Mizezi pe imagine și stare, sau mai bine zis pe cele două componente esențiale ale pulsiunilor: reprezentare și afect. Fiind vorba despre sublimare în poesis, reușești să treci de personal, prin dialogul cu celălalt (cititorul) și prin implantarea unui personaj care poate deveni orice: imago, cheie, trecere, tată, animus. Iar urâtul nu este prezent decât pentru a-l metamorfoza. Putreziciune, omizi, "chirci tot mai frumos", "naiba știe". Întrepătrunzi planuri, imagini, personaje, senzații, sinestezic cumva, încercând să atingi un punct de convergență. Corpul-cadrul-materia nu sunt prezente decât pentru a fi transgresate, pentru a ieși din după ce ai fost în. Deosebit realizată, compoziție aproape fără fisură. Fiindcă aș fi renunțat la "dar ce ne facem" sau l-aș fi exprimat altfel. Acum, depinde pe ce ton îl citim, desigur. Oricum, acela ar fi singurul punct în care aș modifica ceva, în rest... scrii... "tot mai frumos" Adina.
erate - uf, nelipsitele erate! autor sintetic* si transmințatorul unor învățături extrem de vechi* scuze- tasta T a laptopului meu trage chiulul, uneori.
of, of, dar să nu exagerăm! simt o oarecare tensiune aici, să fie iarna care s-a întors de pe coclaurii unde s-a ascuns? sesiunea? nimeni nu știe!? zic să mai aruncăm un ochi pe text și apoi să încercăm să ne revenim, că nu-i oaia chiar așa de creață!
prima strofă „unii oameni nu aleg să se sinucidă/când ninge/pe umeri le cresc/cercuri polare/dar nu se plâng” poate reformulată ar ieși ceva mai vrednic de transmis. Poezia începe cu un truism și anume: unii oameni sunt slabi de caracter și renunță, în timp ce alții nu, deh, viața-i grea pentru toți, dar nu toți disperă. Corect? Corect!
Mai departe, vedem cum Nuti face un portret al oamenilor ăstora care aleg să trăiască. Mai exact o portretizare a felului cum reușesc ei să facă față. Se mulează pe subiect, sunt darwinieini și nietzieni, mai pe scurt- the survival of the fittest. Agreed, ideea nu-i rea, însă reformulat ar suna mai brav. În formula asta mi se pare că duce cam tare spre patetism. Uite, de exemplu, eu strofa a doua aș fi scris-o ceva de genul ăsta „fac coadă la crucea roșie/pentru fiecare anotimp/se cere tot o altă inimă/ care să le pompeze sângele/ măcinat precum un bob de grâu/ sub pietrele de moară”- doar o sugestie, desigur.
nu înțeleg versul ăsta „când le e frig printre oameni
sărută pereţii singurătăţii lor”, mai exact nu înțeleg rostul lui „printre”. Sinapsele mele leagă mai bine informațiile pe care le tot leg de o săptămână pentru cele ce urmează în următoarea, deci poate e vina mea. Oricum, eu zic ca dacă faci o comparație sau metaforă sau etc. trebuie să aibe sens, ori uneori mi se pare că te joci de-a v-ați ascunsa cu clișeul. Pe alocuri ești la limită, pe altele parcă prea originală.
Repet, ideea textului nu este rea. S-ar putea scrie poezii chiar bune pe tema asta, dar, ridic întrebarea azizei încă odată- vei mai lucra sau nu la el? eh, bănuiesc că nu depinde de nimeni decât de tine.
admiraţie pentru versuri, frumos colorate, muzicale. ai creat imaginea unei primăveri fascinante
consider că este mai bun subtitul, acel ''cu câ'' nu sună prea poetic, şi
''ca o muzică-n surdină-n odăile timpului'' - există asonanţă. cred că era mai nimerit ''ca o muzică-n surdină în odăile timpului'' sau oricum altfel.
este doar părerea mea.
nu cred, francisc! nu cred ca Hegel a scris ceea ce tu infierezi mai sus. nu cred ca Hegel sa fi fost atat de idiot sa ma copieze pe mine si nici vice-versa. aduci niste traduceri de nu stiu de pe unde si le grupezi intr-un com crezand ca ma vei bulversa. nu l-am citit niciodata, absolut niciodata pe Georg Wilhelm Friedrich Hegel. daca va fi vreodata sa citez ceva sau sa ma folosesc de un izvor de gandire, va fi Scriptura, sola Scriptura. fii pe pace, francisc, nicodem e mult prea inteligent sa se cloneze intr-un șobolan mizerabil.
este un text într-o gamă de renunțare și tristețe ce depășește cadrul intim, un monolog al însingurării în doi... imagini poetice de factură specială, reușite, cu rezonanță: "uiți că mi-ai promis un reproș mai puțin pe zi noaptea sîntem țintuiți în ele ca într-o cușcă de aur" precum și "îți prefer ochii închiși sub pleoapele mele mă zbat și îmi spui că nu voi fi niciodată"
corecteaza la versul 2 "bleu eyes" cu blue eyes si la "i’m was a half killer" - ori i am, ori i was. we are all humans, never know what we are capable of. but i smell something beneath the story coming out of norway.
Și eu mi-am spus că Alina își lasă mâna să scrie singură aici, și mi-am mai zis că uite o face al naibii de bine. După care m-am trezit la sfârșit că mi-a dat cu eleganță peste nas... na, să mai spui că mă joc, totul a fost calculat! Și atunci am recunoscut-o pe Alina, cea care și când se joacă deține controlul (mdap! and I love it), și totuși găsește mereu cuvinte care sună altfel când le ia ea în poezie... Partea cu sex life... Zâmbet larg... Nu vrem să știm răspunsul, Alina doar ne pune întrebări.
Formidable cet alphabet poétique, qui met à l'honneur le mot, décliné de vingt six manières dans l'espace et le temps, tout en finesse, en délicatesse, à travers un jeu de miroirs, où la mise en perspective est un jeu d'ombres et de lumière qui se cachent et se découvrent tour à tour. Profondeur, contours, couleurs, contrastes, tous nos sens sont en éveil ... Tu as réussi là une véritable oeuvre d' "art poétique".
texte care au ”darul” de a te binedispune dis de dimineață. foaie verde și-o dungă, altceva nu e hidoșenia asta de text. ar mai fi mers un grupaj:
”foaie verde, foi de puțe/fi-vom, Doamne, iar mainmuțe?”
Sa am iertare, Ialin, dar ma faci sa cred ca ai citit rand cu rand, dar fara sa le legi. Da, acela e un canich...ai vazut vreodata unul abandonat in fata unor porti (subliniez porti, vezi ca apare cuvantul in versul 2), infricosat, tremurand? Mie nu mi se pare deloc ilar, pe cuvant ca nu ma potopeste rasul. Ce-ai vrea sa creasca din blana unui astfel de animal, boboci de tuberoza? la intrebarea 2: cand ti-e teama, ce faci, Ialin, mai ales daca esti un biet si ilar canish abandonat? cauti o ascunzatoare. "amintirea cu miros de barbat" n-are legatura cu faptul ca autoarea este femeie, ci cu tendinta noastra de a cauta sprijin in reprezentarile tatalui. Tatal, in care vedem (sau ar trebui sa vedem) forta si stabilitate, un fel de axix mundi. la intrebarea 3: nu cred in cuvinte poetice ori nepoetice, cred numai in exploaratea lor, buna ori deficitara.
sapphire, nici nu stiu cum sa incep.... filmul nu l am vazut, dar am citit despre el ( si eu tot un fel de basm am vrut, in care sa mi incerc puterile, fara a sti dinainte sortii), dar mi a intrat sub piele fierbinteala Povestașului, plus daimonul jucaus care, ferice de mine, piosul - vorba cuiva -, nu doarme nici cand muza mea recesiva ma lasa nici cand e mai complicata situatiunea. si acu tac, sa nu ma confunzi. da ma gandesc de un timp si la monastire. a argesului, logic vladimir, numa cel care renunta, stie cum e, saracu de moi (sic!). si eu vroiam sa zic vreo ceva de thomas kuhn, ăsta m a dat pe spate de la prima pagina, da, dupa cum ma stii si tu, is modest si timid din fire. o varianta ar fi aceea ca, aici, poate nici nu conteaza rezultatul, cat drumul si incercarile lui. vreau sa cred ( si eu chiar cred), in ac primavara-vara, ca am reusit sa ma joc cum am vrut eu, intr un spatiu si un timp dat, pe carele le stim cu totii. si nici sa zgarii ceva prea tare. ai spus si despre spiritul de colegialitate...e bun de perseverat pe ac drum, poate va ajung. si trag un claxon. promit
eu am o nedumerire. pictorii spun că negru nu este o culoare, la fel cum nu este nici albul. dacă ceva nu e negru, nu rămâne să fie decât o nuanță de gri? "cea mai neagră" ce este atunci? dincolo de non-culori găsesc culori în poemul acesta. mă întreb dacă există și "piază nefunestă"...
Luciano Pavarotti a fost prezentat pe canalele franceze de multe ori în aceste zile interpretând această piesă. Nu știu de când data înregistrarea, dar interpretarea precum și tristețea lui din final, capitularea în fața inevitabilului, m-a impresionat extrem de mult. Chanson de l'adieu / Edmond d'Haraucourt-F. Paolo Tosti Partir c'est mourir un peu C'est mourir à ce qu'on aime On laisse un peu de soi-même En toute heure et dans tout lieu C'est toujours le deuil d'un voeux Le dernier vers d'un poème Partir c'est mourir un peu C'est mourir à ce qu'on aime Et l'on part, et c'est un jeu Et jusqu'à l'adieu suprême C'est son âme que l'on sème Que l'on sème à chaque adieu Partir, c'est mourir un peu Partir, c'est mourir un peu mulțumesc Nicole, pentru ajutor!
Astăzi este ultima zi în care mai puteţi trimite texte pentru volumul de cenaclu. Mâine aş vrea să afişez lista autorilor care au fost selecţionaţi pentru volum. Vă aştept cu emailuri!
Scuze, am atins cumva tastatura și nu am terminat ce aveam de spus. Vorbeam despre cele două lumi, despre cele două culturi. Fiecare din ele are ceva al ei, Monica. A încerca să le modifici este o mare eroare. Arabii și efemeritatea...O civilizație veche de mii de ani de la care mai avem totuși cîte ceva de învățat. Nu trebuie să ne fie teamă că deveni siripoși atunci cînd încercăm să exprimăm într-un fel ceea ce simțim. Altfel ne transformăm în cinici, stresați, ne facem urîți Monica și noi am fost creați după chipul și asemănarea și nu avem voie. Cît despre posibilitatea crearării uni forum, tocmai voiam să-i sugerez aceasta dlui. Titarenco. Mi- a luat vorba.Acest forum ar degaja textele de comentarii offtopic
cred ca pana la urma epicur avea dreptate cand spunea ca moartea nu exista. numai mortii care, rand pe rand, se contamineaza treptat, uneori chiar prin evitarea sentimentalismelor poetice, de dorul de viata. cine nu vrea moartea, stie ca ea a cuprins-o deja, adica, nu mai are nicio legatura cu ea. ca, daca moartea exista, atunci totul este permis. iar atitudinea autentica vizeaza tocmai acest refuz absurd al atingerii. de aici exterioritatea declarata a poeziei fata de propria sa moarte. amagirea celorlalti, fireste ca justificabila, in raport cu distantarea de iluzionarile frecvente ridica o intrebare: cum murim?
pe langa faptul ca ma impresioneaza poeziile carora le pot atribui conotatii simbolice, imi plac si cele scrise bine din punct de vedere tehnic, ori poezia Almei exact asta e. nu gasesti nici un cuvant in plus, nici un vers de care sa te impiedici, totul vine parca in intampinarea cititorului. frumos 1.15, de fapt acel " serpeste" este foarte bine plasat acolo, iar la versurile: "cât de mare te-ai făcut doamne" si "ai înflorit doamne" aproape ca m-au lasat fara respiratie. e ca si cum ai fi spus: ce mai vrei si tu doamne, ai un cer, ai ajuns domn moare, un pamant intreg te proslaveste, esti in floarea ascensiunii tale, ce nu-ti mai ajunge? asta ar fi o traducere in limbajul meu banal si nepoeticesc. mi-a placut.
Asta nu cred ca e un poem nou, oricum, daca e postat, e de comentat, nu? dar ca sa comentezi asa ceva ar trebui sa incepi cu noaptea de sanziene si apoi cine stie unde ar trebui sa termini. Gorune, tu ce vrei de la mine? :-) Uite pentru ca mi-ai aruncat manusa, eu iti voi dedica un poem. Nu e nou (poemul) dar e adaptat. Cu drag, Andu
nu vad de ce trebuie sa te retragi de pe Hermeneia din aceasta cauza. De fapt ma tem ca gestul tau ii va da mai multa satisfactie decit raminerea ta si ignoararea acestei persoane. parerea mea p.s. adresele de e-mail si datele personale ale membrilor Hermeneia sint pazite foarte strict si nu pot fi divulgate decit cu acordul scris si expres al respectivului membru. Personal insa nu sint de acord nici cu aceasta pentru ca datorita "staff"-ului redus al Hermeneia vrem sa reducem activitatea de secretariat la minimum necesar
Un text destul de bun construit pe un schelet al "plasamentului". Pe taisul, departe, aproape reprezinta coordonatele principale. MI se pare ca suna fortat "cateva toamne", si "moartea-l indulce". Desaemenea cred ca textul ar curge mai firesc daca ai elimina cele 4 "si"-uri din pozitie initiala de vers. Remarc in mod special ideile "taceri zimtate" si "umbra tronului patrunde in piatra". Ialin
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Mizezi pe imagine și stare, sau mai bine zis pe cele două componente esențiale ale pulsiunilor: reprezentare și afect. Fiind vorba despre sublimare în poesis, reușești să treci de personal, prin dialogul cu celălalt (cititorul) și prin implantarea unui personaj care poate deveni orice: imago, cheie, trecere, tată, animus. Iar urâtul nu este prezent decât pentru a-l metamorfoza. Putreziciune, omizi, "chirci tot mai frumos", "naiba știe". Întrepătrunzi planuri, imagini, personaje, senzații, sinestezic cumva, încercând să atingi un punct de convergență. Corpul-cadrul-materia nu sunt prezente decât pentru a fi transgresate, pentru a ieși din după ce ai fost în. Deosebit realizată, compoziție aproape fără fisură. Fiindcă aș fi renunțat la "dar ce ne facem" sau l-aș fi exprimat altfel. Acum, depinde pe ce ton îl citim, desigur. Oricum, acela ar fi singurul punct în care aș modifica ceva, în rest... scrii... "tot mai frumos" Adina.
pentru textul : e r h a n deerate - uf, nelipsitele erate! autor sintetic* si transmințatorul unor învățături extrem de vechi* scuze- tasta T a laptopului meu trage chiulul, uneori.
pentru textul : (2)Cȃte ceva despre Cantor, Aristotel și Dan Puric. Azi, Aristotel (doar ca pre-text) deof, of, dar să nu exagerăm! simt o oarecare tensiune aici, să fie iarna care s-a întors de pe coclaurii unde s-a ascuns? sesiunea? nimeni nu știe!? zic să mai aruncăm un ochi pe text și apoi să încercăm să ne revenim, că nu-i oaia chiar așa de creață!
pentru textul : legendă cu oameni de rând deprima strofă „unii oameni nu aleg să se sinucidă/când ninge/pe umeri le cresc/cercuri polare/dar nu se plâng” poate reformulată ar ieși ceva mai vrednic de transmis. Poezia începe cu un truism și anume: unii oameni sunt slabi de caracter și renunță, în timp ce alții nu, deh, viața-i grea pentru toți, dar nu toți disperă. Corect? Corect!
Mai departe, vedem cum Nuti face un portret al oamenilor ăstora care aleg să trăiască. Mai exact o portretizare a felului cum reușesc ei să facă față. Se mulează pe subiect, sunt darwinieini și nietzieni, mai pe scurt- the survival of the fittest. Agreed, ideea nu-i rea, însă reformulat ar suna mai brav. În formula asta mi se pare că duce cam tare spre patetism. Uite, de exemplu, eu strofa a doua aș fi scris-o ceva de genul ăsta „fac coadă la crucea roșie/pentru fiecare anotimp/se cere tot o altă inimă/ care să le pompeze sângele/ măcinat precum un bob de grâu/ sub pietrele de moară”- doar o sugestie, desigur.
nu înțeleg versul ăsta „când le e frig printre oameni
sărută pereţii singurătăţii lor”, mai exact nu înțeleg rostul lui „printre”. Sinapsele mele leagă mai bine informațiile pe care le tot leg de o săptămână pentru cele ce urmează în următoarea, deci poate e vina mea. Oricum, eu zic ca dacă faci o comparație sau metaforă sau etc. trebuie să aibe sens, ori uneori mi se pare că te joci de-a v-ați ascunsa cu clișeul. Pe alocuri ești la limită, pe altele parcă prea originală.
Repet, ideea textului nu este rea. S-ar putea scrie poezii chiar bune pe tema asta, dar, ridic întrebarea azizei încă odată- vei mai lucra sau nu la el? eh, bănuiesc că nu depinde de nimeni decât de tine.
mi se pare ca de la versul patru pornești într-o logoree utopica
pentru textul : pastel de iarnă deFrumos poem, nu ii gasesc niciun cusur (decat un "t" in plus la "intra").
pentru textul : into my arms deMda, parcă aş tăia si augumentativul "băltoacă", limitându-mă la "baltă". Acest vers:
"privește apoi în mine
pentru textul : dade I deca-ntr-o băltoacă" -, iertat îmi fie limbajul academic, e ţavărţă (tare/beton)!
admiraţie pentru versuri, frumos colorate, muzicale. ai creat imaginea unei primăveri fascinante
consider că este mai bun subtitul, acel ''cu câ'' nu sună prea poetic, şi
pentru textul : Cu fiecare cuvânt de''ca o muzică-n surdină-n odăile timpului'' - există asonanţă. cred că era mai nimerit ''ca o muzică-n surdină în odăile timpului'' sau oricum altfel.
este doar părerea mea.
am redus timpul Cristina
pentru textul : starea hermeneia denu cred, francisc! nu cred ca Hegel a scris ceea ce tu infierezi mai sus. nu cred ca Hegel sa fi fost atat de idiot sa ma copieze pe mine si nici vice-versa. aduci niste traduceri de nu stiu de pe unde si le grupezi intr-un com crezand ca ma vei bulversa. nu l-am citit niciodata, absolut niciodata pe Georg Wilhelm Friedrich Hegel. daca va fi vreodata sa citez ceva sau sa ma folosesc de un izvor de gandire, va fi Scriptura, sola Scriptura. fii pe pace, francisc, nicodem e mult prea inteligent sa se cloneze intr-un șobolan mizerabil.
pentru textul : tăceri deeste un text într-o gamă de renunțare și tristețe ce depășește cadrul intim, un monolog al însingurării în doi... imagini poetice de factură specială, reușite, cu rezonanță: "uiți că mi-ai promis un reproș mai puțin pe zi noaptea sîntem țintuiți în ele ca într-o cușcă de aur" precum și "îți prefer ochii închiși sub pleoapele mele mă zbat și îmi spui că nu voi fi niciodată"
pentru textul : principiul vaselor comunicante decorecteaza la versul 2 "bleu eyes" cu blue eyes si la "i’m was a half killer" - ori i am, ori i was. we are all humans, never know what we are capable of. but i smell something beneath the story coming out of norway.
pentru textul : yesterday i learned blonde people kill too deȘi eu mi-am spus că Alina își lasă mâna să scrie singură aici, și mi-am mai zis că uite o face al naibii de bine. După care m-am trezit la sfârșit că mi-a dat cu eleganță peste nas... na, să mai spui că mă joc, totul a fost calculat! Și atunci am recunoscut-o pe Alina, cea care și când se joacă deține controlul (mdap! and I love it), și totuși găsește mereu cuvinte care sună altfel când le ia ea în poezie... Partea cu sex life... Zâmbet larg... Nu vrem să știm răspunsul, Alina doar ne pune întrebări.
pentru textul : despre albul cămășilor bărbătești deFormidable cet alphabet poétique, qui met à l'honneur le mot, décliné de vingt six manières dans l'espace et le temps, tout en finesse, en délicatesse, à travers un jeu de miroirs, où la mise en perspective est un jeu d'ombres et de lumière qui se cachent et se découvrent tour à tour. Profondeur, contours, couleurs, contrastes, tous nos sens sont en éveil ... Tu as réussi là une véritable oeuvre d' "art poétique".
pentru textul : Absens -alfabet poetic (1) deStefan Mihailescu, in poemul de fatza.
printre altele, am dat aici si de sindromul "mie asta nu mi se poate intampla", bine surprins.
PS: n-as fi dezvaluit identitatea EI...:)
placut.
pentru textul : Milli detexte care au ”darul” de a te binedispune dis de dimineață. foaie verde și-o dungă, altceva nu e hidoșenia asta de text. ar mai fi mers un grupaj:
pentru textul : Flori de nuferi flori de tei unde s-au dus anii mei de”foaie verde, foi de puțe/fi-vom, Doamne, iar mainmuțe?”
Sa am iertare, Ialin, dar ma faci sa cred ca ai citit rand cu rand, dar fara sa le legi. Da, acela e un canich...ai vazut vreodata unul abandonat in fata unor porti (subliniez porti, vezi ca apare cuvantul in versul 2), infricosat, tremurand? Mie nu mi se pare deloc ilar, pe cuvant ca nu ma potopeste rasul. Ce-ai vrea sa creasca din blana unui astfel de animal, boboci de tuberoza? la intrebarea 2: cand ti-e teama, ce faci, Ialin, mai ales daca esti un biet si ilar canish abandonat? cauti o ascunzatoare. "amintirea cu miros de barbat" n-are legatura cu faptul ca autoarea este femeie, ci cu tendinta noastra de a cauta sprijin in reprezentarile tatalui. Tatal, in care vedem (sau ar trebui sa vedem) forta si stabilitate, un fel de axix mundi. la intrebarea 3: nu cred in cuvinte poetice ori nepoetice, cred numai in exploaratea lor, buna ori deficitara.
pentru textul : Un stomac de balaur desapphire, nici nu stiu cum sa incep.... filmul nu l am vazut, dar am citit despre el ( si eu tot un fel de basm am vrut, in care sa mi incerc puterile, fara a sti dinainte sortii), dar mi a intrat sub piele fierbinteala Povestașului, plus daimonul jucaus care, ferice de mine, piosul - vorba cuiva -, nu doarme nici cand muza mea recesiva ma lasa nici cand e mai complicata situatiunea. si acu tac, sa nu ma confunzi. da ma gandesc de un timp si la monastire. a argesului, logic vladimir, numa cel care renunta, stie cum e, saracu de moi (sic!). si eu vroiam sa zic vreo ceva de thomas kuhn, ăsta m a dat pe spate de la prima pagina, da, dupa cum ma stii si tu, is modest si timid din fire. o varianta ar fi aceea ca, aici, poate nici nu conteaza rezultatul, cat drumul si incercarile lui. vreau sa cred ( si eu chiar cred), in ac primavara-vara, ca am reusit sa ma joc cum am vrut eu, intr un spatiu si un timp dat, pe carele le stim cu totii. si nici sa zgarii ceva prea tare. ai spus si despre spiritul de colegialitate...e bun de perseverat pe ac drum, poate va ajung. si trag un claxon. promit
pentru textul : a căzut o stea deeu am o nedumerire. pictorii spun că negru nu este o culoare, la fel cum nu este nici albul. dacă ceva nu e negru, nu rămâne să fie decât o nuanță de gri? "cea mai neagră" ce este atunci? dincolo de non-culori găsesc culori în poemul acesta. mă întreb dacă există și "piază nefunestă"...
pentru textul : Închisoarea luminii deLuciano Pavarotti a fost prezentat pe canalele franceze de multe ori în aceste zile interpretând această piesă. Nu știu de când data înregistrarea, dar interpretarea precum și tristețea lui din final, capitularea în fața inevitabilului, m-a impresionat extrem de mult. Chanson de l'adieu / Edmond d'Haraucourt-F. Paolo Tosti Partir c'est mourir un peu C'est mourir à ce qu'on aime On laisse un peu de soi-même En toute heure et dans tout lieu C'est toujours le deuil d'un voeux Le dernier vers d'un poème Partir c'est mourir un peu C'est mourir à ce qu'on aime Et l'on part, et c'est un jeu Et jusqu'à l'adieu suprême C'est son âme que l'on sème Que l'on sème à chaque adieu Partir, c'est mourir un peu Partir, c'est mourir un peu mulțumesc Nicole, pentru ajutor!
pentru textul : Partir c’est mourir un peu - Luciano Pavarotti deAstăzi este ultima zi în care mai puteţi trimite texte pentru volumul de cenaclu. Mâine aş vrea să afişez lista autorilor care au fost selecţionaţi pentru volum. Vă aştept cu emailuri!
pentru textul : Virtualia 13 - ediţia ta norocoasă deCorectat. multumiri. Sunt in continuare devastat de porumbei, Sa vedeti cum arata masina mea dimineata ...
pentru textul : Cinema, Cinema deScuze, am atins cumva tastatura și nu am terminat ce aveam de spus. Vorbeam despre cele două lumi, despre cele două culturi. Fiecare din ele are ceva al ei, Monica. A încerca să le modifici este o mare eroare. Arabii și efemeritatea...O civilizație veche de mii de ani de la care mai avem totuși cîte ceva de învățat. Nu trebuie să ne fie teamă că deveni siripoși atunci cînd încercăm să exprimăm într-un fel ceea ce simțim. Altfel ne transformăm în cinici, stresați, ne facem urîți Monica și noi am fost creați după chipul și asemănarea și nu avem voie. Cît despre posibilitatea crearării uni forum, tocmai voiam să-i sugerez aceasta dlui. Titarenco. Mi- a luat vorba.Acest forum ar degaja textele de comentarii offtopic
pentru textul : poveste de dragoste între fiica văcarului și prințul deșertului decred ca pana la urma epicur avea dreptate cand spunea ca moartea nu exista. numai mortii care, rand pe rand, se contamineaza treptat, uneori chiar prin evitarea sentimentalismelor poetice, de dorul de viata. cine nu vrea moartea, stie ca ea a cuprins-o deja, adica, nu mai are nicio legatura cu ea. ca, daca moartea exista, atunci totul este permis. iar atitudinea autentica vizeaza tocmai acest refuz absurd al atingerii. de aici exterioritatea declarata a poeziei fata de propria sa moarte. amagirea celorlalti, fireste ca justificabila, in raport cu distantarea de iluzionarile frecvente ridica o intrebare: cum murim?
pentru textul : jane doe depe langa faptul ca ma impresioneaza poeziile carora le pot atribui conotatii simbolice, imi plac si cele scrise bine din punct de vedere tehnic, ori poezia Almei exact asta e. nu gasesti nici un cuvant in plus, nici un vers de care sa te impiedici, totul vine parca in intampinarea cititorului. frumos 1.15, de fapt acel " serpeste" este foarte bine plasat acolo, iar la versurile: "cât de mare te-ai făcut doamne" si "ai înflorit doamne" aproape ca m-au lasat fara respiratie. e ca si cum ai fi spus: ce mai vrei si tu doamne, ai un cer, ai ajuns domn moare, un pamant intreg te proslaveste, esti in floarea ascensiunii tale, ce nu-ti mai ajunge? asta ar fi o traducere in limbajul meu banal si nepoeticesc. mi-a placut.
pentru textul : flu & stuff deAsta nu cred ca e un poem nou, oricum, daca e postat, e de comentat, nu? dar ca sa comentezi asa ceva ar trebui sa incepi cu noaptea de sanziene si apoi cine stie unde ar trebui sa termini. Gorune, tu ce vrei de la mine? :-) Uite pentru ca mi-ai aruncat manusa, eu iti voi dedica un poem. Nu e nou (poemul) dar e adaptat. Cu drag, Andu
pentru textul : Noapte-zi de cer cu lună deMultumesc Bobadil...intr-un mod asa... imberb. Cu infinita stima... stimabile
pentru textul : primăvară sub clopot denu vad de ce trebuie sa te retragi de pe Hermeneia din aceasta cauza. De fapt ma tem ca gestul tau ii va da mai multa satisfactie decit raminerea ta si ignoararea acestei persoane. parerea mea p.s. adresele de e-mail si datele personale ale membrilor Hermeneia sint pazite foarte strict si nu pot fi divulgate decit cu acordul scris si expres al respectivului membru. Personal insa nu sint de acord nici cu aceasta pentru ca datorita "staff"-ului redus al Hermeneia vrem sa reducem activitatea de secretariat la minimum necesar
pentru textul : rugaminte importanta dechiar are atat de multa importanta asta, Virgil?
pentru textul : Quo vadis? deAceasta este o poezie dintr-un volum din 2002. Nu înțeleg ce anume doriți, domnilor?
pentru textul : cine-mi va deschide deUn text destul de bun construit pe un schelet al "plasamentului". Pe taisul, departe, aproape reprezinta coordonatele principale. MI se pare ca suna fortat "cateva toamne", si "moartea-l indulce". Desaemenea cred ca textul ar curge mai firesc daca ai elimina cele 4 "si"-uri din pozitie initiala de vers. Remarc in mod special ideile "taceri zimtate" si "umbra tronului patrunde in piatra". Ialin
pentru textul : În loc de aplauze dePagini