suntem două frunze pe aceeași creangă
uscată iubite
uneori le apropie vântul uneori marginile lor se ating
și atunci
se pornesc ploile
și soarele-și cerne sămânța în lanul absențelor
iadul e doar neputința iubirii
între noi distanțele murmură începutul rotund
care nu va cunoaște
rugina
nu poți cuprinde acest timp în zeghe de vorbe mi-ai spus
cum nu poți seva luminii în călimări
să o torni.
Poezie:
Comentarii
in illo tempore
andreea iancu -
Frumos poem, desi mi se pare ca din cand in cand vrea sa dea pe dinafara. De fapt da pe dinafara, nu-i aung marginile: inceputul rotund nu-mi place si la iad parca m-as mai gandi, dar in economia textului, simplitatea si curatenia lui, iadul s-ar mentine. Tocmai de aceasta-mi place, e aproape firesc, e si viu si timid.
Medeea
Sancho Panza -
in italicele acelea sunt aproape cuvintele lui Dostoievski, nu ale mele...! :) e o parafraza. din Fratii Karamazov. sigur iti amintesti acum... (chiar nu ma asteptam sa nu vada nimeni asta, sincer...eu ma temeam ca e prea agresiva referirea.) ma bucur insa, mult, ca emotia a reusit sa traspara. multumesc frumos.