existam
atît de mult în zilele acelea
în minutele ca niște hexagoane din care picuram
noi
inconștienți
îmbibați într-un fel de viață
unul în celălalt
fără să ne pese fără să așteptăm o explicație
iar cînd venea ploaia respiram adînc
noroi din lumină
plămînul celuilalt sărutul
incorigibil credeam
că din greșeală
am devenit aproape
fericiți