când sunt singură orașu-mi pare atât de gol
că ai putea trânti accidental un pahar de pământ
în capătul mănășturului
și eu te-aș putea auzi din douăzecișicinci-ul
care tocmai a tras în stația asta uitată
până și de propriul asfalt

te închizi într-un bar
speri că vei da de oameni entuziaști
de o idee mai bună decât să bea
când nu mai știu cum să continue
însă pleci sufocat după jumătate de oră
muzica e prea tare
iar cei trei oameni din celălalt capăt
îți aruncă tic-tac în creștet
la intervale ajunse obscure
ca acei câini de întuneric ascunşi
pe străduţele interbelice ale unui timp lăturalnic

în seara asta cătă mi-a adus cremeș de la maică-sa
cel mai bun cremeș pe care l-am mâncat vreodată
mi-i teamă să nu fi fost infectat cu nebunie
de parcă ar mai conta
e decembrie și plouă anost
tu ți-ai luat un bilet dus cluj-dorna
și ai uitat să-mi spui
cum e să iubești când ești singur