ca un arcuș să-ți pleci piciorul și-n iarbă fruntea să îți culci
tu, ce sufletul în palmă ca pe o piatră ții!
așterne-ți lângă tine pâinea, vinul, cartea
tu, care-ai plecat acasă și-acasă nu mai vii

și dacă astăzi cerul tu nu ți l-ai zărit
tu, ce ochiul ți se strânge ca o hârtie scut
nu murmura sudălmi, ocară. în pierdere ți-e vâna
tu, pierdut cu totul când totul nu te-a vrut

curând, mult prea curând, pe gură și pe umăr
un înger de țărână va slobozi aripa-i destrămată
curând, mult prea curând, cântare nouă
va înverzi pe limbă, sub unghii și în păr

un cântec pentru arbori, un cântec pentru nori
când îngerul va suge, pe rând, din amândoi
rotund, încet, ca de hârtie zmeul, așa va risipi
tot ce e ros și ține-n cui iubirea nimănui

acum, auzi-le pe toate, în tine cum se scurg
cum crește iarăși iarba, și pietrele și ramul
sub tâmple vântul, iată!, cum degetul și-l trece,
ca șipotul sub pietre lumina în amurg

apoi, furnici, armate vor aduna în piept
acolo, Domnu-și are, acolo-și are cuib
nu te mișca. tu lasă prin tine să ridice
o ciutură de vorbe, și-un hârb prea strâmt de har
acoperă cu totul tot ce țărână este
trădarea, frigul, plânsul, treacă! dă de veste

iată, sunt acasă. tu, Doamne, pune-mi masă
și cozonac și ouă, vin. sunt, da, sunt acasă