simt în spatele meu ușile grele rămase altfel
mai aproape de adevăr ele au un timp în care s-au întâmplat evaghelii
deci adevărat
singura carte care se deschide vine din sânul drept în cel stâng
și mă omoară la fel cum
s-ar da pe sine ca o inimă de casă
cad ușile lumina e șchioapă e prezența lumii noastre
într-o apă
vă simt în spatele meu cu trupurile albastre
fiecare piele a mea se strânge pe fiecare zâmbet
e aproape indecent să fii sălbatec când ești
oricum la cheremul luminii
ea nu ne vrea răul
e un fel de pește cu aripile strânse în plămâni e veșnică
starea lui

vrei tu să ai simțul meu să crești neschimbat deasupra
unei fâșii de hârtie care e lumea
întoarsă pe dos ești mic pentru tine n-o să scriu încă nimic
adevărat
tu ai de murit câteva ore bune pe cruce
ai ape multe și tălpi prinse de mal viața ta iese din alții pe muzici de vioară
nici talent nici o naștere definitivă
crești cu mine aici
în mijlocul drumului ca un cal mort trecut în florile câmpului

imaginile adevărate n-au fost frumoase de la început
ele au de-a face cu trăirile noastre
și când ne vom face urâți vom face frumoase
lumile altora