sufletul mi s-a aburcat pe vânturi
ca un zmeu chinezesc
printre cumuluși
peste fluvii și stepe
de-acolo și-a azvârlit căutătura către toate
câte se iscă pe pământ

oriunde doi tineri se sărutau cutreierați de temeri
învârtejiți de chemări
sufletu-mi spunea mulțumit:
iată cea mai pură rugăciune...

iar acolo unde o mână încremenea în gest
pentru un umăr căzut sub întâmplare
sufletul se umplea de uimire șoptindu-și:
iată cum se preface aerul în templu
și nimeni n-o vede, n-ar putea cunoaște

apoi sfoara gândului subțire s-a destrămat
iar sufletul s-a jucat pe curenți
peste munții pirotind în siestă
peste ouăle colorate ale orașelor
stropite de toamnă...

dintre toate
și-a strâns uluit cântecele copiilor
alergând pe plajele albe
bătând din palme cu ochii măriți
dansând desculți sau sărind de pe epave

și mi-a mai zis sufletul
înainte de a pleca:
știu, nu vor rămâne
dar iată anima lumii
tot ce a meritat
și e minunat că în nimicul fără capăt
toate astea au fost
și
pentru o clipă
- această clipă -
chiar mai sunt