de 7 ori pumnalul de sticlă îmi taie beregata

...noaptea aceia plină de îndoieli..

ploaia cu ropote, erai udă până la osul stern că într-o radiografie mov la capătul patului

te încolăceai în mine, în simţurile mele prelinse pe pielea ta fragedă că a unui melc ce adulmecă rouă

scriai în minte poveşti despre fugă,

destrămai vedenii,

năşteai fum şi te culegeam drogată în portul murdar

după imposibile recursiuni în neştiinţa de a zâmbi

zăceam amândoi în tăceri poligonale

până ce respirai mai liniştită, scâncind de frig

şi îţi acopeream genunchii cu palmele mele bătrâne

cât să treacă anotimpul ăsta rău de netrăire