Deși nu își făcuseră jurăminte se iubiră cu scântei
Până într-o zi, când el se întoarse prinț al unei alte femei.
Ea îi spălă picioarele cu lacrimi și ploaie
Apoi fugi din calea lui ca o ciuta sălbatică
Împușcată accidental.
Adevărul lui îi străpunse vital vertebrele fragile.

Dulci înainte, brațele celorlalte femei erau acum amare
Doar ale ei, ale iubitei pierdute erau frumoase,
Pielea ei avea aromă de pâine caldă,
Stătea plecat ca într-o spovedanie dar
Fără întoarcere, ea, ucisă, se transformase în piatră.

Plângând,
El o învelea căutându-i pulsul.
Cu mâinile însângerate
Îngâna o rugăciune pentru ea,
Cea mai frumoasă dintre evele ucise de dragoste.