Incet-incet incep sa se deschida caile perceptiei, imi amintesc de the doors "if the doors of perception were opened..." tehnic vorbind trebuie sa recunosc ca nu intotdeauna sinceritatea in literatura a dat roadele scontate insa in cazul acesta avem de-a face cu insusi copacul Nim! Citesc acest poem la fel cum as deschide cutia cu vechituri de la mama care, Dumnezeu s-o ierte, mi-a spus sa nu am incredere in nimeni niciodata dar eu nu am ascultat-o pentruca am crezut mereu ca poezia are puterea de a ne feri de toate cele rele de pe lumea asta plina de rele si de alte surprize inca si mai neplacute. Revenind la ideea de pornire, imi place cum Emil reuseste sa pastreze echilibrul stilistic in plina agonie spirituala deschizand aceste usi ale perceptiei. El scrie un reportaj (el mereu scrie reportaj, poezia lui este un nesfarsit reportaj teribil de actual) despre ce simti dupa ce ai murit deja cu nelinistea celui care abia se naste. Inca si mai mult, el nu ne vorbeste intr-o limba moarta, el zice cuvinte vii, gungurite, albe si negre si roz si bleu si purpurii. Dar gata cu metaforele "schimonosite" ! Lectura placuta va doresc aici voua hermenicilor Andu

Mădălina, dacă ai rezonat este de bine (zic eu de obicei). La urma urmei asta este marca rostului unui text poetic, nu?

ok, Profetule! stiu ca ai dreptate, dar ceea ce am scris era un gand al fiului meu, pe care l/am scris direct pe pagina de pe site. mie mi/a trezit un zambet inocent. cu respectul cuvenit.

mă întrebi be mine? nu îmi amintesc să fi ameninţat pe nimeni. nu îmi stă în obicei. eu mă refeream la ideea cu polemica. but again, ce are asta cu textul de mai sus?

mulțumesc pentru încurajări, Virgil. sunt un plod cu aplomb către poezie, fie că citesc, scriu. critica pozitivă încurajează, e drept, până la un anumit nivel când începi sa desenezi pe lângă contur mai rar. Paul, sfaturile tale mi-au dat încrederea de care aveam nevoie. Alina, ai bani de cheltuit văd :) merită acum, pentru mine înseamnă mult. mulțumesc Emanuel Bobadil: și taurii la coridă sunt fair-play.

mie mi se pare că acesta e un text care nu spune mai nimic. e foarte mult balast, nu are niciun fel de realizare estetică, nu e ok deloc. Aşa cred. Sper să nu supere părerea.
La mulţi ani!

Îmi vine să zîmbesc. Pentru că mi se pare ridicol să mai pui „Hristos a Înviat!” după aceste „note”. Nu înțeleg pe cine salută domnul Gorun. Sau o face la mișto. Și îmi vine nespus de greu să cred că un om inteligent ca domnia sa să nu se prindă de chestia asta. Adică un fel de bă voi aștia care nu sînteți ortodocși (din diferite motive) și nu aveți icoane ca noi cu și fără „învăluirile” de rigoare, sory dar aveți ghinion. Fie că sînteți hipnotizați, fie că sînteți pe nicăieri. Mie mi se pare că tocmai aceasta fudulie ridicolă a unor ortodocși care cred că ei și numai ei (și bineînțeles icoanele lor) sînt cam totul în materie de spiritualitate și bineînțeles au ce n-are nimeni în ce privește apropierea de Dumnezeu sau de misterul binefăcător al divinității, etc, etc, tocmai această fudulie spuneam, mi se pare un semn trist al păgubosului care simte o nevoie permanentă să „umbrească”, să „strivească”, etc, pe ceilalți doar, doar se va ridica deasupra complexului provincial de inferioritate. Pentru mine va rămîne o enigmă de ce oameni care se consideră creștini și inteligenți procedează așa. În ce privește școala, părerea mea este că atîta timp cît este construită și plătită din bani publici este un spațiu public iar credința, religia sau nereligia cuiva sînt într-o democrație lucruri private și e bine să rămînă așa. Bineînțeles că discuția s-ar putea extinde foarte mult dar personal cred că după o mie și cam șapte sute de ani de religie instituționalizată măcar un lucru ar fi trebuit să pricepem. Și anume că sub forma ei instituționalizată biserica trebuie să fie separată se stat și insituțiile lui. Nu mă îndoiesc că sînt unii care din motive mai mult sau mai puțin fierbinți nu vor fi de acord cu asta dar acest lucru nu anulează sub nici o formă sutele de ani și sutele de mii de oamenii persecutați și uciși de indivizi foarte bine intenționați și iubitori de Dumenzeu, care erau cît se poate de onești în convingerea lor că biserica trebuie să domine societatea chiar cu prețul sîngelui. Chiar că nu văd cum să îl pun pe „Hristos a Înviat!” aici. Slavă Domnului că după înviere nu ne-a cerut să ne facem icoane că tare complicată ne mai era viața. Ajungeam să ne luăm la întrecere care are icoane mai făloase. Dar se pare că o facem și fără să ne-o fi cerut.

asta nu e spleen ci imprimarea unor trairi ( recordar spune Borges) care ori ce am face nu se mai intorc si nu mai pot fi reconstruite nici din nostalgie si nici din lavanda care a disparut undeva mov in urma. frumos, mi-a placut ..chapeau!

sapphire, iti multumesc pentru revenire. parerile tale calculate si calde m/au ajutat sa inteleg si sa invat, dar, mai ales, m/au convins sa rescriu poemul. iata ce a iesit: Cafea divină A venit la mine Iisus Hristos și mi-a cerut o cafea. Una tare, zicea, că ar avea o noapte lungă și grea. Noroc că nevastă-mea era medic și primea Din când în când câte un pachet de Jacobs, Astfel m-aș fi făcut de râs. Cum să Îl servești pe Hristos Cu cafea ieftină cumpărată de la en-gros? Îmi amintesc noaptea aceea. Se aprinseseră luminile pe stradă. Niște câini în călduri, acum, ca după 2000 de ani, încă Nu recunoșteau că au fugit la cântatul cocoșului. Se exfoliau tălpile serii după fața pământului, Ca limbile focului după fața lui Iisus. Azi mă întreb, cât de tare a fost cafeaua aceea?! După atâta timp despre Iisus ne tot amintim ca și cum Ieri ar fi fost printre noi și ne povestea liniștit Multe, ca între prieteni, la o cafea.

Cred că e super naşpa să dai exemple dintre colegii de site.

Emile, multumesc. Textul este ceva mai "aparte" fata de majoritatea, am incercat o apropiere de personaje, o viziune "scenaristica" (ii spuneam si Ioanei Barac). Ma bucur ca ti-a placut, este o recunoastere la care iti marturisesc, nu ma prea asteptam... Ma bucur sa ne regasim pe aici prin lecturi, semnez "pentru linistea Dvs" :-) Andu.

chiar dacă merge pe căi bătătorite, textul tău, Virgil, are calitatea că punctează un mare adevăr: lipsa elitelor. ( poate n-ar fi fost rău de menţionat elitele, tot ce s-a putut forma în 20 de ani iterbelici, decimate în puşcăriile comuniste).

trist pt. mine e faptul că generaâţia care în dec. 1989 avea 3-4-5 ani, calcă în politică, vertiginos, pe urmele "seniorilor".
Soluţia ?

eu ma gindesc la povestea lui Andersen cu printesa si bobul de mazare...in ceea ce priveste pe Florin Piersic, as putea sa spun ca nu este idolul meu, cu atit mai mult sa dau citate. ce sa fac, exact acolo am avut o senzatie de inconfort.

Impresionant poemul tău, apreciez finalul care lasă loc timpului și meditației: "să nu mărturisești strâmb în fața iubirii care toate le vede toate le știe toate le iubește să nu poftești lăcașul umbrelor. și se va lungi lângă noi poezia să nu poftești ființa lucrurilor și nimicul se va adăuga pe deasupra" Dincolo de măștile acelui "nimic", se ascund firele de argint ale poeziei adevărate. Un text reușit, lucrat, gândit, scris cu talent.