mare-i grădina lui dumnezeu în iarnă
vine popa şi o ascultă cu urechea:
nu mai e nimic de făcut!

dar disperanţele înşeală ne trezim
că vin păsările dau în floare
şi pomii ciripesc

un dialect ciudat de cald aproape cunoscut
în care toţi îşi fac cîte o cruce mare
pînă la pămînt
şi pămîntul nu mai poate
cu seva pînă la urechi
îl pufneşte oda schizofreneziei

atunci poetul iese din bîrlog
îşi vede umbra şi umbra îi spune:

maai preşăssssss