E o liniște durută, o apropiere de deziluzie
cohorte de lăcuste vin în livezile de meri
odată cu migrația femeilor spre alte ținuturi
cu promise ramuri de măslin.
Ne-nțelese semne ne fură căldura
pruncii au rămas singuri în bătaia vântului
cu plânsete ucigașe pe acoperișul somnului,
visul ramâne fără degete pentru mângâieri.
E un joc de umbre pe fruntea lor și nu știu
să-și asculte diminețile care vor veni.

Cei ce rămân când li se închid cărările
când copacii adorm în picioarele goale
li se strecoară îndoielile prin rădăcini
femeia-i căzută-n sângele care se uită
ca o ambarcațiune șubrezită la mal,
depărtările-s vinovate de trădări
zadarnic te zbați, nu te lasă deșertul
îți toarnă nisip în pantofi
și întoarcerea devine un drum neștiut
de care te îndepărtezi cu lacrimi.