Încerc să fiu scurt, pentru că ești, probabil, ocupat cu problemele legate de schimbarea formulei. Totuși, am să mai explic o dată de ce mi se pare mai potrivit cuvântul STAGIAR (cu toată conotația lui temporală - dar și "novice" o presupune), decât cel de NOVICE (de "începător" sau "ucenic" nici nu poate fi vorba, cel puțin "novice" e neologic). Pe Hermeneia, ca și pe alte site-uri, vin să posteze opameni cu diverse CV-uri. Am analizat lista de autori de pe Hermeneia. Uneori membrii nu-și publică biobibliografia, dar eu știu despre mai mulți dintre ei că sunt autori de mai multe volume de versuri sau de proză, iar tu i-ai încadrat la "novici". Nota bene! Nu spun că n-ai făcut-o cu temei, având în vedere faptul că în România și pretutindeni în lume sunt mii de autori de cărți care au probleme cu gramatica literaturii și chiar cu gramatica limbii în care scriu. Având în vedere, însă, situația aceasta, termenul de "stagiar" în locul celui de "novice" mi se pare mai potrivit, întrucât e mai...benign. Și nu implică o etichetare brutală, care are drept consecință o anume ezitare a unora de a încerca să posteze pe site-ul tău (al nostru). Mai gândește-te. Aici vine a doua problemă, și, ca să fiu mai convingător, am să dau chiar exemplul meu. Ca să postez (motivele pentru care am dorit s-o fac nu e cazul să le discutăm aici) pe Hermeneia, mi s-au cerut, prin regulament, trei texte (iar nu și o biobibliografie care să-mi ateste calitatea de scriitor). Eu am avut, desigur, prudența să aleg cu grijă textele și să strecor unele sugestii privind calitatea autorului acestora. Pe urmă, tu ești (ca și membrii Consiliului) un băiat deștept și cu intuiție, așa că nu-ți puteai permite să evaluezi greșit. Dar să admitem că nu erai suficient de deștept, ci doar (cum spun unii pe site-ul tău!) discreționar. Și că m-aș fi trezit etichetat drept "novice". S-ar fi produs o dublă descalificare: a ta (pentru că ai fi încercat să infirmi opinia unor critici români importanți, care au scris favorabil despre mine, întroducându-mă în dicționare naționale și citându-mă în istoriile literare) și a mea (căci nu mai eram ce am părut a fi). Cu atât mai mult cu cât încadrarea la categoria "novice" nu vizează textele, ci autorul acestora! Situații precum aceasta (pe care am citat-o pur demonstrativ) le creează (la start!) autorilor deja afirmați o rezervă față de acest site. Pentru că, iată, după ce am trimis textele, am primit un e-mail prin care am fost înștiințat că am fost încadrat la categoria "autor". Am intrat pe site și am constatat că eram deja prezent ca atare. Prin urmare, și dacă eram încadrat la "novice" (lucru pe care l-aș fi considerat drept un act de lezare a imaginii mele!), tot aș fi apărut pe site, cu această etichetă. De aceea am propus ca, înainte de a face vizibil, sub o anumită etichetă, un autor pe site, să i se ia acceptul, de pildă, printr-un reply la e-mailul prin care este înștiințat la ce categorie e încadrat. Departe de a împuțina numărul postatorilor, acest procedeu ar aduce (așa cred eu) pe site autori de valoare. Și tot așa în cazul declasificărilor plănuite (și justificate, după cum am încercat s-o și demonstrez într-un comentariu recent pe marginea textului unui autor). Cât privește problema lui "nou-venit", eu n-am încercat să susțin cum ar fi just, ci doar cum e stipulat. Răposatul meu de profesor de la Universitate, Dimitrie Macrea, autor al unui celebru "Dicționar al limbii române moderne", m-a sfătuit, într-o discuție, să nu am inițiative în domeniul ortografic decât dacă scriu un articol pe o temă, astfel încât, chiar în textul în care combat o situație ortografică, dacă ea îmi apare sub condei, eu s-o tratez în spiritul normei "la zi" (iar nu al susținerii mele). De pildă - ca să iau un exemplu absurd - , dacă eu aș scrie un articol în care pledez pentru forma "de asemeni" în locul lui "de asemenea", chiar în articolul respectiv eu să scriu, ori de câte ori termenul îmi vine sub condei, "de asemenea". Și tot așa, în orice text, până când susținerea mea nu este acceptată ca normă! Ca profesor, nu pot să-i învăț pe elevii mei decât cum se cere, pentru că, altminteri (ai dreptate!), ei vor răspunde greșit la examen și vor lua nu 4, ci 1. Și tot așa, în revista "Litere", pe care o conduc de 10 ani, mă văd obligat să impun respectarea normelor ortografice în vigoare. În acest sens, nu știu cum se împacă cu el însuși importantul critic N. Manolescu, care la Facultate ar fi obligat să le ceară studenților să respecte normele ortografice în vigoare (obligatorii și prin programa universitară), iar în "România literară" susține scrierea cu "î" în loc de "â" ("adînc", nu "adânc"), ca și forma "sînt" pentru "sunt". În particular vorbind, eu consider că așa cum se scrie în "România literară" (ca și în jumătate din presa noastră) e mai justificat (nu însă și corect, deoarece corectitudinea e condiționată de respectarea normei!), dar consider că trebuie să respectăm normele, pentru că ele sunt niște legi (exterioare) ale limbii. La noi apare, însă, această problemă: nu respectăm niciun fel de legi. Am promis să fiu scurt și, iată, nu m-am ținut de cuvânt! Promit să nu mai insist, pentru că, în fond, tu ești cel care decide. Dar dialogul dintre noi nu e decât un schimb de idei care, mie unul, îmi face plăcere.
Prea mult. Nu pot comenta (deşi am citit cu atenţie totul). Fac doar precizarea că ai scos citatul din context. Îţi mai atrag atenţia că eu sunt analist, nu ideolog pătimaş. Prin urmare, îmi pot permite să fac comparaţii. Depinde la ce concluzie mă duc ele. În orice caz, nu mă duc la concluziile pe care le bănuieşti tu.
În al doilea rând, eu nu vorbeam de mafiile care-ţi bântuie ţie imaginaţia. Ci de o mafie vulgară, adică despre o clică de hoţi, care fură totul: şi ce a rămas de la epoca de tristă amintire şi ce împrumută azi şi se fac că ar investi.
În al treilea rând, mă preocupă cum va arăta ţara peste 20 de ani, pentru că am aici (şi peste Ocean) copii şi nepoţi. Din nefericire, pot să te asigur că ea şi-a amanetat viitorul pe cel puţin o jumătate de secol.
În al treilea rând, trebuie să-ţi atrag atenţia că eu m-am simţit liber şi în comunism, mă simt liber şi acum. Din păcate, şi acum, ca şi atunci, este vorba doar de libertatea interioară. Cea efectivă e aparentă. Poate vom mai vorbi despre asta, dar cu altă ocazie.
Nu-ţi port ranchiună. Te înţeleg.
Te recitesc cu bucurie, Ioan!
Simt poemul cum se strecoară în sufletul în care ascund un ultim suspin...Cât de frumos descrii această stare ultimă!
Îmi îngădui nişte sugestii :).
Aş elimina: ,,dar", ,,care" ( din ,,care mă atrage" ), ,,ca pe o"...şi alţi de ,,ca" ( predomină comparaţiile...le poţi transforma uşor în metafore )
Finalul are irizări teologice, existenţiale. Mi-a plăcut mult. Felicitări!
Cu prietenie întru Cuvânt, Maria(na)
Dorin, ai trecut in randurile vanatorilor de influente? :)) nu ca nu m-ar onora asocierea...:) cred ca numai tu ti-ai fi putut imagina o plastilina cernuta!
daca finalul nu ar fi atit de explicit, poate as recita altfel. poemele sint ca flacarile vii de pe comori sint lasate de urma gindurilor noastre, ca potecile iernii intr-un peisaj alb rupt de lume.
Spre deosebire de Sorin Teodoriu, care spune "ai lasat loc de intrebari, de interpretari si asta inseamna mult din punctul meu de vedere, fiecare cititor poate sa-si inchipuie orice", eu consider că, într-o poezie, nivelul ambiguităţii trebuie să fie setat undeva pe minimum spre mediu. Ambiguitatea extremă este responsabilă de cea mai mare parte a "infracţionalităţii lirice". Cititorul nu are voie să-şi inchipuie orice când citeşte un text, iar autorul (cum spuneam şi-n altă parte) trebuie să spună mult, nu multe.
Cele spuse anterior privesc generaltiatea fenomenului, pentru că, în scrierea de faţă, nu este cazul. Textul este elastic atât cât îi permite contextul. Nu depăşeşte bariera episodului redat.
Aş avea trei observaţii: "apoi mâna dreaptă a bunicii
deschide uşa frigiderului..." - nu ştiu dacă-şi au rost indicaţiile "mâna dreaptă/uşa frigiderului". Mult mai natural ar suna "mâna bunicii deschide frigiderul".
"secţionând" - mult prea tehnic termenul.
Şi finalul, prin enumerare, este dizolvat.
În rest, textul este plăcut. Chiar mai mult de atât.
ok, Luminita, sint onorat de prezenta si atentie. penita o iau si o asez in biblioteca.
versul 4 ramane asa cum este din cauza muzicalitatii. in haosul produs in urma electrocutarii, pestii sint dezorientati, neputand sa-si recunoasca mama. "care li-e mama" e mai unduios spus decat cine le e mama. parerea mea. dar cu siguranta, in trecerea timpului si inaintea asezarii textelor mele intr-un viitor volum voi reveni asupra lui (lor) cu schimbarile de rigoare.
Mie mi-a plăcut atmosfera textului. Probabil că finalul se referă la un pseudo-uroboros cu nuanţe creştine sau, de ce nu, cu toate nuanţele. Să ne reamintim că şi la geto-daci exista mitul gemenilor născuţi din fecioară şi ridicaţi la cer prin înviere.
Dacă revin asupra textului, mi se pare chiar bun, comparativ cu balivernele postate aici şi aiurea.
interesantă această încercare de ritm și de rimă, la urma urmei ar suna chiar ok dacă nu ar fi aproximații de genul 'încet' 'aplec' 'ascet' 'profet' sau typos ca 'universul se-ntroarce' accentuate de gafe ca 'povestea se-ascunde'... deci eu mă ridic, universul se-ntroarce iar povesetea se-ascunde. una peste alta îmi amintește de un poem mai vechi al meu care era scris în limba spargă și se numaea shi bin a plec.
Dacă e să sintetizez, mi se pare un poem care ar avea ceva de spus dacă nu ar fi neglijent ca autorul său recently.
Andu
foarte frumos! un text simplu, dar profund. excelent pasajul: "rămânea un întuneric prietenos ca al genezei, rămânea bănuiala că vom muri după toate miturile, serioși ca niște eschimoși în Manhattan"
Am ales, în mod voluntar, să recitesc acest text în dimineaţa asta de duminică albă. E ca un răsărit de soare în faţa căruia poetul suferă puțin.
E construit din rostiri aforistice care par a evidenţia noi adevăruri. Uimirea e că acestea sunt un fel de legi nescrise, dar care există încă de la cea mai îndepărtată geneză. Mi-a plăcut că textul este înserat cu negaţii, cu argumentări concise, cu rostiri lirice. Sentimentul de regăsire în el, de a fi fost atins de aceleaşi adevăruri şi pe care le-ai fi putut scrie, şi totuşi nu, aspect despre care amintea şi Adrian, se transformă aici în bucuria comuniunii. Şi cred că aceasta e menirea poetului.
O să remarc aici rostirile care surprind poetul în adevărata lui dimensiune şi în singura lui acasă:
"Poetul este manifestarea supremă a involuției umane."
"Poetul este implicația logică a creației."
"Poetul călătorește.[...] Pentru că el are are un altfel de timp și alte dimensiuni ale spațiilor. Dacă vrei să comunici cu el, trebuie să eviți întotdeauna cuvintele aici sau acum."
"Poetul nu moare. El dispare, uneori, dintr-un om. Uneori, apare din nou."
"Moartea este un fel de noapte-ușă iar viața este coarda cea mai subțire a unei viori în care hibernează timpul."
Poetul e el...
îmi plăcu ce zîsăşi mneata mai sus, e chiar fain, deşi nu pot pune degetul pe i. o lucrare bine urzită, minus pantofii maro. parcă, totuşi, antecomentatorul întreabă de ce "nici o" şi nu nicio.
bucurie si aici, pentru primire. :o)
multumesc si pentru sugestii, voi schimba.
ca de obicei, dupa comentariile tale imi vad mai bine poeziile. uneori mi-e chiar mai putina jena de ele (de poezii). :o)
Având în vedere că pe H. cumulezi funcţiile de „parlament” şi „guvern” şi…nu „preşedinte” că vezi ce-a păţit Ceuşescu şi acum o să păţească Băse, m-am gândit să-ţi ofer o şansă de a mai face o faptă creştinească (în afara celor la care te-ai referit expres), cum a intenţionat şi USL-ul nostru drag cu amnistierele sale de sărbători , dar nu a fost lăsat de „agenturili” străine.
Prin urmare, simultan mă auto-suspend de pe H. şi solicit reprimirea subsemnatului, unde altundeva, tot pe H., că doar n-ai ajuns (încă) să împărăţeşti toate sit-urile interactive de pe mapamond, ceea ce-ţi doresc să ţi-se îtâmple (se poate, întotdeauna şi mai rău).
Drept care am şi curajul să semnez (scuze că nu pot olograf),
Să știi că cineva mi-a mai scpus că i-a plăcut chestia asta cu „greața”. Cred că e una din puținele ocazii cînd mi-a reușit. Sper să nu mă pună Alma să o schimb și pe asta.
well, am zis eu cînd am citit prima dată despre cineva că a avut orgasm pe aici, că nu e de bine. dar asta e. la urma urmei și eu am scris despre femeie. și alții. și s-a m-ai scris și despre roată, cămilă și tatuaj, despre compactor, cafea și cimitir. etc. n-am să mai intru în tot felul de abureli care deja mă obosesc. și n-am să mai fac educație nimănui. așa cum m-am străduit din răsputeri în ultima vreme. e absolut inutil.
doar două observații:
1. impresia mea este că toată bruhahaua asta este un non-conflict care se pare că se inflamează cam întotdeauna cînd se întîmplă ca o femeie să aibă orgasm. habar n-am cum funcționează testorsteronul dar cred că are ceva înrudiri cu vreo substanță psihotropă.
2. a doua observație este că mi se pare neserios și neonest din partea lui remus (și sincer să fiu mă dezamăgește) să afirme că acele adrese de email nu funcționează de vreme ce abia astăzi le-a folosit. nu era cazul să își ridice poalele sub textul lui adrian indiferent cît de multă antipatie are pentru el. părerea mea. iar tonul ăsta de „scrisoare deschisă” sună ridicol de caragialesc. am mai spus-o și o repet, nu pot pricepe de ce simt românii nevoia asta profundă pentru teatral, dramatic și tragico-apoteotic. este oare chiar așa de greu să fim rezonabili și să nu ne luăm chiar atît de dramatic în serios?! lumea nu a început și nu s-a terminat cu noi. și asta este valabil și pentru adrian. un pic de smerenie creștină nu ar strica la nimeni. iar dacă persoana nu este creștin(ă), atunci smerenie ateistă. whatever...
aș putea să fac o întreagă hermeneutică-divertis a acestei „scrisori deschise” dar am să mă abțin ca să nu îl supăr pe remus. dar îl rog să citească cu detașare și cu puțină răcoare critică ce a scris în ea. multe din aserțiunile de acolo i se pot potrivi și lui. și sînt convins că știe pilda cu paiul și bîrna. dar pînă și acuzațiile la adresa lui adrian și raluca sînt doar atît.. acuzații. adică, bănuiesc că își dă seama că așteptările lui ca cineva din consilui să intervină și să facă mustrări moraliste sau educație sînt nerealiste. intervențiile se fac pentru abateri administrative, tehnice (gramaticale, etc) sau de la regulament. sau cînd efectiv un membru hermeneia îl hărțuiește pe altul. absolut niciuna din acestea nu cred că s-a întîmplat. a avut loc o discuție înfierbîntată pe o anumită temă și s-au făcut aluzii. poate mai mult ca orice, cred, așa cum spuneam la început, că s-a aprins mult testosteron fiindcă, vezi doamne, o domniță a avut orgasm. mărog, literar. mare brînză! orgasme au mai fost și au să mai fie. eu zic să scrieți ceva la fel și să mai aibă și alte domnițe orgasm și cu asta împăcăm pe toată lumea.
deci, îl rog pe remus să citească ce a scris să ia o gură de aer rece și să revină la gînduri mai bune și mai pragmatice. și apoi și să trimită pe adresa de email pe care a folosit-o astăzi confirmarea că totuși vrea să îi desființez contul. dacă nu voi primi nimic pînă luni îl voi desființa. irecuperabil. deci aș vrea să fie conștient de chestia asta.
și încă ceva. numele meu este titarenco. și nu titarenko. nu de alteceva dar am citit tot felul de pocituri ale numelui meu (proferate de alți „amici” sau „mitici”), precum hilterenko, și altele, și n-aș vrea să cred că scăparea lui remus este înrudită cu ele. ar fi și mai jenant. de vreme ce eu mă străduiesc să nu atentez la numele de familie al nimănui.
Ioana, mulţumesc pentru peniţă şi mă bucur, nostalgic, pentru regăsirea şi a ta în poveste. Care să fie scopul scriitorului dacă nu acela de a stârni în cititor amintiri proprii?!
mie mi-au atras atentia doua lucruri in mod deosebit. in primul rind nu am inteles ce sint aceste doua "obiecte". par a fi din metal si par a reprezenta o antromorfizare de tip "mama si copilul" sau "adultul si copilul". dar nu imi este clar ce sint de fapt. ma gindesc ca ar putea fi niste piese tipice din metal care se folosesc in garduri metalice, instalatii de canalizare sau altfel de ansamblu metalic. sau poate sint o antropomorfizare "metalica" a literei "C". recunosc ca nu am inteles si nici nu m-am hotarit inca. in al doilea rind ma fascineaza textura ruginii care oarecum sugereaza decrepitudine, uzura, imbatrinire. dar in acelasi timp postura lor relativ viguroasa sugereaza ceva mai multa vitalitate decit te-ai astepta la prima vedere. in final, (sic!) titlul incearca sa sugereze ceva. habar nu am daca este vorba de evadarea din lagar (-ul socialist) sau este vorba de plecarea romanilor la capsuni in spania
Haiedeti sa trecem peste "rapirea timpului pretios" si sa ne referim strict la texte. Presupun ca oricare dintre noi care face un comentariu isi asuma timpul pierdut si toate cele. Daca nu... se poate lasa de asta. Important e sa fie totul cu folos. Spor la scris si sa o faceti cat mai bine ! Ialin
Un poem oglindă a unui interior frămîntat între întrebări și tăcere "la luminițele bradului de crăciun făcute cocoloș în mijlocul nopții" gata de a fi aruncate la coșul de gunoi în seara în care singurătatea e mai adîncă decît în orice altă seară, nici astăzi nu vei primi răspuns "întrebărilor mele dumnezeu le oferea fursecuri și o tavă mare cu sărățele de casă albastre" și dacă ești un om norocos cineva va pluti alb în marea de sepia, cineva care știe "pe de rostul"... "apoi tăceam și despicam buturugile anilor noștri mai departe..."
ai mai publicat o data, in prima ta postare pe site, acest text.
Sotron
Iartă-mă
că îţi spun te iubesc
cuvintele astea au rămas în mine
mi se plimbă prin sânge
de la aortă
până la ochi
se opresc pe buze
aşteapând ecoul
credeam
că o iubire
îşi va urma cealaltă iubire
atunci când unul din ochi
se zbate în textura unei batiste
fluturate pe peronul unei
gări făcută valiză
credeam
că săruturile
vor clădi un castel temniţă
unde s-ascundem nuditatea anilor
de sentimentele grele
mai ţii minte
curcubeul acela
oprise lacrimile cerului
ca tu să faci diferenţa
între un strop de ploaie
şi o amărâtă de lacrimă
îţi scriam versuri
în pătratele şotronului
cu o cretă albă
tu săreai peste ele
fără să le citeşti
iar eu
plângeam plângeam
în mine
când ciobul tău de inimă
depăşea cercul.
Amiciţii frumoase se ţes aici :) Iau aminte la tot.
Vă mulţumesc mult, Paul şi Adrian.
( voi reface poemul...sau, mai bine spus, voi încerca să îl rescriu...din aceeaşi stare de singurătate )
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Încerc să fiu scurt, pentru că ești, probabil, ocupat cu problemele legate de schimbarea formulei. Totuși, am să mai explic o dată de ce mi se pare mai potrivit cuvântul STAGIAR (cu toată conotația lui temporală - dar și "novice" o presupune), decât cel de NOVICE (de "începător" sau "ucenic" nici nu poate fi vorba, cel puțin "novice" e neologic). Pe Hermeneia, ca și pe alte site-uri, vin să posteze opameni cu diverse CV-uri. Am analizat lista de autori de pe Hermeneia. Uneori membrii nu-și publică biobibliografia, dar eu știu despre mai mulți dintre ei că sunt autori de mai multe volume de versuri sau de proză, iar tu i-ai încadrat la "novici". Nota bene! Nu spun că n-ai făcut-o cu temei, având în vedere faptul că în România și pretutindeni în lume sunt mii de autori de cărți care au probleme cu gramatica literaturii și chiar cu gramatica limbii în care scriu. Având în vedere, însă, situația aceasta, termenul de "stagiar" în locul celui de "novice" mi se pare mai potrivit, întrucât e mai...benign. Și nu implică o etichetare brutală, care are drept consecință o anume ezitare a unora de a încerca să posteze pe site-ul tău (al nostru). Mai gândește-te. Aici vine a doua problemă, și, ca să fiu mai convingător, am să dau chiar exemplul meu. Ca să postez (motivele pentru care am dorit s-o fac nu e cazul să le discutăm aici) pe Hermeneia, mi s-au cerut, prin regulament, trei texte (iar nu și o biobibliografie care să-mi ateste calitatea de scriitor). Eu am avut, desigur, prudența să aleg cu grijă textele și să strecor unele sugestii privind calitatea autorului acestora. Pe urmă, tu ești (ca și membrii Consiliului) un băiat deștept și cu intuiție, așa că nu-ți puteai permite să evaluezi greșit. Dar să admitem că nu erai suficient de deștept, ci doar (cum spun unii pe site-ul tău!) discreționar. Și că m-aș fi trezit etichetat drept "novice". S-ar fi produs o dublă descalificare: a ta (pentru că ai fi încercat să infirmi opinia unor critici români importanți, care au scris favorabil despre mine, întroducându-mă în dicționare naționale și citându-mă în istoriile literare) și a mea (căci nu mai eram ce am părut a fi). Cu atât mai mult cu cât încadrarea la categoria "novice" nu vizează textele, ci autorul acestora! Situații precum aceasta (pe care am citat-o pur demonstrativ) le creează (la start!) autorilor deja afirmați o rezervă față de acest site. Pentru că, iată, după ce am trimis textele, am primit un e-mail prin care am fost înștiințat că am fost încadrat la categoria "autor". Am intrat pe site și am constatat că eram deja prezent ca atare. Prin urmare, și dacă eram încadrat la "novice" (lucru pe care l-aș fi considerat drept un act de lezare a imaginii mele!), tot aș fi apărut pe site, cu această etichetă. De aceea am propus ca, înainte de a face vizibil, sub o anumită etichetă, un autor pe site, să i se ia acceptul, de pildă, printr-un reply la e-mailul prin care este înștiințat la ce categorie e încadrat. Departe de a împuțina numărul postatorilor, acest procedeu ar aduce (așa cred eu) pe site autori de valoare. Și tot așa în cazul declasificărilor plănuite (și justificate, după cum am încercat s-o și demonstrez într-un comentariu recent pe marginea textului unui autor). Cât privește problema lui "nou-venit", eu n-am încercat să susțin cum ar fi just, ci doar cum e stipulat. Răposatul meu de profesor de la Universitate, Dimitrie Macrea, autor al unui celebru "Dicționar al limbii române moderne", m-a sfătuit, într-o discuție, să nu am inițiative în domeniul ortografic decât dacă scriu un articol pe o temă, astfel încât, chiar în textul în care combat o situație ortografică, dacă ea îmi apare sub condei, eu s-o tratez în spiritul normei "la zi" (iar nu al susținerii mele). De pildă - ca să iau un exemplu absurd - , dacă eu aș scrie un articol în care pledez pentru forma "de asemeni" în locul lui "de asemenea", chiar în articolul respectiv eu să scriu, ori de câte ori termenul îmi vine sub condei, "de asemenea". Și tot așa, în orice text, până când susținerea mea nu este acceptată ca normă! Ca profesor, nu pot să-i învăț pe elevii mei decât cum se cere, pentru că, altminteri (ai dreptate!), ei vor răspunde greșit la examen și vor lua nu 4, ci 1. Și tot așa, în revista "Litere", pe care o conduc de 10 ani, mă văd obligat să impun respectarea normelor ortografice în vigoare. În acest sens, nu știu cum se împacă cu el însuși importantul critic N. Manolescu, care la Facultate ar fi obligat să le ceară studenților să respecte normele ortografice în vigoare (obligatorii și prin programa universitară), iar în "România literară" susține scrierea cu "î" în loc de "â" ("adînc", nu "adânc"), ca și forma "sînt" pentru "sunt". În particular vorbind, eu consider că așa cum se scrie în "România literară" (ca și în jumătate din presa noastră) e mai justificat (nu însă și corect, deoarece corectitudinea e condiționată de respectarea normei!), dar consider că trebuie să respectăm normele, pentru că ele sunt niște legi (exterioare) ale limbii. La noi apare, însă, această problemă: nu respectăm niciun fel de legi. Am promis să fiu scurt și, iată, nu m-am ținut de cuvânt! Promit să nu mai insist, pentru că, în fond, tu ești cel care decide. Dar dialogul dintre noi nu e decât un schimb de idei care, mie unul, îmi face plăcere.
pentru textul : hermeneia 2.0 deoho, cate stiu despre tine acum...:)
pentru textul : oriental red demai trec si eu
acum zâmbesc când îmi aduc aminte conjunctura în care a fost scris. caragialică.
pentru textul : cu ochii deschiși dePrea mult. Nu pot comenta (deşi am citit cu atenţie totul). Fac doar precizarea că ai scos citatul din context. Îţi mai atrag atenţia că eu sunt analist, nu ideolog pătimaş. Prin urmare, îmi pot permite să fac comparaţii. Depinde la ce concluzie mă duc ele. În orice caz, nu mă duc la concluziile pe care le bănuieşti tu.
pentru textul : Manifeste (1) - Manifestul Partidului Comunist deÎn al doilea rând, eu nu vorbeam de mafiile care-ţi bântuie ţie imaginaţia. Ci de o mafie vulgară, adică despre o clică de hoţi, care fură totul: şi ce a rămas de la epoca de tristă amintire şi ce împrumută azi şi se fac că ar investi.
În al treilea rând, mă preocupă cum va arăta ţara peste 20 de ani, pentru că am aici (şi peste Ocean) copii şi nepoţi. Din nefericire, pot să te asigur că ea şi-a amanetat viitorul pe cel puţin o jumătate de secol.
În al treilea rând, trebuie să-ţi atrag atenţia că eu m-am simţit liber şi în comunism, mă simt liber şi acum. Din păcate, şi acum, ca şi atunci, este vorba doar de libertatea interioară. Cea efectivă e aparentă. Poate vom mai vorbi despre asta, dar cu altă ocazie.
Nu-ţi port ranchiună. Te înţeleg.
Cristina, multumesc...:)
Calin, mare dreptate ai.
pentru textul : înmugureşti deTe recitesc cu bucurie, Ioan!
pentru textul : amintirea deSimt poemul cum se strecoară în sufletul în care ascund un ultim suspin...Cât de frumos descrii această stare ultimă!
Îmi îngădui nişte sugestii :).
Aş elimina: ,,dar", ,,care" ( din ,,care mă atrage" ), ,,ca pe o"...şi alţi de ,,ca" ( predomină comparaţiile...le poţi transforma uşor în metafore )
Finalul are irizări teologice, existenţiale. Mi-a plăcut mult. Felicitări!
Cu prietenie întru Cuvânt, Maria(na)
Dorin, ai trecut in randurile vanatorilor de influente? :)) nu ca nu m-ar onora asocierea...:) cred ca numai tu ti-ai fi putut imagina o plastilina cernuta!
pentru textul : pontificală dedaca finalul nu ar fi atit de explicit, poate as recita altfel. poemele sint ca flacarile vii de pe comori sint lasate de urma gindurilor noastre, ca potecile iernii intr-un peisaj alb rupt de lume.
pentru textul : memento deDpmdv e foarte ok.
pentru textul : cinema victoria deSpre deosebire de Sorin Teodoriu, care spune "ai lasat loc de intrebari, de interpretari si asta inseamna mult din punctul meu de vedere, fiecare cititor poate sa-si inchipuie orice", eu consider că, într-o poezie, nivelul ambiguităţii trebuie să fie setat undeva pe minimum spre mediu. Ambiguitatea extremă este responsabilă de cea mai mare parte a "infracţionalităţii lirice". Cititorul nu are voie să-şi inchipuie orice când citeşte un text, iar autorul (cum spuneam şi-n altă parte) trebuie să spună mult, nu multe.
Cele spuse anterior privesc generaltiatea fenomenului, pentru că, în scrierea de faţă, nu este cazul. Textul este elastic atât cât îi permite contextul. Nu depăşeşte bariera episodului redat.
Aş avea trei observaţii: "apoi mâna dreaptă a bunicii
deschide uşa frigiderului..." - nu ştiu dacă-şi au rost indicaţiile "mâna dreaptă/uşa frigiderului". Mult mai natural ar suna "mâna bunicii deschide frigiderul".
"secţionând" - mult prea tehnic termenul.
Şi finalul, prin enumerare, este dizolvat.
În rest, textul este plăcut. Chiar mai mult de atât.
pentru textul : bunica a avut dreptate deok, Luminita, sint onorat de prezenta si atentie. penita o iau si o asez in biblioteca.
versul 4 ramane asa cum este din cauza muzicalitatii. in haosul produs in urma electrocutarii, pestii sint dezorientati, neputand sa-si recunoasca mama. "care li-e mama" e mai unduios spus decat cine le e mama. parerea mea. dar cu siguranta, in trecerea timpului si inaintea asezarii textelor mele intr-un viitor volum voi reveni asupra lui (lor) cu schimbarile de rigoare.
pentru textul : timpul s-a scurs în pahare deMie mi-a plăcut atmosfera textului. Probabil că finalul se referă la un pseudo-uroboros cu nuanţe creştine sau, de ce nu, cu toate nuanţele. Să ne reamintim că şi la geto-daci exista mitul gemenilor născuţi din fecioară şi ridicaţi la cer prin înviere.
pentru textul : confesiuni nocturne deDacă revin asupra textului, mi se pare chiar bun, comparativ cu balivernele postate aici şi aiurea.
Balada omului banal. Varianta a doua este puţin prea metafizică pentru omul banal. Joseph K redivivus.
pentru textul : Porţia de ne-filozofie, da’ reală deinteresantă această încercare de ritm și de rimă, la urma urmei ar suna chiar ok dacă nu ar fi aproximații de genul 'încet' 'aplec' 'ascet' 'profet' sau typos ca 'universul se-ntroarce' accentuate de gafe ca 'povestea se-ascunde'... deci eu mă ridic, universul se-ntroarce iar povesetea se-ascunde. una peste alta îmi amintește de un poem mai vechi al meu care era scris în limba spargă și se numaea shi bin a plec.
pentru textul : ym deDacă e să sintetizez, mi se pare un poem care ar avea ceva de spus dacă nu ar fi neglijent ca autorul său recently.
Andu
foarte frumos! un text simplu, dar profund. excelent pasajul: "rămânea un întuneric prietenos ca al genezei, rămânea bănuiala că vom muri după toate miturile, serioși ca niște eschimoși în Manhattan"
pentru textul : Te iubesc dus-întors dehapciu!
pentru textul : în ultima cameră, el deAm ales, în mod voluntar, să recitesc acest text în dimineaţa asta de duminică albă. E ca un răsărit de soare în faţa căruia poetul suferă puțin.
pentru textul : poetul deE construit din rostiri aforistice care par a evidenţia noi adevăruri. Uimirea e că acestea sunt un fel de legi nescrise, dar care există încă de la cea mai îndepărtată geneză. Mi-a plăcut că textul este înserat cu negaţii, cu argumentări concise, cu rostiri lirice. Sentimentul de regăsire în el, de a fi fost atins de aceleaşi adevăruri şi pe care le-ai fi putut scrie, şi totuşi nu, aspect despre care amintea şi Adrian, se transformă aici în bucuria comuniunii. Şi cred că aceasta e menirea poetului.
O să remarc aici rostirile care surprind poetul în adevărata lui dimensiune şi în singura lui acasă:
"Poetul este manifestarea supremă a involuției umane."
"Poetul este implicația logică a creației."
"Poetul călătorește.[...] Pentru că el are are un altfel de timp și alte dimensiuni ale spațiilor. Dacă vrei să comunici cu el, trebuie să eviți întotdeauna cuvintele aici sau acum."
"Poetul nu moare. El dispare, uneori, dintr-un om. Uneori, apare din nou."
"Moartea este un fel de noapte-ușă iar viața este coarda cea mai subțire a unei viori în care hibernează timpul."
Poetul e el...
îmi plăcu ce zîsăşi mneata mai sus, e chiar fain, deşi nu pot pune degetul pe i. o lucrare bine urzită, minus pantofii maro. parcă, totuşi, antecomentatorul întreabă de ce "nici o" şi nu nicio.
pentru textul : draagă doomnule profeesor debucurie si aici, pentru primire. :o)
pentru textul : La capătul lumii demultumesc si pentru sugestii, voi schimba.
ca de obicei, dupa comentariile tale imi vad mai bine poeziile. uneori mi-e chiar mai putina jena de ele (de poezii). :o)
Având în vedere că pe H. cumulezi funcţiile de „parlament” şi „guvern” şi…nu „preşedinte” că vezi ce-a păţit Ceuşescu şi acum o să păţească Băse, m-am gândit să-ţi ofer o şansă de a mai face o faptă creştinească (în afara celor la care te-ai referit expres), cum a intenţionat şi USL-ul nostru drag cu amnistierele sale de sărbători , dar nu a fost lăsat de „agenturili” străine.
Prin urmare, simultan mă auto-suspend de pe H. şi solicit reprimirea subsemnatului, unde altundeva, tot pe H., că doar n-ai ajuns (încă) să împărăţeşti toate sit-urile interactive de pe mapamond, ceea ce-ţi doresc să ţi-se îtâmple (se poate, întotdeauna şi mai rău).
Drept care am şi curajul să semnez (scuze că nu pot olograf),
Gorun Manolescu
pentru textul : amnistie de decembrie deCe surpriza Mini! aici, acum. Iti doresc succes la vorbe si inspiratie cu carul. Adrian
pentru textul : Timp străin de noi deSă știi că cineva mi-a mai scpus că i-a plăcut chestia asta cu „greața”. Cred că e una din puținele ocazii cînd mi-a reușit. Sper să nu mă pună Alma să o schimb și pe asta.
pentru textul : aleph sau prima teorie a incompatibilității dewell, am zis eu cînd am citit prima dată despre cineva că a avut orgasm pe aici, că nu e de bine. dar asta e. la urma urmei și eu am scris despre femeie. și alții. și s-a m-ai scris și despre roată, cămilă și tatuaj, despre compactor, cafea și cimitir. etc. n-am să mai intru în tot felul de abureli care deja mă obosesc. și n-am să mai fac educație nimănui. așa cum m-am străduit din răsputeri în ultima vreme. e absolut inutil.
pentru textul : Alb şi roşu dedoar două observații:
1. impresia mea este că toată bruhahaua asta este un non-conflict care se pare că se inflamează cam întotdeauna cînd se întîmplă ca o femeie să aibă orgasm. habar n-am cum funcționează testorsteronul dar cred că are ceva înrudiri cu vreo substanță psihotropă.
2. a doua observație este că mi se pare neserios și neonest din partea lui remus (și sincer să fiu mă dezamăgește) să afirme că acele adrese de email nu funcționează de vreme ce abia astăzi le-a folosit. nu era cazul să își ridice poalele sub textul lui adrian indiferent cît de multă antipatie are pentru el. părerea mea. iar tonul ăsta de „scrisoare deschisă” sună ridicol de caragialesc. am mai spus-o și o repet, nu pot pricepe de ce simt românii nevoia asta profundă pentru teatral, dramatic și tragico-apoteotic. este oare chiar așa de greu să fim rezonabili și să nu ne luăm chiar atît de dramatic în serios?! lumea nu a început și nu s-a terminat cu noi. și asta este valabil și pentru adrian. un pic de smerenie creștină nu ar strica la nimeni. iar dacă persoana nu este creștin(ă), atunci smerenie ateistă. whatever...
aș putea să fac o întreagă hermeneutică-divertis a acestei „scrisori deschise” dar am să mă abțin ca să nu îl supăr pe remus. dar îl rog să citească cu detașare și cu puțină răcoare critică ce a scris în ea. multe din aserțiunile de acolo i se pot potrivi și lui. și sînt convins că știe pilda cu paiul și bîrna. dar pînă și acuzațiile la adresa lui adrian și raluca sînt doar atît.. acuzații. adică, bănuiesc că își dă seama că așteptările lui ca cineva din consilui să intervină și să facă mustrări moraliste sau educație sînt nerealiste. intervențiile se fac pentru abateri administrative, tehnice (gramaticale, etc) sau de la regulament. sau cînd efectiv un membru hermeneia îl hărțuiește pe altul. absolut niciuna din acestea nu cred că s-a întîmplat. a avut loc o discuție înfierbîntată pe o anumită temă și s-au făcut aluzii. poate mai mult ca orice, cred, așa cum spuneam la început, că s-a aprins mult testosteron fiindcă, vezi doamne, o domniță a avut orgasm. mărog, literar. mare brînză! orgasme au mai fost și au să mai fie. eu zic să scrieți ceva la fel și să mai aibă și alte domnițe orgasm și cu asta împăcăm pe toată lumea.
deci, îl rog pe remus să citească ce a scris să ia o gură de aer rece și să revină la gînduri mai bune și mai pragmatice. și apoi și să trimită pe adresa de email pe care a folosit-o astăzi confirmarea că totuși vrea să îi desființez contul. dacă nu voi primi nimic pînă luni îl voi desființa. irecuperabil. deci aș vrea să fie conștient de chestia asta.
și încă ceva. numele meu este titarenco. și nu titarenko. nu de alteceva dar am citit tot felul de pocituri ale numelui meu (proferate de alți „amici” sau „mitici”), precum hilterenko, și altele, și n-aș vrea să cred că scăparea lui remus este înrudită cu ele. ar fi și mai jenant. de vreme ce eu mă străduiesc să nu atentez la numele de familie al nimănui.
nu-ţi fă probleme Belizan, nu mor caii cînd vor cîinii...
pentru textul : fahrenheit game deIoana, mulţumesc pentru peniţă şi mă bucur, nostalgic, pentru regăsirea şi a ta în poveste. Care să fie scopul scriitorului dacă nu acela de a stârni în cititor amintiri proprii?!
pentru textul : Irina demie mi-au atras atentia doua lucruri in mod deosebit. in primul rind nu am inteles ce sint aceste doua "obiecte". par a fi din metal si par a reprezenta o antromorfizare de tip "mama si copilul" sau "adultul si copilul". dar nu imi este clar ce sint de fapt. ma gindesc ca ar putea fi niste piese tipice din metal care se folosesc in garduri metalice, instalatii de canalizare sau altfel de ansamblu metalic. sau poate sint o antropomorfizare "metalica" a literei "C". recunosc ca nu am inteles si nici nu m-am hotarit inca. in al doilea rind ma fascineaza textura ruginii care oarecum sugereaza decrepitudine, uzura, imbatrinire. dar in acelasi timp postura lor relativ viguroasa sugereaza ceva mai multa vitalitate decit te-ai astepta la prima vedere. in final, (sic!) titlul incearca sa sugereze ceva. habar nu am daca este vorba de evadarea din lagar (-ul socialist) sau este vorba de plecarea romanilor la capsuni in spania
pentru textul : escape deHaiedeti sa trecem peste "rapirea timpului pretios" si sa ne referim strict la texte. Presupun ca oricare dintre noi care face un comentariu isi asuma timpul pierdut si toate cele. Daca nu... se poate lasa de asta. Important e sa fie totul cu folos. Spor la scris si sa o faceti cat mai bine ! Ialin
pentru textul : re-Facerea deUn poem oglindă a unui interior frămîntat între întrebări și tăcere "la luminițele bradului de crăciun făcute cocoloș în mijlocul nopții" gata de a fi aruncate la coșul de gunoi în seara în care singurătatea e mai adîncă decît în orice altă seară, nici astăzi nu vei primi răspuns "întrebărilor mele dumnezeu le oferea fursecuri și o tavă mare cu sărățele de casă albastre" și dacă ești un om norocos cineva va pluti alb în marea de sepia, cineva care știe "pe de rostul"... "apoi tăceam și despicam buturugile anilor noștri mai departe..."
pentru textul : depresie de crăciun deai mai publicat o data, in prima ta postare pe site, acest text.
Sotron
Iartă-mă
că îţi spun te iubesc
cuvintele astea au rămas în mine
mi se plimbă prin sânge
de la aortă
până la ochi
se opresc pe buze
aşteapând ecoul
credeam
că o iubire
îşi va urma cealaltă iubire
atunci când unul din ochi
se zbate în textura unei batiste
fluturate pe peronul unei
gări făcută valiză
credeam
că săruturile
vor clădi un castel temniţă
unde s-ascundem nuditatea anilor
de sentimentele grele
mai ţii minte
curcubeul acela
oprise lacrimile cerului
ca tu să faci diferenţa
între un strop de ploaie
şi o amărâtă de lacrimă
îţi scriam versuri
pentru textul : Şotron deîn pătratele şotronului
cu o cretă albă
tu săreai peste ele
fără să le citeşti
iar eu
plângeam plângeam
în mine
când ciobul tău de inimă
depăşea cercul.
Mulţumesc şi pentru urare, Adrian :)
Amiciţii frumoase se ţes aici :) Iau aminte la tot.
Vă mulţumesc mult, Paul şi Adrian.
( voi reface poemul...sau, mai bine spus, voi încerca să îl rescriu...din aceeaşi stare de singurătate )
Cu drag, Mariana
pentru textul : Mai singură... dePagini