Recenzie la: “Rătăcirile fetei nesăbuite” de Mario Vargas Llosa
-partea a III-a-
Fata nesăbuită era în declin. Să fie oare adevărat că fusese închisă şi violată de poliţiştii din Lagos?! Niciodată nu puteai afla adevărul adevărat de la ea. „Mereu mistere, mereu poveşti, mereu secrete”. Nu se va schimba niciodată! Dar după cum arată, se pare că trăise drama vieţii ei, „ura nesfârşită care-i impregna toate cuvintele era reală.”. Până acum, ea nu ştiuse ce este frica, dar acum simte că o paralizează. O anulează. Nu mai are încredere în nimeni. Dar nu era ea cea care voia să trăiască intens?
La Editura Valman din Râmnicu Sărat, oraşul în care s-a născut în 1948, poetul Virgil Diaconu, care scoate, din 2003, la Piteşti (unde trăieşte, cred, de mai bine de patruzeci de ani), excelenta revistă Cafeneaua literară, a publicat în toamna anului trecut o cuprinzătoare antologie intitulată Secol*. Cuprinzătoare e un fel de-a zice, pentru că antologia nu vizează întreaga sa creaţie lirică, ci doar o parte a ei, mai recentă, reluând însă şi poeme din volume anterioare, fără să coboare, totuşi, sub anul 2000.
De la ironism la postromantism
Felix Nicolau scrie despre volumul Dincolo de ironie şi ironism – plecând de la discuţii virtuale cu unii clasici de marcă ai PoMo de Gorun Manolescu (Paideia, 2010) şi volumul semnat de Anca Mizumschi, Anca lui Noe (Humanitas, 2009).
Luceafărul de dimineaţă, Nr. 32 / 14 iulie 2010
De la ironism la postromantism
Felix Nicolau
Mai curând decât platoniciană, metoda de transmitere a idelilor filozofice aleasă de Gorun Manolescu este bruniană. Iată, avem şi noi un Giordano Bruno al nostru – să vedem dacă-l ardem pe rug sau nu.
Comentarii aleatorii