Adrian, recunoaşte că poezia ta de mai sus e inspirată şi e pe calapodul liric al poeziei mele postată acum două săptămâni în urmă, intitulată: "minuni se găsesc doar în biblie". acelaşi fel şugubăţ de interacţie cu viaţa, acelaşi fuior de exprimare. e ok dacă nu recunoşti!

ai un typo la primul vers din strofa a doua. cred că ai vrut să spui: o vedeam.

remarc: "timpul se arcuia în spinarea luminii hepatice de sub uşă."

nu e poezie de peniţă, nu, nu, nu e!

Referitor la ceea ce ar trebui să nu existe pe site, comentariul anterior al domnului supranumit „actaeon” deține anvergura unui exemplu evident. Între „Iti voi vinde un secret” și „cei care aleg sa-si vanda micimea sufletului pe aici” nu există oponență, ci dezvăluiri turbulente ale firii, ale inconștientului, drapat în impresii, imprecații, neargumentări și retorism: - „Ma declar inca o data uimit de ceea ce imi este dat sa vad...” – pregătirea discursului, prolog ce emite scenic aglomerarea declarativă a conținutului; - „Iti voi vinde un secret” – nuanță mercantilă și frivolă sub masca familiarismului sfătos; - „...in mod normal analiza unui text ... impune un efort de intelegere a continutului materialului si nu numai o citire pe diagonala... Dumneata ai realizat toate acestea?” – „clamatul efort de ințelegere” al unui anume text a avut drept rezultat, în cazul acestui comentator rămas uimit și cu semne de întrebare inutile, o singură referință privind textul în cauză, și anume că e „o poezie despre care cred ca recitata fiind si-ar desavarsi frumusetea” – adică „Ana are mere”? - și mai ce are Ana? - nu știm, că a plecat să le mănânce, lângă „colaceii din cuptor". Ne va spune după ce își va desăvârși digestia, despre ce și cum. - „Sau prezenta sub acest text tine doar de orgoliu si narcisism...?” - deja o anumită poziționare demiurgică, deși cu livrea, cea a autorizării „prezenței” sub text (adică: „tu ce cauți, mă, pe aici, ai bilet?”); - „...bati campii acum si nici macar nu o faci cu gratie.” – „baterea câmpiilor” nu e susținută, aici, nu e argumentată (desigur, ne-am obișnuit), iar grația care, într-o confruntare literară, e dată de eleganța de stil, trebuie contorizată neutru, asupra acesteia neputându-se pronunța, în mod obiectiv, niciunul dintre cei implicați; paradoxal, „grația” e "abuzată" chiar de către cel ale cărui „grații” sunt rezumate fundamental și cacofonic - atrag atenția că expresia „bati campii si nici macar nu o faci cu gratie” e cunoscută, ea fiind preluată, fără ghilimelele de rigoare (meteahnă veche, proverbială aproape), din vocabularul specific unui alt comentator, de pe „agonia” (I.P.); „...dumneata ramai sclavul aparentelor, al intelesului comun, literal...” – iarăși inducerea unor simple impresii personale, pentru că nuanțele interpretative, dezvăluite în detaliu, anterior, au rămas la fel de străine comentatorului sau sunt eludate până la punctele semnelor de întrebare „și/sau” din comentariul meu precedent; ”...hai sa nu prostituam in asa fel cuvintele incat sa ne limitam la un limbaj sarac ci mai degraba sa tindem spre imbogatirea acestuia asa cum este si firesc intr-o lume civilizata” – domnul comentator setează ilogic sensurile și pare a nu avea cunoștință de faptul că „prostituarea cuvintelor” înseamnă, în primul rând, utilizarea lor nerațională, în construcții semantice ambigue; trebuie precizat că „îmbogățirea limbajului”, în accepția acestui comentator, constă în „saltimbanc” sau în „copil maturizat prea devreme”, precum și în construcții cacofonice puerile, exemplificate deja („critica considerand”); - „Problema grava este insa alta... te invit sa faci un efort mental si sa te intrebi:” – incercări de largă respirație cerebrală, decisă, a problemelor proprii, a uimirilor, permutate către preopinent – da, aici intervin „problemele grave”, ale eludărilor, improvizațiilor personale cu alura oneroasă, întrucât: 1. Pe acest site nu am făcut decât un singur comentariu, care este o analiză neconvențională și neutră, dar precisă, legată strict de textul în cauză. Se poate verifica. Așa că toate retorismele grosiere ale comentatorului referitoare la modul meu de a comenta pe „hermeneia.com” sunt standardizate teatral, au fond mimetic inclus, cu ochii înălțați, rugător, spre divinitate și gradul de salubritate tinzând, asimptotic, către 0, dinspre minus. 2. Comentatorul se miră, iarăși, riscând să rămână astfel incomod poziționat, de faptul că nu au existat „reacții” asemănătoare, dar uită să precizeze dacă la alte texte a postat același comentariu sau nu. Și, până la urmă, de ce să nu-l fi postat? Cele 4 rânduri și jumătate având, în lipsă de altceva, măcar calitatea de necontestat a interschimbabilității: „E pana la urma felul tau de a expune viata ca aporie, contorsionand limbajul pentru a reda sensuri pe o multitudine de nivele hermeneutice... un fel de reprezentatie a unui saltimbanc care descopera viata cu profunzimea unui copil, maturizat prea devreme de o iarna deloc blanda... o poezie despre care cred ca recitata fiind si-ar desavarsi frumusetea.”- actaeon Rog frumos ca, solidar din punct de vedere literar, autorul care a mai zărit acest comentariu sub textul său să îmi explice de ce nu a „reacționat” asemănător mie. 3. Indiferent dacă acel comentariu a fost elogios sau denigrator, intențional sau nu, el este de neacceptat din cauza: neargumentării, banalității, simultaneității sensuale aproape grotești, fapt explicat pe larg anterior. E de preferat o critică aspră, dar pe text, cu argumente, nu cu impresii și etalări de măști friabile. - „E caraghios ca nu constientizezi ca genul acesta de comentarii de care esti atat de atasat incalca tocmai punctele 2, 4, 7 si 8 din "programul" enuntat de tine.” – „caraghios” e de ce comentatorul a sărit din enumerare celelalte puncte, putând susține, la fel de veridic, „încălcarea punctelor 1-10”; - „Lasa domnule la o parte accesele astea de orgoliu aiurit” – încă un model de exprimare confuză: nu se spune clar ale cui sunt „accesele astea de orgoliu aiurit”- putem presupune că e o autocritică luminată (s-ar traduce în „lasă-mă, domnule, în pace, așa sunt eu, orgolios și aiurit, mai tinerel și fără experiență, trebuie să fiu înțeles”), exprimată îmbucurător, chiar dacă tardiv; - „genul de exprimari tendentioase (sa le zicem pe nume... barfe, stifturi, fitile)” – are loc aici o aplicare de etichete și perdele de fum, comentatorul în cauză, cunoscut în domeniul specificat, dând deja probe dublu veleitare, de exprimare: autoritară (chiar amuzant-amenințătoare – cea cu oponetul „micimii sufletești”) sau săritor-îndatoritoare (a se urmări și celelalte intervenții ale dumisale); exemplu de prezentare a meritelor, de captare a „bunăvoințelor”: „Celor pe care i-am invitat sa scrie pe hermeneia.com le-am spus ca aici exista un spatiu deschis...” – deci a făcut reclamă – omul ăsta chiar merită un sincer bravo din partea colectivității și nu numai... - „Te rog din suflet nu te mai fa de rusine cu o astfel de atitudine, macar pentru faptul ca pana una alta reprezinti comunitatea din Iasi.” – mod de exprimare patetic și fals, jenant pentru un adult; - „daca vei avea vreodata de ales intre mine si Dedal considera ca eu cedez toate potentialele demnitati de acest gen in favoarea sa” – același mod de prezentare, falsă, a pretinsei generozități, în condițiile în care e clar: autorul știe că așa numitul „Dedal” nu va ajunge niciodată în situația din enunț, din motive diverse (unul dintre ele este că „Dedal” n-are timpul necesar disponibilității spre această activitate, iar domnul „actaeon” este foarte bine...informat, și în această privință). Dacă „interesul” său pe „hermeneia.com” ar fi fost numai cel al scrierii, atunci „actaeon” ar fi putut exprima renunțarea la demnitățile editoriale, fără impunerea singuranțelor condiționale, așa după cum „Dedal” s-a exprimat deja. Propunerile cuprinse în „idee” sunt grile și grilaje irelevante, cu ascunzișuri subiective, ale cuiva care nu prea pare a avea alte griji (sau, dacă le are, ele sunt foarte mici, comparativ) ele s-au mai spus și cu alte prilejuri (ar fi trebuit ca buna cuviință a autorului – actaeon - să îl determine menționarea măcar a acestui fapt). Un singur amendament s-ar cuveni, la propunerea nr.1. Ca același termen de „neintervenție”, de 24 de ore de la postare, să fie aplicat, în primul rând, eventualilor comentatori, astfel încât aceștia să posede cel puțin premizele temporale ale citirii, înțelegerii, documentării și analizei argumentate pentru textul în cauză. Și e clar de ce o spun și va fi clar pentru toți cei care vor trece de acum încolo prin situații „de genul celei traite de mine pe hermeneia.com”. Vor fi din ce în ce mai mulți, dacă nu va avea loc acea „educare”, absolut necesară, după cum s-a văzut, a comentatorilor (mai ales a celor de genul „închipuit-cultur`nic`”). În concluzie, deși cu pretenții exhaustive, comentariul precedent al numitului „actaeon”, adresat, cel puțin neprincipial, nu autorului sub textul căruia s-a așezat sau „agorei”, ci altui comentator, păcătuiește prin patetism, exprimare condensată și arțăgoasă a frustrărilor, colaj hilar de servitute și autoritarism, falsitate, lipsă de echilibru și argumente, alternând zonele de protuberanțe nervoase gen filipică în derivă, cu cele de prefăcută cuvioșenie, are imanențe scolastice, dar și burlești, involuntare. E un exemplu de comentariu fără stil, majoritar grosier, de joasă ținută, cu haos al structurii, trădând grave dezordini interioare, un comentariu care poate face de râs nu numai pe autorul lui, ci și comunitățile în care își găsește loc sub impresia de auto-clamată autoritate. Atrag atenția, poate e cineva care nu observă, că m-am referit strict la comentariul anterior și nu la autorul său, „actaeon”. La mulți ani!

primo: regulamentul prevede ca novicii pot posta un text la doua zile, nu viceversa; secundo: un text cu aceleasi "calitati" ca si celalalt... "Eu am lăsat acolo școala mea primară învățătorii mei transpuși în cimitire" nici ca puteati gasi un verb mai neinspirat!

Bine aţi punctat aici. Evoluţia e vizibilă. Eu remarc şi ideea, limbajul bine structurat, chiar economia de cuvinte fără a pierde înţelesul. Dănuţ scrie bine, merită citit. Transmite excelent starea momentului şi induce imagini deosebite. Cît priveşte traducerile, sînt bune, chiar savuroase.
LIM.

eu asa zic: eu nu fac decat sa mosesc textul. el are o Mama si un Tata, eu ii port de grija apoi. si numai scos in lume, creste si devine ceea ce este. dar sunt ca si ai mei, cum ar spune orice exilat devotat pe meleguri romanice... astfel, ca un zburator, ma bantuie uneori, sau ca un daimon care ma tine in laț. atunci, waza devine un imperativ categoric, in fata caruia stau cu inima cat un purice. si astept analiza, si mi rod unghiile s ar zice ca bat campii, la vanatoarea de nimfe, din muntii carpati, ca marele labiș. dar si hatisurile mintii si inimii sunt imprevizibile. si aici se fac revolutii, se rastoarna lumea, se cauta waza. despre dragoste, nu spun nimic. habar nu am de comert. si tac, mai mult sau mai putin dramatic. si ea e convertibila. nu mi pasa, eu asa zic

raluca - multam de trecere... si penita imaginara :)

"ai avut vreodată senzația că te-au trezit brusc din somn te-au luat din pat tu n-ai reușit să-ți pui mai nimic în bagaj apoi te-au înghesuit într-un tren fără să știi unde mergi? ai avut vreodată senzația că ai coborît într-o gară mai mult din panica de a nu ajunge nicăieri și pe marginea drumului copaci înșirați ca niște naziști care te lovesc cu patul puștii în cap la cel mai mic pas nesigur?" da si inca de cate ori. imagininile, de fapt textul in intregime mi se pare genial. incerc sa-mi revin dupa socul de emotii pe care l-am primit.
sincer, ma mir cum de textul asta a ramas doar cu citirile si fara nicio penita. asa cum spunea si babodil, este mult prea bun pentru atat.

Exact, dar să știi că ideea vitraliului pleacă de mult mai devreme. De la restaurarea scrisorii pe fereastră. Asta e cel mai interesant.

domnule Titarenco, daca va deranjeaza stergeti penita. la ce foloseste? sincer, luati-le dvs. pe toate. poate or tine de cald si eu nu stiu. sincer nu am cerut si nici nu am nevoie de penite, stele etc. eu scriu si gata. ca nu scriu bine, este doar o parere subiectiva de care o sa tin seama in limita bunului simt. adica sub nico forma. deci, puteti sa luati toate penitele de la poeziile mele, si sa le puneti la dumneavoastra. nu este bai.:)

Sunt peregrin şi oamenii de mul
( de mul, adică de lut?)
Vin şi se duc să-şi doarmă somnu-n pace,
Peregrin poate să însemne două lucruri: pelerin sau un străin care, conform dreptului roman, avea anumite drepturi, nefiind cetăţean
Deci, ori apartenenţa, chiar imperfectă civic, la un neam conducător material- spiritual, ori sentimental triumphal al transcendenţei oricărei apartenenţe. Ambele variante nu se susţin pentru că nu sunt la rândul lor susţinute de textul ulterior. Atunci, justificarea existenţei lor doar pentru rimă nu “ţine”. Mai mult, primul ca şi finalul celei de a doua strofe nu are ritm. E ceva în plus. Vezi ce anume.

Nici binele făcut nu pot s-adun,
Nici răul să îl duc la judecată (,)
Singurătăţi pustii(,) ca Ben-Ardun(,)
………………………………………. , roată,
(ritmul suferă)

…………………………………….
Chiar dacă râd(,) în mine-aud plângând
Chemarea firii-n moartea siderală.
(moartea siderală cred că e doar o consecinţă a rimei: spirală/ siderală. Moartea siderală ar putea fi, conform logici din strofă, o încununare într-o eventuală moarte de acest gen, stelară, nicidecum un plâns. )

De-atâtea dimineţi (,) azi, sunt sătul
……………………………………….
Dă-mi clipa mea de somn spre ( cred, spre, nu “în”), veşnicie.
De ce? Schimbă puţin raporturile. Una e să-ţi doreşti somn în veşnicie şi alta să aspiri spre ceva…mă rog, veşnicie…, dar să laşi sentimentul de dubio al destinaţiei, de dragul poeziei.

Şi al meu. Pentru că, pe undeva, m-a prins poezia aceasta. O fi şi faptul că am intrat în postul Naşterii Domnului, nu ştiu.
Viorel, ia te rog, acestea ca pe un îndemn. Unul care să ducă, la recitire, la cuminicarea gândului:
Mă iartă, Doamne !

Virgile, din prima parte a raspunsului tau n-am inteles mare lucru pentruca te exprimi cam confuz, niciodata inseamna niciodata dar tu zici ca nu ar fi chiar asa de niciodata :-) Oricum, asta nu are mare importanta, eu cred ca a reveni pe texte mai vechi este ok, nu vad nicio problema aici, iar un lucru, daca este refurbisat bine poate fi vandut bine de nou si la un pret acceptabil. Revenind, eu cred ca poezia este doar una dintre manifestarile Spiritului nostru iar acestea sunt multe, incluzand mai ales tacerea. Rau este daca imbatranim crezand ca stim ceva punct si virgula, pentruca nu stim de fapt nimic. Putem invata ca un melc iar melcul va ajunge. In rest, imi plac argumentarile tale, ma destind teribil, zau Andu

Un incident nu se întîmplă niciodată dintr-o singură eroare. El este un cumul/o înlănţuire de nereguli.
Mădălina, nu înţeleg, este chiar aşa de greu să ne înfrînăm cînd vedem că asistăm la o escaladare a conflictului? Care este rolul tău de fapt în acest dialog? Un avertisment şi din partea mea.

Referitor la orgasme literare mi-am amintit o epigramă:
Veronica Porumbacu a publicat:

"O, Europă, te simt în mine,
Te simt adânc în mine!"

a doua zi, Păstorel o înţeapă:

Mult stimată Veronică
Eu credeam c-o ai mai mică!
Dar mărturisirea-ţi clară
Din Gazeta Literară,
Dovedeşte elocvent
Că în chestia matale,
De-adâncimi fenomenale,
Intră-ntregul continent!

Intreaga scriere se vrea o pictura sau mai precis o suma de fotografii (in prima parte a unor poeme scrise, in a doua a unor secvente traite/ simtite/ vazute). Multumesc pentru cuvinte si penita.

multumesc, Virgil..