evident, e un compliment Andule. am mai spus eu nu am nici măcar pretenția că aș fi poet. îi las, vorba aia, pe alții să se înghesuie că văd că e la mare vogă. eu scriu pur și simplu pentru plăcerea mea proprie și personală. I just enjoy it. cîndva, în vremuri mai nasoale chiar mi-a făcut bine la inimă și minte. cam atît. în rest nu știu ce să spun. cred că scrisul este omul în ultimă instanță. prima copilărie, primele experiențe, primele contacte cu literatura și cu poezia chiar înainte de 5-6 ani. apoi poate e vorba și de etnicitate sau mecanisme interioare ce țin de ea și pe care le cunoaștem foarte puțin. nichita a fost pe jumătate rus (nu român!) așa cum bănuiesc că se știe de cei mai mulți. întîmplarea face ca și eu să am (fie că îmi place, fie că nu) destul de mult sînge slav în vene. are asta vreo importanță sau vreun efect? habar nu am. deși se pare că spiritul slav are o anumită vibrație interioară mai greu de confundat și care a "produs" multă artă. este asta o posibilă explicație? nu știu. în orice caz poți să fii liniștit, am citit mai mult despre viața lui decît poezia lui. poate de acum încolo. by the way, am citit mult mai multă poezie de păunescu sau ioan alexandrul și totuși asta nu mă face să scriu ca ei. cred că scriu ca mine. dar întradevăr, e un compliment.

... și sfântă este regula nescrisă a site-ului, deci iată-mă aici. un poet mai tinerel, scria cândva: precum dintr-o cameră în alta/prin zile trecând.... cred că nu ești singura aplecată spre/"în căutarea timpului pierdut". știi la cine mă refer. ai o lume întreagă într-un poem intitulat "banalitate". și după cum spui chiar tu, începi să pui valoare pe reacțiile pozitive ale celor din jur (un zâmbet). cred că dezamăgirea ta survine în urma faptului că nu toate elementele s-au transformat în interior, că încă mai există acest cadru banal. undeva în tine, poate stă ascunsă o lume fără apusuri și lipsită de răsărituri banale. adicătelea ordinare. mi-a rămas plăcut, acest vers al tău: ciudat aceleași case cu priviri de cine sunt eu. scrie și scrie-te, iar recitind vei dizolva până la dispariție "locurile comune" din real... tu, pe tine, descoperindu-te. am fost rău?:)

Imparateasa, Dahaar comentariile voastre au relevat sensuri ale poemului meu si fiecare in parte ati evidentiat cate o parte ce poate merita sa fie scoasa la lumina. Multumiri... s-a vrut o calatorie initiatica expusa prin recurs la organic.

Raspunsuri Multumesc, in primulrand, Profetului care m-a suportat pana acum (si, dupa cate inteleg, mai e duspus si in continuare). Si, pe de-asupra a mai si evidentiat textul asta. Si celorlalti editori, idem (pentru "suportare"). De asemenea, tuturor celor dinainte care au inteles, zic eu, ca o concurenta aiurea intre diverse sit-uri e contraproductiva. Nu vorbesc de una benefica pentru ridicarea stachetei calitatii, fiecare sit pastrandu-si identitatea. In al doilea rand lui Boba. Care, in ciuda "ciudateniilor" lui si ale mele nu abandoneaza - sa zic o prietenie care s-a infiripat (daca el e de acord) in timp intre noi doi. Daca va avea bunavointa sa dea pe la "filosofie/istorie" pe RoLit cred ca va putea sa observe cum, cu binele dar si cu raul (cand a fost necesar), am reusit sa pastrez civilizatia dialogului acolo si sa atrag, cum m-am priceput, autori de valoare cu moduri extrem de diverse de exprimare. Este unul dintre putinele lucruri care ma bucura daca ma privesc retrospectiv. Adrianei i-am raspuns deja.

aleksandar, Acel ultim vers se află acolo din motive de eufonie, de cantabilitate. Sonul final al poemului este mai fluid așa. Varianta pe care mi-o propuneți este prea abruptă. Va mulțumesc mult pentru comentariu și promit să vă vizitez "la dumneavoastră acasă", adică pe pagina de pe hermeneia.com. mircea florin sandru

mulţumesc pentru citire/com./obs.
referitor la unele observaţii îl rog pe Andu Moldovan să numere cam cîte bip-uri ar trebui să pună în poeziile sau com. pe care le semnează iar pe Virgil să-urile din penultima sa postare. o să fie o surpriză. dacă tot cîntărim măcar să fim consecvenţi.
prozodie? nu – mi propun, eu sînt atent la sonoritate la fluenţa în rostire.

Hm, când să trag ușa, văd șase creioane colorate. Supeeerb scris, frumos cum sensul cel de adânc al lucrurilor se ascunde în micile lucruri de suprafață. Minunate găselnițe accentuatoare de text, nu mai stăm să le enumerăm, le găsiți și singuri. Apoi privirile acelea atente de copil, apoi degetul cel topitor și desenator. "Nicolici, poți tu, poți Nicolici?" O desfătare de citit și de înțeles. Creioanele! Peniță. Să încheiem frumos. Vine un timp pentru toate.

Cred că îți dorești un feedback onest. Părerea mea este că primul vers ne duce într-un fel de intersecție și nu știm dacă sensul dorit de tine e cel din limbajul plastic, specializat, referindu-se la un grupaj de obiecte, fructe etc. neanimate, neînsuflețite, sau dacă se referă la "moartea naturii" în anotimpul toamna. Versul al doilea pare să facă un pic de lumină. Merele putrede explicitează natura moartă din primul vers. Al treilea vers aduce din nou ceața. Se știe că furnicile hibernează în anotimpul rece fiind inactive. Mă întreb: care e anotimpul sugerat? Poate vara.. că și atunci pot putrezi niște mere căzute prin iarbă. Încă un neajuns ar fi acela că primul vers pare a fi un titlu, iar celelalte versuri un fel de descriere. Lipsesc cele două planuri, însă e prezent contrastul dintre static și dinamic, dintre moarte și viață. Părerea mea e că un haiku bun e acela care ne pune într-o stare de reflecție, fără a pune lectorul în situația de a se întreba: oare ce o fi vrut să spună? ce sens? Haiku-ul e un indicator spre o imagine plină de înțelesuri în care tăcerea e cel mai reușit background. Dar tu le știi pe toate astea. Și mai știi că nu toate poemele ne reușesc :) și încercăm din nou. Spor!

timp, in sfarsit.
marturisesc ca in aroganta mea, am pretentia ca am dat prima steluta la text. :o)
l-am citit aseara si n-am avut timp sa las semn, e genul care iti da o idee despre cum se cerne calitatea (intr-un singur moment) si cat de slabe sunt poeziile care credeai ca ti-au placut pana acum. cred ca esti foarte talentat, desi tu stii iar eu o spun cam sec.

mai cred ca-i o poezie buna si pentru ca m-am gandit la ea o vreme dupa ce am citit-o. mi se parea foarte solid construita pe detalii si totusi neintrusiva, metaforele sunt de situatie si de aceea foarte fin inserate.
era si ceva care ma nemultumea si am realizat ca nu-mi parea credibila foamea copiilor. am schimbat perspectiva si-am vazut ca cel mai probabil lumea mea e incredibila, daca faptul asta imi pare nereal. si-am fost in situatii asemanatoare in care adevarul semana mai mult cu o constructie decat cu el insusi numai pentru ca era teribil sau mai dezgolit decat putea indura simtul estetic.

pe scurt, bravo e putin. ai provocat o rotatie in lista mea de poeti favoriti. :o)

atentie imaginile nu se vad!

Eu mi-am dobandit verticalitatea parasind definitiv poezie.ro. Hermeneia trebuie sa devina un site major, pluralist, o oaza pentru cei ce aduc dragoste si respect pentru cuvinte.

Maria, mulțumesc. sincer, nu m-am așteptat să-ți placă. Eugen

Sapphire, am modificat titlul și am schimbat încadrarea textului. mă bucur pentru că mi-ai lăsat un semn aici. în rest, mă mai gândesc la gesturile acestea mici, și la inutilul lor. ai intuit bine, sunt într-o perioadă de căutări. cred că îmi voi face cât de curând un jurnal. (secret, firește.) :) Madim

Sensibil și profund acest joc alcătuit din lumini și umbre, această trecere - prezență și absență, rece și cald. Deosebit timbrul elegiac, imagistic umbra încastrată în lumina retinei, linia convențională dintre imaginar și real, fereastra dintre ființă și neființă. Îmi amintește puțin de versurile: "te rog pe tine umbră, să redevii ființă". Firește, aici sînt alte conotații. Un poem de reținut.