Ce ieftin este ceasul comorilor surpate
În castele cotloane de vene și din duh,
L-aș vinde pe–o ispită cu palme-ngenuncheate
Sau i-aș cresta pe rânjet al limbilor zăduh.
Cu eleganța umbrei, se tânguie tăcerea
Pe umerii isterici ai vechiului mister,
Armonica durere își află decăderea
Când gându-și luminează mormântul auster.
Ce scumpă-a fost comoara surpatelor cadrane,
De genele-ți albastre, pe rând, ne spânzuram,
Ne diluam amnezici în vene diafane,
Ferind blestemul cronic al verbului infam
Și-acum? Din vorbe mute iubesc și dau sentințe,
Îmi pare-o sărbătoare când te golesc din toc;
Vând strâmtele temeiuri și cumpăr largi credințe –
Stiharul de duminici, poetul de talcioc.