indiferent de ce mănânc, într-un birt cu ferestrele spre autostradă,
într-o oră târzie de noapte, știu că luna nu simte nici un trecător,
nu vede nici nostalgia mea dizolvându-se în aerul călduț și primitor
respirat de șoferii de tir și câțiva oameni cu griji perfect normale,

lumina ce izbește banal afară întunericul, seamănă cu mine…

dacă mi-aș lipi obrazul de geam, tata ar fi tânăr, ochii lui m-ar privi
ca un meniu pe cel flămând, drumul nostru și hanul din Sinești
ar deveni copilăria mea, ce simplu aș putea da timpul înapoi,

nu cred că există maturitate, ci doar ființe pline de convenții și viitor nesigur,
că nu voi mai fi e clar, la fel și voi cândva,
totuși, puneți mulți bani deoparte pentru bătrânețe,
e sfatul meu ironic și indiferent,

cu gândurile acestea, un tânăr vă salută sătul,
dintr-o mașină care îl iubește pe ascuns pentru
că i-a făcut plinul.