textul este frumos, dar nu e unul deosebit. eu sunt mai greu influentat si poate mai impartial. colindul e un cant, un poem al inchinarii la adresa Celui venit din cer. este specific crestinismului si in "colindul camasii albastre" nu vad nimic sanctic, vad un text bine crosetat dar nu un colind. remarc in el acelasi citat, aceleasi versuri remarcate de Virgil. sunt intradevar de evidentiat si ma opresc si eu la ele, fara penita. noi nu prea ne cunoastem dar asta nu ma impiedica, cu bunavointa ta, sa te felicit pentru remarcabilele realizari pe plan profesional, literar si personal si iti doresc in anul care vine mari satisfactii si succese repetate. un an fantastic sa-ti stea la dreapta si o inima multumitoare la stanga.

De înlocuit, nu l-aş înlocui, dar mă gândesc să-i dau totuşi, aşa cum am dorit iniţial, un caracter profund, sau ceva mai liric. Ceva de genul "de-atâta vânăt, s-au rătăcit vocalele sub piele", susţinând astfel, în acel sector, ideea centrală (vânăt/umezeală/sticlă/drum --> parcă aş locui într-o călimara uitată într-un tren), Mă gândesc.

poetul nu trăiește pentru sine nu cere, dăruiește chiar de n-are își arde inspirația-ntr-o țigare și suferă crezând că-i este bine pe-acești orfani ai lumii peste veac poți să-i iubești sau poți să îi ignori dar nu-ncerca să-i cumperi cu comori căci pentru boala lor nu este leac

Ioana
ştiu că eşti atentă la detalii. îţi mulţumesc.

Mulţumesc, doamnă Luminiţa pentru vizită şi aprecierile Dv. Cezar

Cred că scrisul ar trebui să fie mai mare, la mine pe monitor nu se poate citi decât cu greu. Aștept o altă variantă, pentru a putea citi în liniște.

Cât se poate de sincer, îți recomand să schimbi titlul pentru că 69 de poeme de dragoste sună cam ca în my name is bond... james bond, la care tipa my name is off... fuck off!
Dar desigur tu nu ai fi Ancuța Leonard dacă nu ai veni cu asemenea chestii și trebuie să existe și un ancuța leonard în literatură la fel cum există, oricât ar vrea alții să îi închidă gura, un Vadim Tudor în viața noastră politică și zic asta cu scuzele de rigoare față de cel din urmă.
Însă dintre toate bunurile noastre pământene, pădurea este cea mai de preț, de aceea îți atrag atenția.
Unless tipărești pe recycled

Va mulțumesc amândurora pentru aprecieri și mă bucură sincer receptivitatea dvs. față de poezia care se bazează și pe altceva decât pe reflexul condiționat pe care-l generează ultimul stil liric. Cât despre majuscule, ele se datorează unei limitări de ordin tehnic: n-am știut cum sa utilizez aici italicele, spre a marca, în fond, niște citate (din Al. Philippide, Arghezi și - singurul recognoscibil pentru oricine - Eminescu). Altfel spus, n-aș fi vrut să mă suspecteze cineva de plagiat, așa că am preferat să STRIG ca sunt citate. Altminteri, e limpede că pe Hermeneia sunt oameni deloc naivi.

mașina nu se justifică acolo, decît ca un soi de ancoră. era suficient că apare computerul în sensul ăsta. orice-ul dublat scîrțîie. de la oglinzi încolo e chiar frumos... mă gîndesc la un ceai cu lună. și la un titlu romînesc.

îmi este dificil să citesc un text în care în prima strofă scrie că fericirea atîrnă. am o problemă cu alăturarea acestor două cuvinte. apoi în partea a doua toate acele „detalii despre laborator” mi se par cam superflue. pare un text scris cînd autorul era... obosit.

1. Mulţumesc pentru corectură. Evident, „Maiakovski”. De când mă ştiu pocesc numele şi chiar cuvintele, le ţin greu minte, fac greşeli (unele impardonabile) de exprimare. Prof. meu de mate din facultate (rimă involuntară), când se încurca la vreo demonstraţie, zicea dezinvolt „Şi Poincare greşea la calcule elementare” şi trecea mai departe. Dar cum nu sunt Poincare şi nici măcar Anton Holban sau Breban (care scriu uneori, de regulă) cum scriu, nu prea am scuze. Dar, asta e!.
2. N-am publicat tot Manifestul Partidului Comunist deoarece, dacă am trezit oarece interes în legătură cu el în fragmentul postat, oricine se poate duce la adresa indicată şi să-l „guste” în întregime.
3. Maiakovski, zic gurile rele, chiar a fost sinucis. Dar mai sunt cazuri (de nuanţe diferite). De exemplu, Labiş care s-a „auto-accidentat”, dar, se pare, a fost „auto-accidentat”. Labiş pe care l-am cunoscut – pentru puţin timp - că venea pe la cenaclul UTM împreună cu Florin Mugur, Grigore Hagiu, Ilie Constantin, Nicolaie Breban şi alţii când eu aveam vreo 16 ani. Şi care, într-adevăr, mai bea (ca noi toţi) dar nici aşa încât să fie „aruncat” în virtutea inerţiei atunci când a cotit brusc tramvaiul ăla cu platformă deschisă pe vremea aceea – ce timpuri, dom’le! - din care se intra într-un compartiment închis.

'De ce Sinele meu este un deșert? Am trăit oare prea mult în afara mea, în oameni și în lucruri? De ce mi-am evitat Sinele? Nu-mi eram scump mie însumi?.... Singurătate este doar atunci când Sinele este un deșert. Să fac din deșert o grădină? ... Ce anume mă duce în deșert și ce să fac acolo? Este o iluzie că nu mai pot avea încredere în gândirea mea? Adevărată e doar viața și doar viața mă duce în deșert... Suflete al meu, ce caut aici? Suflteul meu mi-a vorbit și mi-a spus 'așteaptă'. Aud cuvântul necruțător. De pustiu se leagă chinul.'
Un poem ca o banală transcriere din cartea roșie a lui Jung... pentru necunoscători.
Margas

din contra, spre deosebire de hialin, tocmai ultimul vers mi se pare super ok. restul insa nu prea.

Atunci reiau mesajul fara trimitere la adresa blog. Paul, multumesc frumos pentru recenzie, imi place cum este scrisa, ca o invitatie sincera la lectura. Poate vom avea ocazia sa ne cunoastem si fata in fata! Mult succes in lumea literelor in continuare!
Andrei P.Velea