Eh! cum să nu! În momentul imediat următor... chestiei ăleia cu cuțitul prin stomac, un al doilea samurai îi taie capul primului. Eu așa știu, dar se poate să greșesc.

Sincer, m-am aruncat in prapastia cu numele prietenului meu Miguel, asa ca versul de final l-as rescrie asa: "am deslusit un am un o sa vad" Andu P.S. Si as elimina "tot" cred ca e deajuns "peste mine cerul". Bun text. Catre editori, Maia merita creditata ca autor Hermeneia si anume repejor, sa nu-mi fie luata in nume de rau interventia pls.

multam de trecere. de acord. eu inca experimentez. daca o iesi ceva... ramane de vazut. momentan imi fac de cap. ;)

si da modific.

mai toate textele mele din ultimele luni au fost marcate ca inacceptabile si sincer nu inteleg de ce. e doar o razbunare? iata cel mai recent. voi, ca colegi de site, ce credeti? aveti si voi parerea voastra, a voastra si numai a voastra?

http://hermeneia.com/node/12707

cu metaforă*
jumătate din vers din Luceafărul*

cam la asta m-a dus gândul, citindu-te. ca defulare, o fi mergând...:)

Este aproape acelaşi lucru, Nicholas :) Oricum poemul este în prezent, nu imită slăbiciuni ale copilăriei.

Ai dreptate, Aranca. E un mic volum aici. De acum le voi posta separat. Mulțumesc.

textul nu este neaparat prost dar ai probleme cu „înlănțuirea determinărilor” iar asta face ca „senzația de poezie” să sufere. Apoi, ar trebui să renunți la expresii bombastice de genul „nu mai inhalez promisiunile atemporale”. Sună chiar aiurea. Cred că ți-ar prinde bine să îți citești textele cu voce tare și să încerci să le asculți cum sună. Și să o faci cu un spirit critic.

"noaptea auzi foşnetul
fulgilor, filelor..."

cred că în bibliotecă e cald, cozzy, teracota duduind ca o locomotivă. totuşi mai trebuie ieşit şi pe-afară, mai trebuie postat din când în când.
poemul e bun, îmbietor. când deschid netul următoarea dată mi-ar place să citesc ceva de dorel.

sa fie pe text:))

Stef, mulțumesc pentru părere. Este inteționatr așa, pentru a acentua anumite cuvinte-stări - evident depinde și de cum re-ciți/rostești - în tine. Și am lăsat așa și pentru formă. Încearcă să citești rar cuvintele, atunci vei simți că nu e tăiată răsuflarea. Virgil, desigur că așa este, fiindcă e un fel de "respiro" de final, ca o ușoară lăsare de urmă, de atingere, "sărut de seară" cu tandrețe și de bun rămas. Mulțumesc.

părere:
"mi-a rămas tot/să mă caut printre oameni" - este un vers des întâlnit (nu neapărat scris ca aici, dar înţelegi, tu, ideea) şi, de aceea, cred că nu are suficientă forţă în prima strofă ca să susţină partea de sus, şi anume: "mă usuc ca un copil vinovat în colţul", acesta fiind un vers destul de expresiv în economia poeziei.

ce mi-a plăcut foarte mult şi găsesc de efect în poem, este construcţia următoare pe versurile:
"în sticla geamului cineva răsuflă greu încercând/să-mi găsească cerul închis sub piele"

- Dorel, ce legătură are ce întrebam eu cu “ce făceau americanii pe la 1505, când călugărul Macarie tipărea, la Târgovişte, "Liturghierul” “? Tu chiar nu îţi dai seama că întrebări din acestea patetice şi prăfuit-naţionaliste sînt acel penibil păgubos care ţine România într-o înţepenire jalnică comparabilă cu ţări africane sau alte republici bananiere?
- “există instituţii care legiferează ortografia, ortoepia şi punctuaţia” – Iartă-mă dar asta dacă nu este o aberaţie atunci este o prostie. Nimeni nu poate legifera aşa ceva. Limba este o entitate vie. Dar chiar dacă ar fi să presupunem că este adevărat ce spui, tu chiar crezi că este normal ca odată la 30 de ani, o aşa zisă academie de trei lei care s-a prostituat pe toate părţile cu puterea comunistă (deci n-a avut nici măcar o brumă de verticalitate morală decenii la rîndul), să schimbe “legea” după un moft politic? Dragul meu, dacă acesta este adevărul atunci o astfel de “lege” este imorală şi atunci este dreptul fiecărui om, dat de Dumnezeu, să se opună şi să încalce o lege imorală. Acest lucru este suficient de clar discutat în istoria filosofiei juridice.
- “Iar guvernele, dacă sunt guverne, trebuie să asigure funcţionarea legilor şi în domeniul ortografiei.” – Dragul meu, iartă-mă dar acest mod napoleonian, dictatorial de a vedea lucrurile este nu numai old-school dar este şi fundamental greşit. A gîndi în aşa fel este a îmbrăţişa o mentalitate moartă. Nimeni, in his right mind, nu mai poate gîndi în secolul 21 aşa. Poate pe vremea lui Mussolini sau Stalin dar nu acum.
- Ceea ce s-a întîmplat la 1860 a fost un act tiranic, dictatorial. Orice istoric îl consideră astăzi pe Cuza un dictator. La fel ca şi pe Ataturk. Nu există nici un dubiu în această privinţă. Chiar dacă aşa, de la distanţă, nouă ni se par unele din decretele lor ca fiind bune. Problema este că au fost dictatoriale. Iar dictatura în orice context este imorală. Tu nu faci decît să îmi confirmi opiniile. Dar chiar dacă acum, după 150 de ani, sîntem puşi în faţa faptului împlinit, justifică oare asta a continua în acelaşi mod dictatorial, aberant? Şi unde ne vom opri? Peste 20 de ani “academiuţa” asta va emite o altă “lege”? Iar guvernul va fi “îndrituit” să o forţeze pe gîtul românului de rînd? Tu chiar nu îţi dai seama că asta este sclavagism intelectual? O imoralitate. Acest cerc vicios trebuie să se oprească odată. Academia trebuie să fie o instituţie ştiinţifică nu juridică. Iar ştiinţa operează cu abordarea empirică. Observă, descoperă, analizează realitatea. Nu o decretează. Dacă ar fi cum susţii tu atunci care mai este în esenţă diferenţa dintre Miliţie şi Academie? Cred că Socrate s-ar răsuci în mormînt să te audă. Sau probabil că ai fi şi tu printre cei care îl condamnă pentru că nu se supune “autorităţii cetăţii”. Nu, un intelectual nu trebuie să fie o marionetă a jocurilor politice. Iar academia română a fost şi continuă să fie asta.
- “Dacă tu ai fi profesor în România, i-ai putea sfătui pe elevi să scrie cum "vrea muşchii lor"?”, “Dar dacă ai avea un copil în şcoală, l-ai sfătui să aibă idei origionale în domeniul ortografiei?” – Din fericire nu am ales calea asta. Dar argumentul tău este fundamental greşit. Pentru că eu nu am promovat nicăieri nerespectarea sau încălcarea faptului împlinit. Noi nu ne putem schimba trecutul. Oricît de nenorocit ar fi el. Aşa cum nu ne putem schimba părinţii sau strămoşii. Dar aceasta nu este o justificare pentru a ne lăsa maltratat prezentul, sau pentru a nu ne apăra de decizii tîmpite sau dictatoriale în viitor. Faptul că strămoşii sau noi am trăit ca robi acum 20 sau 150 de ani în urmă nu justifică să o acceptăm şi acum.
Şi apoi răspunsul tău este greşit pentru că nu se referă la problemă. El nu vrea decît să găsească scuze pentru perpetuarea unei aberaţii tiranice. La întrebarea ta îţi răspund cu o întrebare: Şi ce va face profesorul sau elevul, sau românul acela, dacă peste 15 sau 20 de ani, sau poate peste 10 ani, sub o altă conducere, academia schimbă macazul şi spune că â este “ilegal”? Se apleacă românii încă o dată şi se lasă penetraţi şi de această academică înţelepciune de moment? Unde se opreşte această spirală aberantă? Chiar nu vezi că pe asta au mizat toţi cei care au încălecat şi abuzat România de la Cuza pînă la Carol, Antonescu, Ceauşescu ş.a.m.d.? Capacitatea românului de a sta cu capul în jug, de a accepta ca o oaie, să fie tunsă, măcelărită, îndobitocită, etc.
Iar exemplul cu profesorul tău din facultate nu a făcut decît să confirme aserţiunea mea de mai sus cu privire la supuşenia slugarnică a intelectualului roman. Din care cauză intelectualul român (şi asta recunosc, este o foarte drastică generalizare) nici nu are un loc la masa discuţiei cu mai marii cetăţii în România. Pentru că în afară de supuşenie fricoasă (şi anti-intelectuală, dacă mă întrebi pe mine) şi aere elitiste care nu se amestecă cu plebea, nu a avut niciodată nimic altceva. De aceea omul de rind, poporul român, nu are nici un fel de încredere în intelectualul român. Şi asta nu o spun eu, o spun statisticile. De aceea românul cînd e întrebat în cine are cea mai mare încredere nu pune pe primul loc Academia ci Armata şi Biserica, cele mai anti-intelectuale şi anti-democratice entităţi sociale. Jalnic. Şi că tot veni vorba despre profesori, Pruteanu nu a fost profesor? Nu a fost filolog? El de ce nu a gîndit aşa? Editura Humanitas este probabil una dintre cele mai mari case de carte din România. Ea de ce consideră că nu e nevoită să respecte această “lege”?

În ce priveşte americanii, nu îţi fă probleme. Deocamdată generaţia “voastră” de adolescenţi, generaţia de sub oblăduirea academiei, vorbeşte în proporţie de 50% engleza americană deja. N-am auzit însă de nici un adolescent american să rupă ceva în româneşte. Tu m-ai întrebat de 1500. Eu te întreb de 2050. Moare limba română (sub atacul manelismelor şi al anacronismelor intelectuale) şi baba (academia) se piaptănă cu î din a şi alte prostii care transformă limba română într-un relicvariu.
Dar asta e. Cum zice proverbul, fiecare pasăre pre limba ei piere. ;)