Nu ştiu dacă autorului îi este familiar Nichita Stănescu, dar textul său îmi aminteşte de un scurt "Poem": "Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi/ şi ţi-aş săruta talpa piciorului/ nu-i aşa ca ai şchiopăta puţin, după aceea, / de teamă să nu-mi striveşti sărutul?"
Asta, privind îndeosebi ultimele două versuri. Primele sunt alcătuite din poncife. În specai penibilul "neîncepută neîmblânzire"...
...deja s-a apucat cineva de treaba asta. Cică editura Vinea, într-un parteneriat cu Flammarion, vrea să lanseze în următorii ani o ediție bilingvă a operelor lui Tzara, în 9 tomuri sau cam așa ceva... Chiar și în Franța a fost nevoie de ceva ani până să fie publicate toate tomurile, dărmite aici, dar eu sunt încrezător că Nicolae Tzone deja s-a apucat de tradus. Într-un fel, a început acest demers din 1998, când a tradus cele Douăzeci și cinci de poeme...
Deosebit de "sonoră" ultima strofă, frumoasă realizare... nu am reușit însă a prinde semnificația versului "nimic nu-i vinde lumina din vitraliu", șocant de altfel (și nu degeaba astfel poziționat). Schimbare de ton, față de "jurnal".
Alma, am inteles si am apreciat lucrul tau intotdeauna. Stiu ca nu numai parerile de pe site-urile literare conteaza, desi chiar si pe acestae exista critici literari. Si mai stiu foarte bine ca esti apreciat pozitiv sau negativ (cu toate nuantele incluse) de critici, literati etc. atunci cind publici volum, articole, eseuri, poezie. Sunt un om care a publicat si stiu lucrurile acestea. Nu vorbesc atunci cind nu am ce spune. Prin urmare, prefer sa fiu remarcata de cineva fara sa trag de mineca. Asa sunt eu. Si cind am fost publicata, nu am cerut eu asta. Iar cei care au revazut ce am scris (indiferent de domeniu, deci nu doar literatura) au fost cei care mi-au dat votul de a fi publicata si de a continua sa scriu (repet: indiferent ca era vorba de literatura sau nu). Nu eu am cautat editori sau critici, ei m-au cautat pe mine. Nu eu am cerut sa public, ci ei mi-au cerut sa o fac. Acum stiu ca voi fi iar acuzata de orgoliu, din pacate imi lipseste, spun numai realitatea asa cum este. Si culmea este ca ma urnesc foarte greu sa ma fac publica. Fiindca aici in social, aruncat pe trambulina asta, sunt mari raspunderi. iar eu am zilnic raspunderi fata de oameni, din alte motive, ce tin foarte putin de scriere. Si te rog sa intelegi ca ceea ce afisam lumii eset vazut, interpretat, transmis etc. Exista o etica a transmiterii. La care eu tin foarte mult. Si la respectul fata de scriitura si de om.
Multă polemică (dar şi juste observaţii de detaliu) în jurul unui text, totuşi, modest - atât ca poezie în genere, cât şi ca poezie pentru copii. Sigur, e vorba aici de un soi de lirism relicviar, în genul celui practicat cândva de uitatul I.M. Raşcu, iar mai încoace de Gh. Tomozei (în "Maşinării romantice"), ori de Emil Brumaru. Textul de aici nu e o fabulă, ci e un soi de alegorie. Dar îi lipseşte acel fluid liric care să-i umple celulele şi să-l facă poezie adevărată şi emoţionantă. Fără acel fluid el rămâne (cum şi este) în bună măsură inert.
Şi încă o observaţie, de ordin general: "poezia pentru copii" trebuie să fie cel puţin la fel de substanţială liric şi de relevantă stilistic ca "poezia pentru adulţi"; de altfel, această distincţie nici nu este justificată; Arghezi, de pildă, este la fel de poet în "Zdreanţă" ca "Psalmi" sau în "Cărticică de seară"; iar Otilia Cazimir e chiar mai poetă în "O furnică", bunăoară, ca în creaţia "serioasă"...
bine Mercedes. daca tu preferi sa te joci iti recomand alte site-uri. in 24 de ore vei avea textul indepartat iar acest incident considera-l un avertisment. la urmatorul vei avea contul suspendat. vreau sa precizez ca regulamentul nu cere asa ceva dar din ratiuni care tin de respectul fata de cititorii Hermeneia eu pretind acest lucru de la fiecare text.
de mai sus reprezintă evoluția, sau mai bine spus, involuția celui, al cărui creier, singur, cu de la sine putere, migrează, când vrea mușchiul lui, dinspre creștet spre borta curului. Eugen
Ce mi-a placut... "mă lungeam pe nisipuri, trupul-mi era curb, tocmai acolo pământul se găsea să fie atât de rotund..." Frumos introdus in context celebrul de acum domn Pa... Obsesia scoicii, motiv frecvent intalnit in poezia ta... in acest context marin, ma bucur ca ai renuntat la imaginile in sepia ;) Nu e un text slab insa parca e prea intins ca dimensiuni, chiar daca totul s-a vrut aici imagine.
(exercițiu literar) În piața gândurilor revoluționare Vindeam lei, elefanți, urși și câțiva cerbi. Taraba era ascunsă sub diferite bolți: De piatră, de cer, de ochi, de biserici… Stăteam cu toate amintirile alandala. Cele mai clare erau din copilărie. Mi-aș fi dorit să le pot pune la tarabă. Mai ales propriul chip de copil. Erau însă prea multe culori pe fond. Peste toate nevăzuta boltă de lemn, Cu colțuri, gheare interpretate de flaute. De niciunde treceau mașini străine.
Ca expresie poetică, sună, la prima vedere, frumos. Dar, evident, la un haiku avem o metrică de 5-7-5 morae (care sunt transpuse în silabe când e vorba de alte limbi decât japoneza - în japoneză, un -n- la final de cuvânt sau o consoană dublă devin morae separate fără a fi silabe separate). La textul de față număr o metrică de 6-6-5. Sigur, suma e aceeași și chiar Basho a avut un număr mic de haikuri în care a mai modificat metrica, dar nu țin minte să fi avut două versuri la rând cu același numar de silabe. Evident, am auzit și de haiku în stil modern, unde lumea nu mai ține cont de metrică. Dar intrăm în a doua problemă - elementul kigo, care sugerează anotimpul, care din nou nu e vizibil. Avem două elemente conectate, blues-ul (sau poate din punct de vedere al limbii române ar trebui să scriu -bluzul-, până la urmă româna este sau nu este o limbă fonetică?) de la radio și rotirea lentă a râșniței de piper (și aici e loc de puțină confuzie - se învârte cu totul sau doar partea ce macină?).
Cu exceptia finalului cu învârtirea râșniței care e puțin neclar în mintea mea, textul e frumos. Doar că, legat de ce înțeleg eu că este un haiku, nu văd vreo conexiune cu natura sau un element kigo.
este bine că aţi adus în atenţie acele evenimente. Oamenii trebuie să nu uite că lipsa solidarităţii întru binele comun are efecte pe termen lung.
Mă gândesc cu invidie la felul cum în Cehoslovacia încă nedivizată, un scriitor disident, Havel, a putut să devină şef de stat şi să reformeze societatea.
Se continuă aici drumul spre o simbolizare care tinde spre esenesenţă. Început în „respirări” din ultimul volum al Adrianei. Simbolul „ciob(ului) de oglindă/ care-ncearcă să taie cuvântul/mărunt” pertru a revela (şi reflecta) ce este dincolo de cuvinte nu face decât să transparentizeze vălul acestui simbol şi ajută să trecem dincolo de el. Iar „plânsul vestind/ alungarea (din rai) [aici, «din rai» slăbeşte polivalenţa sugestiei iar, după umila mea părere, ar fi bine să fie şters, n.m. G.M.]/m-am legat de lumină ca un prunc de părinte,/să-mi întârzii căderea către ce va urma,/ către tot ce nu știu, dar îmi mângâie gândul./eu sunt doar o chemare/înspre alt început.” spune tot ce vrea poeta să transmită.
*
Începusem să însăilez un text “despre ea niciodată”. În care, printer altele, am scris: “Despre sensibilitatea feminină a poeziei Adrianei vorbeşte, mai aplicat decât alţii, şi Tudor Cristea în prefaţa la volumul ei ultim. Dar se mai opreşte şi asupra dimensiunii metafizice a acestei poezii. Însă, cred, doar tangenţial.
Voi încerca, în cele ce urmează, să zăbovesc mai cu atenţie asupra acestui aspect mai greu de descifrat, dar cu atât mai interesant. Pentru că el se bazează pe simbol (şi nu pe un simbolism desuet).”
O dată Adriana mi-a răspuns la un comentariu al meu pe Hermeneia în legătură cu un text ce-i aparţine („năvod”, nu ştiu de ce ne inclus în volum):
”domnule Gorun, mai ca ma bate gandul sa va rog sa-mi scrieti prefata la viitoarea carte...doar ca...nu m-am decis inca daca o sa o public.”
Textul meu a rămas neterminat. Iată că poeta a publicat cartea. Şi sunt de-a dreptul supărat pe Teodor Cristea că mi-a luat-o înainte.
Singura mea scuză este că nu am găsit (deocamdată) starea de suficientă detaşare pentru a mă rupe de vraja poeziilor ei.
Trebuie sa marturisesc ca "viziunea" nu a fost a mea. Un prieten a exclamat la un moment dat "Ce mai bal mascat ar fi daca ne-am cu totii jos mastile intr-o zi!" Ei bine, am incercat sa redau flashurile avute de mine, si, ca sa fie mai cu sare si piper povestirea, am particularizat-o... pentru ca iubirea, nu-i asa, nu poate fi "generala". Dar poate fi singura care ne-ar face sa ne recunoastem, fara masti.
Mda, nu credeam că se mai poate scrie astfel fără a cădea în banal, și totuși m-ai determinat să citesc fără pauză de respirație. Pe parcurs am mai zărit câteva siluete parcă nelalocul lor, dar senzația finală e aceea pe care o ai după o călătorie cu trenul... e totul văzut în viteză, de fapt, totul sub aceeași bătaie nesfârșită a inimii. Care nu se oprește. M-a impresionat, trebuie să recunosc. PS Nu ar fi mai bine "i won't be weeping for long"?
Sunt onorat şi încântat să răstorn pietrele de aducere aminte care marchează acest poem şi să descopăr că pot visa şi eu cu Iacov sub scara minunată deschisă spre umbra lucrurilor viitoare. Citesc cu bucurie în fiecare vers o naştere din nou după o fugă nebună din faţa Celui de care nu poţi să te ascunzi, dar care îţi numără şi îţi călăuzeşte paşii, citindu-ţi gândurile şi cercetându-ţi fiecare fir de păr, numărat, nu-i aşa, încă înainte de naştere. Citind poemul parcă ajung şi eu la Betel fugind ca un fiu risipitor spre sfârşitul zilelor mele, dar cu toată truda alergării mai ştiu că trecând pe la Betel primesc o pace aleasă, veşnică, şi mai ştiu că ridicând ochii în sus, la capătul scării, prin cerurile deschise nu se văd doar îngeri ci e chiar Domnul Isus care ţine-n mână cununa. Mă bucur de întâlnire, Ioan Barb
...chiar fain și remarcabil poemul. iar pentru că nu discutăm autorul ci textul în sine mi-au plăcut mult schije de zăpadă mi-au mușcat buzele, acestea fiind crăpate până la os precum și expresivul final : te-a răzuit din realitate prima ninsoare. apoi imaginea cu substanță pur feminină e adorabilă. puține persoane reușesc să dea o tușă atât de sesizabilă a sensibilității mascate sub un verbiaj puternic.(asta ca să mă refer la Luminița Suse) frumos.
Multă prospețime în această proză! " lăsând să cadă fuioare de ploaie nevăzută... ne-am așezat toți așteptând să plecăm într-o poveste...", scriere curată în care amintirile sunt pe jumătate fluturi, pe jumătate corăbii! Nu am înțeles de ce ai preferat litera mică la începutul propozițiilor!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Nu ştiu dacă autorului îi este familiar Nichita Stănescu, dar textul său îmi aminteşte de un scurt "Poem": "Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi/ şi ţi-aş săruta talpa piciorului/ nu-i aşa ca ai şchiopăta puţin, după aceea, / de teamă să nu-mi striveşti sărutul?"
pentru textul : atât de vie deAsta, privind îndeosebi ultimele două versuri. Primele sunt alcătuite din poncife. În specai penibilul "neîncepută neîmblânzire"...
paranteza-i intreaga.
pentru textul : departe de pielea mea de...deja s-a apucat cineva de treaba asta. Cică editura Vinea, într-un parteneriat cu Flammarion, vrea să lanseze în următorii ani o ediție bilingvă a operelor lui Tzara, în 9 tomuri sau cam așa ceva... Chiar și în Franța a fost nevoie de ceva ani până să fie publicate toate tomurile, dărmite aici, dar eu sunt încrezător că Nicolae Tzone deja s-a apucat de tradus. Într-un fel, a început acest demers din 1998, când a tradus cele Douăzeci și cinci de poeme...
pentru textul : Tristan Tzara și Pablo Picasso - "Trandafirul și câinele. Poem perpetuu" (1958) deDeosebit de "sonoră" ultima strofă, frumoasă realizare... nu am reușit însă a prinde semnificația versului "nimic nu-i vinde lumina din vitraliu", șocant de altfel (și nu degeaba astfel poziționat). Schimbare de ton, față de "jurnal".
pentru textul : treceri vizibile debai, fratilor, eu ma dau in vant dupa titlul asta.
pentru textul : sunt trei crime într-un cocalar dein rest, e post.
si cine se mai abtine fratilor in zilele noastre?
Euridice - o driadă de o altă factură iluminând altfel, departe de barocul lui Nicolas Poussin...și de alte reprezentări. un typo "să îmbrăcam"...
pentru textul : Euridice deAlma, am inteles si am apreciat lucrul tau intotdeauna. Stiu ca nu numai parerile de pe site-urile literare conteaza, desi chiar si pe acestae exista critici literari. Si mai stiu foarte bine ca esti apreciat pozitiv sau negativ (cu toate nuantele incluse) de critici, literati etc. atunci cind publici volum, articole, eseuri, poezie. Sunt un om care a publicat si stiu lucrurile acestea. Nu vorbesc atunci cind nu am ce spune. Prin urmare, prefer sa fiu remarcata de cineva fara sa trag de mineca. Asa sunt eu. Si cind am fost publicata, nu am cerut eu asta. Iar cei care au revazut ce am scris (indiferent de domeniu, deci nu doar literatura) au fost cei care mi-au dat votul de a fi publicata si de a continua sa scriu (repet: indiferent ca era vorba de literatura sau nu). Nu eu am cautat editori sau critici, ei m-au cautat pe mine. Nu eu am cerut sa public, ci ei mi-au cerut sa o fac. Acum stiu ca voi fi iar acuzata de orgoliu, din pacate imi lipseste, spun numai realitatea asa cum este. Si culmea este ca ma urnesc foarte greu sa ma fac publica. Fiindca aici in social, aruncat pe trambulina asta, sunt mari raspunderi. iar eu am zilnic raspunderi fata de oameni, din alte motive, ce tin foarte putin de scriere. Si te rog sa intelegi ca ceea ce afisam lumii eset vazut, interpretat, transmis etc. Exista o etica a transmiterii. La care eu tin foarte mult. Si la respectul fata de scriitura si de om.
pentru textul : Cel mai, Cea mai deMultă polemică (dar şi juste observaţii de detaliu) în jurul unui text, totuşi, modest - atât ca poezie în genere, cât şi ca poezie pentru copii. Sigur, e vorba aici de un soi de lirism relicviar, în genul celui practicat cândva de uitatul I.M. Raşcu, iar mai încoace de Gh. Tomozei (în "Maşinării romantice"), ori de Emil Brumaru. Textul de aici nu e o fabulă, ci e un soi de alegorie. Dar îi lipseşte acel fluid liric care să-i umple celulele şi să-l facă poezie adevărată şi emoţionantă. Fără acel fluid el rămâne (cum şi este) în bună măsură inert.
pentru textul : ceainicul deŞi încă o observaţie, de ordin general: "poezia pentru copii" trebuie să fie cel puţin la fel de substanţială liric şi de relevantă stilistic ca "poezia pentru adulţi"; de altfel, această distincţie nici nu este justificată; Arghezi, de pildă, este la fel de poet în "Zdreanţă" ca "Psalmi" sau în "Cărticică de seară"; iar Otilia Cazimir e chiar mai poetă în "O furnică", bunăoară, ca în creaţia "serioasă"...
Şi mulţumesc la rândul meu.
pentru textul : Q Fever dema bucur ca ti-a placut... Andu e mindru de textele mele, oricum....:) pe curind, Corina
pentru textul : Honestly deEminescu sa ne judece:)!
pentru textul : emindoină debine Mercedes. daca tu preferi sa te joci iti recomand alte site-uri. in 24 de ore vei avea textul indepartat iar acest incident considera-l un avertisment. la urmatorul vei avea contul suspendat. vreau sa precizez ca regulamentul nu cere asa ceva dar din ratiuni care tin de respectul fata de cititorii Hermeneia eu pretind acest lucru de la fiecare text.
pentru textul : Ultimul muritor dede mai sus reprezintă evoluția, sau mai bine spus, involuția celui, al cărui creier, singur, cu de la sine putere, migrează, când vrea mușchiul lui, dinspre creștet spre borta curului. Eugen
pentru textul : Singurătate în doi; cu luna în piața romană deatenție la greșelile de gramatică. te rog să le corectezi
pentru textul : Onoarea hoţilor de cai 2 deCe mi-a placut... "mă lungeam pe nisipuri, trupul-mi era curb, tocmai acolo pământul se găsea să fie atât de rotund..." Frumos introdus in context celebrul de acum domn Pa... Obsesia scoicii, motiv frecvent intalnit in poezia ta... in acest context marin, ma bucur ca ai renuntat la imaginile in sepia ;) Nu e un text slab insa parca e prea intins ca dimensiuni, chiar daca totul s-a vrut aici imagine.
pentru textul : domnul Pa și visul deBianca, multumesc. Nu am rescris-o am taiat ce am crezut ca e in plus la a doua lectura.
pentru textul : sway devă mulţumesc pentru comentarii/obs.
pentru textul : femeie aşteptînd primăvara de(exercițiu literar) În piața gândurilor revoluționare Vindeam lei, elefanți, urși și câțiva cerbi. Taraba era ascunsă sub diferite bolți: De piatră, de cer, de ochi, de biserici… Stăteam cu toate amintirile alandala. Cele mai clare erau din copilărie. Mi-aș fi dorit să le pot pune la tarabă. Mai ales propriul chip de copil. Erau însă prea multe culori pe fond. Peste toate nevăzuta boltă de lemn, Cu colțuri, gheare interpretate de flaute. De niciunde treceau mașini străine.
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 5 deasta nu e bine!
dar e bine că ai sesizat. nimicul din suflet!
pentru textul : Dezambiguizare deUnele puncte trebuie înlocuite cu virgule.
pentru textul : Antipoem deLa câteva imagini am un sentiment de deja vu. Nu știu de ce :)
....uitasem....
pentru textul : dincolo deDoar "radacinile". Restul..."doar" simulacu. Dar "radacinile" (inca) EXISTA: la "usa intredeschisa a cerului"
pentru textul : Durere deCa expresie poetică, sună, la prima vedere, frumos. Dar, evident, la un haiku avem o metrică de 5-7-5 morae (care sunt transpuse în silabe când e vorba de alte limbi decât japoneza - în japoneză, un -n- la final de cuvânt sau o consoană dublă devin morae separate fără a fi silabe separate). La textul de față număr o metrică de 6-6-5. Sigur, suma e aceeași și chiar Basho a avut un număr mic de haikuri în care a mai modificat metrica, dar nu țin minte să fi avut două versuri la rând cu același numar de silabe. Evident, am auzit și de haiku în stil modern, unde lumea nu mai ține cont de metrică. Dar intrăm în a doua problemă - elementul kigo, care sugerează anotimpul, care din nou nu e vizibil. Avem două elemente conectate, blues-ul (sau poate din punct de vedere al limbii române ar trebui să scriu -bluzul-, până la urmă româna este sau nu este o limbă fonetică?) de la radio și rotirea lentă a râșniței de piper (și aici e loc de puțină confuzie - se învârte cu totul sau doar partea ce macină?).
pentru textul : Haiku deCu exceptia finalului cu învârtirea râșniței care e puțin neclar în mintea mea, textul e frumos. Doar că, legat de ce înțeleg eu că este un haiku, nu văd vreo conexiune cu natura sau un element kigo.
este bine că aţi adus în atenţie acele evenimente. Oamenii trebuie să nu uite că lipsa solidarităţii întru binele comun are efecte pe termen lung.
Mă gândesc cu invidie la felul cum în Cehoslovacia încă nedivizată, un scriitor disident, Havel, a putut să devină şef de stat şi să reformeze societatea.
Cu respect
pentru textul : 13 – 14 iunie. Piaţa Universităţii. Remember. Pagini de jurnal - Reloaded deSe continuă aici drumul spre o simbolizare care tinde spre esenesenţă. Început în „respirări” din ultimul volum al Adrianei. Simbolul „ciob(ului) de oglindă/ care-ncearcă să taie cuvântul/mărunt” pertru a revela (şi reflecta) ce este dincolo de cuvinte nu face decât să transparentizeze vălul acestui simbol şi ajută să trecem dincolo de el. Iar „plânsul vestind/ alungarea (din rai) [aici, «din rai» slăbeşte polivalenţa sugestiei iar, după umila mea părere, ar fi bine să fie şters, n.m. G.M.]/m-am legat de lumină ca un prunc de părinte,/să-mi întârzii căderea către ce va urma,/ către tot ce nu știu, dar îmi mângâie gândul./eu sunt doar o chemare/înspre alt început.” spune tot ce vrea poeta să transmită.
*
Începusem să însăilez un text “despre ea niciodată”. În care, printer altele, am scris: “Despre sensibilitatea feminină a poeziei Adrianei vorbeşte, mai aplicat decât alţii, şi Tudor Cristea în prefaţa la volumul ei ultim. Dar se mai opreşte şi asupra dimensiunii metafizice a acestei poezii. Însă, cred, doar tangenţial.
Voi încerca, în cele ce urmează, să zăbovesc mai cu atenţie asupra acestui aspect mai greu de descifrat, dar cu atât mai interesant. Pentru că el se bazează pe simbol (şi nu pe un simbolism desuet).”
O dată Adriana mi-a răspuns la un comentariu al meu pe Hermeneia în legătură cu un text ce-i aparţine („năvod”, nu ştiu de ce ne inclus în volum):
”domnule Gorun, mai ca ma bate gandul sa va rog sa-mi scrieti prefata la viitoarea carte...doar ca...nu m-am decis inca daca o sa o public.”
Textul meu a rămas neterminat. Iată că poeta a publicat cartea. Şi sunt de-a dreptul supărat pe Teodor Cristea că mi-a luat-o înainte.
Singura mea scuză este că nu am găsit (deocamdată) starea de suficientă detaşare pentru a mă rupe de vraja poeziilor ei.
pentru textul : lumina dinaintea vederii deTrebuie sa marturisesc ca "viziunea" nu a fost a mea. Un prieten a exclamat la un moment dat "Ce mai bal mascat ar fi daca ne-am cu totii jos mastile intr-o zi!" Ei bine, am incercat sa redau flashurile avute de mine, si, ca sa fie mai cu sare si piper povestirea, am particularizat-o... pentru ca iubirea, nu-i asa, nu poate fi "generala". Dar poate fi singura care ne-ar face sa ne recunoastem, fara masti.
pentru textul : Bal mascat deMda, nu credeam că se mai poate scrie astfel fără a cădea în banal, și totuși m-ai determinat să citesc fără pauză de respirație. Pe parcurs am mai zărit câteva siluete parcă nelalocul lor, dar senzația finală e aceea pe care o ai după o călătorie cu trenul... e totul văzut în viteză, de fapt, totul sub aceeași bătaie nesfârșită a inimii. Care nu se oprește. M-a impresionat, trebuie să recunosc. PS Nu ar fi mai bine "i won't be weeping for long"?
pentru textul : Abis deSunt onorat şi încântat să răstorn pietrele de aducere aminte care marchează acest poem şi să descopăr că pot visa şi eu cu Iacov sub scara minunată deschisă spre umbra lucrurilor viitoare. Citesc cu bucurie în fiecare vers o naştere din nou după o fugă nebună din faţa Celui de care nu poţi să te ascunzi, dar care îţi numără şi îţi călăuzeşte paşii, citindu-ţi gândurile şi cercetându-ţi fiecare fir de păr, numărat, nu-i aşa, încă înainte de naştere. Citind poemul parcă ajung şi eu la Betel fugind ca un fiu risipitor spre sfârşitul zilelor mele, dar cu toată truda alergării mai ştiu că trecând pe la Betel primesc o pace aleasă, veşnică, şi mai ştiu că ridicând ochii în sus, la capătul scării, prin cerurile deschise nu se văd doar îngeri ci e chiar Domnul Isus care ţine-n mână cununa. Mă bucur de întâlnire, Ioan Barb
pentru textul : Betel de...chiar fain și remarcabil poemul. iar pentru că nu discutăm autorul ci textul în sine mi-au plăcut mult schije de zăpadă mi-au mușcat buzele, acestea fiind crăpate până la os precum și expresivul final : te-a răzuit din realitate prima ninsoare. apoi imaginea cu substanță pur feminină e adorabilă. puține persoane reușesc să dea o tușă atât de sesizabilă a sensibilității mascate sub un verbiaj puternic.(asta ca să mă refer la Luminița Suse) frumos.
pentru textul : Fragmentarium. Fără diacritice deMultă prospețime în această proză! " lăsând să cadă fuioare de ploaie nevăzută... ne-am așezat toți așteptând să plecăm într-o poveste...", scriere curată în care amintirile sunt pe jumătate fluturi, pe jumătate corăbii! Nu am înțeles de ce ai preferat litera mică la începutul propozițiilor!
pentru textul : vârtelnița de aur dePagini