El îmi întindea mâna
ca și cum
m-aș fi aflat la ananghie
Câinele meu îl lătra
ispitind trecutul
Barba lui de paradă
stătea într-un cui
la streașina casei
Trecuse anul de când
îi inventasem un nume
Rândunelele
scormoneau în silabe
o urmă de dragoste amară
cu care să-mi înnod
duminica la gleznă
altfel lătratul câinelui
i-ar fi scotocit în sertare
după vreo umbră de flacără
întristată
cu care să-mi priveghez
moartea
pe străzi despuiate
de lacrimi