nici eu nu ştiu la ce graţii, gladiatori sau premii te referi. dar, evident, fiecare e liber să abereze în voie. probabil că a calomnia şi a minţi este ultima soluţie salvatoare a incompetenţei. iar dacă mă întrebi la ce minciună mă refer te sfătuiesc să citeşti acest comentariu: http://www.hermeneia.com/content/strada_cu_nume_de_bere#comment-26802 în care mă refeream la tine.
asta ca să nu mai menţionez chiar comentariul tău de mai sus în care scrii "sti" în loc de "stii".
astfel, ca să nu mai intindem pelteaua, fiindcă nimeni nu e nevoit să îţi citească pe aici aberaţiile agramate te avertizez că dacă nu vei evita pe viitor greşelile de limbă, gramatică şi ortografie voi fi nevoit să îţi suspend contul pentru o vreme. cu siguranţă tu vei continua să dai vina pe persecuţii din partea mea sau alte abureli. te asigur că nu mă interesezi aşa de mult ca să îmi pierd timpul cu aşa ceva. şi că astfel de chesitii nici nu mă impresionează şi nici nu mă înspăimîntă. cred că am fost suficient de tolerant cu gafele tale de pînă acum. dacă vrei să participi pe hermeneia cu bun simţ şi respect aşa cum facem noi ceilalţi e ok. dacă nu, tot ok e. tu alegi.

Iată un text “minimalist” remarcabil. Imaginea din ultima strofă te urmărşte. La concurenţă cu imaginea din poezia Adrianei, tot din ultima strofă:
„un singur lucru semăna a viu.
dar asta se-ntâmpla târziu în noapte
când liniștea-ncepea
să facă viermi.”

Nu-i rau defel... insa nu pricep de ce exact 4 camere... ai vrut sa sugerezi ceva cu cifra respectiva sau este o chestiune ce tine de universul personal al autorului? Desigur mi-ai putea raspunde... de ce nu 4 camere? ceea ce e desigur foarte adevarat. Imi place discursul simplu dar nu simplist... "cancerul singurătăți" e insa prea uzitat, la fel ca si "chiriașii vremelnici". Consiliul hermeneia considera ca ai potential pentru a scrie texte foarte bune, motiv pentru care, printre altele, a considerat terminata perioada noviciatului tau pe acest site... rezervele exista insa fata de faptul ca esti destul de putin activ pe acest site. Cred ca este aici o chestiune de aranjare a prioritatilor... in ceea ce ne priveste ti-am acordat incredere si asteptam texte bune si comentarii pertinente.

in genere sar de la una la alta, nu pot ramane intr/un loc mereu, nici nu mananc de doua ori din aceeasi mancare, am inteles ce vrei sa spui, e un text prost , nu iti place, am luat nota de asta, e ok, mi/am imaginat o mare pietrificata, nu totul e zglobiu, buratec si straveziu, cati ani ai tu matei?poti sa/ mi spui? la varsta ta viata trebe sa fie asa cum o vezi tu... dans acvatic, eu nu am varsta ta , am de multe ori mai mult iata de ce vorbesc altfel... nu ma citi acum, citeste/ma mai tarziu, cand celuilalt i se va coagula galbenusull de pasare in tine si cand vei pasi pe ulita ziditorilor de pasari/lyra, atunci iti vei dori acel ubi tu gaius, ego gaia, femeia revelatie sa/ti fie si sa te urmeze pretutindeni...

Aranca, Virgil-scuze.Nu am avut intenția să vă enervez.Sunt un pic pe fugă. Mulțumesc pentru citire.

emil, mulțumesc pentru semn. Sper că acum se vede mai bine. rostul adică.

Eugen

mi-am aruncat ochii din nou peste text şi am revizuit. mulţumesc (şi scuze). La rima interioară nu voi schimba, nici la divina comedie, deoarece textul e construit ca un acrostih (numele meu pe verticală), şi ar necesita schimbări mai profunde.

ha ha ha! margas, ce dulce eşti! ai încurcat barza cu varza!
scatologie, escatologie ce mai contează? doar nu s-o face moarte de om pentru un e.
să ştii că lipsa logicii în comurile tale plus câte o micuţă gafă de genul ăsta face comurile foarte savuroase. mai amuzante mult decât amuzamentul pe care îl propui tu cu luatul în balon al textelor şi autorilor, cu maliţia ta "preţioasă" şi "savantă". tu poţi citi miliţie, că pentru tine e tot aia!
am râs de am pocnit. unde dai şi unde crapă! foarte tare scatologia asta escatologică a ta.
nu te supăra! (frate sau soră).
viaţa e doar un joc!

nu știu dacă se aprobă dar textul are (în ciuda formei clasice la care vor bombăni unii) tendințe spre valoare. Îmi crează o senzație de sfîrșit de secol nouăsprezece iar la cît spleen e în lume acum probabil că nu e neaparat nepotrivită.

mereu fugim de ceea ce nu știm și ne dorim de asemenea. poemul este o mărturie în acest sens.

Pentru a putea continua discuţia este necesară precizarea termenului „spiritualitate”. Apelul la dicţionare nu mă ajută fiind lovit de circularitate ( Spiritualitatea este: „Calitatea, caracterul a ceea ce este spiritual. ♦ (p. spec.) Ceea ce caracterizează o colectivitate umană din punctul de vedere al vieții sale spirituale” sau „Caracter spiritual. ◊ ~ea unui popor caracter specific al vieții spirituale” sau „ansamblu de idei și sentimente care caracterizează un popor, o națiune din punctul de vedere al vieții spirituale”, etc..).

Pentru mine sintagma - întrebare „de unde venim cine suntem încotro ne îndreptam?” (titlul unui tablou celebru al lui Gauguin), la care nu a răspuns şi nu poate răspunde (cel puţin încă) mulţumitor nici ştiinţa, nici filosofia, nici religia, nici arta şi nici măcar mistica subîntinde (conţine) spiritualitatea. Şi arta (poeticul), că de el ne ocupăm, ca şi, cel puţin mistica şi filosofia încearcă, în diverse perioade de timp, să dea un răspuns. Fiecare în felul său. Pentru că:

A vorbi „religios”, înseamnă a vorbi dogmatic.
A vorbi „științific”, înseamnă a vorbi „fără rest”.
A vorbi „filosofic” sau „poetic” sau „mistic” înseamnă a vorbi despre transcendent, arătând metaforic, adică sugerând (despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie să se tacă, dar se poate arăta).
A vorbi „mistic” înseamnă că ceea ce se arată, aşa este.
A vorbi „poetic”, înseamnă că ceea ce se arată, ar putea fi şi să crezi că într-adevăr, că ar putea fi.
A vorbi filosofic, înseamnă că ceea ce se arată, ar putea fi, dar să te îndoieşti tot timpul.
A vorbi ştiinţifico-filosofic sau ştiinţifico-poetic sau ştiinţifico-mistic e un non sens, înseamnă a vorbi fără rest despre ceea ce nu se poate vorbi, adică să „filosofezi” cum zice Heidegger sau a bate câmpii.
A vorbi filosofico-ştiinţific, are sens pentru că ţii seama de ceea ce se poate vorbi fără rest la un moment dat şi de ce se poate vorbi cu rest, la acelaşi moment, adică previzional.
A vorbi mistico-ştiinţific, este fără sens, ca şi poetico-ştiinţific.

Mă opresc la „poetic” pentru că, dintre toate el reacţionează cel mai prompt şi este, după părerea mea, cel care dispune de cea mai mare receptivitate. Prin urmare el cred că are cea mai mică inerţie în a contura o „condiţie existenţială” după o ruptură drastică care produce o bulversare a omului la un moment dat. Şi tot aşa cum, relativ recent, de exemplu, „dadaismul” (marcând ruptura) şi-a găsit expresia în „suprarealism” - şi exemplele pot continua – şi „postmodernismul” (ruptura) îşi va găsi, probabil, mai devreme sau mai târziu, expresia în „ceva” pe care, deocamdată nu-l putem caracteriza şi, în consecinţă, nu-i putem da un nume. Singurul lucru pe care îl putem face noi cei care avem sensibilitate specifică (fără a fi neapărat creatori, dar măcar receptori) este de a „simţi” dacă „restul” care „se arată” metaforic ar putea fi şi să crezi că într-adevăr, ar putea fi. Mă repet poate, a avea pretenţia că vorbeşti „poetic” fără „rest”, adică în mod univoc, este la a rămâne la un metaforic de suprafaţă, oricât dc strălucitor ar fi acesta.

Evident, rămâne deschisă întrebarea: cum receptăm „restul” poetic propus de perioadele care au trecut? Are acest „rest” perenitate oricând ar fi fost sau ar fi încercat să ne fie „revelat” de poetic?

Mai adaug: se pare că, la început, omul s-a exprimat cu „rest” în mod „mitic”, adică „poetic”, ulterior s-a ajuns la „rest mistic” sau „filosofic”. Ceea ce ar putea fi un argument pentru perenitatea poeticului.

costel, da` tu esti strutz?

Trebuie sa apara in text explicit "Dumnezeu" sau poate sa fie referitor la religie ? In fine, cum tot vei lipsi, o sa las unul, o sa fie fun... Te gandesti tu daca e valid sau nu. Ieri mâinile… Ieri mâinile tușeau zâmbete-deget Și lumea rătăcea pe chipul-palmă Ca un ciclon cu o privire calmă Cuprins de furie în trupu-i veget. În dezbinarea palmelor o clipă Supune rătăciți într-o catismă Zăpezile din pumni ce-apun în schismă S-ar aduna în noi făcând risipă… Un anotimp supus dogmatic… pică Tradiția nu îi măsoară pașii, Iar câteodată au onoare lașii Trăind la unison aceeași frică. Ialin

La ce români tineri te referi?