Plouă și țin cuvintele
între ghilimele
așa a ajuns ecoul poet
și s-a retras în visul unei peșteri

cu tot cu lacrimi lipite de buze
încerc să-l strig
îmi răspunde cu aceeași monedă

întunericul scoate din faguri de lut
urmele
mă fac că-mi dorm nepăsarea
fără să mă învelesc cu îngeri

greutatea aerului pe care-l respir
are păsări negre
coborâte din poalele cerului
să ciuculească și ultima lumină
în timp ce degetele mele
mai joacă șotron
pe tabla de șah

strig încă odată
ecoul nu-mi mai răspunde.