Ela, o combinație fantastică între ceea ce ochiul uman percepe ca 'frumos' și 'urât'. Prima strofă pare o rememorare a unui timp 'negru', un timp în care dezmierdarea devine ambiguă, luând naștere, simbolul tristeții și al melancoliei pierdute. De asemenea, trezirea din pământ mă duce cu gândul la o renaștere, o creștere nouă dintr-un Univers al renașterilor, rememorărilor. Bufnița albă... o raritate și o frumusețe. O fi oare și un motiv faptul că e o pasăre nocturnă inserarea acesteia aici? Unde noaptea ar putea fi spațiul în care au loc evenimentele cele mai profunde la care omul ia parte atât cu trupul, cât și cu spiritualitatea sa. În acest spașiu se concretizează oniricul și magicul. Și de remarcat...că veni vorba de magic...și faptul că bufnița este o pasăre nelipsită din acsele adevăratelor 'vrăjitoare'. Aici mă refer la basme. 'lighioanele' din a treia strofă trimit la același lucru. De asemenea, și descătușarea asta nu e pusă aiurea acolo. E vorba de o ăncercare de sacralizare. Iar ultima strofă..ca un deznodământ..vine și completează tabloul. EL devine un erou al tău și al sineului. Fantastic text.