Noaptea se face din ce în ce mai mică,
fiecare oră se închide în sutienul femeii
şi aşteaptă pe cineva să o elibereze de poftele,
pe care le tot strânge.

Viaţa este o moară de suflete,
cu fiecare nepotrivire
ochii cad pe vidul din obiecte şi se sparg.
Cântecul, abia şoptit,
iese singur pe trepte.

Seva celulelor nu se mai simte,
lovesc cu palma ţesuturile sub piele;
nici muşcătura durerii
nu încreţeşte sprâncenele,
atât de mult ca plăcerea...

Până acolo
trupul se învinge pe sine
în vijelie.