nu mi-e dor ci mult mă doare
trupul tău de depărtare
nu mi-s noapte ci mi-s șoapte
buzele-ntru tine coapte
nu mi-e sete mi-e aripă
țipătul strivit sub clipă
nu mi-e lut ci mi-este rouă
pâinea cărnii pe din două
și m-aș ninge m-aș așterne
pulbere de sori în perne
și te-aș crește busuioc
miez icoanei cu noroc
și aș pierde-n crucea zării
desfrunzirile cărării
să îmi azi și totdeauna
tâmplă eu
și tu cununa
Poezie:
Comentarii
bobadil -
Adriana, poemul tau imi suna a clasici, iata ca ei traiesc! Nu cred ca "nu mi-e lut ci-mi este rouă" e corect ci mai degraba ar fi "nu mi-e lut ci mi-este roua", nu stiu exact dar fii sigura ca dedal si/sau francisc o sa-ti spuna forma corecta, eventual folosind o ironie fina, conjugata si arhetipala. Andu
Sancho Panza -
Multumesc de vizita, Andu - am ezitat iainte de a posta aici tocmai din cauza respiratiei clasice. da, s-ar putea sa ai dreptate in ce priveste cratima aceea. ori s-ar putea sa avem amandoi dreptate. astept o opinie de deparajare.
Sancho Panza -
si totusi...e jumatatea ta de dreptate e mai rotunda decat a mea. modific.
montecristo -
Mai rar la tine astfel de construcții literare. Habar n-ai cît mă bucur! Referire la forma clasică. Ai așternut o temă erotică (adâncă și penetrantă) ;) Sugerez două versuri suplimentare pentru respirație și relaxare. Respect, Cris
francisc -
folosind o ironie fină, conjugată și arhetipală, măi dragă sancho panza, atenția bobadilică face toți banii. fiind frumos, incantabil și cu de la iubitor lăsare, m-aș fi pus în sus în jos/ tot s-ascult și tot să crească/ trupul ierbii ca o iască /ca o flacără demult