năzuind neființa gri sufletul, suferind de cromatice migrene fericite, prea optimiste râzând în a lor disperare imaterială. Colericul viu are dor melancolic în abilitatea neființei din ființă ia să vedem noi metafizica asta grea de cap cât ar fi. deci : sufletul dorind intrarea în neant în postura de gri, adică nici cu albul, reprezentat aici prin bine, nici cu antonimul său ce reprezintă "răul", suferă de culoarea stărilor de melancolie, uneori fericite. demn de subliniat această sintagmă migrene fericite. faptul că aceste stări sunt prea "optimiste" ține de naturelul autorului care le privește ironic ca pe ceea ce sunt, imateriale Firea poetului are dorurile clar exprimate în trecerea pasageră de a privi de multe ori moartea din viu.( abilitatea neființei/din ființă. uffff! ce greu fuse:)! imaginea este reușită, reprezintă cu succes versurile, ermetice în parte, cu sapiditatea lor însă. alăturarea este reușită, tonul este original, toate îndeamnă la a revedea, a reciti, a regândi. nefiind nici mungiu (nici pipidi sau cum s-o fi scriind numele cu pricina) nu pot decât să apreciez în limitele mele alăturarea aceasta de enigmă-explicație, adicătelea text-imagine. la urma urmei dacă nu facem focul în rai, în iad nu va mai fi nevoie:)!