bursă.) E un experiment. Păstrează-te în el.
frumos text, tare frumos. chiar daca frumosul nu mai "functioneaza" ca si comentariu astazi:) ai un vers enervant: "are picioarele subțiri a coadă de mătură". de ce enervant: suna bine si in acelasi timp pare ca formularea e un oarecum nefericita:) intelegi tu, cele bune, spor!
Pentru mine Bucureștiul și Maramureșul au însemnat întotdeuna extremele României. Asta mi-a fost percepția și nu rezultatul vreunei complicate analize. O comparație sau o alăturare a lor, pe majoritatea planurilor cred că ar naște lucruri greu de înțeles. De la casele de pe alt tărâm (dacă e și ceață evadezi... fără să vrei) și până la vâltoare, printre turiști des întâlnită vorba: fain aici, da să vii doar în vacanță. Evident, pentru artistul sensibil înseamnă mult mai mult. Cât despre cimitirul de la Săpânța, greu să nu te încerce contradictoriul. Probabil că e o confruntare între două atitudini în fața morții, nimic mai mult. Apoi staticul satului din maramu, îndemn la uitare și acceptare, contrast cu viteza de București și lăsat la urmă parcă a concluzie: verticalul, atât de prezent de la Dealu Ștefăniței și până dincolo, la ruși, cum le-a rămas ălora numele. Asta am cetit eu, restu poate ne spune mai multe autoarea cand o avea timp...
Interesante şi rafinate inversările interioare - psihologice, intuitive, cognitive. Reuşită şi tehnica de a le reda prin pseudopastelul de pe alocuri. Interesante şi alte lucruri, evident, dar despre ele poate mai târziu sau niciodată.
"spune-mi unde să mă ascund de soare
un loc ferit în care
somnul meu
să mă poată termina de dormit"
Textul, spus pe scurt şi fără tam tam semicritic, este foarte reuşit. Cu atât mai mult finalul. Excelent!
"venele mele îți sunt lesă pentru fiecare dor" - memorabil.
Virgile, păi s-o luăm sistematic. Nu aburim generalități. Pe text. Primul vers. Azi nu mai poți capta ochiul cititorului cu lălăieli, trebuie să fi direct, oarecum scherrzo, să-i scîrțîi conștiința sictirită cu interesul care poartă fesul. Poetic, evident. Bun. Cred că se justufică deci dracul acela și nu sperie că "vai de mine...asta e poezie?". Mă așteptam poate de la mama să spună asta. În viziunea limitaților nu există poezie dincolo de sentimente. Suprarealismul a dovedit relativ recent proba contrarie. În fine. Dacă o luăm așa nici sufletul nu există. Există chiar o vorbă din pophor : "azi ce-o să mîncăm? Sufletul! ". Asta e : scîndura nu mai înmugurește. N-am eu ambiția s-o învăț să o facă. Iar asta nu înseamnă că nu îți respect părerea. Te asigur că nu i-am dat drumul la nimereală și că știu ce fac. Dovadă că poemul are două aprecieri pozitive și că a stîrnit interes. Iar dacă sunt autor pe hermeneia asta se datorează evident textelor mele, valorii și maturității lor creatoare. Că unii ar vrea să fie o pepinieră de genii... e fix problema lor. De fapt adevăratul geniu e anonim. Nu-și personalizează prin semnătură ofertele. Nu-și adjudecă niciun fel de laudă. Face bine și pleacă. Bun. Credeam că aici e și un fel de atelier literar. Unde chiar și autorii au suișurile și coborîșurile lor. Încep să mă îndoiesc că e așa. Încep să cred că sunt criticat subiectiv și negativist. Chiar că nu mi s-a dorit prezența din capul locului decît așa...de dorul leli. În fine. Sper să mă înșel. Hai că am lungit-o destul. Promit că mă fac băiat cuminte dom' Virgil. Și n-am să iau exemplul nimănui. Am mai dovedit-o co alte ocazii. Cine are ochi de văzut să vadă. Au revoir...
O frumoasă poezie de dragoste. Îmi place tonul cald, degajat parcă de blândețea atingerii. Deseori se întâmplă să putem mângâia doar cu ochii...ce ne- am face fără ei?:) Sărbători fericite! Cami.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
eh, de asta-mi place mie sa-mi am dusmanii pe fata, evidenti si necenzurati; iar cind nu-i am, mi-i fac (nu ca mi-i fac dusmani, ci ca mi-i fac pe fata)
ai avut o serie intreaga care lovea (pe cind cu calul troian, inainte si dupa), mi-era dor de atmosfera aia. muzele sint cu tine :)
pentru textul : duşmanii deCristina, mulțumesc. Interesant comentariul tău. Și ai dreptate cu acel „se gîndi”. Este unul din defectele textului și va trebui să mă ocup de el.
pentru textul : cercul - episodul 3 de...unde ii spuneam lui Matei ca poate desfiinta textul DACA are argumente pentru asta.
pentru textul : Iadul cel de toate zilele deești generos Ioan. autoarea merită recenzii adevărate nu doar simple note. frumos gest... mulțumesc în numele ei!
pentru textul : Cristina Ștefan - Cazier Incomplet dea trecut un zeppelin și a închis orașul katyei într-o portocală necoaptă a dorințelor, printre cochilii de melc și croissant de stele, suflete singure fără buchete de mireasă. s-a umezit cerul de noapte. poveste între două riduri de îngeri. finalul katyei poate fi cât un poem de sine-stătător: vedea cum ușa se inchide strivindu-i umerii buchet aruncat de mireasă peste capul sufletelor singure prea singure ca să mai fie întregi". fain.
pentru textul : balada orașului de mesteacăn deOk, am înțeles, tu chiar așa ai vrut să scrii cu doi de 'să', o sută de 's' de 'ș' și de 'ă'... îmi cer scuze, eu am crezut că e un typo amestecat cu un puseu de febră. În acest caz îmi schimb părerea și spun că versul respectiv este teatral în măsura în care toți mergeam la teatru când eram copii și nu puteam, din cauza etichetei, să ne suflăm ca lumea mucii în batistă.
pentru textul : iarnă și eminescu dem-am inscris aici si am fost catalogat « novice »( Novice, definitie dex : "persoana care abia a inceput sa invete ceva sau care a inceput de curand sa activeze intr-un domeniu, incepator, care nu are experienta necesara.) cand « maestru » mi se parea doar o politete. Si am primit din partea userului numit Dihania urmatorul comentariu: ”cred ca de bun simt ar fi sa te retragi de pe hermeneia. ai gafat-o prea urît. si incalci regulamentul cu fiecare nou comentariu. nu stiu de ce nu esti suspendat inca. la cît de prost scrii, nu faci decît sa scada nivelul site-ului » Din comentariile la textul dv pomul ramane in aer. Se pare ca niste zgaraie- hartie fac jocurile, ca la pocker, in virtutea unui joc care inseamna o moda bazata nu pe comunicare, ci pe constructie. Vi s-a spus ca nu aveti talent, mie creatia dv mi se pare interesanta fiindca are substanta, dar nu are un invelis/ambalaj prea atractiv, amanunt nesemnificativ, pentru care inteleg ca sunteti dispus sa invatati <i>.( dar nu contează sincera noastră dorință de a exersa în această frumoasă artă lângă alții mai buni ca noi este derizorie. Alții, care au mai multă experiență în domeniu și fiind considerați, firesc, și cu mai mult bun simț, ar putea să întindă o mână spre a ne arăta unde greșim, de ce greșim, dacă putem fi îndreptați, dacă merităm, dacă avem măcar o umbră de valoare sau dacă încercările noastre timide în literatură își merită efortul…)</i> V-am citit azi aproape jumatate din creatii si mi s-au parut pe nedrept neglijate facand comparatia, desigur, cu ce se apreciaza frecvent. Va cer permisiunea sa preiau cateva creatii de-ale dv si sa le postez in biblioteca Fortei morale fiindca mi se pare ca gandurile poetice, chiar jurnalistic reliefate, ale unui slujitor al domnului, in aceste timpuri de deruta si dezmat, nu pot fi trecute cu vederea. Rog oficialitatile sa nu se supere daca va astept la www.fortamorala.blogspot.com
pentru textul : Despre „salonul” nostru literar deerată..."cât și de cele finale" p.b.
pentru textul : noapte de pământ ars dede ce "Finalul nu vine salvator pentru poezie", alma? de ce portiunea respectiva nu e corecta... genetic? M-am gindit ca s-ar putea sa nu fie corecta terminologic de vreme ce exista caractere fenotipice dar a spune "actiune fenotipica" poate nu e tocmai corect. Totusi unde e greseala... genetica?
pentru textul : nu știu dacă dese poate redimensiona fotografia? iese din format. multumesc.
pentru textul : Li dee ok să punem în ramă trivialităţi, dar chiar fiecare băşină s-o poetizăm?
pacea să fie între zidurile tale! (asta e, cred că ştii, o expresie biblică)
pentru textul : Martell XO deNicholas, știu că ești sincer. Se întâmplă ca uneori să rezonăm, alteori nu. Sincer îți spun că scrisul tău încă nu mi te recomandă. Dar poți să mai treci. Cred în emancipare:)
Ottilia, este un pasaj compus prin elemente anume (substantive, atribute) care conduc spre nostalgie. Iar nostalgia nu poate fi dinamică:) Mulțumesc frumos de semn!
pentru textul : schit deeu aș renunța le chestia cu nuca de cocos unele expresii par putin cam prafuite iar tavalitul prin smoala mi se pare putin cam absurd. cred însă că idee e bună și poate fi dezvoltată
pentru textul : O fiară desăvârșită dePoezia este un termen foarte greu de definit ca și fericirea.Granița între proză și poezie este asemenea unui râu care își schimbă cursul de-a lungul timpului. Creațiile noastre, pe care le intitulăm poeme azi, acum o sută de ani ar fi fost considerate inepții, elucubrații.Există proză care mustește de poezie sau poeme fără metaforă în care ni se povestește ce a făcut autorul când a găsit chiuveta înfundată. Virgil, ideea este următoarea: dacă nu definim termenii unei discuții, totul este în zadar. Mulțumesc pentru lectură și păreri, cu stimă
pentru textul : glissando deReusita imagine si foarte interesanta asezarea pe cele trei randuri inegale, desigur din ratiuni ce tin de surprinderea fotografica a momentului dar pastrand o ordine care vine de mult mai departe. Fotografia aceasta este ca o pauza de respiratie intre doua dansuri. Un static plin de tensiune.
pentru textul : aristocrația normativă prospiciată din geneze și exoduri deretrag ce-am spus. citisem fiind încă sub influența discuțiilor despre poezia parodiată, dar văd că aici Margas a evitat să folosească un anumit cuvânt. a spus „când te caut prin abator doamna mea”, și asta a salvat textul de la „călcatul în străchini”. :)
pentru textul : nu mai deosebesc vacile și nici găinile deÎmi place titlul, de o sinceritate cuceritoare. Teama de celălalt e chiar starea noastră de...socializare. În orice relație, până la cuplu. "apoi este cantitatea obositoare de cuvinte-care-nu-se-pot-spune îngrămădite între noi strivindu-ne incomodîndu-ne mișcările"- tăceri care insularizează.
pentru textul : îmi este teamă de femeie defaptul ca iti pui semne de intrebare cu privire la calitatea textului nu este neaparat un lucru rau, ba as zice, dimpotriva. parerea mea? fraze mult prea lungi si prea pline determinisme si paranteze. la urma urmei un cititor oboseste si se plictiseste dupa un anumit numar (destul de mic) de paranteze. de exemplu: "trup arcuindu- se ca un pod suspendare firească între mîinile înfipte într-un tors de granit și primul născut mușcînd sînul cu dinții de lapte" - incepem cu arcuirea unui trup (deja ne intrebam daca e de barbat sau de femeie), descoperim ca arcuirea e ca suspendarea unui pod dar e fireasca intre miinile infipte intr-un tors de granit si primul nascut (deja aici incepem sa ne intrebam despre ce intii nascut este vorba) si aflam ca acest prunc musca sinul cu dintii de lapte. imaginea nu e proasta dar e destul de contorsionata ca sa faca mai degraba obiectul unei proze decit al unui text poetic. poate n-ar fi rau sa scrii proza sau poate n-ar fi rau sa aerisesti putin textul si sa faci mai multe din el. poate si asezarea in pagina nu il avantajeaza. dar asta e doar parerea mea de profan
pentru textul : kimberlit deimi cer iertare din suflet. alma are dreptate. eu am gresit. nu cred ca sunt bun de comentator. in timp, poate reusesc sa renunt si la scris. si la si. cu sinceritate adanca, francisc
pentru textul : Cioplitorului de vers dem-a emoționat semnul tău, Adrian! a fost ca și cum am fi băut o cană de must fiert, afară, în plină zăpadă, alături de cei dragi. ești un scriitor pe care îl respect și îndrăgesc! mulțumesc frumos pentru că ai vorbit cu sufletul! și gata, tac:)
pentru textul : lagăre ale căror nume au fost uitate deȘi totuși te-ai apropiat de stilul lui Hiroshige, în general de paleta cromatică a stampelor japoneze din secolele XVIII-XIX - și când spun asta mă gândesc nu numai la Hiroshige cu peisajele sale dedicate Muntelui Fuji ci și la Sharaku sau Hokusai sau Kiyonaga (unele stampe pot fi admirate și la muzeul Guimet, Paris, recent restaurat și deschis publicului). (Eu sunt încă atrasă de universul lui Kitagawa Utamaro, de arta ukiyo-e, acel Utamaro al copilăriei mele ce reprezintă mult mai mult decât primul meu album cumpărat din primii bani de bursă.) E un experiment. Păstrează-te în el.
pentru textul : 江戸 (Edo) deun caca mare, mare, mare... pacat ca cititorii nu il pot mirosi!
pentru textul : Apariție editorială 2007 – „În vizită la Ussais” de Adrian Graunfels de"brațe oarbe nesățioase" - destul de reusita imaginea, probabil, sustine intregul poem cu respect Ion Nimerencu
pentru textul : anemii de primăvară defrumos text, tare frumos. chiar daca frumosul nu mai "functioneaza" ca si comentariu astazi:) ai un vers enervant: "are picioarele subțiri a coadă de mătură". de ce enervant: suna bine si in acelasi timp pare ca formularea e un oarecum nefericita:) intelegi tu, cele bune, spor!
pentru textul : patul în formă de gondolă deprima parte este un poem in proza. mi s-ar parea interesant sa le combini in doua constructii diferite.
pentru textul : despre poem, pe ţărmul atlantidei dePentru mine Bucureștiul și Maramureșul au însemnat întotdeuna extremele României. Asta mi-a fost percepția și nu rezultatul vreunei complicate analize. O comparație sau o alăturare a lor, pe majoritatea planurilor cred că ar naște lucruri greu de înțeles. De la casele de pe alt tărâm (dacă e și ceață evadezi... fără să vrei) și până la vâltoare, printre turiști des întâlnită vorba: fain aici, da să vii doar în vacanță. Evident, pentru artistul sensibil înseamnă mult mai mult. Cât despre cimitirul de la Săpânța, greu să nu te încerce contradictoriul. Probabil că e o confruntare între două atitudini în fața morții, nimic mai mult. Apoi staticul satului din maramu, îndemn la uitare și acceptare, contrast cu viteza de București și lăsat la urmă parcă a concluzie: verticalul, atât de prezent de la Dealu Ștefăniței și până dincolo, la ruși, cum le-a rămas ălora numele. Asta am cetit eu, restu poate ne spune mai multe autoarea cand o avea timp...
pentru textul : Săpînţa, mon amour deInteresante şi rafinate inversările interioare - psihologice, intuitive, cognitive. Reuşită şi tehnica de a le reda prin pseudopastelul de pe alocuri. Interesante şi alte lucruri, evident, dar despre ele poate mai târziu sau niciodată.
"spune-mi unde să mă ascund de soare
un loc ferit în care
somnul meu
să mă poată termina de dormit"
Textul, spus pe scurt şi fără tam tam semicritic, este foarte reuşit. Cu atât mai mult finalul. Excelent!
"venele mele îți sunt lesă pentru fiecare dor" - memorabil.
Nu mai bat câmpii.
pentru textul : trăiesc cu 5 minute în urmă deImi place, parca puncteaza cu melancolie trecerea lenta a timpului, cu parfum de ceai.
pentru textul : time passing deVirgile, păi s-o luăm sistematic. Nu aburim generalități. Pe text. Primul vers. Azi nu mai poți capta ochiul cititorului cu lălăieli, trebuie să fi direct, oarecum scherrzo, să-i scîrțîi conștiința sictirită cu interesul care poartă fesul. Poetic, evident. Bun. Cred că se justufică deci dracul acela și nu sperie că "vai de mine...asta e poezie?". Mă așteptam poate de la mama să spună asta. În viziunea limitaților nu există poezie dincolo de sentimente. Suprarealismul a dovedit relativ recent proba contrarie. În fine. Dacă o luăm așa nici sufletul nu există. Există chiar o vorbă din pophor : "azi ce-o să mîncăm? Sufletul! ". Asta e : scîndura nu mai înmugurește. N-am eu ambiția s-o învăț să o facă. Iar asta nu înseamnă că nu îți respect părerea. Te asigur că nu i-am dat drumul la nimereală și că știu ce fac. Dovadă că poemul are două aprecieri pozitive și că a stîrnit interes. Iar dacă sunt autor pe hermeneia asta se datorează evident textelor mele, valorii și maturității lor creatoare. Că unii ar vrea să fie o pepinieră de genii... e fix problema lor. De fapt adevăratul geniu e anonim. Nu-și personalizează prin semnătură ofertele. Nu-și adjudecă niciun fel de laudă. Face bine și pleacă. Bun. Credeam că aici e și un fel de atelier literar. Unde chiar și autorii au suișurile și coborîșurile lor. Încep să mă îndoiesc că e așa. Încep să cred că sunt criticat subiectiv și negativist. Chiar că nu mi s-a dorit prezența din capul locului decît așa...de dorul leli. În fine. Sper să mă înșel. Hai că am lungit-o destul. Promit că mă fac băiat cuminte dom' Virgil. Și n-am să iau exemplul nimănui. Am mai dovedit-o co alte ocazii. Cine are ochi de văzut să vadă. Au revoir...
pentru textul : o viziune a insentimentelor deO frumoasă poezie de dragoste. Îmi place tonul cald, degajat parcă de blândețea atingerii. Deseori se întâmplă să putem mângâia doar cu ochii...ce ne- am face fără ei?:) Sărbători fericite! Cami.
pentru textul : Peste tot atingerea ta dePagini