of, of, dar să nu exagerăm! simt o oarecare tensiune aici, să fie iarna care s-a întors de pe coclaurii unde s-a ascuns? sesiunea? nimeni nu știe!? zic să mai aruncăm un ochi pe text și apoi să încercăm să ne revenim, că nu-i oaia chiar așa de creață!
prima strofă „unii oameni nu aleg să se sinucidă/când ninge/pe umeri le cresc/cercuri polare/dar nu se plâng” poate reformulată ar ieși ceva mai vrednic de transmis. Poezia începe cu un truism și anume: unii oameni sunt slabi de caracter și renunță, în timp ce alții nu, deh, viața-i grea pentru toți, dar nu toți disperă. Corect? Corect!
Mai departe, vedem cum Nuti face un portret al oamenilor ăstora care aleg să trăiască. Mai exact o portretizare a felului cum reușesc ei să facă față. Se mulează pe subiect, sunt darwinieini și nietzieni, mai pe scurt- the survival of the fittest. Agreed, ideea nu-i rea, însă reformulat ar suna mai brav. În formula asta mi se pare că duce cam tare spre patetism. Uite, de exemplu, eu strofa a doua aș fi scris-o ceva de genul ăsta „fac coadă la crucea roșie/pentru fiecare anotimp/se cere tot o altă inimă/ care să le pompeze sângele/ măcinat precum un bob de grâu/ sub pietrele de moară”- doar o sugestie, desigur.
nu înțeleg versul ăsta „când le e frig printre oameni
sărută pereţii singurătăţii lor”, mai exact nu înțeleg rostul lui „printre”. Sinapsele mele leagă mai bine informațiile pe care le tot leg de o săptămână pentru cele ce urmează în următoarea, deci poate e vina mea. Oricum, eu zic ca dacă faci o comparație sau metaforă sau etc. trebuie să aibe sens, ori uneori mi se pare că te joci de-a v-ați ascunsa cu clișeul. Pe alocuri ești la limită, pe altele parcă prea originală.
Repet, ideea textului nu este rea. S-ar putea scrie poezii chiar bune pe tema asta, dar, ridic întrebarea azizei încă odată- vei mai lucra sau nu la el? eh, bănuiesc că nu depinde de nimeni decât de tine.

Frumos poem, nu ii gasesc niciun cusur (decat un "t" in plus la "intra").

admiraţie pentru versuri, frumos colorate, muzicale. ai creat imaginea unei primăveri fascinante

consider că este mai bun subtitul, acel ''cu câ'' nu sună prea poetic, şi
''ca o muzică-n surdină-n odăile timpului'' - există asonanţă. cred că era mai nimerit ''ca o muzică-n surdină în odăile timpului'' sau oricum altfel.
este doar părerea mea.

nu cred, francisc! nu cred ca Hegel a scris ceea ce tu infierezi mai sus. nu cred ca Hegel sa fi fost atat de idiot sa ma copieze pe mine si nici vice-versa. aduci niste traduceri de nu stiu de pe unde si le grupezi intr-un com crezand ca ma vei bulversa. nu l-am citit niciodata, absolut niciodata pe Georg Wilhelm Friedrich Hegel. daca va fi vreodata sa citez ceva sau sa ma folosesc de un izvor de gandire, va fi Scriptura, sola Scriptura. fii pe pace, francisc, nicodem e mult prea inteligent sa se cloneze intr-un șobolan mizerabil.

corecteaza la versul 2 "bleu eyes" cu blue eyes si la "i’m was a half killer" - ori i am, ori i was. we are all humans, never know what we are capable of. but i smell something beneath the story coming out of norway.

Formidable cet alphabet poétique, qui met à l'honneur le mot, décliné de vingt six manières dans l'espace et le temps, tout en finesse, en délicatesse, à travers un jeu de miroirs, où la mise en perspective est un jeu d'ombres et de lumière qui se cachent et se découvrent tour à tour. Profondeur, contours, couleurs, contrastes, tous nos sens sont en éveil ... Tu as réussi là une véritable oeuvre d' "art poétique".

texte care au ”darul” de a te binedispune dis de dimineață. foaie verde și-o dungă, altceva nu e hidoșenia asta de text. ar mai fi mers un grupaj:
”foaie verde, foi de puțe/fi-vom, Doamne, iar mainmuțe?”

sapphire, nici nu stiu cum sa incep.... filmul nu l am vazut, dar am citit despre el ( si eu tot un fel de basm am vrut, in care sa mi incerc puterile, fara a sti dinainte sortii), dar mi a intrat sub piele fierbinteala Povestașului, plus daimonul jucaus care, ferice de mine, piosul - vorba cuiva -, nu doarme nici cand muza mea recesiva ma lasa nici cand e mai complicata situatiunea. si acu tac, sa nu ma confunzi. da ma gandesc de un timp si la monastire. a argesului, logic vladimir, numa cel care renunta, stie cum e, saracu de moi (sic!). si eu vroiam sa zic vreo ceva de thomas kuhn, ăsta m a dat pe spate de la prima pagina, da, dupa cum ma stii si tu, is modest si timid din fire. o varianta ar fi aceea ca, aici, poate nici nu conteaza rezultatul, cat drumul si incercarile lui. vreau sa cred ( si eu chiar cred), in ac primavara-vara, ca am reusit sa ma joc cum am vrut eu, intr un spatiu si un timp dat, pe carele le stim cu totii. si nici sa zgarii ceva prea tare. ai spus si despre spiritul de colegialitate...e bun de perseverat pe ac drum, poate va ajung. si trag un claxon. promit

Luciano Pavarotti a fost prezentat pe canalele franceze de multe ori în aceste zile interpretând această piesă. Nu știu de când data înregistrarea, dar interpretarea precum și tristețea lui din final, capitularea în fața inevitabilului, m-a impresionat extrem de mult. Chanson de l'adieu / Edmond d'Haraucourt-F. Paolo Tosti Partir c'est mourir un peu C'est mourir à ce qu'on aime On laisse un peu de soi-même En toute heure et dans tout lieu C'est toujours le deuil d'un voeux Le dernier vers d'un poème Partir c'est mourir un peu C'est mourir à ce qu'on aime Et l'on part, et c'est un jeu Et jusqu'à l'adieu suprême C'est son âme que l'on sème Que l'on sème à chaque adieu Partir, c'est mourir un peu Partir, c'est mourir un peu mulțumesc Nicole, pentru ajutor!

Corectat. multumiri. Sunt in continuare devastat de porumbei, Sa vedeti cum arata masina mea dimineata ...

cred ca pana la urma epicur avea dreptate cand spunea ca moartea nu exista. numai mortii care, rand pe rand, se contamineaza treptat, uneori chiar prin evitarea sentimentalismelor poetice, de dorul de viata. cine nu vrea moartea, stie ca ea a cuprins-o deja, adica, nu mai are nicio legatura cu ea. ca, daca moartea exista, atunci totul este permis. iar atitudinea autentica vizeaza tocmai acest refuz absurd al atingerii. de aici exterioritatea declarata a poeziei fata de propria sa moarte. amagirea celorlalti, fireste ca justificabila, in raport cu distantarea de iluzionarile frecvente ridica o intrebare: cum murim?

Asta nu cred ca e un poem nou, oricum, daca e postat, e de comentat, nu? dar ca sa comentezi asa ceva ar trebui sa incepi cu noaptea de sanziene si apoi cine stie unde ar trebui sa termini. Gorune, tu ce vrei de la mine? :-) Uite pentru ca mi-ai aruncat manusa, eu iti voi dedica un poem. Nu e nou (poemul) dar e adaptat. Cu drag, Andu

nu vad de ce trebuie sa te retragi de pe Hermeneia din aceasta cauza. De fapt ma tem ca gestul tau ii va da mai multa satisfactie decit raminerea ta si ignoararea acestei persoane. parerea mea p.s. adresele de e-mail si datele personale ale membrilor Hermeneia sint pazite foarte strict si nu pot fi divulgate decit cu acordul scris si expres al respectivului membru. Personal insa nu sint de acord nici cu aceasta pentru ca datorita "staff"-ului redus al Hermeneia vrem sa reducem activitatea de secretariat la minimum necesar

Aceasta este o poezie dintr-un volum din 2002. Nu înțeleg ce anume doriți, domnilor?