si totusi, dincolo de artificiile semnalate de Virgil, mie imi plac povestile lui Nanuc si Papuc:) mai ai? pentru ca vad doar un fragment. revin la ideea sugerata mai demult de a scrie pentru copii - te imbraca cum nici nu iti imaginezi.

incerc sa nu fac judecati personale. nu cred ca a fi naiv este neaparat un defect. dar ma refeream la text. si ai dreptate cind spui "în mintea ta se creează acel univers, acele imagini din care ia naștere poezia". pasul in plus care este reprezentat de arta in general, si poezie in cazul de fata, este cel prin care reusesti sa transmiti sau sa generezi si in mintea celui ce citeste ceva asemanator. parerea mea.

iată măi bobadile unul din acele momente cînd îmi vine să zic în limba neaoşă americănească "whatever!". pe bune că te ofuschezi degeaba. şi mai şi te cocoşeşti la mine ca şi cum ţi-aş fi luat din trese. părerea mea (umilă, cum altfel) este că nu este mare difernţă între a spune "vînare de cuvînt" sau forma de participiu trecut "vînat de cuvînt". dar dacă tu zici că e mare diferenţă îţi ofer satisfacţia.

,,Este evident că nu orice fapt [...] este demn de-a fi scris." - aceasta e nuanţa.

Se observă că nu scrii (la modul serios) de mult. Aşa se explică şi inconstanţa. Eu cred că, trecând vremea, vei reuşi să compui poezia aşa cum îţi doreşti, la un nivel destul de înalt.

Silvia, ai punctat bine cu "trăiri absolut unice,proprii individului", pentru că, în concepţia mea, cam despre asta este vorba în poezie: un poet, în măsura în care este unul veritabil, are teribilă nevoie de autocenzură, dar nu una înţeleasă ca simpla cenzurare a fragmentelor/textelor pe bază estetică, ci una cu sensul de selecţie a stărilor/emoţiilor care îi sunt mai mult decât specifice lui, şi numai lui, şi numai lui. :). El trebuie să culeagă, sa adune vibraţiile irepetabile, nu unice; el trebuie să inmagazineze undeva în suflet starea irepetabilă si specifica numai lui, starea irepetabilă dintr-un fenomen. Apoi, să-i traducă inefabilul prin instrumentele sale lirice. Când (rar, foarte rar!) aceste acţiuni se suprapun în timp, avem de-a face cu poezia inspirată ori chiar revelată. Deplasându-mă scurt - această este eroarea pe care o facem mulţi (destul de des şi eu) - considerăm că orice stare, orice emoţie este demnă de-a fi scrisă. Dar nu e aşa. Mulţi consideră că poezia e mişcare, eu aş spune că e mai degrabă neclintire... dar mai vorbim pe această temă. Mulţumesc pentru citire şi comentariu.

În final, las pentru toţi cei care au trei minute la dispoziţie un link cu piesa pe care eu o consider ca fiind cea mai... din câte am ascultat. De fiecare dată, se asculta altfel. Pe melodia asta am scris destule texte, inclusiv cel de faţă. Enjoy! :)

http://www.youtube.com/watch?v=KfKRSVQf-nM

Linea, multumesc pentru cuvintele tale sunt ca niste flash-uri, flash-uri care imi ridica unele semne pentru a lasa deoparte pe celelalte.... in lumea din care vin eu licuricii sunt azvarliti (in sus) cu varful coasei, pana in luna; nu stiu daca extazul le mai priește, sper, totusi, macar rotirea sa le faca bine....cat despre divinitate...sa-i fie, la fel, de bine..... francisc

Strofa a treia e o imagine pregătită pentru un alt poem. Dar am trântit-o aici :)

Oriana, partea yang a ființei mele este impresionată de aprecierea ta. Cât despre efervescenta yin, am picurat-o în acest poem. Recunoscător și cu adâncă simpatie, Laurențiu

nu e nici un stress. comentam. ultima data cind am verificat comentatul nu era interzis pe Hermeneia. comentam un text interesant si controversat. atita tot.

Oriana multumesc de trecere. Eu am de mult impresia ca sexele s-au departat enorm si nu in folosul barbatilor. Sistemul ne priveste ca pe niste entitati statistice, de departe parem mici cu probleme mici , vise mici .. etc

Silvia, în primul rând îţi mulţumesc pentru comentariu. Din câte văd eu problema sunt primele două strofe şi mărturisesc că ezit între a renunţa la prima sau la a doua, fiindcă fără una dintre ele cred că poemul ar fi mai bun. Celelalte critici pe care mi le aduci sunt aspecte minore. Din ce spui tu înţeleg că strofa a doua e mai puţin reuşită ca prima, dar prima conţine prea multe sau nereuşite metafore. Totuşi nu este vorba decât de ceea ce explic mai departe în strofa a doua, aşa că voi renunţa la strofa a doua care era un surplus. Voi modifica cum ai spus şi tu imaginea cu sfânta, sunt de acord. Dar în ce priveşte mersul meu greoi sau încet, cu evlavie şi oboseală, nu voi modifica, consider parte integrantă din poezie.
Astfel prima strofă rămâne doar ca o metaforă a epuizării şi legăturii cu trecutul, chiar dacă nu îţi place nu voi modifica, în speranţa că voi reuşi cum spui şi tu poeme mai bune. Mulţumesc încă o dată :)

Ah, și încă ceva, îmi place narațiunea din punctul de vedere al diferitelor personaje, nu e o idee nouă dar dinamizează textul, te face atent și curios.

Așteptarea a fost pe măsură. Sau invers. Cineva ar spune: ar trebui să te apuci să scrii o carte. Numai că la Dorin cartea e scrisă gata. Nu mai fac aprecieri, căci ar însemna să mă repet, și nici nu vreau să și-o ia în cap. O să-ți spun când ceva nu-mi place, doar știi că am făcut-o. Dar cam demult, hm?

nici o problema doamna, numai ca se scrie "leader" daca tot vreti sa o dati pe engleza. si apoi stati ca n-am inteles, cind a introdus teoctist invatamintul religios in scoala? in 1970 sau in 1980? Aaaa, dupa 89? Pai dupa 89 cred ca oricine putea introduce invatamint religios in scoala. ca religia a ajuns ca un fel de alt ivatamint ideologic. nu mai e cu steaua (sau cu secera si ciocanul) dar e cu crucea. hai sa fim seriosi ca chestia asta cu introdusul inv religios in scoala nu e mare merit. daca il infrunta pe ceausescu si il introducea in 1980 atunci imi scoteam palaria. asa, s-o lasam "moarta" poetic si sa ne multumim cu "lumina de pe chip", daca o folosi la ceva. eu insa continui sa cred ca un articol interesant despre teoctist se poate scrie numai ca inca nu l-a scris nimeni. iar la cit de prost se face jurnalism in romania nici nu ma mir. dar inca sper in tinara generatie. despre pittis si pintea, imi pare rau. mai ales dupa pittis, fiindca era un tepus in carnea flasca a mediocritatii si incompetentei. sau cel putin asa mi-l voi aminti eu. iar in contextul acestei jurnaliste incompetente cu atit mai tragica pare disparitia lui pittis care stia sa vorbeasca pentru televiziune, spre deosebire de toti clownii care se perinda acum pe acolo.