vladut. si nu uita, orice s-ar spune, orice s-ar intampla - toti oamenii sunt buni, undeva in adancul lor, asa ca "menirea" noastra, a celor mai norocosi, e sa-i privim cu blandete.

eu nu voiesc a fi la fel de frugal ca ioana, doar constat ca nu graba este cauza unui poem neimplinit, ci modul in care este gandit si construit. alcatuit fiind din spatii largi si idei atotcuprinzatoare, care nu se sustin una pe alta si nici nu urmaresc aceasi ideee - cea a titlului macar - poemul sufera prin dorinta autoarei de a surprinde, a cuprinde si a marturisi cat mai multe idei frumoase fara a urmari scopul pentru care pune aceste idei in acelasi poem. sper sa fiu inteles in sensul constructiv si deplin amical al sofisticatei mele explicatii.

aş comenta şi eu dar parcă ajungi să vorbeşti de unul singur pe pagina asta. domnişoara umbrelă se pare că vrea să stea în umbră. atâtea comentarii aici, şi la alte postări ale dânsei, toate, (cu o singură excepţie) fără nici un thank you, măcar. să fie de vină jumatea română sau cea americană?

am senzatia ca lui katya kalaro ii plac cuvintele. ii plac cum suna, se joaca aruncindu-le. ii plac rezonentele lor, culorile lor. dar poezia e mult mai mult decit un caleidoscop

am aflat multe desptre tine din acest poem. e un fel de fotografie a celui ce locuiește la malul mării. un poem imagine.

este cumva obositor textul tau, si angliscismele nu stau bine asa. nu sună bine astea: ("de la un capăt la altul", "Poate te", "copiii avortați", "fir -ar, n-are carne", "Moartea e doar de fațadă"). în ultimul vers doar e ceva, dar insuficient, în umila mea opinie.

si de un de stiti dumneavoastra care e intentia mea? Nu aveti impresia ca faceti din tintar armasar? si la urma urmei ce are asta de a face cu universul dumneavoastra spiritual? locuiti intr-o lavra?

Bianca, nu pot să spun decât că ai lăsat cu poemul tău o jariște în mine. Aș pune o peniță, dar eu nu prea cred în ele. Trebuie motivate excelent, și faptul că îți spun: îmi place, poate însemna mai mult.(părerea mea). Apare un cuvințel pe care eu nu-l pot accepta: lacrimi. Dar aici intervine subiectivitatea ta în a-l alege. În rest, ai fluență, idee și lirism. Îmi amintesc, citindu-te, de tine. Bănuiam că un om cu tactul tău trebuie să fie doar la etajul VII. Deci ești. Fii! atent, Paul știu că sunt "lepros" pe hermeneia , deci nu aștept să-mi răspunzi!

Mulțumesc ție Virgil pentru concluzie... absolut necesară și chiar îmi pare rău că mai scriu aici după ce ai spus tu, dar vreau să clarific două aspecte, vis-a-vis de afirmațiile Cristinei și a lui emiemi. Întâi că definiția parodiei e una, iar parodia însăși e mereu alta, la fel e și cu epigrama sau cu haiku-ul. Eu am mai făcut parodie pe Hermeneia și nu sunt singura. În tot acest timp am încercat să învăț de la alții mai pricepuți. Așa că vă rog pe amândoi să nu mă luați cu definiții și bull-shit. E ridicol iar Hermeneia este un site de literatură inovativ, nu un apendice al defunctei Academii Române.
Pe bucăți, Cristina, mă mâhnește hotărârea ta dar îți aparține și aș vrea să o pot schimba pentru că nu ajută nimănui, la fel ca greva foamei.
Emiemi, dumneata emiți o presupunere haotică, cum adică 'un membru vechi poezie.ro'? Întâi că aduci în discuție acel site dubios plin de interese 'a-la-romanes' unde încerc într-adevăr să scriu dar nu pot pentru că acolo dictează un grup de câțiva oameni ieșiți demult de pe orbita literaturii, acuzând membrii siteului că ar fi clone când însuși unii editori sunt clone (poate chiar și Dvs domnule?), și mai recent chiar de pe orbita bunului simț pentru că acționează după bunul plac al celor care, pesemne le aduc ceva bani din niște amărâte de reclame care n-au nici în clin nici în mânecă cu subiectul site-ului... dar chiar nu vreau să dezvolt pentru că, iată m-am prins, ca să zic așa, că sunteți un mare admirator al acelui site de rahat scuzată să-mi fie expresia dar nu am alta mai 'dulce'... și apoi mă acuzi că aș fi altcineva. Repet, dacă ai curajul asumării vorbelor dumitale, ne vom întâlni oricând dorești în 'live'. Va fi probabil, prima întâlnire adevărată a matale cu o clonă care nu e clonă ci doar aberația minții matale și a prietenilor de pe poezie.ro. Dacă nu, mănâncă jaratic în continuare împreună cu prietenii care te țin în brațe ca pe un prunc nefericit.
Margas

Draga mea, Saphhire, este un poem foarte frumos din toate punctele de vedere. Sincer, nu indrăznesc să comentez un poem, cred că incă nu am câștigat acest drept, dar să încerc să dezvălui câteva motive care nu m-au lăsat numai cu lectura ci am simțit nevoia să atrag atența asupra acestui final atât de reușit. Să adaug căteva elemente care îmi susțin afirmația despre acest poem: unitatea ideilor, prozodia interioară liniștitoare și specifică Profetului, autorul este cu personalitate poetică, un poem scris de Virgil Titarenco poate fi recunscut și fără semnătură, această caracteristică este după mine cea mai importantă pentru orice creator de artă scrisă (adică să fie detașat de pluton! de marele pluton! .. să aibe marcă proprie! să fie recunoscut după scris, fără semnătură! și Profetul face din plin acest lucru cu tot ce se numeste creație literară!...) Virgil Titarenco este un nume cu un loc sigur in literatură, a intrat deja în Hiperboreea. Citesc intotdeauna cu foarte mare plăcere poemele sale. Acel iz stănescian, nichitian, este undeva in spațiu ca "element chimic" în alcătuirea unui poem de care poetul de față se folosește discret, natural, atît cât e în firea vieții elementul comun "nurilor comuni" din universul stelar. Steaua lui Virgil Titarenco are strălucire proprie și inundă și domină lumina celor care o deslușesc, este ca o cometă pentru fanii poemelor sale. Licențele poetice simple și autentice dezvăluiesc cititorului o forță poetică nedescătușată în totalitate, dar gata să izbucnească într-un Vezuviu imprevizibil și atemporal Sunt foarte multe lucruri frumoase de scris despre poezia acestui poet deja cunoscut navigatorilor pe net, căutătoti de comori scrise, cât și unui număr remarcabil de cititori ai cuvântului publicat, din biblioteci ți nu numai.

primul vers este promitator. apoi, eu cred ca pui prea mare accent pe "pastel" în acest poem, uitând putin mesajul. în rest o poezie placuta "ochiului", ca un "copac cu flori". cele bune

"plus că pot să iau în calcul şi criterii estetice şi şi şi şi..." - de aici şi, mai ales, din punctele de suspensie înţeleg că textul acesta (poate şi altul, şi altul, şi altul...) stă în prima pagină doar din mila lui Vlad Turburea, doar pentru că nu-şi dă el drumu' la ale sale criterii estetico-ninja şi degrabă "decapitatoare".
Încă nu-mi dau seama cum ar trebui să mă simt - recunoscător, umil, jenat, în stare de vomă, mort de râs...

Domnule Cozan, știu că o exprimare ”concisă” este oricând preferată. Sigur că lecția cuvântului scris trebuie experimentată permanent, fără garanția succesului, iar acest tip de metrică este o adevărată provocare.

pentru curgerea textului, simplitate și profunzimea mesajului sugerat îți dau mâna ca și cum n-ar mai exista ploi de veghe la mine-n suflet Dumnezeu nu știe nimic sigur despre noi nu oprește niciodată ceasurile ne umblă prin trup și ne numără. felicitări