Nu îl voi şterge, Virgil. Încă din prima zi în care l-am postat am specificat, la avertizarea unui membru din administraţia siteului respectiv că îmi cer scuze, fiindcă nu verificasem dacă autorul citat de mine este sau nu membru al siteului confluenţe lirice. Văzusem doar că există acolo rubrica POLEMICI şi nu ştiam că doar autorii trecuţi în nefiinţă pot fi polemizaţi, nu şi cei vii. Nu ştiu la ce multe drepturi încălcate ale autorului Emilian de referi, dar cred că e mai logic să îmi fie textul şters de administraţia siteului confluenţe, în cazul în care textul într-adevăr încalcă vreun drept al autorului de mai sus. De ce să îl şterg? Numai fiindcă este o discuţie cu mai multe răspunsuri? De ce această ipocrizie? Presupun că dacă aş fi scris toate comentariile mele sub forma unui text personal, atunci ar fi fost acceptat. Şi de ce susţii că trebuie să îmi dai avertisment pentru ceea ce am scris pe alt site chiar dacă şterg acel text? E ca şi cum m-ai suspenda de pe siteul acesta doar fiindcă nu mi-am schimbat lenjeria intimă. Mulţumesc, poţi să îmi suspenzi contul. În ce priveşte discuţia deschisă de pe siteul Confluenţe, ea se închisese de mult, cu câteva zile în urmă. Repet, dacă vrei, le ceri administratorilor siteului să o şteargă. Eu ştiu că şi autorii în viaţă pot fi citaţi, specificând sursa, şi deci nu am încălcat drepturi de autor. Iar dacă ei o vor şterge, sper să îmi explice de ce.

nici eu nu știu ce glas i- ar fi dictat Demonul lui Lermontov, dar am aflat că Goethe a trăit cel puțin 100 ani, pe la 80 a mai avut un copil, se poate ca pentru unii iradierea să fie benefică...

Foarte bună ideea textului, cam prea abrupt finalul. Specia umană ar trebui decimată, altfel, în câteva sute de ani, ar fi în stare să distrugă nu numai Pământul, ci întreg sistemul solar. Dincolo de idee, textul este bine structurat literar.

mulţumesc din suflet pentru cuvintele frumoase. să ne citim mereu cu bine!

kruger, în primul rînd se pare că ai călcat cu stîngul în Hermeneia. Și spun asta pentru că demonstrezi că (deși ai promis) totuși nu ai citit „regulamentul” Hermeneia. Pentru că dacă îl citeai descopereai acolo că „Pe siteul Hermeneia.com nu există niveluri de acces.”. Deci problema „aspirațiilor” tale mi se pare pusă prost. Apoi, decizia cu privire la încadrarea membrilor Hermeneia la înscriere nu prea mă mai preocupă de foarte multă vreme. Există un consiliu care decide asupra acestor lucruri iar eu prefer doar să veghez ca să nu existe dezechilibre sau abuzuri. Dar am suficientă încredere în capacitatea lor de decizie. De aceea nu înțeleg expresia „am găsit de cuviință să încep să vă comentez pe dumneavoastră și să acumulez puncte”. Poate mi-o explici tu. Pentru că deocamdată nu a reușit decît să îmi demonstreze că urmărești să mă jignești. Iar asta este întradevăr o idee proastă. Dacă ți-a trecut cumva prin cap că pot fi „cumpărat” sau dispus să afectez deciziile Consiliului Hermeneia din rațiuni „mioritico-balcanice” atunci ai făcut o gafă semnificativă. De aceea aștept o explicație plauzibilă a expresiei tale. În ce privește textul, îți mulțumesc că te-ai aplecat asupra lui. Am cumpănit și eu asupra folosirii termenului de bisturiu dar m-a deranjat puțin tehnicitatea sonorității lui. În ce privește sintagma „cuțit de disecție”, pe lîngă faptul că sună puțin cam aiurea (și în mod normal se folosește bisturiu), în plus aduce cu sine și o conotație macabră (cea a disecției cadavrului) iar eu (sau noi) în ipostaza textului nu eram mort și nici nu există acolo o intenție morbidă. De aceea sugestia ta nu este nici mai simplă, nici mai eficace și nici mai poetică. De fapt am cochetat mult cu ideea acelei săbii (sau pumnal) cu care se face sepuku sau hara-kiri, sau m-am gîndit și la cuțitele (andrelele ??) pe care și le introduc unii fachiri fără a sîngera. Totuși riscul confuziilor devenea prea mare. De aceea a rămas și rămîne așa. Nu văd unde este contradicția între „cuțit lung și ascuțit” și „argint viu”. Mă tem că ai probleme semnificative cu imaginația dacă nu mă poți urmări în această „călătorie estetică”. Mie, dimpotrivă, mi se pare extrem de sugestivă legătura dintre cele două imagini, cea de a doua fiind evident o prelungire cinematografică a celei dintîi. Dragul meu, înainte de a mă acuza pe mine de stângăcii eu zic să citești cu mai multă atenție și (așa cum spun uneori unii poeți mai „intimiști”) cu inima. În orice caz, remarca despre faptul că „pătrunderea” nu poate fi decît „în profunzime” mi se pare o glumă, un fel de nod în papură și nu cred că este nevoie nici măcar de o licență poetică pentru o asemenea exprimare. Eu zic să eviți astfel de aberații daca intenționezi să te iau in serios. La fel de „glumiță” e și chestia cu „în” sau „prin”. Repet, dacă nu vrei să fii privit ca un fel de Gică-contra renunță la astfel de preudo-critică literară. E foarte ușor să îți pierzi credibilitatea și foarte greu să o recîștigi, pe Hermeneia și oriunde. Apoi, nu dragul meu, nu m-am referit la melcul urechii interne ci m-am referit, așa cum am scris, la sinus(uri). Nu văd nici aici de ce nu se poate folosi ideea de labirint. Cu excepția cazului că nu îți place ție. Well... Nu cred că „ȘI” e „mai simplu și mai elegant” decît „IAR APOI”. Mai „simplist” da, dar nu m-a interesat să sune mai simplist. Oricum „IAR APOI” conține substraturi care îi lipsesc lui „ȘI”. Am însă senzația că tu nu poți percepe asta din păcate. La chestia cu fereasta era vorba de „cristal”. „am scrie cu degetul pe CRISTAL”. Cred că asta rezolvă aparenta (pseudo)confuzie. Nu cred că repetarea unor termeni - vezi că aici folosești cuvîntul „sintagme” aparent fără să știi ce îneamnă de fapt - deci, nu cred că repetarea unor temeni este neaparat stîngăcie. Asta cu excepția cazului în care citești superficial un text sau urmărești doar să găsești nod în papură. În ce măsură limbajul meu este „sărăcăcios„ și „lipsit de inspirație”, well... sînt dispus să mai aud și alte opinii. Argumentele tale nu au reușit decît să mă amuze. Sub nici o formă însă ce ai scris tu aici nu se poate numi „o analiză extrem de atentă a textului”. În orice caz, de vreme ce există undeva un volum de poezii și sub semnătura mea, te asigur că știu destul de bine cum și cînd un text apare pe hîrtie. Ce aș mai vrea să îți spun este că textele mele nu au apărut pe hîrtie pentru că eu aș fi insistat sau aș fi plătit pentru asta ci pentru că editorul a insistat să le tipărească. Ceea ce reprezintă, evident, o mare diferență, dragul meu. Poate că pînă aici am privit, așa cu condescendență comentariul tău. Dar a numi asta „o analiză extrem de atentă a textului” mi se pare o aroganță ridicolă care îți face rău numai ție. Nu știu dacă îți dai seama dar, odată devenit ridicol aici pe Hermeneia este destul de greu să mai fii luat în serios. Tocmai de aceea îți spuneam mai sus că ai călcat cu stîngul. Ce vei face de aici înainte și dacă vei lua seama la recomandările mele depinde numai de tine. Îți urez succes.

Bianca, depinde cum vezi lucrurile în ceea ce privește atacul la persoană. Iar în ceea ce privește regulamentul, nu știu cu ce l-am încălcat. Comentariul meu este pe lângă text, dar nu atacă direct pe nimeni, nu conține cuvinte vulgare, nu am dat nici un nume, deci? Că se poate citi ceva în subsidiar, e adevărat, dar numai dacă vrea cineva să citească acolo. Întocmai ca în comentariul Marinei. Proverbul e proverb, iar opera lui Caragiale e scrisă pentru toată lumea. O poate citi cine vrea. Și chiar și așa, comentariul meu nu este lipsit de bun-simț. Crede-mă, cunosc regulile comunicării. Cred că trebuie atenționați cei ce dau naștere acestor discuții, pentru că fiecare are dreptul la replică. Dar replicile unora, doar ale unora, trebuie să aibă bun-simț. Eu așa vad și îmi pare foarte rău că trebuie să o spun. Acuma, că tot vorbeam toți pe aici pe lângă text, nu cred că doar Lucian trebuie mustrat. Și chiar că așteptam și eu ceva legat de text.

Mulțumesc pentru felicitările aurite! Cu prima ocazie prin Paris, te conduc eu acolo!

Marian, indreptatesc speranta ta la fel cum am primit mesajul atat de elegant formulat. Ne mai citim, nu? Bobadil

iata ca cineva a reusit sa ma faca sa zimbesc astazi. continuati, doamna/domnisoara stoicovici. va garantez ca aveti toata atentia mea. este o placere sa va citesc comentariul. evident asta nu inseamna neaparat ca as fi de acord cu toate asertiunile lui. dar este reconfortant sa citesti o voce noua cu opinii erecte. nu spun obiective pentru ca nu cred in asa ceva. obiectiv este numai computerul meu. si inca ceva, nu s-a vrut neaparat despre poezie dar iata ca mi-ati stirnit interesul.

Cred că este cel mai "complet" text al tău, mai mult decît poezie prin asocierea foarte fericită cu fotografia... tensiunea redată cu perfecțiunea ochiului de pictor, ai impresia, ca și cititor, că asiști nepermis la un fragment incredibil de autentic. Vocea regizorală nu se "aude", dar tocmai aici este talentul. De la primul cuvânt (și ce curaj să începi poezie cu un verb) până la ultimul, poezia ta este ca o respirație, se schimbă în fiecare secundă. Plăcut foarte mult. Dacă îmi îngădui, aș renunța doar la "nici" din "nici nu mai știi să respiri" (în franceză sună perfect varianta ta). Opțional, ultimul semn al exclamării. Prima peniță după mult timp, mulțumesc de lectură Ioana.

te-am citit, bobadile, dar ... no satisfaction. imi pare bine ca ai incredere in ceea ce scriu.

P.S. Am observat, dintr-un com. al tău, ca, probabil, ai preluat si tu de la mine (cred că ți-a plăcut) chestia aia cu „punctul de asamblare” al vrăjitorilor tolteci. Deoarece o presupunere insidioasa si neavenită mă face sa bănui ca dintre toate cărțile lui Castaneda, nu ai ajuns, așa, din întȃmplare, tocmai la aia în care se vorbește de așa ceva. Nu-i bai. Si eu am preluat de la tine tot soiul de chestii. Și o să-ți mai ofer și altele cȃnd o să ajung de la Zen la Sufi. Și apoi la magia aia de care s-au ocupat unii și alții prin europenica noastră. Tu ce-mi vei oferi în schimb? Cele de mai sus îmi aduc aminte de unu de-i zicea Pixi (și Georgescu) de la Institutul în care, cȃndva, am lucrat. Si care, dacă auzea de ceva nou în Inteligența Artificială (de exemplu), scria cate un raport (de cercetare) fără să înțeleagă despre ce era vorba . Și apoi, cum îndrăznea altul să vorbească despre același lucru, îi sărea țandăra și afirma textual „nu permit să vorbească altcineva despre termenul de…., pentru că eu am fost primul care l-am lansat” (uita să adauge „în Institut” ca și cȃnd el l-ar fi inventat primul pe plan mondial, ba chiar național). Așa și cu mine cu „punctul de asamblare”. Ce să-i faci, prostia – se pare – e molipsitoare (ca sa fiu autocritic). Asta, pentru că veni, printre altele, vorba și de „morala” aia de care ne împiedicăm mereu. Si nici eu nu sunt mai breaz decȃt alții. Dar acum să știi că chiar (ce cacofonie mișto mi-a ieșit!) m-am distrat de ambidextri – scuzați, uitasem ca tu ești ambistȃnd, că nu știu cum să-zic altfel – o fi „ambilevogir”, sau „ambisinistru” [< fr. sinistre, cf. lat. sinister – stâng]. Și m-am bine dispus în dimineața asta. Chiar dacă îți voi crea „o ușoară impresie de dislalie”. Și presimt că nu vei deveni, doamne ferește, vreunul dintre „prozeliții” mei precum Potra și alții. Cine știe? Poate rămȃn eu printre cei ai tăi. Hai, pa! Și amical (fiule), Gorun

scuze aalizeei

Silvia, Paul, Andu sînteți generoși, mulțumesc.