De ce? Pentru că e cea mai discretă confidentă și doar ea poate vedea dinții frumoși ai câinelui mort (după cum spunea odată unul dintre sfinți)... doar ea poate transforma o pată de cafea de pe un perete alb într-o pasăre cu zboruri largi...De aceea o așteptăm.
Mie mi-a plăcut imaginea ca umbra scurtă dintre două ferestre. E complexă. Cea cu venitul în vârful aripilor mi se pare un pic școlărească, mai ales că are handicapul de a fi succesoarea locuțiunii din expresia "vine în vărful picioarelor". Poate ar trebui alt verb în loc de "vine".
Mesajul textului atinge și intelectul și afectivitatea. Mulțumesc!

kruger, iată că începi să mă amuzi. Pentru mine aici e dimineață și e bine să zîmbesc de dimineață. Dar bănuiesc că îți dai seama că mă amuzi așa cum m-ar amuza un saltimbanc. Tot de dimineață. Și cel mai mult mă amuză felul acesta ridicol cu care te bagi în seamă. Dar e ok. Poți continua. Fiecare om are nevoie și de săpun, și de pastă de dinți și de asemenea are nevoie și de saltimbanci. Mai ales că oferi spectacole pe gratis este excelent. Sper că nu ai să te superi dacă uneori am să te bag în seamă iar alteori nu. Uneori sînt ocupat și nu am timp de jocă. Dar uneori, așa ca divertisment, am să te bag în seamă. Revenind la text acum; despre în ce măsură sînt sau nu eu corigent la limba română nu știu ce să spun. N-am rămas niciodată și zic eu am avut profesori foarte exigenți. Dar argumentul tău este din nou o glumiță. De unde și pînă unde scoți tu că nu merge acolo "am scris cu degetul pe cristal" ci doar "am scris cu degetul pe fereastră" rămîne așa, mai degrabă o enigmă pentru mine. Sau te pomenești că și acest lucru e legat de corijența mea la limba română sau alte chestii precum sărăcia limbajului, blah, blah, blah. No comment, dragul meu. Încep doar să pierd speranța că mă voi bucura de argumente solide venind de la tine. Dar poți să mai încerci. Dragul meu, nu am citit poezia lui Dorin și nici comentariul de acolo așa că nu știu despre ce vorbești. Dar te cred. Rămîi însă dator cu răspunsul la întrebarea mea. Ce ai vrut de fapt să spui prin acea expresie? Nu m-am justificat și nici nu am simțit nevoia aceasta dragul meu. Dar am avut și eu impresia că nu știi cu cine vorbești. Pentru că nu știi. Așa cum crezi (probabil) că știi ce anume se merită să intre într-o carte probabil că la fel de bine știu și alții. La urma urmei nu ești decît un pseudonim într-un spațiu electronic care se comportă mai degrabă ca un troll. Dacă ne spui cine ești în realitate, ce cărți ai scris, ce cărți ai recenzat, etc, poate că am să mă opresc cîteva clipe să te bag în seamă ca atare. Altfel, mă tem că mă voi mulțumi doar să zîmbesc condescendent citindu-ți comentariile. În ceea ce privește recomandările sau bunele tale intenții, așa cum ți-am spus, deocamdată văd că vrei să aduci o notă zglobie pe Hermeneia. Atîta vreme cît respecți "regulamentul" poți să fii chiar și saltimbanc. Eu nu cred din principiu în răzbunare. Dar chiar dacă aș crede, în opinia mea răzbunarea (ca să fie răzbunare și nu altceva) trebuie să conțină o măsură de cavalerism și să se adreseze cuiva pe măsura ta. Deocamdată părerea mea este că tu ești sub acest nivel. Așa că nu trebuie să te temi, dragul meu.

În primul rând vă mulțumesc pentru faptul că v-ați aplecat asupra traducerii mele. Este o traducere la care țin în mod deosebit, am muncit foarte mult la ea (Mallarmé se traduce greu) și consider că mi-a ieșit bine. Sunt întru totul de acord cu ceea ce spuneți despre traducerea de poezie, care este, într-adevăr o re-creare a textului original. În ceea ce privește versul la care vă referiți, aveți într-adevăr dreptate că sună mai puțin natural decât în franceză, motivul fiind faptul că, în română, ,,muziciană'' este un neologism și nu are și sensul ,,artist, interpret'', ca în franceză. Pe de altă parte, însă, varianta propusă de dumneavoastră, deși interesantă și foarte apropiată de sensul pe care l-a urmărit poetul în text, nu mi se pare (în contextul dat) mai potrivită decât soluția aleasă de mine. În primul rând, pentru că se pierde din muzicalitatea poeziei, care este primul lucru urmărit de mine atunci când fac o traducere. Eu consider (și nu cred că greșesc) că prima condiție pentru ca o poezie să fie bine tradusă, este ca ea să sune bine în limba în care este făcută. De aceea, reușita unei traduceri poate fi apreciată, în mare măsură, și de o persoană care nu știe neapărat limba din care se traduce și care nu este, în mod obligatoriu, expert în tehnica traducerii. Trebuie doar ca ea să aibă puțină cultură. Bineînțeles, pentru o analiză foarte competentă, trebuie mai mult. Revenind la traducerea mea, și la traduceri în general, trebuie spus că aproape întotdeauna se pierde ceva. Dar pierderile pot fi compensate. Și să știți că există și situații când o traducere sună mai bine decât originalul. Dar mă opresc aici cu comentariile mele și vă cer scuze dacă lectura lor v-a luat prea mult timp. În încheiere, vă rog să citiți (dacă doriți) și traducerile făcute de mine din Edgar Allan Poe (una am postat-o deja), întrucât la engleză vă pricepeți foarte bine (mai bine decât mine) și vă puteți spune o părere și mai avizată.

Domnule Giuresteanu, trec peste faptul ca nu mai fac "comentarii literare" de cand am terminat liceul, dar sunt cucerita de maiestria dvs de prozator, de cursivitate, de firescul personajelor - si vin sa las aici o penita. Cred ca de multa vreme n-am mai gasit pe siturile literare o proza scurta care sa ma captiveze intr-atat.

mi-a plăcut textul mai puțin în două locuri: „focul de mult nu mai spală uitarea” și „pe crestele clipei călcând” care nu sînt neaparat proaste dar par cam bătătorite în contast cu prospețimea celorlalte versuri

remarc un text reusit despre un subiect rar abordat (if ever). Se observa (in umila mea parere) un talent evident chiar daca uneori poate prea bine controlat de o cumpatare a exprimarii. Sau poate m-am prea obisnuit eu sa tot citesc "bombasticisme". E placut, in orice caz, sa nu traiesti cu teama ca la primul colt te va izbi o metafora prost aleasa. Si asa este cazul, se pare, cu Trinity.

am cumva o problemă cu „pe-a-ntregul”. știu că e corect românește dar alăturarea aceea de vocale sună inestetic. aș fi înlocuit cu „pe de-a-ntregul”
textul este poezie, și o spun pentru că am privit-o cu foarte multă suspiciune. dar nu pot spune, precum antecomentatorul meu, că îmi plac prea mult repetițiile din text. dimpotrivă, mă deranjează.
remarc în mod deosebit „când noaptea mă goleşte ca pe un borcan cu smoală”

sincer, nu știu despre acele lucruri pe care tu le-ai adus așa, brusc, în discuție.
ce altceva pot spune decât că dacă nici eu nu am promovat concursuri de poezie cu premii, atunci cine?
pe agonia am apucat să dau destul de multe premii celor talentați, până am supărat conducerea cu popularitatea mea crescândă, pentru că poetul trebuie musai să fie sărac lipit, iar cel care îl apreciază și îi acordă premii să nu cumva să iasă în evidență.
Pe Hermeneia evoluția concursurilor mele a fost mult mai scurtă
Onor conducerea site-ului mi-a tăiat macaroana demult așa că, dragă Cristina, poate insiști și tu pentru concursurile de poezie pe Hermeneia... eu cred că ai avea șanse reale să câștigi unul dintre ele.
Eu am obosit să mai lupt cu ideile preconcepute și înfipte în cap ca un cui bătut bine cu ciocanul

nu vad unde este porecla. vad insa unde este ironia. ta. dar desigur ca ironia trebuie sa fie invers proportionala cu intelegerea. pentru ca de obicei nu prea ai timp sa te implici cind preferi sa fii ironic.

E bun titlul!

O frumos plăcută și binevenită surpriză. O să folosesc chiar prima sa linie de pe Hemeneia: "filtrate prin propria lentilă." Lentila lui Silviu nu știu dacă e concavă ori convexă, cert este că prin ea vezi lucrurile altfel, și asta înseamnă poezie. "Freamăt de luptă" e o poezie "simetrizată". Aproape fiecare cuvânt de aici are o pereche, de cele mai multe ori epitet. Aproape că ai zice că e plictisitoare simetrizarea perpetuă, dar nu!, de fiecare dată trimite spre un alt registru poetic, spre mici invenții de moment care deschid mereu orizontul imaginativ: "trăiri pulsionale" , "ținuturi subterane", "esență atotcuprinzătoare", "spații echivalente", "suflete disipate", "particule elementare" (acestea din urmă, luate ca atare, par ceva banal, dar în contextul scriiturii de aici, primesc sensuri adiacente). Finalul e aproape beckettiană, tensiunea spre limită, spusă cu tonul lui nenea Iancu... În "Răsare", pustiul începe cu nisipul, trupul începe cu tălpile. Dar nu totul e la fel de simplu de privit, căci încolăciturile lacrimii înspre vin sunt atât de întortocheate în spirale, încât nimic nu mai e simplu, atunci când, simplu, răsare. Nimic nu e simplu în lucrurile și numele lucrurilor prin lentila lui Silviu (aici aș fi spus prin lentila silvică, adică lentila pădurii, dar mi-a fost teamă să nu mă înțelegi greșit, și să o iei ca pe un afront). "Viziunea cu barză..." din nou frizează simplismul dar nu cade în derizoriu datorită unor formule bine conturate dintre care se disting "barza tușită de stele", întreaga strofă a patra care excelează printr-un ton Topârceanu, dar punctele de suspensie de acolo, de fiecare dată își țintesc cu prisosință scopul. Versul final aduce greutatea poeziei, e ușor obscur și contrastează cu limpezimea (complexă totuși) de până aici. Există o "sete" și un "mai verde" care trimite, cum a sesizat Virgil mai sus, dinspre ceea ce se vede, înspre ceea ce este.

"Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire? Ei vor aplauda desigur biografia subțire Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare, C-ai fost om cum sunt și dânșii... Măgulit e fiecare Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Și prostatecele nări Și le umflă orișicine în savante adunări Când de tine se vorbește. S-a-nțeles de mai nainte C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte. Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege, Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înțelege... Dar afară de acestea, vor căta vieții tale Să-i găsească pete multe, răutăți și mici scandale - Astea toate te apropie de dânșii... Nu lumina Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele și vina, Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt Într-un mod fatal legate de o mână de pământ; Toate micile mizerii unui suflet chinuit Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit. ...

Silviu, mh, nu chiar, dar au elemente comune.

Cristina, diacriticele, sau lipsa lor, au rolul de a ajuta (sau de a incurca), iar ele pot fi folosite atunci când prezinţi soluţia (exp: deşirări). Răspunsurile tale sunt corecte (doar la 3 elmentele soluţiei sunt invers - iad, apoi rai - dar asta nu prea are a face). Felicitări, cu atât mai mult pentru rezolvarea nr 7. Dacă o faci corect şi pe 4, prezint omagii :).

P.S. Atunci apare firesc intrebarea: "de ce ne mai bati la cap cu incercarile teale daca nu crezi in ele?" Raspuns (tot auto-ironic): pentru ca, internetul, mai mult decat hartia, suporta orice. Si cine n-are chef, sa nu citeasca "poeziile" mele! Si asa azi se scrie, intr-o veselie, mult, mult mai mult decat se citeste. Asta este un avantaj, sau dezavantaj, al internetului. Multumesc ca ti-ai rupt din timpul tau sa ma citesti, G.