Alma, am tot căutat o poză potrivită... până la urmă m-am răzgândit, cred că nu are nevoie de așa ceva... nu trebuie să se mai știe de la ce anume a plecat poezia, nu? :-) Mă amuza însă ideea de a pune o astfel de poză, tocmai pentru confuzie... Da, e și un pic de ironie acolo în final, ai sesizat bine, dar e și un "clenci" ascuns. De mult timp nu mai folosesc conjuncțiile decât cu mare zgârcenie. M-am întrebat ce mi-a venit să le las de capul lor în poezia aceasta. Cred că sunt pauze de genul celor amintite de Actaeon... și-apoi gândeste-te cum ar arăta fără... ar fi acolo o repetiție supărătoare, (am sprijini bicicleta de apă/ am număra porumbei pentru încă o iubire), pe care acum nu văd cum aș putea-o evita decât prin transformarea verbului "am număra" în gerunziu - dar mai am un gerunziu în versul următor) sau prin introducerea unui nou vers... Poate ai vreo sugestie care să lase si pauza necesară și să rezolve și fragmentarea... Francisc, și eu. Vladimir, nu știu dacă e o temă a primăverii, cred că a venit înainte de ea :-) Oricum, m-ai prins, din această melodie am "furat" tonul... și m-am trezit alergând prin alte orașe ale lumii... dacă despre asta era vorba ;-) Personal sau imaginar... unde sunt limitele? Și te aștept oricând să-ți spui părerea sinceră, să știi. Ce facem cu pauzele acelea, te întreb și pe tine...