mă gândeam deunăzi la visele proaspete ca un caş moale
unde nu e loc pentru injecţii cu moldamin şi căţele molda
sau moldoveni mioritici împrăştiaţi prin emisiuni radio
precum ecoul numelui meu de familie fără coborâre din trenul aseptizat

eram albă şi lucidă până la rădăcina dinţilor
cu tălpile moi călcam peste tinereţe
prea ades priveam aparte atât în dreapta cât şi în stânga scenei
dar mai ales în sus spre cariatidele de la universitate
sau soarele în balans printre gene ca printr-un gard fără poartă

din lumea aceea proaspătă de parcă pocnea în coajă
mi-am aruncat un ochi fără plasă drept în timpul interbelic
de pe zidul din centrul oraşului
la vulturul de mare cu peştele în ghiare
mă întrebam cum de rămân atâtea urme din testamente fără valoare juridică
din neuron în neuron aşa cum bine observa profesorul de anatomopatologie
când vorbea de creierul lui eminescu mâncat de vrăbii pe o fereastră
eu aş fi vrut să ripostez că sunt doar poveşti ca acelea de pe raftul denisei
dar mi-am înghiţit nedumerirea de balenă

în această lume de vechituri mediatizate
terente şi didina încă se plimbă cu maşina
ciotul viril al banditului înspăimântă ochii fecioarelor
care poposesc întâmplător la pagina de internet cu un borcan
şi o notă de subsol despre rasputin cu aceeaşi soartă

cineva departe cântă ca zavaidoc peste oraşul cu câini sau fără
se lasă frate o ceaţă ...