De ce-ai plecat straine, tu, la mare?
Credeai ca te va alina?
Gresit iubite, tu esti vinovatul,
De aceea marea rece-ti va parea...

Poate va invata cum sa te ierte.
Pe mine, m-a iertat deja...

Am fost si am vorbit cu ea o noapte intreaga.
I-am spus ce mi-ai facut... si ea...
Mi-a plans durerea-n valuri de otrava.
M-a mangaiat cum numai ea putea...

Stia ca iarna-i numai intristare,
Credea ca nimeni n-o va mangaia,
Dar noi, copii, indragostiti, tii minte?
Cand dam de greu, fugeam la... ea.

Venea la tarm asemeni unui caine,
Se gudura simtind caldura ta,
Iubirea noastra, infinita,
O incalzea... si-o alina...

Si cum vrei tu, copil naiv si far'de judecata,
Ca marea sa te stie asa?
Schilod de suflet, singur, trist si rece,
Acum pe ea, tu n-o poti alina...

Eu plang de'aici, citind mesaju-n care
Imi spui ca nu-ntelegi de ce se zbate asa...
E simplu... aseaza-te spre soare
Si mai apoi priveste umbra ta...

Esti singur. Tu... si eu... si ea...