mulțumesc mihaela. apreciez sinceritatea ta. unele lucruri sînt așa cum sînt pentru că dacă le-am aerisi ar dispare praful care le acoperă. și atunci nu ar mai fi așa.
pot spune ca e un poem "adevarat". nu e fantastic in idei, tehnica sau limbaj. nu mi satisface standardele, nu ma face invidios sau gelos. dar ma face sa simt ceea ce spune.
Greșeli de editare:
careâncotro, simţteam, infizem pulmonar? emfizem poate, Întro zi, unmomentdat și multe altele, inadmisibile pe un site literar.
Expresii nefericite, metafore și adjective forțate care cad în patetic. Recomand lectura mai multă și grijă la scriere, e plin de greșeli, de gramatică dar și de simplă editare a textului.
Exemple:
stejarul acela mare şi neputincios.
Ochii mi s-au împletit cu ochii aceia ce doreau stejarul cu orice chip.
Are totuși o cursivitate bună, caldă, potolită narațiunea dumneavoastră motiv pentru care o să mai citesc, mi-ar place să văd un text mai lung, cap-coadă și nu un instantaneu, ca aici.
"urgia" era trecerea textului in "invizibilitate" asa dupa cum iti spune si regulamentul. observ ca doresti sa continui cu atitudinea provocatoare si relativ obraznica. asa cum spui, fiecare cu vocatia sa. acelasi mod de manifestare il ai vad si in profilul din pagina personala. pe mine personal nu ma deranjeaza, fiecare isi mizgaleste gardul cum vrea. dar consiliul Hermeneia este deranjat. asa ca sint nevoit sa ma fac purtatorul lor de cuvint si sa te rog frumos sa il modifici intru ceva neprovocator si neofensator la adresa Hermeneia. evident tu poti face cum vrei dar ma tem ca nu vei putea sa alegi la fel de liber si consecintele. iar decizia lor este ca daca nu il modifici voi fi nevoit sa iti inchid contul pe Hermeneia pe o perioada care se pare ca va fi nedeterminata. in orice caz cred ca nu mai putin de trei luni. deci, daca nu vrei sa intri in hibernare si sa ne intilnim abia poate pe la primavara eu te rog frumos sa dai curs doleantelor lor. inteleg ca nu stai nonstop pe hermeneia asa ca voi avea bunavointa de a-ti oferi 24 de ore in care sa procedezi dupa cum te indeamna anima. nici eu nu stau nonstop pe hermeneia, asa ca miine nu am sa te mai deanjez cu vreun mesaj. voi proceda si eu in consecinta. la buna vedere.
Ceva prisoseşte în acest text. Redundanţa (om/omenesc) care diluează sugestia. Eu aş prefera varianta:
în faţa ferestrei,
un perete de stâncă.
deasupra, doar cer şi tăcere,
n-ai unde să pleci.
rămâi singur şi totuşi
respiri prin plămâni. mâna ta te atinge,
când fugi, zgomotul tălpilor tale
te ajunge din urmă.
neputinţa şi somnul îţi sunt omeneşti,
aşa cum iubirea-i legată în trup
printr-o mie de fire.
dacă vrei să alegi
între tine şi ea,
e nevoie să fii răpitorul ce-şi roade
piciorul strivit în capcană.
să muşti şi strigi că nu doare. [„apoi
să aştepţi până urcă
mirosul sălciu al uitării
ca o pernă de muşchi
peste prag.” – deşi e spus «poetic» parcă ar putea lipsi mai ales că atenuează ceea ce urmează: „n-am unde să plec…etc.]
n-am unde să plec.
mă las înghiţită de viaţă.
în acest întuneric
voi fi greu de găsit.
Uneori îmi reușesc inițializările, alteori mai ba. În privința dialogului, am mizat pe lipsa de înțelegere dintre personaje. M-am gândit că nu toate taifasurile sunt perfecte punți. La punere în scenă mai am de lucru și aștept sugestii, dar mai ales reclamații de la cine e mai priceput decât mine! Mulțumesc pentru ochiul atent. În privința finalului, da, e de preferat un blanc.
Versul cel lung l-am împărțit. Da, arată mai bine, ideea inițială era de a reda, oarecum la ralanti, îndelungul proces al vânătorului de a-și pândi prada, de-a întinde lațul, de-a-și ferchezui armele... Înainte, poate, de-a deveni și el, la rându-i, vânat. Da, lupii se ascund uneori în cerbi. Mai ales iarna. Vine un timp când fiecare vânător își va accepta propria-i condiție de vânat. Absolut. Nimeni nu poate fi vânător la nesfârșit... și-atunci săgețile din piept îți vor atârna ca neprețuite comori. Pentru că le-ai tras tu însuți... sau un altul la fel de înverșunat. Mă bucură trecerea ta... ca de fiecare dată.
"La fel cum Luna poate bate în fereastră, la fel cum o piatră poate sta în lacrimă etc., metaforic vorbind şi Luna poate sta agăţată." (Cezar)
Cezar,
...A presupune ori a spune pe de-a dreptu' că oareşcine de pe acest site nu pricepe o metaforă nu înseamnă altceva decât să arăţi cât de naivoliterar eşti; pentru că 1. "în luna stă agăţată pe cer" marea problemă nu stă în metaforă (fie ea chiar clişeică/nesărată/infantilă etc), cu alte cuvinte, nu stă în verb - agăţată - ci stă în tautologia "pe cer". Bineînţeles: într-un univers cutare, luna poate sta agăţată până şi de iţarii lu' Moş Crăciun, dar până una alta, primordial, luna stă în cer, de aceea, acea "metaforă" e tautologică.
Apoi, "chipul ei de aur", sintagmă pre-prepaşoptistă (cred că o găseşti şi-n Biblie) este în stare să distrugă orice discurs, al oricărui autor; "lumina ei minunată" păcătuieşte prin sărăcie ("minunată" nu spune nimic; poate fi totul şi nimic; când un autor este în impas creator, mai uzează de astfel de petice); "cu lumina ei minunată şi cu mărirea ei, ne face s-o privim în fiecare noapte când cerul e senin" - fraza asta (pentru că mi-e greu să o ridic la rang de versuri) poate fi oricât de inocentă/sensibilă etc... tot infantilă rămâne, fără vlagă artistică, fără nimic; nu mai pomenesc de umorul din "când cerul e senin" vs "în fiecare noapte"
...Spre a doua "unitate" nu mai privesc. Remarc doar "mama nopţilor" - numai aşa nu a fost numită această minunate entitate.
...Aşadar, acest text, stând la "magazie" este privilegiat, iar frustrarea ta este manifestată spre editori ori cititori; originea ei este în autor. Sunt sigur că, pe viitor, vei da dreptate acestor firi mogule, care vor să-ţi oprească urcuşul scriitoricesc.
Vladimir, uite așa vine într-o zi întîmplarea... ca o moiră. Știi, eu în povestea aceasta pășesc mai cu sfială, ca o soră mai mică, mi-e teamă ca din neștiință sau nebăgare de seamă să nu spulber magia, magia care mi-a fost sugerată chiar de atmosfera acestui site. Transeptul iluminează prin cele trei roze, rozete, cele două fețe ale magiei, cea a iluziei, a vechilor credințe de tip totemic, sau șamanic, așa cum ai scos la iveală, dar care nu se susține în fața realității, ea moare pe rug, pentru că voința care o anima moare înainte de ducerea pînă la capăt a sacrificiului și cea care se naște atunci cînd omul se confruntă cu propriile lui limite și care se naște abia atunci cînd încetează orice iluzie. Omenirea nu știe încă să regleze pe termen lung efectele generate de progresul foarte rapid, invaziv, ca o explozie într-un cadru limitat, finit. Doar atunci cînd cunoști limitele unui pericol te poți feri de laturile negative ale acestuia. Într-adevăr, privesc vitraliul, ca pe o cale de acces și mă simt mai aproape de gnostici. Nu neg magia vieții, visul este o cale, eu caut calea ...
Mulţumesc frumos, Adrian. Chiar mă gândeam, mai apoi, după ce ţi-am scris, că poate parcela aceea să fie legată de cimitir. E bine că am reuşit să prind sensul corect, în cele din urmă, al formulării tale. Exact la parcelă mă împiedicasem.:)
si ce daca e slaba?asa ramane.poemul tau cu galeleea caprelor o fi mai bun dar nu pentru mine ci pentru altii. icoane de copil e o poezie de inceput...are 3 luni. imi place pictura naiva din ea... care/i baiul?puteai fi si mai dur.si ce? e o opinie nu un verdict inatacabil. poemul poate fi rescris in timp... be calm, sir... i am just an inocent human been. so?
am revazut imaginea aceea a "innoirii" netinand cont de valori spirituale, a "distrugerii" a tot ce nu convenea unui regim apus... impletesti imagini de un realism pragmatic cu imagini lirice autentice, mereu vorbesti despre ... oameni ca oameni nu ca experimente teoretice, exista o forta care cred ca vine din adancurile unui spirit ce mosteneste calitati de "ziditor", a unei realitati mai reale decat realul. imi place cum scrii, in ciuda unei tendinte narative care nu sufoca insa lirismul, stii sa construiesti plecand de la imagini sprintene, inedite; e autentic tabloul "corabiei negre cu panze de paianjen" purtand la bord trecutul...
ce ziceam? voila les flammes d'antan. chiar imi e dor de vremurile alea, parca stateam dinadins pe flacari de comori fara sa ne dorim sa deschidem cuferele cu margaritare, asa... numai de amorul artei.
Cristina, eu nu ma intreb daca ne-ar mai iesi, ma intreb daca am mai fi in stare. pana la urma, cred ca aici este mai important actul artistic decat lucrarea omului. dar si schimbarea este un act de creatie, o buna tema pentru un colaj poetic:)
am ales sa ma indop cu ultima parte. mi-a placut intotdeauna incordarea omului in lupta cu Dumnezeu. si linistea de la sfarsit a omului. si concluzia. si ce sa mai zic despre felul tau de a scrie poezie! multam si spor la viata!
Mi-a atras atentia " rasuflarea fiarei" printr-un labirint de vene capilare Indiferent cat de marunta poate fi considerata conditia umana,de diferite entitati-sa zic asa, rauvoitoare-este clar ca omul ascunde in persoana sa energii superioare de lupta si rezistenta, nebanuite. Imagini inedite, felicitari.
Călin, mă bucur pentru faptul că, ai observat un stil nou în scrieriile mele. aceasta este și intenția mea, să adopt încet, încet un alt stil, un stil mai direct, mai simplu. este adevărat, iubirea, este o călătorie cu ochii închiși. poezia este altceva. fericirea, orice fericire are un "dar", și, cu toate astea "dragostea e oarbă". vorba ta, "ce bine!". mulțumesc pentru apreciere. Madim
Mulțam pentru vizită. Faptul că postez si eu intr-o veselie pe diverse on-line-uri, are o explicatie (din punctul meu de vedere): orice text care nu este citit, nu există. Tot la marketing ne intoarcem. Lucrez, cam de 3 ani, la o carte de eseuri. Pana acum am tot postat texte care constituiau versiuni de lucru ale zisei productii. Si asta in scopul de a primi reactii asupra modului in care cititorul de azi maí "inghite" ceva. Cu alte cuvinte, de a găsi modul în care "cum spui ceva" ca sa poată fi receptat. Ca in cele ce urmează. Ci că într-un compartiment de tren cu navetiști se suie cineva care nu era din gașca lor. Navetiștii, încep să spună câte un număr. De exemplu, '5' - râsete, '23' - râsete prelungite, '14' , râsete isterice, etc., etc., etc.. Individul nostru, interzis, (trezindu-se din "interzicere") îl întreabă pe cel de alături (care făcea parte din gașcă): 'De ce rade lumea când se spune cate o cifra?' 'Pai, noi ăștia, navetiștii, ne cunoaștem atât de bine și spunem, în fiecare zi, aceleași bancuri încât, ca să nu mai lungim vorba, le-am numerotat și spunem numai numărul bancului!'. Individul, străin de gașcă, bagă la cap și se apucă și el sa se afle-n treabă spunând: '7!' - pauză; mai încearcă o data: '12!' - la fel. 'Asculta dom'le, numerele astea de le-am zis, nu sunt pe lista voastră de bancuri?' 'Ba da!' 'Și atunci, de ce nu râdeți?!' 'Ei, problema nu e numai sa spui un banc, ci și cum îl spui!'. Idealul ar fi ca si "lucrurile (mai) profunde" de care vorbești să devină "comestibile". Ceea ce incerc - cu reușite și ne.
Prea multă retorică. Prea multă sofisticare. Am sa repet pana am sa obosesc: poezia nu se face nici din idei si nici din cuvinte, ci din sentimente (N. Stanescu). Lucru pe care, la inceput, nici chiar Nichita nu-l făcea. Dar apoi „trăia” într-o stare „poetică” continuă. Și nu numai cȃnd scria. La el tehnica, excepțională (ca și la alți poeti mari) era, automat, subsumată, în mod fericit și aproape de potența maximă, „panoramei sentimentelor”. Textele pe care le citesc în ultimul timp – cu pretenții de a fi „poezii” (nu numai pe internet) – (cu foarte rare excepții) nu sunt decȃt, pur și simplu, căutări obsedante de ceva „nou” care să șocheze – ca formă sau/și fond (vorbesc aici și de cele scrise de mine și în același sens; dar cel putin, sunt suficient de lucid sa nu cred că produc „poezii”). Din „receptor” de „poezie” cred că, în curȃnd voi deveni „misogin” în raport cu dȃnsa; și nu din cauza ei, celei adevărate; ci pentru fardurile și zorzoanele care o mȃnjesc din toate părțile. Mai degrabă prefer textele lui Baudrillard. Care „trăiesc”, pȃnă la exasperare, „Condiția postmodernistă”. Care îmi repugnă dar nu pot să nu o „percep” cum „tȃșnește” tragic din umbra acelor texte. Așa cum o făcea, pe timpuri, un Poe sau Rimbaud dar, atunci, împotriva „conditiei moderniste”; în ciuda unui Mallarme sau Varlaine care, și ei, umblau la tot soiul de «subtilități» tehnice, inovatoare, mai puțin Baudelaire. Bat, probabil, prea mult cȃmpii. Dar și textul de față, care a provocat atȃtea discuții, mi-a prilejuit cele scrise mai sus. Nu se scrie nici aici „poezie”; se vorbește numai „despre” ea. Si discuțiile, în situația asta, pot continua la nesfȃrșit. Poeții – iar cu rare excepții – devenind „critici literari” (cand incearca sa scrie „poezie”), adică poeți ratați; și, cu atȃt mai mult, cȃnd o comentează (in fel si chip).
să-mi fie cu iertare, dar nu pot citi texte cu titluri ridicole, gen: Adulmecând osul ori Fierăstraiele râsului. după cum nici pe cele cu titluri banale, truistice. am și eu respect pentru timpul meu. aici era ceva ce trimitea la brâncuși. fii liniștit, nu mă interesează să îmi demonstrezi nimic. pentru că voi lăsa posterității chestia asta. și deja o compătimesc.
observ încercările tale de a forța limba sa spună mai mult decît de obicei dar mă tem că aceste contorsiuni nu reușesc decît să transmită un limbaj defectuos decît o imagine inedită. probabil n-ar fi rău dacă te-ai concentra mai mult pe ce poți face cu cuvintele decît pe limitele lor. părerea mea
Poate sunt eu de vină, dar nu reușesc să văd nicicum o realizare deosebită în aceste rânduri, care nu îmi par a depăși condiția unui jurnal în versuri. Nu am nimic împotriva acestui tip de jurnal (deși poate nu e asta, și atunci e și mai ciudat), dar cred că nu este suficientă "aglomerarea" de metafore pentru a face poezie. Este un singur vers care chiar trimite, comunică, acel "Canaletto negociază mări desuete". În rest, în multe locuri, versurile frizează ridicolul, prin conotațiile duble pe care nu ai reușit să le eviți. Desigur, pot fi acuzată eu că am mers până la acele conotații, dar chiar cred că ai fi putut să scoți mai mult de la ideea (care nu-i rea) de la care ai pornit. Oriana, sunt un pic confuză față de finalul comentariului tău (începutul mă face să cred că da, trebuie să fiu eu pe altă lungime de undă la ora aceasta), dar nu prea am înțeles ce-i cu "stima Europei" :-) E ceva ce noi nu știm?
29. Membrii Hermeneia pot intra în legătură cu conducerea Hermeneia, editorii şi moderatorii site-ului prin intermediul a două adrese de e-mail.
29.1. office AT hermeneia.com este adresala care se poate scrie în legătură cu problemele legate de funcţionarea comunităţii. Tot aici se pot pune întrebări sau se pot face propuneri.
29.2. webmaster AT hermeneia.com este adresa de contact pentru problemele tehnice ale site-ului.
Te rog, anunță decizia ta la prima adresă de e-mail.
Unul din alineatele Regulamentul Hermeneia prevede:
14. De comun acord cu conducerea Hermeneia un membru poate obţine retragerea contului. Acest lucru nu presupune dispariţia profilului sau textelor membrului respectiv, ci doar închiderea contului pentru o perioadă determinată sau nedeterminată de timp.
Ai bagat pH-ul in poezie! E ceva fain aici, ceva inedit, titlul e interesant, insa e si ceva balast, prea mult, mai renunta, la luna, la urletul salbatic, la ultimul vers, la soc, la balconul florentin, fa-o sa fie poezie.
hai
recunoaşte
ai recunoaşte picioarele astea oriunde
le-ai spălat în fiecare lector
sau ureche plină de predici
de nu-ţi mai simţi degetele amorţite
pe bucata soioasă de pânză
ce ţi-e şi cu devoţiunea asta
oarbă
fără întrebări şi fără răspunsuri
doar cu pereţi de pe care curg gânduri
decrepite ca orice religie
cu puţină vechime în câmpul muncii
hai
recunoaşte
ţi-a venit nu o dată să tragi cu ochiul
pe sub sau peste
oricum n-are importanţă cine
atâta vreme cât astăzi
te închini aceluiaşi coşmar din carne şi din sânge
dar de data asta fără chip
cioplit
Din punctul meu de vedere ma bucur ca ai salvat categoriile cu toata dinamica lor kantiana de forme apriorice ale sensibilitatii din aceasta atmosfera a la Omar khayyam, dar fara vin. Dar nu pot sa nu remarc finalul care este optimist in felul lui, in incercarea mistica de a radioloca fericirea in grota, chestiune de care n-ar fi nevoie in cazul ascensiunii spre suprafata insorita... vorba ceea, lucrul in sine nu-i nimic dar miscarea e fenomenala :)
un titlu care atrage atentia. ma si vedeam in campul de ghips, sub soarele de ghips, cu un aer laptos, prafuit. poate de aici si senzatia de fracturare citind textul. no? no?:P personal, as fi renuntat la versul "e primavara" sau l as fi sucit oleaca
la plus
bun poem
o surpriza cât se poate de plăcută o lectură chiar intrigantă, fascinantă
bravos nicodeme un final de zile mari chiar m-ai ambiționat
la minus
'odată' să-l faci 'o dată' americane, așa, pe românește
Andu
Profetule, mulțumesc de trecere. sunt onorat. după cum vezi, am intervenit major și am încercat să mențin densitatea textului pâna la sfârșit. nu știu de am reușit. aștept păreri noi în acest sens.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
mulțumesc mihaela. apreciez sinceritatea ta. unele lucruri sînt așa cum sînt pentru că dacă le-am aerisi ar dispare praful care le acoperă. și atunci nu ar mai fi așa.
pentru textul : scrisori imaginare depot spune ca e un poem "adevarat". nu e fantastic in idei, tehnica sau limbaj. nu mi satisface standardele, nu ma face invidios sau gelos. dar ma face sa simt ceea ce spune.
pentru textul : paseo de cristobal deGreșeli de editare:
careâncotro, simţteam, infizem pulmonar? emfizem poate, Întro zi, unmomentdat și multe altele, inadmisibile pe un site literar.
Expresii nefericite, metafore și adjective forțate care cad în patetic. Recomand lectura mai multă și grijă la scriere, e plin de greșeli, de gramatică dar și de simplă editare a textului.
Exemple:
stejarul acela mare şi neputincios.
Ochii mi s-au împletit cu ochii aceia ce doreau stejarul cu orice chip.
Are totuși o cursivitate bună, caldă, potolită narațiunea dumneavoastră motiv pentru care o să mai citesc, mi-ar place să văd un text mai lung, cap-coadă și nu un instantaneu, ca aici.
pentru textul : caii din viaţa mea de"urgia" era trecerea textului in "invizibilitate" asa dupa cum iti spune si regulamentul. observ ca doresti sa continui cu atitudinea provocatoare si relativ obraznica. asa cum spui, fiecare cu vocatia sa. acelasi mod de manifestare il ai vad si in profilul din pagina personala. pe mine personal nu ma deranjeaza, fiecare isi mizgaleste gardul cum vrea. dar consiliul Hermeneia este deranjat. asa ca sint nevoit sa ma fac purtatorul lor de cuvint si sa te rog frumos sa il modifici intru ceva neprovocator si neofensator la adresa Hermeneia. evident tu poti face cum vrei dar ma tem ca nu vei putea sa alegi la fel de liber si consecintele. iar decizia lor este ca daca nu il modifici voi fi nevoit sa iti inchid contul pe Hermeneia pe o perioada care se pare ca va fi nedeterminata. in orice caz cred ca nu mai putin de trei luni. deci, daca nu vrei sa intri in hibernare si sa ne intilnim abia poate pe la primavara eu te rog frumos sa dai curs doleantelor lor. inteleg ca nu stai nonstop pe hermeneia asa ca voi avea bunavointa de a-ti oferi 24 de ore in care sa procedezi dupa cum te indeamna anima. nici eu nu stau nonstop pe hermeneia, asa ca miine nu am sa te mai deanjez cu vreun mesaj. voi proceda si eu in consecinta. la buna vedere.
pentru textul : o clipă din viața lui Mathnawi deCeva prisoseşte în acest text. Redundanţa (om/omenesc) care diluează sugestia. Eu aş prefera varianta:
în faţa ferestrei,
un perete de stâncă.
deasupra, doar cer şi tăcere,
n-ai unde să pleci.
rămâi singur şi totuşi
respiri prin plămâni. mâna ta te atinge,
când fugi, zgomotul tălpilor tale
te ajunge din urmă.
neputinţa şi somnul îţi sunt omeneşti,
aşa cum iubirea-i legată în trup
printr-o mie de fire.
dacă vrei să alegi
între tine şi ea,
e nevoie să fii răpitorul ce-şi roade
piciorul strivit în capcană.
să muşti şi strigi că nu doare. [„apoi
să aştepţi până urcă
mirosul sălciu al uitării
ca o pernă de muşchi
peste prag.” – deşi e spus «poetic» parcă ar putea lipsi mai ales că atenuează ceea ce urmează: „n-am unde să plec…etc.]
n-am unde să plec.
pentru textul : ascunzişul din urmă demă las înghiţită de viaţă.
în acest întuneric
voi fi greu de găsit.
Uneori îmi reușesc inițializările, alteori mai ba. În privința dialogului, am mizat pe lipsa de înțelegere dintre personaje. M-am gândit că nu toate taifasurile sunt perfecte punți. La punere în scenă mai am de lucru și aștept sugestii, dar mai ales reclamații de la cine e mai priceput decât mine! Mulțumesc pentru ochiul atent. În privința finalului, da, e de preferat un blanc.
pentru textul : Pe întuneric deVersul cel lung l-am împărțit. Da, arată mai bine, ideea inițială era de a reda, oarecum la ralanti, îndelungul proces al vânătorului de a-și pândi prada, de-a întinde lațul, de-a-și ferchezui armele... Înainte, poate, de-a deveni și el, la rându-i, vânat. Da, lupii se ascund uneori în cerbi. Mai ales iarna. Vine un timp când fiecare vânător își va accepta propria-i condiție de vânat. Absolut. Nimeni nu poate fi vânător la nesfârșit... și-atunci săgețile din piept îți vor atârna ca neprețuite comori. Pentru că le-ai tras tu însuți... sau un altul la fel de înverșunat. Mă bucură trecerea ta... ca de fiecare dată.
pentru textul : Cerbul de"La fel cum Luna poate bate în fereastră, la fel cum o piatră poate sta în lacrimă etc., metaforic vorbind şi Luna poate sta agăţată." (Cezar)
Cezar,
...A presupune ori a spune pe de-a dreptu' că oareşcine de pe acest site nu pricepe o metaforă nu înseamnă altceva decât să arăţi cât de naivoliterar eşti; pentru că 1. "în luna stă agăţată pe cer" marea problemă nu stă în metaforă (fie ea chiar clişeică/nesărată/infantilă etc), cu alte cuvinte, nu stă în verb - agăţată - ci stă în tautologia "pe cer". Bineînţeles: într-un univers cutare, luna poate sta agăţată până şi de iţarii lu' Moş Crăciun, dar până una alta, primordial, luna stă în cer, de aceea, acea "metaforă" e tautologică.
Apoi, "chipul ei de aur", sintagmă pre-prepaşoptistă (cred că o găseşti şi-n Biblie) este în stare să distrugă orice discurs, al oricărui autor; "lumina ei minunată" păcătuieşte prin sărăcie ("minunată" nu spune nimic; poate fi totul şi nimic; când un autor este în impas creator, mai uzează de astfel de petice); "cu lumina ei minunată şi cu mărirea ei, ne face s-o privim în fiecare noapte când cerul e senin" - fraza asta (pentru că mi-e greu să o ridic la rang de versuri) poate fi oricât de inocentă/sensibilă etc... tot infantilă rămâne, fără vlagă artistică, fără nimic; nu mai pomenesc de umorul din "când cerul e senin" vs "în fiecare noapte"
...Spre a doua "unitate" nu mai privesc. Remarc doar "mama nopţilor" - numai aşa nu a fost numită această minunate entitate.
...Aşadar, acest text, stând la "magazie" este privilegiat, iar frustrarea ta este manifestată spre editori ori cititori; originea ei este în autor. Sunt sigur că, pe viitor, vei da dreptate acestor firi mogule, care vor să-ţi oprească urcuşul scriitoricesc.
Toate bune!
pentru textul : Luna deVladimir, uite așa vine într-o zi întîmplarea... ca o moiră. Știi, eu în povestea aceasta pășesc mai cu sfială, ca o soră mai mică, mi-e teamă ca din neștiință sau nebăgare de seamă să nu spulber magia, magia care mi-a fost sugerată chiar de atmosfera acestui site. Transeptul iluminează prin cele trei roze, rozete, cele două fețe ale magiei, cea a iluziei, a vechilor credințe de tip totemic, sau șamanic, așa cum ai scos la iveală, dar care nu se susține în fața realității, ea moare pe rug, pentru că voința care o anima moare înainte de ducerea pînă la capăt a sacrificiului și cea care se naște atunci cînd omul se confruntă cu propriile lui limite și care se naște abia atunci cînd încetează orice iluzie. Omenirea nu știe încă să regleze pe termen lung efectele generate de progresul foarte rapid, invaziv, ca o explozie într-un cadru limitat, finit. Doar atunci cînd cunoști limitele unui pericol te poți feri de laturile negative ale acestuia. Într-adevăr, privesc vitraliul, ca pe o cale de acces și mă simt mai aproape de gnostici. Nu neg magia vieții, visul este o cale, eu caut calea ...
pentru textul : Transeptul deMulţumesc frumos, Adrian. Chiar mă gândeam, mai apoi, după ce ţi-am scris, că poate parcela aceea să fie legată de cimitir. E bine că am reuşit să prind sensul corect, în cele din urmă, al formulării tale. Exact la parcelă mă împiedicasem.:)
cu drag,
pentru textul : Memento des.b
si ce daca e slaba?asa ramane.poemul tau cu galeleea caprelor o fi mai bun dar nu pentru mine ci pentru altii. icoane de copil e o poezie de inceput...are 3 luni. imi place pictura naiva din ea... care/i baiul?puteai fi si mai dur.si ce? e o opinie nu un verdict inatacabil. poemul poate fi rescris in timp... be calm, sir... i am just an inocent human been. so?
pentru textul : Icoane de copil demarea i-a fost lui Ovidiu cel mai larg și inutil orizont din care se țeseau chinuitoarele răsărituri spre niciun mâine
pentru textul : Ovidiu mi-a zis deam revazut imaginea aceea a "innoirii" netinand cont de valori spirituale, a "distrugerii" a tot ce nu convenea unui regim apus... impletesti imagini de un realism pragmatic cu imagini lirice autentice, mereu vorbesti despre ... oameni ca oameni nu ca experimente teoretice, exista o forta care cred ca vine din adancurile unui spirit ce mosteneste calitati de "ziditor", a unei realitati mai reale decat realul. imi place cum scrii, in ciuda unei tendinte narative care nu sufoca insa lirismul, stii sa construiesti plecand de la imagini sprintene, inedite; e autentic tabloul "corabiei negre cu panze de paianjen" purtand la bord trecutul...
pentru textul : corabia cu pânze de păianjen dece ziceam? voila les flammes d'antan. chiar imi e dor de vremurile alea, parca stateam dinadins pe flacari de comori fara sa ne dorim sa deschidem cuferele cu margaritare, asa... numai de amorul artei.
Cristina, eu nu ma intreb daca ne-ar mai iesi, ma intreb daca am mai fi in stare. pana la urma, cred ca aici este mai important actul artistic decat lucrarea omului. dar si schimbarea este un act de creatie, o buna tema pentru un colaj poetic:)
multumim, Cristina
pentru textul : the brave old world deam ales sa ma indop cu ultima parte. mi-a placut intotdeauna incordarea omului in lupta cu Dumnezeu. si linistea de la sfarsit a omului. si concluzia. si ce sa mai zic despre felul tau de a scrie poezie! multam si spor la viata!
pentru textul : svensk bufee deMi-a atras atentia " rasuflarea fiarei" printr-un labirint de vene capilare Indiferent cat de marunta poate fi considerata conditia umana,de diferite entitati-sa zic asa, rauvoitoare-este clar ca omul ascunde in persoana sa energii superioare de lupta si rezistenta, nebanuite. Imagini inedite, felicitari.
pentru textul : se aud cum lucrează electronii și neutronii deCălin, mă bucur pentru faptul că, ai observat un stil nou în scrieriile mele. aceasta este și intenția mea, să adopt încet, încet un alt stil, un stil mai direct, mai simplu. este adevărat, iubirea, este o călătorie cu ochii închiși. poezia este altceva. fericirea, orice fericire are un "dar", și, cu toate astea "dragostea e oarbă". vorba ta, "ce bine!". mulțumesc pentru apreciere. Madim
pentru textul : Un poem imposibil deMulțam pentru vizită. Faptul că postez si eu intr-o veselie pe diverse on-line-uri, are o explicatie (din punctul meu de vedere): orice text care nu este citit, nu există. Tot la marketing ne intoarcem. Lucrez, cam de 3 ani, la o carte de eseuri. Pana acum am tot postat texte care constituiau versiuni de lucru ale zisei productii. Si asta in scopul de a primi reactii asupra modului in care cititorul de azi maí "inghite" ceva. Cu alte cuvinte, de a găsi modul în care "cum spui ceva" ca sa poată fi receptat. Ca in cele ce urmează. Ci că într-un compartiment de tren cu navetiști se suie cineva care nu era din gașca lor. Navetiștii, încep să spună câte un număr. De exemplu, '5' - râsete, '23' - râsete prelungite, '14' , râsete isterice, etc., etc., etc.. Individul nostru, interzis, (trezindu-se din "interzicere") îl întreabă pe cel de alături (care făcea parte din gașcă): 'De ce rade lumea când se spune cate o cifra?' 'Pai, noi ăștia, navetiștii, ne cunoaștem atât de bine și spunem, în fiecare zi, aceleași bancuri încât, ca să nu mai lungim vorba, le-am numerotat și spunem numai numărul bancului!'. Individul, străin de gașcă, bagă la cap și se apucă și el sa se afle-n treabă spunând: '7!' - pauză; mai încearcă o data: '12!' - la fel. 'Asculta dom'le, numerele astea de le-am zis, nu sunt pe lista voastră de bancuri?' 'Ba da!' 'Și atunci, de ce nu râdeți?!' 'Ei, problema nu e numai sa spui un banc, ci și cum îl spui!'. Idealul ar fi ca si "lucrurile (mai) profunde" de care vorbești să devină "comestibile". Ceea ce incerc - cu reușite și ne.
pentru textul : TQM (Total Tehnical Management), reclamă și manipulare. dePrea multă retorică. Prea multă sofisticare. Am sa repet pana am sa obosesc: poezia nu se face nici din idei si nici din cuvinte, ci din sentimente (N. Stanescu). Lucru pe care, la inceput, nici chiar Nichita nu-l făcea. Dar apoi „trăia” într-o stare „poetică” continuă. Și nu numai cȃnd scria. La el tehnica, excepțională (ca și la alți poeti mari) era, automat, subsumată, în mod fericit și aproape de potența maximă, „panoramei sentimentelor”. Textele pe care le citesc în ultimul timp – cu pretenții de a fi „poezii” (nu numai pe internet) – (cu foarte rare excepții) nu sunt decȃt, pur și simplu, căutări obsedante de ceva „nou” care să șocheze – ca formă sau/și fond (vorbesc aici și de cele scrise de mine și în același sens; dar cel putin, sunt suficient de lucid sa nu cred că produc „poezii”). Din „receptor” de „poezie” cred că, în curȃnd voi deveni „misogin” în raport cu dȃnsa; și nu din cauza ei, celei adevărate; ci pentru fardurile și zorzoanele care o mȃnjesc din toate părțile. Mai degrabă prefer textele lui Baudrillard. Care „trăiesc”, pȃnă la exasperare, „Condiția postmodernistă”. Care îmi repugnă dar nu pot să nu o „percep” cum „tȃșnește” tragic din umbra acelor texte. Așa cum o făcea, pe timpuri, un Poe sau Rimbaud dar, atunci, împotriva „conditiei moderniste”; în ciuda unui Mallarme sau Varlaine care, și ei, umblau la tot soiul de «subtilități» tehnice, inovatoare, mai puțin Baudelaire. Bat, probabil, prea mult cȃmpii. Dar și textul de față, care a provocat atȃtea discuții, mi-a prilejuit cele scrise mai sus. Nu se scrie nici aici „poezie”; se vorbește numai „despre” ea. Si discuțiile, în situația asta, pot continua la nesfȃrșit. Poeții – iar cu rare excepții – devenind „critici literari” (cand incearca sa scrie „poezie”), adică poeți ratați; și, cu atȃt mai mult, cȃnd o comentează (in fel si chip).
pentru textul : downloadez poezii desă-mi fie cu iertare, dar nu pot citi texte cu titluri ridicole, gen: Adulmecând osul ori Fierăstraiele râsului. după cum nici pe cele cu titluri banale, truistice. am și eu respect pentru timpul meu. aici era ceva ce trimitea la brâncuși. fii liniștit, nu mă interesează să îmi demonstrezi nimic. pentru că voi lăsa posterității chestia asta. și deja o compătimesc.
pentru textul : Poemul fără de sfârşit deobserv încercările tale de a forța limba sa spună mai mult decît de obicei dar mă tem că aceste contorsiuni nu reușesc decît să transmită un limbaj defectuos decît o imagine inedită. probabil n-ar fi rău dacă te-ai concentra mai mult pe ce poți face cu cuvintele decît pe limitele lor. părerea mea
pentru textul : reperul unui om mort dePoate sunt eu de vină, dar nu reușesc să văd nicicum o realizare deosebită în aceste rânduri, care nu îmi par a depăși condiția unui jurnal în versuri. Nu am nimic împotriva acestui tip de jurnal (deși poate nu e asta, și atunci e și mai ciudat), dar cred că nu este suficientă "aglomerarea" de metafore pentru a face poezie. Este un singur vers care chiar trimite, comunică, acel "Canaletto negociază mări desuete". În rest, în multe locuri, versurile frizează ridicolul, prin conotațiile duble pe care nu ai reușit să le eviți. Desigur, pot fi acuzată eu că am mers până la acele conotații, dar chiar cred că ai fi putut să scoți mai mult de la ideea (care nu-i rea) de la care ai pornit. Oriana, sunt un pic confuză față de finalul comentariului tău (începutul mă face să cred că da, trebuie să fiu eu pe altă lungime de undă la ora aceasta), dar nu prea am înțeles ce-i cu "stima Europei" :-) E ceva ce noi nu știm?
pentru textul : omul pe care nu îl așteptam deUn minim necesar oriunde și oricând.
Extras din Regulamentul Hermeneia:
Despre comunicarea cu Hermeneia.com
29. Membrii Hermeneia pot intra în legătură cu conducerea Hermeneia, editorii şi moderatorii site-ului prin intermediul a două adrese de e-mail.
29.1. office AT hermeneia.com este adresala care se poate scrie în legătură cu problemele legate de funcţionarea comunităţii. Tot aici se pot pune întrebări sau se pot face propuneri.
29.2. webmaster AT hermeneia.com este adresa de contact pentru problemele tehnice ale site-ului.
Te rog, anunță decizia ta la prima adresă de e-mail.
Unul din alineatele Regulamentul Hermeneia prevede:
14. De comun acord cu conducerea Hermeneia un membru poate obţine retragerea contului. Acest lucru nu presupune dispariţia profilului sau textelor membrului respectiv, ci doar închiderea contului pentru o perioadă determinată sau nedeterminată de timp.
pentru textul : suminagashi 2 dealbaștrii/ albaștri
pentru textul : de nicăieri teama deAi bagat pH-ul in poezie! E ceva fain aici, ceva inedit, titlul e interesant, insa e si ceva balast, prea mult, mai renunta, la luna, la urletul salbatic, la ultimul vers, la soc, la balconul florentin, fa-o sa fie poezie.
pentru textul : cum să prinzi luna în zona 51 dehai
recunoaşte
ai recunoaşte picioarele astea oriunde
le-ai spălat în fiecare lector
sau ureche plină de predici
de nu-ţi mai simţi degetele amorţite
pe bucata soioasă de pânză
ce ţi-e şi cu devoţiunea asta
oarbă
fără întrebări şi fără răspunsuri
doar cu pereţi de pe care curg gânduri
decrepite ca orice religie
cu puţină vechime în câmpul muncii
hai
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 21 derecunoaşte
ţi-a venit nu o dată să tragi cu ochiul
pe sub sau peste
oricum n-are importanţă cine
atâta vreme cât astăzi
te închini aceluiaşi coşmar din carne şi din sânge
dar de data asta fără chip
cioplit
Din punctul meu de vedere ma bucur ca ai salvat categoriile cu toata dinamica lor kantiana de forme apriorice ale sensibilitatii din aceasta atmosfera a la Omar khayyam, dar fara vin. Dar nu pot sa nu remarc finalul care este optimist in felul lui, in incercarea mistica de a radioloca fericirea in grota, chestiune de care n-ar fi nevoie in cazul ascensiunii spre suprafata insorita... vorba ceea, lucrul in sine nu-i nimic dar miscarea e fenomenala :)
pentru textul : faute de mieux deun titlu care atrage atentia. ma si vedeam in campul de ghips, sub soarele de ghips, cu un aer laptos, prafuit. poate de aici si senzatia de fracturare citind textul. no? no?:P personal, as fi renuntat la versul "e primavara" sau l as fi sucit oleaca
pentru textul : primăvară de ghips dela plus
pentru textul : ad interim debun poem
o surpriza cât se poate de plăcută o lectură chiar intrigantă, fascinantă
bravos nicodeme un final de zile mari chiar m-ai ambiționat
la minus
'odată' să-l faci 'o dată' americane, așa, pe românește
Andu
Profetule, mulțumesc de trecere. sunt onorat. după cum vezi, am intervenit major și am încercat să mențin densitatea textului pâna la sfârșit. nu știu de am reușit. aștept păreri noi în acest sens.
pentru textul : Tânărul din Nain dePagini