Eu nu am fost, nu sunt si nu voi fi vreoadata "un fel de mesager". Cand consiliul va lua decizia, unul dintre noi(spre surprinderea ta... ORICARE), iti va comunica.

M-a atras foarte mult inspiratul titlu, între Nichita Stănescu și S Dali, căutam frumusețea vieții,...am găsiut acest "iarba stă/udă ca nesimțita" care sincer, nu mi-a plăcut deloc! parcă ar trebui ceva schimbat pe aici. Iarba care e simbolul vieții, al pasiunii, al tinereții,..aici dau de fața ei "udă (și) nesimțita" , m-a surprins, mai ales că este vorba de un poem scris de Asztalos George, care scrie frumos și cu mult miez.

Nu-mi pot da seama care e relația ta cu Orson Scott Card, dar în ultima strofă (plus două versuri dinainte) reușești să prinzi ceva din stilul lui, din atmosfera, din orizontul de receptare. Probabil acesta este și motivul pentru care ai fost acuzat de antevorbitori că aici e mai degrabă o proză. Mai ales acel "foarte mult" e departe de tărâmul poetic, zi și tu, nu-i așa? Dar Card are totuși multă poezie în proza lui, deci confuzia mea continuă. Oona e un nume foarte reușit, poate ne dezvălui și cum ai ajuns la el. Pe mine unul m-ar interesa și asta. "Scrâșnitorul", expresia ca atare, sună a Scott Card, iar conturarea personajului, mai ales din ultimele trei versuri, are o forță de sugestie fantastică și nu dovedește decât că ciclul Ender ți-e foarte drag, mai mult, se pare că trăiește în tine la nivel creativ, de compoziție. Asta e un mare merit totuși. Reușești în astea trei ultime versuri să pui în Săvârșitor ceea ce Card pune în Sfârșitorul lui de-a lungul romanelor, și te asigur de toată admirația mea pentru asta. E incredibil cum faci asta în numai trei versuri. Pe de altă parte te situezi mereu în "umbra" acestei capodopere în serie, iar aici există și mari riscuri. Riscul de a fi, deci, mereu în umbră, chiar dacă îți reușesc multe imagini, chiar dacă redai atmosfera. Și mai există și riscul de a te autoplafona. Sfatul meu ar fi să încerci să te desprinzi de model. Nu garantez că e un sfat bun. Alt sfat: ce-ar fi să încerci să schițezi puțină proză? S-ar putea să fii surprins de ceea ce iese.

cami, cred ca purtam pe dinauntru sentimente lasate in noi de la nastere, asa-mi explic eu unele lucruri pe care le simt ca facand parte din mine, constienta fiind ca nu eu le-am zidit inauntru. multumesc de interpretarea asta luminoasa si de gestul tau cu penita:)

Oana, îți mulțumesc pentru trecere și semn...

nu e vorba de texte postate si repostate, dar nu vreau sa mai insist acum pe un subiect pe care cauti sa-l eviti. subiect incheiat. ceea ce-mi spui in legatura cu gustul tau, stiam de foarte mult timp. te-am examinat, te-am vazut cum citesti, cum iti traiesti textele. tu, virgil, nu esti un autor care scrie din suferinta maxima. nu suferinta te face poet. esti un om doct, inteligent, ludic, care face poezia din pasiune, din joaca, dar nicidecum din suferinta excesiva. eu sunt diferit, scriu poezia din ce ma doare, din ce iubesc, din ce traiesc cu intensitate, iar daca nu ma doare suficient ma intorc in trecut si ma inspir de acolo. Asa cum zicea si Rilke, cand iti lipseste inspiratia, intoarce-te in trecut. Desigur, exista si poeti care au filosofat mai mult, care au abordat ludicul, vezi Blaga, Sorescu, dar chiar si ei au avut suferintele lor si textele in care s-au vazut procesele declansatoare de lirism. Gustul tau se protriveste cu ceea ce traiesti. Sunt sigur, totusi, ca nu duci o viata de poet, ca nu traiesti viata borderline, la extreme, ca nu-ti sacrifici viata pt poezie, ca nu traiesti poezia ca pe singura ta iubire.
Poezia, Virgil, oricat de doct ai fi, oricat de bogat, oricat de binedispus, cere ceva mai mult de la om. Cere un tragism. Cere o realitate cat mai apropiata de conditia omului de rand, a omului care sufera, care are probleme, care are nevoie de o mana intinsa prin intermediul poeziei.
Gandeste-te, cum poti fi tu alaturi de oameni, cum le poti intinde o mana cand ei au nevoie cel mai mult de intelegere si compasiune. Ce este inspiratia Virgil? Din ce vine ea? Dintr-un joc de cuvinte, dintr-o simpla idee, sau dintr-un sentiment profund care te tulbura si te face sa rabufnesti? Sa ne luam in serios sau sa devenim niste mistocari ai poeziei?

Ii spuneam, deunazi, lui Vlad, ca cineva a murit cu cartile mele sub perna, sperand intr-o salvare sufleteasca. Ca ma citea in spitale in timp ce lupta cu cancerul. Tu imi spui mie ca ma iau prea in serios. Poetii au o lupta de purtat, Virgil. Una cu viata si cu moartea, cu ignoranta sau indiferenta. Sa-i lasam pe umoristi sa-si faca treaba cu pilula de ras. Poezia este o imensa responsabilitate data de lume, fata sa semeni. Poezie este a doua religie a lumii. Poezia este limba pe care cuvanta zeii.

Nu prea inteleg poelmica din subsolul acestui text dar, cata vreme acesta apare in pagina, as vrea sa spun ca mie mi-a placut si cred ca Ovidiu nu scrie rau. E adevarat, pe alocuri sunt pasaje care "ma pierd" de exemplu "hora satelor" sau "musteste osul" dar constructia in sine e interesanta, se vede ca autorul incearca, experimenteaza si asta cred ca ar trebui sustinut, incurajat. Insa in ceea ce te priveste ca membru Hermeneia as vrea sa-ti spun (din proprie experienta) ca nici macar nu ar trebui sa incerci sa te lupti cu Regulamentul. Pe Hermeneia Regulamentul e un fel de Dumnezeu in caz ca nu ti-ai dat seama. Este adevarat, Regulamentul este foarte probabil copilul intelectual al lui Virgil Titarenco, insa de atatia ani de cand el (Regulamentul) exista si este adus in discutie de nenumarate ori, de oameni care nu mai sunt demult pe site, ca de exemplu Bianca, acest Regulament dupa cum spuneam a ajuns sa aibe puterea sa proprie care o depaseste pe cea a celui care l-a creat. Regulamentul pe Hermeneia este ca un fel de cele zece porunci (care de fapt au fost cinsprezece, impartite in trei table de cate cinci dar Moise, coborand de pe Munte, distrat, a scapat una pe jos si s-a spart, nimeni nu stie ce i-a dictat Dumnezeu acolo). Hermeneia este un site literar guvernat de un Regulament pe care insusi autorului sau i se pare mai usor sa il respecte decat sa il schimbe. Asa ca stay cool man and write well, Andu

Poemul mi se pare foarte slab, prozodia se încâlcește în clișee optzeciste iar pastișa nu-l ajută, ba dimpotrivă.
Desigur, nu trebuie neapărat să căutam originalitatea, dar parcă nici să scriem așa la mișto după Nichita, nu e o idee bună.
Că uite-așa a murit Enghidu, prietenul care ucise cu mine lei.

Virgil, eu comentez rar si cand o fac inseamna ca m-a impresionat pozitiv ceva. Este cazul acestui text pe care il gasesc fara cusur, se poate numi poezie.

Asta este chiar o opera de arta. Te felicit pentru ipostaza in care ai surprins poetul.:)

Cristina, ai dreptate in ceea ce spui. eu ma refeream, ca sa zic asa, la un anume grad al pateticului, caruia in subiectivismul meu, nu ii pot percepe intotdeauna dozajul. astfel incat rezultatul sa fie multumitor, in primul rand pentru mine. in cazul de fata, poemul mi-a creat de la inceput anumite indoieli, pt. ca m-am simtit usor nesigura cand l-am scris si nu stiam daca el isi va atinge scopul. acela de a transmite ideea, senzatia pe care am vrut s-o creez, fara sa fie prea patetic. stiu ca fiecare are alta perceptie, dar cred totusi ca este si un punct de echilibru pe care il sesisezi, atunci cand in urma citirii, nu poti sa spui ca e pe gustul tau, dar ti-a placut, sau nu te-a deranjat nimic.
si eu sunt deschisa la sugestii.. nu imi plac ochelarii de cal :) multumesc pentru bunele intentii
si pentru impresie.

Explică şi tu că un „spaţiu banach” este un spaţiu vectorial normat, norma definind o distanţă ceea ce-l face să devină spaţiu metric care, la rândul său, este un spaţiu topologic şi dacă spaţiul metric indus de normă este complet, atunci avem de-a face cu un „spaţiu banach”. Unde mai pui că există şi un „spaţiu barbelian”, că tot a venit vorba de Ion Barbu.

Acu’, poezia Otiliei mi se pare un exerciţiu intelectual interesant. De ce n-ar fi şi aşa ceva poezie, în măsura în care abstracţiunile sunt ilustrate concret şi asocierea conduce la sentimente? Pentru cei care sunt (numai) lucizi, poate fi doar un joc (interesant). Pentru cei care mai au, în plus şi sensibilitate poetică poate fi chiar poezie. Voi urmări ce scrie Otilia (până acum n-am făcut-o) pentru a mă lămuri dacă-şi creează un „stil” sau acest text e numai un exerciţiu

să revezi te rog poemele din seria yerba mate ale lui virgil titarenco
apoi să tragi ce conculzie vrei tu dar recomandarea mea e să scrii cum scriai tu înainte că poemele astea de stare apatică nu-ți ies și știi de ce? pentru că tu ești un poet mai degrabă grobian.
desigur omul cât trăiește încearcă

incepind de la titlul care imi aminteste de vreun subpunct nou in regulament, si o eroare fatala de incadrare a textului in alta categorie decit info si pina la riscul de a ridica o ceata de dusmani pe hermeneia, afirmind ca e un text prost beton. 1. are are e o repetitie voita? pentru ca suna a bilbiit. 2. singele nu e deloc compatibil cu reclamele frivole. 3. e ca atunci cind este o exprimare fumata rau, si eu o utilizez, ,dar, na, nu ma gindeam ca si un autor ca tine care realmente se respecta. 4. focul e blînd? aripi de fier? ziarele - solutie temporara? fii serios. din ce secol vii? 5. este un text atit de slab/fragil, incit nici nu am chef sa mai caut argumente. sper sa nu intervina niciun moderator cu ideea ca ma fac de ris, sa mi inchida gura. sa stii, acelasi text, as putea sa l laud in critica astfel incit sa i pot da si steluta, dar am preferat sa ma exprim asa, fiindca nu imi place delocul. ecaterina