"Ne susținem prin celulele celuilalt ca într-o festivitate a vrăjitoarelor sezoniere, ele dau mantra "retur" sau "paste copy" pământenilor mai reușiți în viziunea lui Nero sau Chaplin?! Totul pare o glumă lătăreață și oltenească, Savurată precum un banc sec!" Un fragment in care autoarea ne abandoneaza intr-un labirint al reperelor istorice si geografice, noi trebuind sa cautam firul salvator. Si uite-asa am trecut din perioada Inchizitiei in era calculatoarelor, invatand din mers ca nici vrajitoria nu a fost o ocupatie mereu rentabila ("vrajitoarele sezoniere"), pe urma am nimerit in Imperiul Roman, de acolo in perioada antebelica si interbelica, facand un pas urias din Peninsula Italica pana in Los Angeles si, in final, ajungand in Baicoi, ne-am ciocnit si de Nea Marin al nost', . Oricum, fusesem preveniti ca luminita de la capatul tunelelor nu ni se va arata inca din versurile anterioare: "De atâta alb au înghețat și ideile mai marilor zilei." Tensiunea este sporita de punctuatie: "Ce zici de ironia dinspre anotimpuri !?! ", cititorul fiind somat, printr-o inaltare a sprancenelor, sa-si puna intrebari, sa se participe, sa se implice. Spre final, insa, autoarea ii demonstreaza ca implicarea cu pricina este inutila, ca intrebarile erau retorice, fiindca "totul e trecere, doar noi ...suntem mereu aceiași " respir usurata si imi promit sa nu ma mai aventurez in labirinturi daca nu am un ghem in buzunar.
Nu-i batut in cuie ce spui tu, Aranca. Anul asta (sper, daca vom termina lucrarea), voi fi onorat sa-ti ofer o carte scrisa in doi (de 2 autori, deci) al carei final comporta vreo 3 (pana acum) finaluri posibile. De ce poezia ar sta deoparte? Dancus
La un asemenea text comurile se cer a fi facute pe un ton de confesiune, de catedrala. O scriere atragatoare, imagini veridice ale lumii de odinioara transpusa cu meritorii mijloace artistice. Imi place tot poemul, insa ma opresc asupra finalului. Il vad ca pe un inceput la un alt inceput. Drumul spre Okinawa este un drum al fagaduintei sau de ce nu, un drum al implinirii- o iarna urmata de primavara in care vor scanteia ciresii. Precis sunt cu floare roz intens!
Marga, as spune că respect părerea ta, dacă nu aş fi la curent cu felul tău de-a arunca cronici pseudocritice, aşa, o dată la săptămână, pe vreo două-trei texte. :).
"el epatează inutil, vrea să demonstreze habar n-am ce" - fraza aceasta spune totul despre modul tău de-a citit un text şi, mai grav, de-a recepta metatextul. Acel final pe care tu îl numeşti de clasa a treia (urât, impertinent, aş spune) e tipul de vers care pare c-ar fi putut fi scris de oricine, oricând. Cred eu, el poate fi supus critic numai din perspectivă estetică. Asta ar trebui să spună ceva, dar nu mă aştept să descoperi ce.
Bun. Observ, nu acum, dar o spun în acest moment din raţiuni usor de înţeles, observ, spuneam, o răutate în comentariile tale negative. Atentie, nu ironie, nu sarcasm, nu mişto, ci răutate. În fine, ma limitez să mai spum că nu toţi bărbaţii "e porci", dragă Marga :)
hehei, nu e nicio muratura asa pare poate de la obisnuinta cu dulceturi.:)Cat despre "hindusul" in eroare se prea poate dar in alta privinta> credeam ca autorul accepta si alte opinii, cu mai multa seninatate. in fine, in rest, numai bine.dar nu-i bai, revenim :)
Cam așa aș putea defini vorbele acestui geniu pustiu al Hermeneiei care ne tămaduiește durerile existențiale tot mai des cu prostia sa devenită proverbială. Cuvântul 'alegeri' are cel puțin două înțelesuri, unul este acela de 'opțiuni' când sintagma 'alegeri electorale' devine 'opțiuni electorale' și nu e pleonasm, dar și pe acela tocmai de 'optiuni ale electoratului', adica simplu 'alegeri' fie ele prezidentiale, parlamentare sau la uniunea scriitorilor filiala tecuci, situație în care devine un pleonasm mai ceva decât deja celebrul 'avansați înainte'.
În plus textul n-are sare, n-are piper, n-are nerv gazetăresc de niciun fel. Ce revistă? Care revistă? Mă plictisesc citindu-l mai ceva ca la ora de educație cetățenească din liceul din epoca de tristă amintire când mi se spunea ce e rău și ce e bine în trei propoziții simple, și alea cam dezarticulate.
nu e vorba de texte postate si repostate, dar nu vreau sa mai insist acum pe un subiect pe care cauti sa-l eviti. subiect incheiat. ceea ce-mi spui in legatura cu gustul tau, stiam de foarte mult timp. te-am examinat, te-am vazut cum citesti, cum iti traiesti textele. tu, virgil, nu esti un autor care scrie din suferinta maxima. nu suferinta te face poet. esti un om doct, inteligent, ludic, care face poezia din pasiune, din joaca, dar nicidecum din suferinta excesiva. eu sunt diferit, scriu poezia din ce ma doare, din ce iubesc, din ce traiesc cu intensitate, iar daca nu ma doare suficient ma intorc in trecut si ma inspir de acolo. Asa cum zicea si Rilke, cand iti lipseste inspiratia, intoarce-te in trecut. Desigur, exista si poeti care au filosofat mai mult, care au abordat ludicul, vezi Blaga, Sorescu, dar chiar si ei au avut suferintele lor si textele in care s-au vazut procesele declansatoare de lirism. Gustul tau se protriveste cu ceea ce traiesti. Sunt sigur, totusi, ca nu duci o viata de poet, ca nu traiesti viata borderline, la extreme, ca nu-ti sacrifici viata pt poezie, ca nu traiesti poezia ca pe singura ta iubire.
Poezia, Virgil, oricat de doct ai fi, oricat de bogat, oricat de binedispus, cere ceva mai mult de la om. Cere un tragism. Cere o realitate cat mai apropiata de conditia omului de rand, a omului care sufera, care are probleme, care are nevoie de o mana intinsa prin intermediul poeziei.
Gandeste-te, cum poti fi tu alaturi de oameni, cum le poti intinde o mana cand ei au nevoie cel mai mult de intelegere si compasiune. Ce este inspiratia Virgil? Din ce vine ea? Dintr-un joc de cuvinte, dintr-o simpla idee, sau dintr-un sentiment profund care te tulbura si te face sa rabufnesti? Sa ne luam in serios sau sa devenim niste mistocari ai poeziei?
Ii spuneam, deunazi, lui Vlad, ca cineva a murit cu cartile mele sub perna, sperand intr-o salvare sufleteasca. Ca ma citea in spitale in timp ce lupta cu cancerul. Tu imi spui mie ca ma iau prea in serios. Poetii au o lupta de purtat, Virgil. Una cu viata si cu moartea, cu ignoranta sau indiferenta. Sa-i lasam pe umoristi sa-si faca treaba cu pilula de ras. Poezia este o imensa responsabilitate data de lume, fata sa semeni. Poezie este a doua religie a lumii. Poezia este limba pe care cuvanta zeii.
AAA, nu stiu ce sa spun despre versul al doilea, mai astept observatii. mie "asaza-l" imi suna putin cam neglijent. dar poate e o simpla prejudecata. probabil ca repetitia genitivului nu e tocmai o optiune reusita.
Iateresant text, prin contrapondere cu „Pustiul” lui Djamal. Ibn ’Arabi, că tot a venit vorba de el, mai spune: „Dumnezeu a făcut să se deschidă o spărtură….El mi-a spus:«Vezi cȃt de puternic este întunericul acestei lumi. Ȋntinde-ți mȃna și nu ți-o mai poți distinge»….El mi-a zis: «Aceasta e propria Mea lumină. Nimeni altcineva, în afară de mine nu poate vedea înlăuntrul ei»” . Ori, în textul de față este vorba de „întunericul” demonic al reflexiei luminii în vălul care-l ascunde pe Creator, devenit „oglindă”. Reflexie care încearcă, fantasmagoric, să „re-creze” , utilizȃnd valențele cele mai penetrante cele ale unei afectivități legate de tȃnjurea contrariul/lipsei celei/celui de care ai fost despărțit(ă). Căci: „un contur străpuns de absențe pe care și-l leapădă în jăratic împielițând fantasme sorb cu nesaț sângele negru al nopții miros florile nedăruite le ascult căderea sunetul viorii zdrobite de caldarîm scrâșnit demonic”, ca să se încheie cu super-luciditatea inutilității unei astfel de „re-creații”: „al unui final apter”, pus de autor într-o clipă într-adevăr inspirată.
ultimul vers face legătura între poem și titlu, un titlu care m-a atras. dar poemul mi-a plăcut pentru că am reușit să vizualizez starea, decorul și mi se pare sugestiv spus
"până atunci însă rană a nimănui
am să îmi las durerea
prin palmele strânse de volan
să curgă rece
fascinantă" . aș căuta altceva la versul "te leagă ca foamea de moment"... deși înțeleg ideea. un poem ce mizează cred pe empatie, un poem frumos, la care eu am rezonat,Paul și mă bucur că l-am citit. o zi faină. Daniela
Younger Sister: Poemul descarcă incărcătura emotională pe pragul usii-nici afară, nici inăuntru. Dacă vrei, mesajul porneste in ambele sensuri.Oleacă satiră, asa cum a sesizat Aranca.Sunt de acord cu tine să nu mai privim inapoi numai in situatia când evenimente independente de noi ne prind in plasă si ne trag la fund. In rest ne rămâne lupta. Optimism si sănătate iti doresc.
Vladimir - patru puncte = 2 solstitii 2 echinoctii; sau 4 puncte cardinale, sau patru puncte in care se pot orienta privirile, "vedererile" sau patru... Am citit cu atentie ce mi-ai scris. Virgil, eu orgolioasa. Criticul literar exagereaza. Poezia e slaba. Asta este.
Îmi place titlul, de o sinceritate cuceritoare. Teama de celălalt e chiar starea noastră de...socializare. În orice relație, până la cuplu. "apoi este cantitatea obositoare de cuvinte-care-nu-se-pot-spune îngrămădite între noi strivindu-ne incomodîndu-ne mișcările"- tăceri care insularizează.
Şi mie mi-a plăcut! Eu cred că e un text memorialistic, un fel de sinteză a unor pagini de jurnal, drept pentru care eu cred nu sunt necesare cele cinci momente ale subiectului literar.
Printre descrieri şi mici fragmente de naraţiune, printre impresii personale şi referiri directe la personaje, se prevede "indicatorul" către locul acela, către betel, un demers literar voluntar din partea autorului. Locurile ne rămân pline de semnificaţie când le asociem cu evenimente deosebite sau cu persoane dragi.
Adrian, îți mulțumesc. Sunt dimineți care încep cu alte litere, așa e. Jasmin rămâne mereu floare de inimă. Și, da, ascultă Dylan. Și Floyd. Și Neil Diamond.
frumoasa poezie. simpla si incisiva. da senzatia ca cei doi isi deapana povestea, in timp ce restul lumii ii priveste, ca la cinema, se hraneste cu ei.
Sebi, mulțumesc pentru opinii.
În scrierea haiku-urilor nu se prea acceptă verbele, cu atât mai puțin verbele predicative.
În cazul gerunziului folosit de mine am mizat pe caracterul durativ, perpetuu al acestuia. De fapt haiku-ul este un fel de „titlu” mai lung pentru o imagine, așa cum au și unele picturi („Copil plângând”, „Hristos cărând crucea” etc). Pe de altă parte, gerunziul de aici arată acțiunea pe care o făcea artistul în timpul capturării imaginii... acțiune care, prin simbolurile multiple, a determinat capturarea. Așa l-a surprins ochiul meu pe artist: strângând la piept flori de hârtie :)
Multumesc, Eugen, obiective observațiile tale. snipetul cu monstrul narcotic a fost adaogat pentru a susține titlul. dar poate fi scos, nu-i problemă, sau înlocuit. mai vedem.
iti multumesc pt semn, probabil ai dreptate legat de titlul acestui poem, initial l-am intitulat GHILGAMESH, apoi tentat de ideea scoaterea unui volum de deliruri am inceput sa dau acest titlu ultimelor mele poeme care sunt scrise cum imi spunea cinva intr-o stare de semi-transa adica un delir usor controlat.
Știm deja...:) Poate că acel ,,cu buzele” ar fi putut fi sugerat altfel, deși se deschide o imagine-senzație de învăluire ce apleacă. Dar alăturarea mâini-buze o găsesc cumva prea bruscă și singulară. Aș modifica de asemenea ultimul vers al celei de-a doua strofe. Folosirea lui ,,eu” diminuează impactul împărțirii din strofele următoare, iar ,,bine definite” contrazice prea repede în poezie lipsa desăvârșită a ,,determinărilor”. Îmi plac inserțiile italice, parcă le-aș spune diabolice, țipetele foșnitoare care, pentru mine, chiar reușesc să creeze atmosfera. E ceva din Frank Herbert în versurile tale :). Îmi place contrastul puternic de stări, acel hipnotic tu – eu, liniștea pietrei vs. nebunia sângelui. Finalul...ca de obicei în tușă personală de neuitat, de data asta m-a cuprins irezistibil. Superb, spun eu, riscând o posibilă catalogare desuetă. Noaptea asta, Bianca, e teribilă, dar cât invidiez teribilul ăsta...
tu spui, poetul "se hrăneşte cu sine", și mare dreptate ai. Bineînțeles, aici este vorba de un arhetip din zona fabulosului.
Îți mulțumesc pentru aprecierile deosebite!
Ottilia,
Tu ești mereu aproape de poezia mea, și asta mă bucură mult.
Îți mulțumesc pentru frumosul gând.
Virgil,
Dacă s-ar fi decriptat ideea că poetul scrie chiar cu (din) propria inimă, nu ai mai fi fost nedumerit. Este adevărat, intenția poetică a fost voalată la extrem, dar am crezut că va fi decriptată relativ ușor.
Am modificat poezia, acum e ok.
Îți mulțumesc pentru lectură și părere, Te mai aștept!
d-nă Naan Lea,
Sunt onorată de vizită și aprecieri. Mă bucur că (uneori) poemele mele reușesc să răzbată.
Mă voi mai gândi la repetiția aceea, era un laitmotiv, dar e posibil să aveți dreptate cu privire la folosirea acestuia în exces.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
"Ne susținem prin celulele celuilalt ca într-o festivitate a vrăjitoarelor sezoniere, ele dau mantra "retur" sau "paste copy" pământenilor mai reușiți în viziunea lui Nero sau Chaplin?! Totul pare o glumă lătăreață și oltenească, Savurată precum un banc sec!" Un fragment in care autoarea ne abandoneaza intr-un labirint al reperelor istorice si geografice, noi trebuind sa cautam firul salvator. Si uite-asa am trecut din perioada Inchizitiei in era calculatoarelor, invatand din mers ca nici vrajitoria nu a fost o ocupatie mereu rentabila ("vrajitoarele sezoniere"), pe urma am nimerit in Imperiul Roman, de acolo in perioada antebelica si interbelica, facand un pas urias din Peninsula Italica pana in Los Angeles si, in final, ajungand in Baicoi, ne-am ciocnit si de Nea Marin al nost', . Oricum, fusesem preveniti ca luminita de la capatul tunelelor nu ni se va arata inca din versurile anterioare: "De atâta alb au înghețat și ideile mai marilor zilei." Tensiunea este sporita de punctuatie: "Ce zici de ironia dinspre anotimpuri !?! ", cititorul fiind somat, printr-o inaltare a sprancenelor, sa-si puna intrebari, sa se participe, sa se implice. Spre final, insa, autoarea ii demonstreaza ca implicarea cu pricina este inutila, ca intrebarile erau retorice, fiindca "totul e trecere, doar noi ...suntem mereu aceiași " respir usurata si imi promit sa nu ma mai aventurez in labirinturi daca nu am un ghem in buzunar.
pentru textul : Ninsoarea din noi deNu-i batut in cuie ce spui tu, Aranca. Anul asta (sper, daca vom termina lucrarea), voi fi onorat sa-ti ofer o carte scrisa in doi (de 2 autori, deci) al carei final comporta vreo 3 (pana acum) finaluri posibile. De ce poezia ar sta deoparte? Dancus
pentru textul : the last song of Shéhérazade deProzodia îmbracă perfect starea în astă noapte când:
„e smoală cu crini şi pericol iubite
castroane cu stele se sparg sus de cer
şi palmele noastre alintă cuţite
şi lumea se plimbă cu paşi de-ofiţer
e linişte-n noapte,-i răpciune iubite
castroane cu stele se sparg sus de cer
şi lumea se culcă pe cant de cuţite
şi inima bate ca un pas de-ofiţer”
Circularitate perfectă cu… „diferenţe”; centrul palpită; păcat că „şi inima bate ca un pas de-ofiţer” sună „ca dracu’ „ ieşind din text
pentru textul : Hemoragii de"Reintoarcerea in minunata lume noua"
pentru textul : Ilustrată cu mori de vânt deLa un asemenea text comurile se cer a fi facute pe un ton de confesiune, de catedrala. O scriere atragatoare, imagini veridice ale lumii de odinioara transpusa cu meritorii mijloace artistice. Imi place tot poemul, insa ma opresc asupra finalului. Il vad ca pe un inceput la un alt inceput. Drumul spre Okinawa este un drum al fagaduintei sau de ce nu, un drum al implinirii- o iarna urmata de primavara in care vor scanteia ciresii. Precis sunt cu floare roz intens!
pentru textul : drumul spre Okinawa deMarga, as spune că respect părerea ta, dacă nu aş fi la curent cu felul tău de-a arunca cronici pseudocritice, aşa, o dată la săptămână, pe vreo două-trei texte. :).
"el epatează inutil, vrea să demonstreze habar n-am ce" - fraza aceasta spune totul despre modul tău de-a citit un text şi, mai grav, de-a recepta metatextul. Acel final pe care tu îl numeşti de clasa a treia (urât, impertinent, aş spune) e tipul de vers care pare c-ar fi putut fi scris de oricine, oricând. Cred eu, el poate fi supus critic numai din perspectivă estetică. Asta ar trebui să spună ceva, dar nu mă aştept să descoperi ce.
Bun. Observ, nu acum, dar o spun în acest moment din raţiuni usor de înţeles, observ, spuneam, o răutate în comentariile tale negative. Atentie, nu ironie, nu sarcasm, nu mişto, ci răutate. În fine, ma limitez să mai spum că nu toţi bărbaţii "e porci", dragă Marga :)
pentru textul : de n luate câte două dela contemplație nu am leac. sunt prea umil să întrerup acest moment de suflet...:)
pentru textul : Cub rubick dehehei, nu e nicio muratura asa pare poate de la obisnuinta cu dulceturi.:)Cat despre "hindusul" in eroare se prea poate dar in alta privinta> credeam ca autorul accepta si alte opinii, cu mai multa seninatate. in fine, in rest, numai bine.dar nu-i bai, revenim :)
pentru textul : anti-înger deCam așa aș putea defini vorbele acestui geniu pustiu al Hermeneiei care ne tămaduiește durerile existențiale tot mai des cu prostia sa devenită proverbială. Cuvântul 'alegeri' are cel puțin două înțelesuri, unul este acela de 'opțiuni' când sintagma 'alegeri electorale' devine 'opțiuni electorale' și nu e pleonasm, dar și pe acela tocmai de 'optiuni ale electoratului', adica simplu 'alegeri' fie ele prezidentiale, parlamentare sau la uniunea scriitorilor filiala tecuci, situație în care devine un pleonasm mai ceva decât deja celebrul 'avansați înainte'.
pentru textul : pentru că uiţi ce ai mâncat aseară deÎn plus textul n-are sare, n-are piper, n-are nerv gazetăresc de niciun fel. Ce revistă? Care revistă? Mă plictisesc citindu-l mai ceva ca la ora de educație cetățenească din liceul din epoca de tristă amintire când mi se spunea ce e rău și ce e bine în trei propoziții simple, și alea cam dezarticulate.
nu e vorba de texte postate si repostate, dar nu vreau sa mai insist acum pe un subiect pe care cauti sa-l eviti. subiect incheiat. ceea ce-mi spui in legatura cu gustul tau, stiam de foarte mult timp. te-am examinat, te-am vazut cum citesti, cum iti traiesti textele. tu, virgil, nu esti un autor care scrie din suferinta maxima. nu suferinta te face poet. esti un om doct, inteligent, ludic, care face poezia din pasiune, din joaca, dar nicidecum din suferinta excesiva. eu sunt diferit, scriu poezia din ce ma doare, din ce iubesc, din ce traiesc cu intensitate, iar daca nu ma doare suficient ma intorc in trecut si ma inspir de acolo. Asa cum zicea si Rilke, cand iti lipseste inspiratia, intoarce-te in trecut. Desigur, exista si poeti care au filosofat mai mult, care au abordat ludicul, vezi Blaga, Sorescu, dar chiar si ei au avut suferintele lor si textele in care s-au vazut procesele declansatoare de lirism. Gustul tau se protriveste cu ceea ce traiesti. Sunt sigur, totusi, ca nu duci o viata de poet, ca nu traiesti viata borderline, la extreme, ca nu-ti sacrifici viata pt poezie, ca nu traiesti poezia ca pe singura ta iubire.
Poezia, Virgil, oricat de doct ai fi, oricat de bogat, oricat de binedispus, cere ceva mai mult de la om. Cere un tragism. Cere o realitate cat mai apropiata de conditia omului de rand, a omului care sufera, care are probleme, care are nevoie de o mana intinsa prin intermediul poeziei.
Gandeste-te, cum poti fi tu alaturi de oameni, cum le poti intinde o mana cand ei au nevoie cel mai mult de intelegere si compasiune. Ce este inspiratia Virgil? Din ce vine ea? Dintr-un joc de cuvinte, dintr-o simpla idee, sau dintr-un sentiment profund care te tulbura si te face sa rabufnesti? Sa ne luam in serios sau sa devenim niste mistocari ai poeziei?
Ii spuneam, deunazi, lui Vlad, ca cineva a murit cu cartile mele sub perna, sperand intr-o salvare sufleteasca. Ca ma citea in spitale in timp ce lupta cu cancerul. Tu imi spui mie ca ma iau prea in serios. Poetii au o lupta de purtat, Virgil. Una cu viata si cu moartea, cu ignoranta sau indiferenta. Sa-i lasam pe umoristi sa-si faca treaba cu pilula de ras. Poezia este o imensa responsabilitate data de lume, fata sa semeni. Poezie este a doua religie a lumii. Poezia este limba pe care cuvanta zeii.
pentru textul : Poemul fără de sfârşit deAAA, nu stiu ce sa spun despre versul al doilea, mai astept observatii. mie "asaza-l" imi suna putin cam neglijent. dar poate e o simpla prejudecata. probabil ca repetitia genitivului nu e tocmai o optiune reusita.
pentru textul : tăcerea hienei depoti sa imi spui care a fost jignirea?
pentru textul : "Jurnalul fericirii". O poetică a (re)găsirii și (re)culturalizării prin credință în universul concentraționar românesc. deIateresant text, prin contrapondere cu „Pustiul” lui Djamal. Ibn ’Arabi, că tot a venit vorba de el, mai spune: „Dumnezeu a făcut să se deschidă o spărtură….El mi-a spus:«Vezi cȃt de puternic este întunericul acestei lumi. Ȋntinde-ți mȃna și nu ți-o mai poți distinge»….El mi-a zis: «Aceasta e propria Mea lumină. Nimeni altcineva, în afară de mine nu poate vedea înlăuntrul ei»” . Ori, în textul de față este vorba de „întunericul” demonic al reflexiei luminii în vălul care-l ascunde pe Creator, devenit „oglindă”. Reflexie care încearcă, fantasmagoric, să „re-creze” , utilizȃnd valențele cele mai penetrante cele ale unei afectivități legate de tȃnjurea contrariul/lipsei celei/celui de care ai fost despărțit(ă). Căci: „un contur străpuns de absențe pe care și-l leapădă în jăratic împielițând fantasme sorb cu nesaț sângele negru al nopții miros florile nedăruite le ascult căderea sunetul viorii zdrobite de caldarîm scrâșnit demonic”, ca să se încheie cu super-luciditatea inutilității unei astfel de „re-creații”: „al unui final apter”, pus de autor într-o clipă într-adevăr inspirată.
pentru textul : Răvașe către întuneric deultimul vers face legătura între poem și titlu, un titlu care m-a atras. dar poemul mi-a plăcut pentru că am reușit să vizualizez starea, decorul și mi se pare sugestiv spus
pentru textul : un trup nemișcat o întrebare arsă de"până atunci însă rană a nimănui
am să îmi las durerea
prin palmele strânse de volan
să curgă rece
fascinantă" . aș căuta altceva la versul "te leagă ca foamea de moment"... deși înțeleg ideea. un poem ce mizează cred pe empatie, un poem frumos, la care eu am rezonat,Paul și mă bucur că l-am citit. o zi faină. Daniela
dumnezău știe...
pentru textul : și tata o lua/și o rădica... deMulţumesc domnule Liviu. Aprecierea Dv. îmi dă curaj, Cezar
pentru textul : iarnă deStimate Domn, totuși o promisiune rămâne o promisiune.
pentru textul : Naţiune şi populaţie deIar Dvs ați făcut una
Younger Sister: Poemul descarcă incărcătura emotională pe pragul usii-nici afară, nici inăuntru. Dacă vrei, mesajul porneste in ambele sensuri.Oleacă satiră, asa cum a sesizat Aranca.Sunt de acord cu tine să nu mai privim inapoi numai in situatia când evenimente independente de noi ne prind in plasă si ne trag la fund. In rest ne rămâne lupta. Optimism si sănătate iti doresc.
pentru textul : în anul fiarelor deVladimir - patru puncte = 2 solstitii 2 echinoctii; sau 4 puncte cardinale, sau patru puncte in care se pot orienta privirile, "vedererile" sau patru... Am citit cu atentie ce mi-ai scris. Virgil, eu orgolioasa. Criticul literar exagereaza. Poezia e slaba. Asta este.
pentru textul : patru puncte de vedere deÎmi place titlul, de o sinceritate cuceritoare. Teama de celălalt e chiar starea noastră de...socializare. În orice relație, până la cuplu. "apoi este cantitatea obositoare de cuvinte-care-nu-se-pot-spune îngrămădite între noi strivindu-ne incomodîndu-ne mișcările"- tăceri care insularizează.
pentru textul : îmi este teamă de femeie deŞi mie mi-a plăcut! Eu cred că e un text memorialistic, un fel de sinteză a unor pagini de jurnal, drept pentru care eu cred nu sunt necesare cele cinci momente ale subiectului literar.
pentru textul : locul dePrintre descrieri şi mici fragmente de naraţiune, printre impresii personale şi referiri directe la personaje, se prevede "indicatorul" către locul acela, către betel, un demers literar voluntar din partea autorului. Locurile ne rămân pline de semnificaţie când le asociem cu evenimente deosebite sau cu persoane dragi.
Adrian, îți mulțumesc. Sunt dimineți care încep cu alte litere, așa e. Jasmin rămâne mereu floare de inimă. Și, da, ascultă Dylan. Și Floyd. Și Neil Diamond.
pentru textul : jasmine defrumoasa poezie. simpla si incisiva. da senzatia ca cei doi isi deapana povestea, in timp ce restul lumii ii priveste, ca la cinema, se hraneste cu ei.
pentru textul : illusio dede două ori. că așa am vrut!
pentru textul : iarna întârzie la un film deinca putin
de corectat. nisip. erau doua cuvinte.
pentru textul : tabloul cu scoici ▒ deSebi, mulțumesc pentru opinii.
pentru textul : Haiku deÎn scrierea haiku-urilor nu se prea acceptă verbele, cu atât mai puțin verbele predicative.
În cazul gerunziului folosit de mine am mizat pe caracterul durativ, perpetuu al acestuia. De fapt haiku-ul este un fel de „titlu” mai lung pentru o imagine, așa cum au și unele picturi („Copil plângând”, „Hristos cărând crucea” etc). Pe de altă parte, gerunziul de aici arată acțiunea pe care o făcea artistul în timpul capturării imaginii... acțiune care, prin simbolurile multiple, a determinat capturarea. Așa l-a surprins ochiul meu pe artist: strângând la piept flori de hârtie :)
Multumesc, Eugen, obiective observațiile tale. snipetul cu monstrul narcotic a fost adaogat pentru a susține titlul. dar poate fi scos, nu-i problemă, sau înlocuit. mai vedem.
pentru textul : newsflash deiti multumesc pt semn, probabil ai dreptate legat de titlul acestui poem, initial l-am intitulat GHILGAMESH, apoi tentat de ideea scoaterea unui volum de deliruri am inceput sa dau acest titlu ultimelor mele poeme care sunt scrise cum imi spunea cinva intr-o stare de semi-transa adica un delir usor controlat.
stima mea
pentru textul : Delir2 deȘtim deja...:) Poate că acel ,,cu buzele” ar fi putut fi sugerat altfel, deși se deschide o imagine-senzație de învăluire ce apleacă. Dar alăturarea mâini-buze o găsesc cumva prea bruscă și singulară. Aș modifica de asemenea ultimul vers al celei de-a doua strofe. Folosirea lui ,,eu” diminuează impactul împărțirii din strofele următoare, iar ,,bine definite” contrazice prea repede în poezie lipsa desăvârșită a ,,determinărilor”. Îmi plac inserțiile italice, parcă le-aș spune diabolice, țipetele foșnitoare care, pentru mine, chiar reușesc să creeze atmosfera. E ceva din Frank Herbert în versurile tale :). Îmi place contrastul puternic de stări, acel hipnotic tu – eu, liniștea pietrei vs. nebunia sângelui. Finalul...ca de obicei în tușă personală de neuitat, de data asta m-a cuprins irezistibil. Superb, spun eu, riscând o posibilă catalogare desuetă. Noaptea asta, Bianca, e teribilă, dar cât invidiez teribilul ăsta...
pentru textul : Flesh deCristina,
tu spui, poetul "se hrăneşte cu sine", și mare dreptate ai. Bineînțeles, aici este vorba de un arhetip din zona fabulosului.
Îți mulțumesc pentru aprecierile deosebite!
Ottilia,
Tu ești mereu aproape de poezia mea, și asta mă bucură mult.
Îți mulțumesc pentru frumosul gând.
Virgil,
Dacă s-ar fi decriptat ideea că poetul scrie chiar cu (din) propria inimă, nu ai mai fi fost nedumerit. Este adevărat, intenția poetică a fost voalată la extrem, dar am crezut că va fi decriptată relativ ușor.
Am modificat poezia, acum e ok.
Îți mulțumesc pentru lectură și părere, Te mai aștept!
d-nă Naan Lea,
Sunt onorată de vizită și aprecieri. Mă bucur că (uneori) poemele mele reușesc să răzbată.
pentru textul : poetul deMă voi mai gândi la repetiția aceea, era un laitmotiv, dar e posibil să aveți dreptate cu privire la folosirea acestuia în exces.
Pagini