Francisc, de nu ar fi plecările nu am ști dincotro ne vin oamenii sau amintirile. Mulțumesc, da, nu există moarte fără dragoste. Anca, mulțumesc pentru (a)percepție. Este, da, un titlu de volum, de aceea l-am scris în italice. Și este și acel fir sângeriu. Parcă ai fost în călătoria aceasta cu mine. Stranie și totuși firească înțelegerea ta din vertical, chiar dacă oblicul este al liniștii.

Nu inteleg la ce vulnerabilitate va referiti, dar nu sunt surprinsa deoarece multe nu inteleg eu. Nici de ce mi-se pare un text mai profund cu " puritate" in loc de " incultura". Ar fi un pocal de idei cu un spectru mai larg pentru energia ironizarii. Oricum penitele sunt dovada ca e o reusita poetica. Felicitari!

imi placu imaginea florilor aruncate pe campii ca niste basmale. si finalul, ca idee

mie poemul imi pare matemeatic. fix. totul se petrece intre puncte ipotetice ce isi asteapta formulelele. simt ca poarta in sine un fel de orgoliu.

atenţie la lipsa diacriticelor. te sfătuiesc să editezi textul înainte de postare. despre conţinut - cam prea multe cuvinte pentru efect

trebuie sa recunosc ca textul are valente scenografice. ca text poetic insa par ca ar mai merita lucrat. iti lasa insa sentimentul acela inefabil pe care il naste poezia

...tot are omul Virgile cu tine. Adica esti uneori atat de tapan cand dai din gura incat faci si pe morti sa rada, am auzit ca e un medic prin LA care scoala din morti oameni carora nu le mai bate inima de 2 ore... tu l-ai scoate la pensie. Stii care e capcana omului inteligent? (adica tu). Sa nu poata deveni "si mai inteligent" la nevoie. Tu scrie oricum ce ti-ai pus in cap Virgile lasa ce zic eu, ma amuz, altceva mai bun n-am de facut si am destui clovni care sa-mi produca ilaritatea. Iar chestia cu prohabul m-a amuzat inca o data... ce, imi faci publicitate pe tarlaua ta? Mai bine i-ai face lui Corlateanu, el chiar te-ar ajuta. Andu

de comentariu.apreciez intotdeauna un sfat obiectiv. si am sa ma gindesc la ceea ce ai spus.
rara

Francisc, intrebarile tale sunt corect puse, am sa te rog sa ai rabdare pana postez si viitoarele parti ale articolului, cred ca m-am complicat cu foarte multe detalii si va fi prea lung... multumesc de intelegere, erika

in primul rind, eu ma intreb de ce e parodie (fie si obligatorie) si mai ales, dupa care creatie, poezie, pentru a observa intr-adevar, daca exista, comicul elementelor imitate.

Voi ține cont de sugestii, Alma. Am vrut să exprim că în acea epocă până și un copil simțea lipsa demarcației dintre privat și public. Totul trebuia să fie public, comun, iar, dacă vroiai să fii altfel, de mic trebuia să te înveți cu un stil de viață dedublat, pentru a păstra un dram de individualitate, de intimitate.

mereu cu sufletul în palme, așa te văd, Mariana! acum sunt un pic obosit, dar vreau să îți mulțumesc frumos pentru amabilitate, sinceritate, bunăvoință. toate acestea se află în comentariul tău care a ajuns la mine proaspăt și generos. să rămâi la fel de altruistă, sunt rari acești oameni și mulți sunt aici pe Hermeneia. seară frumoasă!

Margas mă va acuza că te atac la persoană. dar nu mă pot controla (sic!). nu mă pot controla să nu zîmbesc cînd cineva mă amuză. și mă amuză teribil cineva care începe să facă psihanaliză pe seama mea și începe să afirme cu aplomb că mă cunoaște, că știe cine sînt, prin ce am trecut și ce mă „mișcă” pe mine. dar e ok. am renunțat de multă vreme (de cînd am început hermeneia) să mă mai las surprins de ceva. sau chiar indignat. e țară liberă. e lume liberă. toți putem abera în voie. evident, mai puțin eu. că pe mine mă trage Margas de urechi dacă îndrăznesc să fac vreo afirmație din asta cum că aș ști cu cine am de a face. deci te las Ionuț, ai permisiunea mea să crezi absolut ce vrei despre mine. îți promit că nu te voi contrazice. fabulează în voie pe seama mea. dacă asta te relaxează. sau te face să te calmezi. îmi este clar acum că însăși ideea de dialog cu tine este o absurditate. dar mărturisesc, este măgulitor să aflu că „îmi citești textele”. mă îndoiesc că pe toate. cît despre suferință maximă, tragism, pasiune, iubire, extreme, sacrificiu.... da, probabil ai dreptate, nu știu nimic. te las pe tine să te lauzi cu astfel de cunoașteri. mi s-ar părea dezgustător să îmi flutur viața pe aici.

Stimate Profet! Îmi cer scuze pentru indispoziția provocată prin nepostarea profilului. N-a fost un gest de impolitețe, pur și simplu fiind un amator în ceea ce privește netul, după vorba lui Caragiale un om vechi care preferă cartea pe hârtie, nu cunosc toate subtilitățile. Între timp, cum vedeți, lipsa a fost remediată. Am intrat pe Hermeneia îndemnat de o bună prietenă și atras de calitatea textelor, mult peste media a ceea ce am întâlnit în spațiul literar electronic. Să trecem la cestiune… Regret că, în răspăr cu numele sitului, ați aplicat textului meu o hermeneutică ciudată. Să începem cu sfârșitul: eu vorbesc despre antielitismul comunismului și al corectitudinii politice (ceea ce este totuși o axiomă asumată și abundent teoretizată de aceasta din urmă), dvs. mă trimiteți la „cenzura comunistă și dezbaterea culturală”? Care este legătura? Recunoașteți apoi că nu cunoașteți dezbaterea din Cotidianul. Ei au pornit de la o idee la care am aderat fără rezerve, cum și dvs, curățenia necesară a spațiului public, inclusiv cel cultural, de impostură și lichelism. Ceea ce mi-a atras dezaprobarea a fost modul jurnalistic deficitar, vânătoarea de senzațional cu orice preț într-o chestiune, trebuie să recunoașteți, deosebit de gingașe. Să luăm un exemplu ipotetic, pentru a fi mai ușor (nu e tocmai greu de găsit nici practic): să ne închipuim un roman foarte antisistem apărut înainte de 89, dar teribil de precar din punct de vedere estetic. Unde-l trecem: la valabil (pt. atitudine) sau la expirat (pt. formula literară)? Intrăm apoi într-o veche dezbatere asupra raportului etic – estetic. Rămân Junger sau Celine mai puțin mari scriitori datorită opțiunilor lor politice? Făcând „topuri” și „clasamente” cu excluzabili, liste negre, autorii demersului jurnalistic riscă să compromită prin hei rupism tocmai ideea de la care porniseră. Asta m-a supărat, și se vede destul de clar pentru cine citește cu bună credință. Mă încăpățânez apoi să cred că glumiți când susțineți valabilitatea votului în domeniul recunoașterii valorii. Democrația nu-și are aici nici un rost. Nici Shakespeare, nici Joyce, nici Eminescu n-ar fi cucerit la vremea lor un număr cât de cât reprezentativ de voturi. Putem milita din toată inima pentru o lustrație, inclusiv în sfera culturii, dar în nici un caz prin referendum: acesta poate să rămână, acesta nu. Ignorând aceste lucruri simple, autorii anchetei (speculez voit ambiguitatea termenului) au alunecat pe nesimțite de la o chestiune (pe care nici ei n-au știu în ce plan să o așeze: moral? estetic?) într-adevăr esențială pentru buna așezare a societății românești, spre una cu o miză intelectuală derizorie: conflictul inter-generaționist. Judecata morală pe care o invocați, stimate domn, e lucru care presupune multe și, înainte de toate competență morală. Nu intru în arcanele definirii sintagmei, dar presupun că nu v-ar plăcea să vă fie judecate poeziile de cineva care nu a citit în viața lui un volum de versuri. Aidoma, achiziționarea unei competențe morale îmi pare necesară înaintea emiterii unei judecăți aspre. A judeca pur și simplu pe criteriul după care oricine a avut ghinionul să trăiască „înainte de…” este în principiu vinovat de – măcar – complicitate, mi se pare simplist și periculos. Ne mișcăm într-un teritoriu al nuanțelor infinitezimale, unde și bisturiul e prea grosolan, trebuie finețea laserului. Cu atât mai mult nu voi fi de acord cu cei care vor să tranșeze chestiunea cu toporul. Conflictele inter-generaționiste au o frumoasă tradiție în cultura noastră, pe care am invocat-o fugar în eseul meu. Cu apogeul în interbelic. Atunci însă (ca și la junimiști mai devreme) cherela avea o miză intelectuală majoră. Mă interesa tocmai mutarea discuției în acest spațiu strict cultural, vreau să văd miza acestei dezbateri. Ciudat e că, pentru a da un exemplu recent, dacă un troglodit ca Dinu Săraru vine să dea public lecții de estetică și patriotism se revoltă tot un „vechi” precum Mircea Dinescu, nu cei care strigau împotriva „expiraților”. Sunt multe astfel de incongruențe supărătoare care pot compromite o idee necesară ca aerul. Asupra lor am meditat, câtuși de puțin roșu cum spuneți, mai degrabă negru de supărare și dezamăgire. Și, pentru că veni vorba de incongruențe… îngăduiți-mi, ca încheiere, să-mi exprim oarece nedumeriri „stilistice” față de tonul în care este compus Regulamentul Hermeneia, care sună foarte „tovărășește” prin îndemnurile la o nouă calitate și la accesul „pe noi culmi” de împlinire estetică, de tipul, citez: „Cu cât un membru este mai „sus” pe traiectoria novice – autor – maestru cu atât trebuie să se aștepte la și mai multă exigență din partea cititorilor și criticilor săi”. Cum bine știți, pentru orice scriitor, evoluția liniară este o himeră, după o capodoperă poate urma un eșec, sau invers. Urările ca fiecare text să fie mai presus decât precedentul sună, cum să spun, naiv-școlărește. Cel puțin. Cu respect și admirație pentru munca dumneavoastră de construcție literară!