O.K. Boba. Am modificat. Sper ca orice urma de "polemica" a disparut. Cat despre "rating", chiar ca nu ma intereseaza.

O frumosă poveste extrem-orientală spune că cei care reușesc să ajungă pe vârful unui munte, urmând o anumită cărare, pot observa, dintr-o astfel de perspectivă, cum o infinitate de asemenea drumuri pot duce tot acolo. Asta nu înseamnă că nu ne putem ajuta intre noi să își găsească fiecare cărarea proprie. Și ne mai pot ajuta, mai ales, alții, mai avansați decât unii dintre noi și care au o perspectiva mai largă. Mai mult, in Ecumenismul lărgit pe care îl visez, cred că există cărări nenumărate în cadrul propriului context cultural în care ne-am născut și nu-l putem nega. Dar îl putem "folosi" în măsura în care suntem "lucizi" (awareness) și nu ne lăsăm manipulați de el. Și mai cred că exista o universalitate "individualizată" și nu mă sperie aparenta contradicție în termeni. Aici este diferența (zic eu) fundamentală între Occident și Extremul Orient. În timp ce noi „standardizăm” totul, inclusiv tratarea bolilor (clasificăm la infinit fiecare boală și nuanțe ale acesteia și stabilim „protocoale” care, mot a mot aplicate, conduc, statistic acceptabil, la vindecare; același lucru se întâmplă și cu religiile așa numite „monoteiste” din Occident și Orientul apropiat și puzderia de ramuri ale acestora ducând până la tot soiul de secte deviante, ireconciliabile una cu alta). În schimb extrem-orientalii nu tratează”boala”, ci bolnavul ajutându-l pe fiecare să-și găsească calea spre vindecare. Revenind la religia în care ne-am născut și, pe care o adoptăm ca „practicanți” (sau nu). Faptul că la ortodocși, de exemplu, Paștele cade la altă dată decât la catolici, asta nu înseamnă că la data respectivă, în funcție de „percepția” modelată de tradiție a celor dintr-o religie sau alta, nu se creează (dincolo de disputele teologice) un topos și un timp propice pentru o epifanie în sensul „veșnicei reîntoarceri” a lui Eliade (și nu a lui Nietzsche) pe care un catolic sau un ortodox o poate simți (din plin) chiar la date diferite. Cât despre atei sau liberi cugetători (există o diferență de nuanță extrem de importantă între o categorie și alta – nu intru acum în amănunte) aș vrea să amintesc de Octavian Paler care numai de „religiozitate” nu cred că putea fi acuzat. Și care, cu câteva săptămâni înainte să moară, într-o emisiune televizată, spunea: „Nu mă tem de Dumnezeu; mă tem numai că El ar putea să nu existe”. Ca, în săptămâna premergătoare morții sale, să publice într-un cotidian, excepționalul său „Interviu cu Dumnezeu” pe care, acum, îl reproduc pentru extraordinara sa frumusețe extrem de potrivită înaintea Sărbătorilor Ortodoxe de Paști ce stau să vină. „Interviu cu Dumnezeu de Octavian Paler -Ai vrea sa-mi iei un interviu , deci…zise Dumnezeu. -Daca ai timp…i-am raspuns. Dumnezeu a zambit. -Timpul meu este eternitatea…Ce intrebari ai vrea sa-mi pui ? -Ce te surprinde cel mai mult la oameni ? Dumnezeu mi-a raspuns : -Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca…iar apoi tanjesc iar sa fie copii ; ca isi pierd sanatatea pentru a face bani … iar apoi isi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea. Faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul ; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait. Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp.Apoi am intrebat : -Ca parinte, care ar fi cateva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le invete copii tai ? -Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc …si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin ; sa invete ca exista oameni care ii iubesc, dar pur si simplu inca nu stiu sa-si exprime sentimentele ; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit ; sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca , de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei insisi. -Multumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie? Dumnezeu m-a privit zambind si a spus : -Doar faptul ca sunt aici, intodeauna. ” Cum, altfel, am avut și un schimb de scrisori cu Max Solomon înainte ca acesta să moară, prin care el nu a renunțat la convingerile sale ateiste, acceptându-și cu seninătate sfârșitul. Mai amintesc, în încheiere, și de cercetările dr. Olivera Petrovich care predă psihologia religiei la Facultatea de Teologie a Universității din Oxford. Și care, prin cercetări bazate pe o metodologie proprie, axată pe specificul individual și nu de grup, demonstrează că „sentimentul religios” pare a fi același, indiferent că este vorba de un englez sau un japonez. Bine înțeles că ea nu neagă faptul că un individ poate fi influențat de tradiția grupului din care face parte. Dar, sub o astfel de „tradiție”, sentimentul de care vorbeam, pare să fie același. Și asta indiferent de ce spune/afirmă (și face) fiecare dintre noi.

Da, domnule Test. Sarbatorim, intr-adevar "Invierea". Aici ai dreptate. Nu vreau sa stric acum aerul sarbatoresc care m-a cuprins (ne-a cuprins) trecand prin tristetea nemarginita a Patimilor ca sa ajungem la Inviere (cum bine zici). Promit sa reluam discutia dupa Sarbatori. Cu argumente si in liniste, fara pornire, dupa cele trei zile de repaos a mintii (argumentative, chipurile "rationala" si cand este vorba de religie, bazata pe "interpretarea" mot a mot a textelor, fie ele si Scripturale).